Blogger, scriitoraș, designer, Tricoul Inteligent

Blogul ăsta, dunia.ro, pe lângă exercițiul de scris, a favorizat și apariția unei mici afaceri. Tricoul Inteligent Dunia are scopul să plătească facturi și să mă trimită în lume. Am o voce care mereu șoptește în ureche: Scoția, Insulele Galapagos, Alaska, Australia etc. Mereu un loc sau altul de aceea am decis că vreau să văd întreaga lume.

De un an de zile muncesc pentru Tricou. M-am împăcat destul de repede cu activitățile, drumurile la depozit, la ateliere, achiziție, întârzieri, comenzi, dar m-am împotmolit în prezentare. Ajungeam într-o societate sau alta, iar la întrebarea: pregătești o colecție nouă?, mă îmbolnăveam de ariceală.

Dacă vă întrebați cum se manifestă pot să mărturisesc ca la interior simțeam cum mă micșorez. Nu eram confortabilă cu semnificațiile deținute de cuvântul colecție la mine în cap. O colecție are un designer, haine, bijuterii, pantofi, nu un blogger sau scriitoraș cu intenția de a promova literatura și de a se întreține.

Ieri a avut loc împăcarea. Am ajuns la Atelier Bobar pentru un machiaj simplu, dar extravagant la Adriana Unguraș. După machiaj am trecut la fete, Diana și Flo țeseau, iar Florina împacheta niște bijuterii pentru expediere. Un deliciu să stai într-o încăpere cu persoane inteligente care nu se feresc să împărtășească din cunoștințele lor.

Am povestit și cu ele despre starea neplăcută de nesiguranță când cineva se referă la mine ca designer. Mă laud că am spirit de observație și nu am băgat de seamă nici o grimasă pe chipul Dianei care cosea liniștită și zâmbitoare lângă mine.

Diana și Florina mi-au mutat unghiul. Pot să numesc colecție un set de mesaje. Colecție semnifică o serie de obiecte de același fel, adunate și dispuse sistematic. Fac asta. Așadar, am o colecție, urmează altă colecție.

M-am liniștit. Am spus-o de multe ori. Am crescut vestimentar cu Diana Bobar. I-am dăruit admirația când lucra într-o garsonieră și nu a pierdut nimic din ea de-a lungul căutărilor unui atelier formidabil. Întreaga echipă lucrează într-un atelier excepțional, luminos, prietenos. În atmosfera ireproșabilă de la Atelier Bobar am acceptat schimbarea.

M-am sucit în acest ultim an. Nu sunt designer, dar am un Tricou Inteligent, iar la sfârșitul săptămânii o să fiu la Zai cu o colecție specială de Crăciun. Tricoul Inteligent întolit festiv, cu luciu, culoare și mici detalii.

Pentru că am dreptate de multe ori, confirm și acum. Nimeni nu poate crește de unul singur, fără sprijin și fără ajutor. Cine afirmă minte sau suferă de megalomanie. Delirul de grandoare e ceva des întâlnit.

Tricoul Inteligent are sprijin. A găsit ieri sprijin la Atelier Bobar care are sâmbăta aceasta Sales.

Încercați.

Dacă tu și eu, noi am fi un zeu

img_9909-2bDupă ani de zile de întâlniri, după câteva relații care m-au ajutat să cresc, după unele greșeli monstruoase, după zeci de cărți de psihanaliză, am înțeles ce nevoi am eu într-o relație.

În primul rând am descoperit niște cuvinte esențiale pentru individ: nevoie, interes, plăcere, neplăcere. Le-am aplicat și am înțeles dinamica vieții psihice, sociale și economice.

În paradigma feminin-masculin îmi pare necesară flecăreala de la sfârșitul fiecărei zile. Ce ai făcut azi? Ce ți-a plăcut? Ce nu ți-a plăcut? Ai schimba ceva? Etc. La un pahar de vin, în timpul mesei, la televizor cu o cutie de ciocolată lângă, în pat, discuția se impune. Știu, pare că vin cu o banalitate, dar la mine nimic nu a decurs firesc.

Mă interesează contactul partenerului cu persoanele din categoria mea de gen. Mă interesează ce gândește el despre. Mă interesează să povestim. De ce? Pentru că interesul meu constă în a avea un prieten bun în bărbatul de lângă. E util să-ți mărturisești geloziile și fricile în cuplu. Rostite, nu se mai transformă în monștri cu ochi verzi. Gelozia concurențială se desprinde din pasiune nu din boală grea.

