Pasiune și agresivitate la Divan Film Festival

IMG_7719M-am simțit atrasă în ultimul timp de un cuvânt. L-am desprins de celelalte cuvinte și am început să mă interesez.

Am început cu persoana mea. L-am căutat în mine, în manifestări. Mi-am amintit descrierile unor apropiați: ce mai nărav are fata asta! Sau: bunica mea îți semăna, era isterică ca tine. M-am supărat de fiecare dată. Provocam un tărăboi grozav.

Ca femeie activă sexual, am savurat starea afectivă intensă a fiecărui început de relație. Am căutat să mențin patima. Așa am devenit o călătoare. Am călătorit o perioadă de timp lângă un partener sau altul. E cea mai corectă reprezentare a instabilității în cuplu.

S-a întâmplat să suport o despărțire. În jurul meu, prieteni apropiați, au avut parte de o experiență similară. Sexualitatea a devenit subiect la întâlnirile noastre. Aproximativ acești factori m-au apropiat de un cuvânt anume. M-am aplecat asupra lui curioasă și cu teamă. L-am descoperit în compania agresivității.

Ce este pasiunea? Este pasiunea parteneră cu violența?

Cu întrebările astea am ajuns la Divan Film Festival de la Portul Cultural Cetate, Dolj. Miercuri, în 24 august, programul festivalului a prilejuit o confruntare, frământările mele despre pasiune și agresivitate, și vizionarea documentarului Spiritul balcanilor.

Când intri într-o cafenea să te întâlnești cu cineva prima dată observi absența persoanei și apoi oamenii din jur. La vizionarea documentarului am permis influența părerilor emise despre agresivitate și pasiune.

Sunt o femeie pasională în orice aspect al vieții. Mi-a devenit clar și am corectat năravul din copilărie și isteria din adolescență. Oamenii nu știu ce vorbesc întotdeauna, folosesc cuvinte care-i depășesc intelectual și lansează profeții de îndeplinit.

Am îndeplinit și eu câteva profeții. Am făcut exact ce se aștepta de la mine. Sugestie: alegeți cu grijă influențele din viața lucidă.

Am urmărit documentarul cu grade de intensitate. Când apărea Slavoj Zizec, suportam o încărcătură electrică. Am preluat o percepție sau două și mi-a atras atenția asupra lui Emir Kusturica. Filmele lui povestesc despre sex, alcool, violență.

Balcanii par să fie locul favorabil pentru sex, alcool, violență. Angelina Jolie consideră că a petrece timp în Balcani atrage de la sine contaminarea cu pasiune, dar pasiunea urma imediat după violență. M-am întrebat: sunt cumva sinonime? Una o atrage pe cealaltă sau o presupune?

Emir Kusturita, după spusele lui Zizec și sunt de acord, nu prezintă un spirit balcanic, ci joacă un rol pentru Occidentali. Oferă reprezentările lor despre oamenii din Balcani. Ei se așteaptă să fim într-un fel, iar Kusturita speculează. Din nou, atenție la ceea ce pretind ceilalți de la tine ca persoană.

Am intrat la documentar o femeie cu nervi și am ieșit o femeie plină de pasiune. O să păstrez asta. Are bun simț și dă sens reacțiilor mele, dar mai ales căutărilor mele cu partea masculină.

Oamenii mor sexual în cuplu. Au trăit fericiți până la adânci bătrânețe semnifică sfârșitul poveștii, relația continuă. Putem să încercăm cu vin și muzică, merg împreună.

Pasiune și agresivitate, vin și muzică, elemente din cultura umanității care alungă zilele lungi ale persoanelor. Casa și partenerul reprezintă zona de confort. În casă și cu partenerul încercați un a fi autentic, măcar ca experiență. Eu am inițiat un experiment. Am cerut ceva anume Făt Frumosului meu cu ochi albaștri. Poate o să povestesc sau nu pe blog despre, dar caut să fiu oricât de hidoasă o să mă descopăr la sfârșit de drum.