De obicei aceste discuții se poartă în haite separate, femeile cu femeile, bărbații cu bărbații. Detest tendința asta de separare, deși îmi plac grozav ieșirile cu fetele. Măștile individului pentru fiecare situație mă întristează. Am priceput cum ajungi să deții un număr impresionant de măști, dar motivele sunt de cele mai multe ori superfluu. Pentru a evita o ceartă, pentru că nu înțelege, pentru că te flatează atenția, pentru că iubirea este și ea la kilogram.

Pentru a evita o ceartă: cearta are efecte terapeutice.

Pentru că nu înțelege: nu încerca să gândești pentru celălalt. O dată te consideri mai bun ca el, a doua oară îi refuzi un prilej de a raționa.

Pentru că te flatează atenția: imaturitate.

Pentru că iubirea este și ea la kilogram: nu există vinovați, doar sentimente nepotrivite.

Prietenii sau prietenele s-ar putea să nu înțeleagă. Dar de ce să-i povestești tot? Pentru că interesul meu urmărește fericirea persoanei de lângă. Ajung la plăcere. Îmi place intimitatea dintre două persoane. Tu și eu, eu și cu tine, dacă tu și eu, noi am fi un zeu!, zice Nichita Stănescu.

Pe termen lung, dacă am înlăturat pașii de mai sus ajungem la neplăcere, nefericire, depresie, boală, răutate. Trăiesc pe lumea asta babe și moși răi, și bătrâni și bătrânele care te încălzesc sufletește. Întotdeauna știm ce avem de făcut într-o relație. Știm chiar dacă nu acționăm. Motivele fiecăruia diferă. Mulți stau pentru copii, și mai mulți stau pentru creditele la bancă, o parte pentru confort și altă parte în numele iubirii.

Nu îndemn pe nimeni să aleagă singurătatea în locul unei familii, dar familia semnifică siguranță, acceptare și joacă. Dacă nu le aveți pe astea, cum anume vă simțiți? O întrebare retorică. Oamenii s-au îmbolnăvit reciproc de sentimente. Refuză rațiunea de frica emoțiilor.

Lăsați și mintea să vă ghideze în viață, sentimentele nu sunt de neprețuit. Educați-vă pentru relația de cuplu și scopul să fie firescul.

E firesc să stai lângă cineva care îți oferă siguranță, te acceptă și se joacă cu tine.

Nu uitați de joacă.

Joc și joacă, joc și joacă!

Amintirile frumoase, datoria adultului

15310287_1384327964910687_1719150466_nÎntrebarea dimineții, la cafea sau la un ceai, ce ți-a adus Moșul? În 6 decembrie majoritatea oamenilor au conversația asigurată. Socializarea se înfăptuiește de la convenții.

Cum lucrez într-un colțișor de acasă, fără colegi, defulez pe blog. O să vă povestesc cum mi-am petrecut seara de Moș Nicolae. Mi-aș fi dorit să comand de la chinezi, să privesc la Big Bang Theory și să beau bere. Asta-i pofta ce-am poftit.

Mi-am așezat pofta în cui și am făcut turtă dulce cu Mara. Pregătirile au început de duminică. Duminică am cumpărat cele necesare, forme, hârtie de copt etc. Nu vreau să vă plictisesc. Ieri pe zi am frământat aluatul și l-am așezat la frigider până am luat mica bestie de la școală. Ne-am apucat de turtă dulce ca să treacă timpul până a ajuns Moșul să umple cizmele.

De ce am ales să facem turtă dulce? Pentru amintirile Marei. Când o să fie adult poate o să menționeze în treacăt despre cum a copt ea cu mama turtă dulce. Cred în impact și impresionabilitate. Așa ne păstrăm copilăria, din momente surpriză și emoție. Păstrăm ce ne-a impresionat, pozitiv sau negativ. Aseară am încercat să construiesc o amintire frumoasă și caldă.

A întins aluatul, m-a ajutat, și-a confecționat propria turtă dulce, un brad cu un vârf mai greu ca întregul și cocoloașe reprezentând globuri. L-am așezat cu grijă în tavă, iar ea a mai arătat din nou cu degetul că este al ei.

Mama și-a îndeplinit rolul. Amintirile frumoase sunt tot o datorie a adultului. Alegem să facem copii, ne dedublăm, părinte și femeie sau părinte și bărbat. Obligatoriu împreună și fără a renunța pe parcurs la unul dintre ei. Copiii au nevoie de părinți, părinții au nevoie de ei înșiși.

Am răspuns aseară nevoilor Marei, azi de dimineață scosei cărțile de la Gaudeamus din bibliotecă și îmi rezervai un bilet la teatru. Sunt atentă la nevoile mele, depresia nu mă avantajează.

Voi cu ce gânduri v-ați petrecut seara?

Gânduri, nu sentimente, atenție!

Viața sexuală controlată la adolescenți

15281918_1383040248372792_1408354289_nAm scris încă un text excepțional. Ca toate textele excepționale, a rămas captiv în mintea mea. De data aceasta nu m-am străduit să-mi amintesc. Am acceptat uitarea.

Notez despre datorită unei senzații de căldură în abdomen. Textul excepțional nu l-am scris când m-am pus la culcare, ci la trezire. În timp ce-mi recuperam luciditatea, gândurile curgeau firesc. Subiectul m-a bucurat și am deschis ochii cu zâmbetul pe buze. Nu mă trezesc des cu zâmbetul pe buze.

M-am ridicat și am preparat ceaiul zâmbind chiar dacă nu am reușit să recuperez conținutul visului. Aveam câteva cuvinte: organism, dezvoltare, limbic, nepotrivire. M-am gândit să aplic puțină teorie freudiană. M-am concentrat pe ziua anterioară.

Cu o zi înainte fusesem. Stop, o paranteză. Fusesem = verb, mod indicativ, timp mai mult ca perfectul (m m c p). Atrag atenția asupra timpului deoarece dragul meu băiat de la pregătire socotește că oamenii nu au avut ce face de aceea au creat nuanțe de trecut. Eu găsesc exemplul nimerit pentru a demonstra utilitatea mai mult ca perfectului.

Nu pot zice că am fost ieri la Andrei deoarece vreau să exprim o acțiune terminată înaintea altei acțiuni încheiate din trecut.

Cu o zi înainte fusesem la Andrei și discutasem despre pedagogia Montessori. Două acțiuni trecute. Oamenii au avut ce face și înainte de internet, iar gramatica, lingvistica și semiotica oricât de pompos sau respingător sună vin să sprijine limbajul. Ani de evoluție, dar comunicarea e grea și imposibilă pentru fiecare dintre noi.

Încă o lămurire. Cine este Andrei? Andrei este domnul care are grijă de părul meu de vreo nouă ani. Pletele în vânt, bretonul franțuzesc, șuvițele sau aspectul sănătos ies din mâinile lui. La ultima foarfecă în părul meu, am discutat despre pedagogia Montessori, eu convinsă de utilitatea ei, el îngrijorat, ca mulți alții, de ce se întâmplă după ce părăsești Montessori. Există în Timișoara o viață înainte și după Montessori, iar sistemul tradițional e închipuit ca un veritabil bau-bau.

Am o sugestie: aveți încredere în pruncii voștri. Aveți încredere în voi.

Am părăsit salonul cu un păr superb, dar și impresionată dacă a urmat un vis din care am păstrat cuvintele: organism, dezvoltare, limbic, nepotrivire. Cu ajutor de la Freud, Interpretarea viselor, am dedus că rămășițele din timpul zilei s-au transformat și s-au prezentat sub forma unui text excepțional despre fazele de dezvoltare ale omului.

Când privesc în urmă de la 33 de ani, îmi pare că școala nu urmărește tocmai aceste faze de dezvoltare ale individului. O nepotrivire, consider eu. Educația pretinde opunându-se dezvoltării organismului. La adolescenți, care visează intens la sex datorită sistemului limbic complet dezvoltat, li se cere să raționeze când le e cu neputință. Cercetătorii au descoperit că nu este creirul dezvoltat la 16 ani pentru a raționa.

Oare o viață sexuală controlată la adolescenți ar duce la sfârșitul lumii? Sunt sarcastică, desigur. E la fel ca întrebarea Marei: mama, ce înseamnă în limba voastră, a adulților, ești deșteaptă!? M-a auzit vorbind la telefon cu o prietenă pe care am făcut-o deșteaptă că m-a trimis să schimb o cămașă la Zara fără bon.

O viață sexuală controlată la adolescenți, în funcție de nevoile fiecăruia, libido, i-ar ajuta să se concentreze mai mult pe școală. Un trup satisfăcut, o minte liberă. Eliberați mintea adolescenților de concupiscență. Or să-și recupereze și curiozitatea din alte domenii.

Sexul e o nevoie. Urmează, în timp, să semnifice plăcere, intimitate, contopire, energie, creativitate, iubire. Urmează în timp să semnifice boală, sarcină. Aspecte pozitive și negative, dar cu o educație adecvată consecințele pot fi favorabile individului și societății.

Vin să sprijin cu un exemplu personal. Educată să-mi fie rușine de orice pornire sexuală, am ajuns să mă simt bine după ani de zile. Ceea ce este foarte trist și foarte nesănătos. Relațiile sexuale pot lucra pentru noi și nu împortiva noastră, de aceea avem un superb creier. Și nimic pe lumea asta nu întrece în frumusețe și utilitate creierul.

Nimic.

Mă ajută Făt Frumos, dar și el e bărbat

15281940_1374012405942243_1462995893_nÎmplinesc la anul 10 ani de blog. În tot acest timp m-am împărțit în două: Dunia, o identitate expusă și Paula, o persoană plină de complexe de inferioritate, dar și de superioritate.

Mi-a fost imposibil când am început, să mă arăt cu numele de botez. Am subliniat de multe ori consecințele nefaste ale rușinii. Din rușine m-am dedublat. Ce nu am putut să duc cu Paula, am purtat cu Dunia.

M-am împăcat până la urmă cu mine și am adăugat numele pe blog. Paula Aldescu a devenit vizibilă. Ce se întâmplă acum? Știu că mă citesc și prieteni foarte buni. Aș prefera uneori să revin în situația celui anonim. Când aud: dar tu ai spus asta sau tu ai procedat așa, mă apucă greața datorită responsabilității.

Eu spun multe. Am o gură mare. Mi s-a spus de multe ori. Ce semnificație a avut gura mea mare în copilărie? Nu am acceptat familia patriarhală unde tata avea ultimul cuvânt. Ce semnificație a avut în adolescență? Am spus cu voce tare că rolul profesorului nu este să umilească elevul. Ce semnificația are ca femeie? Organele mele genitale nu mă poziționează în inferioritate față de bărbat. La expresia primitivă, tu ești femeie, îmi dau ochii peste cap.

Da, m-am născut de sex feminin. Da, am fost educată exclusiv pe culoarea roz, dar undeva procesul ăsta a eșuat. Nu m-a speriat avertismentul: o să devii curvă. Mi-a fost frică și încă îmi este de prostie.

Am ales un drum al proscriselor și am descoperit că există bărbați în lume care nu dau valoare femeii după numărul de parteneri. Am făcut copil cu un asemenea bărbat. Am început să scriu despre toate frământările astea, despre ce am descoperit în cărțile de psihanaliză și ce am observat eu însămi. Din mesajele primite, din frânturi de conversații cu prietene intime am dedus că influențez. O secundă am savurat flatarea, apoi teroarea mi-a înghețat mâinile.

Foarte posibil să fiu responsabilă de un conflict sau două între cupluri. Nu mă apasă vinovăția, dar sunt conștientă de inutilitatea acelei ore pierdute. Eu sunt în felul acesta pentru că altfel cad în depresie. Provoc tensiune în cuplu și cer o relație bazată pe prietenie. Nu vreau relația părinților noștri. Nu vreau să ne mințim pentru a scăpa de o ceartă. Cearta are și aspecte terapeutice. Dar este greu, ca o operație pe creier și nu exagerez, să nu ne mințim în cuplu. Oamenii, femei și bărbați deopotrivă aleg minciuna. Cuplu, el și ea sau el și el, sau ea și ea. Vine o tentație din exterior. Vorbesc din experiență. Te vreau, mă înnebunești, nu ai tot ce-ți trebuie lângă ea. Aproximativ cuvintele unei dudui.

Ce se întâmplă de aici? Vorbești despre sau minți? Cei mai mulți aleg să mintă. Așa conviețuiesc femininul și masculinul. Tot în cărțile mele am găsit un răspuns. Nu vrei să înșeli, eviți. Doar asta poți face. Psihicul, cu eul slab și slugă la supra eu o să se perpelească de la atenție. Rămâne prietenia dintre parteneri, el/ea, el/el, ea/ea.

De aici forfota mea. De ce să fiu eu responsabilă de luciditatea unei femei? Minciuna i-ar păstra un partener. Minciuna păstrează multe relații. Eu nu vreau și sunt de multe ori nefericită. Mă ajută Făt Frumos, dar pe urmele lui Napoleon, și el e bărbat. Poate ajuta un bărbat o femeie care refuză să trăiască după conveții? Depinde de bărbat. Am lângă un bărbat cu un extraordinar material uman, rămâne să descopăr ce anume a făcut educația din noi.

O să vă povestesc sau nu.

Și dragile mele care mă citiți, să știți că nu-mi este indiferent să vă știu cu gura mare. Am suferit și sufăr datorită ei. Alegeți cu grijă și cu siguranță de sine.

SmartSki sau liniștea familiei

14889756_1247629765297346_2070033832537813623_oCioc-cioc! Cine-i acolo? Sporturile de iarnă. Care sport de iarnă? Preferatul, alunecarea pe zăpadă cu clăpari și schiuri.

Îmi bate soarele în geam în timp ce scriu, dar nu mă păcălește. Gândul meu e la brazi, zăpadă și sarmale. Vine iarna, iar anotimpul ăsta ne trimite la munte. Să schiem, să experimentăm pe pârtie sentimente copleșitoare de libertate, de mulțumire intensă, de bucurie. Eu să-mi amintesc din nou de Mihail Sebastian și propoziția lui testamentară, a schia înseamnă să-ți salvezi viața.

Am nevoie din când în când să-mi salvez viața. O fac de fiecare dată când prind un genunchi îndoit perfect la executarea unei cristiane.

Nu împărțim cu toții plăcerea pentru schi, dar părinții își cară după ei pruncii, iar iubiții, plini de încărcături emoționale, insistă să-și urce partenerul pe schi. E dificil să-l înveți pe celălalt. Nu ating aspectele psihologice. Trec în revistă factori care provoacă tensiune într-o vacantă. Un partener nu știe să schieze și te reține la baza pârtiei deoarece acel să petrecem timp împreună să nu devină motiv de ceartă.

În Timișoara avem o soluție. Poți pleca la munte liniștit cu pruncul. Sau cu iubitul. La Shopping City Timișoara s-a deschis de curând SmartSki. O pârtie de schi situată în mall unde poți să primești primele lecții. Să vă notez avantajele. Dacă mergeți cu pruncul, îi vorbește în limba lui. Mara mea a învățat să schieze în Austria. Dificultatea a stat în limbaj. Cum îi explici unui copil de 4 ani tehnicile de a schia când nu cunoaște limba? Mi-ar fi plăcut să existe și acum doi ani când Mara a urcat prima dată pe schiuri.

Mi-ar fi plăcut să iau și eu câteva lecții înainte să mă urc pe schiuri. N-am avut de-a face cu bariera limbii, am avut un monitor care vorbea limba engleză, dar confortul ar fi fost altul să fac exerciții într-un mediu controlat și nu pe o pârtie unde de multe ori am crezut că o să-mi rup fundul fără nici o exagerare.

Cu SmartSki ai doar avantaje: monitor care vorbește în limba ta, o atmosferă prietenoasă, un bar de unde poți să-ți urmărești pruncul sau iubitul/iubita făcând progrese. La final mândria va fi a amândurora. Unul că a învățat, celălalt că și-a obținut mult visata excursie la schi fără smiorcăieli. Un copil smiorcăie, o femeie de asemenea, un bărbat bombăne.

Aș sugera să nu evitați zona SmartSki din mall. În contextul prezentat de mine, semnifică liniștea în familie sau cuplu. Cum nu m-am avântat să povestesc despre implicațiile psihologice, o să mă abțin și de la a enumera avantajele practicării unui sport pentru sănătate. Presupun că fiecare are habar despre folosul mișcării pentru trupul nostru.

O să vă las și o fotografie cu mine de la un scurt exercițiu la SmartSki. Dacă ajungeți, vă rog să-mi scrieți și mie. Nu mă lipsiți de partea mea de mândrie.

SmartSki, Shopping City Timișoara, zona food court.

Ești cea mai frumoasă fetiță, enunț fals și trombonit

asdDin câte știu eu, majoritatea părinților își laudă copiii. Amintesc superlativul. Ești cea mai frumoasă fetiță! Enunț fals și trombonit al unei persoane fără griji pentru ceilalți copii din jur sau părinți. Cel puțin așa percep eu.

Și să vedeți unde o să mut unghiul. Creștem cu laude, dar la un moment dat facem ceva pentru a fi și mai frumoase. Nu vă întrebați cum putem să fim mai frumoase dacă am fost deja cele mai frumoase în copilăria noastră?

Începem să ne machiem. Habar n-am când am folosit prima dată cosmetice, dar rujul reprezintă prima tentația a oricărei fetițe. Ah, rujul mamei pe care ea niciodată nu-l găsește în geantă, dar mânuța fină și dolofană a copilului îl apucă din prima!

Mie îmi place să mă rujez. Geanta mea conține un săculeț dedicat rujurilor și nu mă apuc să povestesc ce panică stârnește lipsa unuia. Cu ditamai introducerea, ajung la subiect. Mă rujam ieri în oglinda mare a dulapului, când soarele aflat în spatele meu mi-a condiționat o serie de clipiri. Am închis și am deschis grăbit și repetat pleoapele, iar când am recăpătat imaginea de ansamblu a chipului, mințile deja se porniseră.

M-am concentrat pe buze. Le colorasem într-un roz intens și le-am țuguiat râzând. Cum ne facem noi boticul în culori intense pentru noi. Ne rujăm pentru noi, nu pentru bărbați și mai ales nu pentru atenția lor. Acesta este un exemplu de sarcasm. Reluați și citiți cu glas subțire. Pronumele noi l-am repetat pentru valoarea stilistică.

Da, ne rujăm pentru noi, mă rujez pentru că îmi place, dar sunt perfect conștientă că atrag atenția. Rujul e ca o invitație. Privește-mă, uite-mă! Uneori suport o regresie și mă simt ca o adolescentă. Nu știu să fac ceva sau nu mă descurc într-o situație, dar am ruj pe buze. Parcă aș fi în fața clasei rujată și fără lecția învățată. Dar ție nu-ți este rușine? Dunia, să nu mă faci de rușine! Ce o să zică lumea?

Din motivul ăsta râdeam ieri în oglindă. Mintea mea a trecut rapid în revistă poliloghia de mai sus. Fracțiune de secundă și mușchii feței au reacționat. M-am detașat cu repeziciune. Am alungat neplăcerea amintirii. Nu fac pe nimeni de rușine și nu mă fac pe mine de rușine că folosesc ruj. Atrag atenția, dar mă descurc.

Rujul, fără pretenție de utilitate pentru supraviețuire, acordă încredere prin eficacitatea estetică. Refuz superlativul de superioritate, dar mă acopăr de superlativul absolut.

Cu ruj mă simt foarte frumoasă.

Nevoie sau nu, frumusețea dă o stare de bine.

În sfârșit sunt un copil fericit

14918747_1346008348742649_327844323155084116_oAm primit indirect o invitație. Are Criastian Manafu pe blog un text despre Puterea blogului. Imediat mi-a atras atenția. Cel mai mult mi-a atras atenția pauza de după virgulă. Da, mă impresionează redactarea, mai ales pe platformele astea. Unii nu consideră necesară o așezare în pagină corectă că doar ne înțelegem. Divaghez.

Invitația de care am amintit are un public țintă: posesori de blog care investesc timp, energie și resurse în jurnalele lor online. Cum au evoluat de când s-au lansat în blogging.

A picat la momentul potrivit pentru mine. La anul împlinesc și eu 10 ani de blogging și m-am gândit adesea la cum ar fi fost viața mea dacă în 2007 nu descopeream acestă formă de exprimare. Știți care e prima întrebare pe care mi-o adresez? Aș mai fi scris? Dunia, ai mai fi scris?

În primul rând Dunia nu ar fi existat. Ar fi rămas între filele romanului lui Dostoievski, o altă figură tragică a literaturii ruse. În al doilea rând, privind în urmă, poate nu aș mai fi scris niciodată. Am abandonat în facultate de frică și rușine. Am crescut cu lecturi din Balzac, Hugo, Dumas, Romain Rolland, Dostoievski, Tolstoi. Cum să mă apropii eu cu scrisul de autoritățile de mai sus?

În 2007, un foarte drag prieten care îmi cunoștea boala scrisului, mi-a zis: Paulina dragă, ți-am făcut un cont pe wordpress. Ți-am adăugat și niște bloggeri ca să-i citești, să vezi despre ce e vorba. Trecem peste ochii mei bulbucați de holbare, dar nu aveam habar despre ce vorbea. WordPress? Bloggeri?

Astfel am ajuns să mâzgălesc. Primii ani am mâzgălit, deși la orice text se observă încercarea de a scrie frumos, de a impresiona, de a mă ridica acolo unde au fost alții. Încet, încet, prin exercițiul de scris, am început să fiu curioasă exclusiv de mine, de mintea mea, de putințele mele. Am câștigat un concurs la Iași în urma căruia am publicat o carte.

Prima realizare concretă a blogului, am publicat.

Separat, vă mărturisesc că nu-mi place să vorbesc despre ceea ce am publicat.

De aici s-au întâmplat multe. Oamenii și-au schimbat atitudinea în prezența mea. Unii au îndrăznit chiar să-mi spună pe față. Eu am realizat însă că am mari probleme cu stima de sine. De fapt nu o aveam deloc. M-am îndreptat spre literatura de specialitate și l-am descoperit pe Freud. Cu Freud am devenit capabilă să privesc în mine. Să privesc în mine nu e o expresie patetică folosită cu scopul de a atrage atenția. Chiar am înfăptuit ce am notat mai sus.

Lent, cu pași mărunți, imperceptibili, am mutat tot în mine. Am cunoscut diverse persoane datorită blogului. Îl amintesc aici pe Dan care mi-a atras atenția asupra acuzativului. Nu-l foloseam. M-am corectat. Am luat la puricat blogul și, cred eu, am corectat fiecare text în parte.

Într-o zi am primit o invitație de la Romina Faur pentru campania ei #sieusustinverdepentrubiciclete. E un punct de referință aici. Când a intrat Romina în viața mea se traduce cu artistul și-a găsit punctul de sprijin. M-a ajutat mult la atitudine. Datorită ei pot să-mi recunosc meseria: blogger-scriitor. Blogul este locul meu de muncă. Da, scriu acum de pe canapea într-un tricou alb de bumbac și Ugg-uri în picioare, dar ăsta e locul meu de muncă oricât mi l-au anulat diverse persoane de-a lungul anilor.

A doua realizare concretă a blogului, am publicat a doua carte. Înainte de această a doua carte, în colaborare cu Lucian Popovici am scos o carte cu text și imagini, Quad între albastru și roz. Acțiunea noastră a făcut parte dintr-un proiect mai mare al Liei Pfeiffer.

Dintr-o dată timpul a accelerat, dar vă asigur că totul este o senzație când privesc în urmă. În realitate, am avut și am parte de o desfășurare lentă.

Am inițiat o campanie, #poartaocarte. Cred în puterea lecturii. Ne poate face conștienți de propria micime. Cresc șansele de a deveni lucizi.

Și am ajuns să creez Tricoul Inteligent. Tricoul, bumbac imprimat cu literatură prețioasă, a venit să mă sprijine financiar. Consider că nu am dedicat timp și energie blogului, socotesc că am devenit blogul.

Eu sunt blogul. Aș fi fost cu totul o altă persoană fără el și îndrăznesc să afirm că una mult mai săraca intelectual. Am crescut enorm cu el. În prezent e cu putință să-mi fie drag de mine și nu rușine. Vă jur că este cea mai mare realizare a mea. Probabil și a multor altor copii crescuți în familii oltenești unde se face educație prin critică și umilință.

Freud mi-a arătat că niciodată nu e târziu să ai o copilărie fericită. În sfârșit sunt un copil fericit.

Pentru dumneavostră, povestea mea, Dunia Paula, blogger-scriitor cu dorința de a câștiga în viitor premiul Nobel.

Notă:

«Încă de la lansare, sub sloganul ”Pentru cei puternici”, Stalinskaya Vodka este alături de cei care care au curajul să riște pentru a transforma orice încercare într-o victorie, de cei al căror succes este alimentat de tăria de caracter. Anul acesta, Stalinskaya a împlinit 20 de ani.»

Frumoasă, dar proastă

flvn9338Am promis că revin cu articole despre Gaudeamus. Am un plan, dar o să-l amân. Nu vă port cu vorba, pe cuvânt!

Îmi doresc să scriu despre îmbrăcăminte. Înainte de a începe, din cauza vremurilor, reamintesc ce fel de persoană scrie pe acest blog:

1. O feministă.
2. O susținătoare a căsătoriilor între persoane de același sex.
3. Aprob avortul.
4. Necredincioasă sau atee.
5. Am o părere fermă despre relația părinte-copil, iar copilul este de la naștere o altă persoană. Fiecare își trăiește propria viață.
6. Etc.

Aș putea să prelungesc lista, dar am atins durerile acute din prezent. Acum o să mă adun și o să mă concentrez pe subiect: îmbrăcămintea.

De ce construiesc un text despre articole vestimentare dacă blogul urmărește să aducă în față literatura, istoria, filozofia, psihologia? Deoarece interesul meu pentru literatură nu exclude îmbrăcămintea. Îmi place să mă îmbrac frumos.

Am spus și repet, am avut o bunică croitoreasă. Mama mea, o femeie frumoasă și blândă, a purtat hainele într-un anumit fel, bine aranjate. M-au expus, mama și bunica, la mătase, catifea, tafta, dantelă, bijuterii, pantofi cu toc.

În adolescență, ca orice organism puber, dar cu personalitate, m-am împotrivit educației de acasă. Am purtat tricouri și maiouri scurte, tocuri nepotrivite, croieli neinspirate. Lent am ajuns să am un stil. Am respins învățăturile de acasă, le-am anulat, apoi am început să aleg ce mi se potrivește. Puteți să vă imaginați o plajă plină cu scoici din care alegi doar ce îți corespunde fizic, dar și psihic.

În primul rând am renunțat la ornamente sau zorzoane în îmbrăcăminte. Confortul a fost scopul. Mi-am studiat îndelung corpul. Mi-am acceptat defectele și am decis să le iubesc. Am o relație tandră cu picioarele mele, eu și tibia ne-am făcut una. Cu cât mi-am îmbogățit mintea mai mult, cu atât am îndrăznit să mă arat fizic așa cum sunt. N-am ajuns pe lume cu numerele unui model, dar am reușit să mă tranform într-un model de câte ori am avut chef. Articolele de îmbrăcăminte pot favoriza sau defavoriza. Am hotărât să lucrez în favoarea mea.

Plusuri și minusuri, am dezvoltat un caracter feminin și elegant. A trebuit să accept și categoria de gen, o perioadă mi-am dorit să fiu băiat și consideram că am pierdut mult născându-mă femeie. Educația mi-a demonstrat că simțirea mi se tragea de la o societate patriarhală.

În ani, foarte încet, subliniez lentoarea, am potrivit un anume fel de a fi.

M-am îndepărtat de părinți. Nu sunt părinții mei și nu o să devin ceea ce mi-au repetat ei că o să ajung.
Mi-am acceptat defectele fizice.
Am recunoscut limitele intelectuale.
Mi-am studiat corpul.
Am gafat.
Am ales feminitatea și eleganța.

Astfel construită, am început să fac comentarii publice despre îmbrăcămintea urâtă a oamenilor la teatru, spectacol de balet, operă etc. Am observat că unora le este rușine cu hainele frumoase. Îmi pare o situație asemănătoare cu clișeul frumoasă, dar proastă. Nimic mai fals. Nu așa funcționează genele. Prostia fetelor frumoase își are o explicație în lene. Un intelect needucat își pierde orice putere.

M-am întrebat: de ce le este unora rușine să se îmbrace frumos? O haină purtată și nu aruncată pe corp dovedește un caracter superficial? Haina frumoasă, semnată sau nu de un designer e vinovată de prostia umană?

Să mă îmbrac pentru moment, aici m-au dus educația și autoeducația. La teatru îmi pun o rochie neagră. Nu vă luați de culoare, eu prefer negru. În parc aleg blugi și tricouri de bumbac. La conferințe sacouri. La cluburi paiete. Etc.

Momentul și haina, haina și momentul.

Nu o să mă opresc din a scrie despre îmbrăcămintea frumoasă. Că mă găsiți superficială, provincială, critică, bunicuță, o să fac față. Cred în îmbrăcămintea frumoasă ca într-un aspect care ne ajută la supraviețuire. Nu o să cedez din cauza comodității majorității. Merg mai departe. Și nu am adus în discuție factorul sexual. Exact. Tot timpul este vorba despre sex. Și totul ajunge la sex. Am timp însă. Abia am declarat începutul războiului fără victime al hainelor urâte la spectacole.

Start!