Pasiune și violență. Sunt sinonime? Am luat în calcul și regulile societăților din Balcani. Nerespectarea lor, într-o descriere romantică, poate fi considerată pasiune. Dintr-un alt unghi, poate fi civilizație parțială, iar cu alcoolul și muzica deformăm percepția. Ne transformăm în oameni total pasionali.

Ca întotdeauna, nu aleg o tabără sau alta. Pasiunea sau semicivilația nu explică suficient.

Am luat ce mi-a fost de folos la momentul actual, reprezentarea ca o femeie pasională.

Am primit incredibil de mult de la Divan Film Festival.

Blogger la Severin

Mă aflu de câteva zile la Severin. Oare orașul meu natal numără bloggeri cu interese culturale? Dacă orașul cu o geografie bezmetică are un seamăn, îl informez că la Portul Cultural Cetate, între 22 și 28 august se desfășoară Divan Film Festival (Divanul Degustătorilor de Film și Artă Culinară).

Există în aceste părți oameni cu nevoi speciale de obiecte. În provincie mașina, lanțul de aur, geanta de firmă povestesc despre a avea. Să fim deprindem. De aia am ieșit din peșteră, de aia am dezvoltat plăceri îndepărtându-ne de necesități: hrană, adăpost, sex.

Pentru plăceri cultivate, umaniste, în care omul ocupă un loc central, se organizează evenimente ca Divan Film Festival. La următoarea ieșire în oraș, la o cafea sau un pahar de vin, un nou subiect s-ar putea ivi printre mâncare, motoare, abonamente, sex etc.

Eu o să ajung mâine.

22-28 august Divanul Degustătorilor de Film și Artă Culinară.

Îmi doresc să fiu un om simplu și fericit

14060123_10205885506691671_570642407_oMi-ar fi plăcut să fiu om de știință. Dacă inteligența mi-ar fi permis, aș fi muncit într-un laborator. Afirmația nu conține dorințe de îmbogățire, dacă mă suspectează cineva. Vreau să știu cum stau lucrurile.

Pentru mine magia lumii noastre stă în sărut și în intimitatea dintre două persoane. Magia o iau în considerare doar în relațiile dintre oameni. Natura și corpul uman dețin frumusețea.

În orice aspect al vieții, în orice reprezentare, vreau să știu cum stau lucrurile. Un om de știință, datorită capacităților intelectuale, e ferit de obiceiurile pământului. Omul și condițiile socio-culturale țin de antropologie.

Îmi pare atât de simplu să privești sfârtecările oamenilor și să-ți spui: antropologie. M-am săturat de tălmăcire. M-am plictisit de învățături băbești. E liniștitor să-ți folosești mintea. În adolescență când mergeam să înot în Dunăre, mă îndepărtam de mal și mă întindeam în apă. Nu am reușit să stau cu mâinile sub cap și să privesc cerul. Mereu păstram mâinile pe lângă corp. Apa îmi acoperea urechile și zgomotele încetau. Liniște și plescăit de la palme. Negrul adâncului și cumulus.

O senzație asemănătoare descriu când gândesc. Obiceiurile și obișnuințele mă scot din minți. Să ascult povești e fascinant, dar să-mi duc viața după știința strămoșilor mă umple de anxietate, la fel când pluteam pe Dunăre, neliniște de sub apă, liniște de la norii groși și albicioși.

Am decis pentru mine. Nu am Dumnezeu. Nu l-am pierdut. Nu a fost niciodată al meu, ci al familiei mele. Vreau să trăiesc ca un om simplu. Nu am pretenții de supraom. Am scormonit în mine. Am găsit frici, neliniști, putere. Mă ajut singură cum îmi permit și cer ajutorul.

Într-o unică situație nu-mi mai permit să cer ajutorul: în lipsa iubirii.

Când nu mai suntem iubiți, unii își îndreaptă atenția către Tată. În lipsa lui, m-am înconjurat de cărți. Aș fi scris o poveste despre asta. Îmi plac poveștile. Mă țin puțin la adăpost de întrebările indiscrete, dar puținul nu merită osteneala. Plus că am avut discuții despre dezamăgirea pricinuită de un personaj.

Notez: personajul nu e cu putință să dezamăgească. Autorul a creat o anumită tipologie. E responsabil de faptele și deciziile personajului pentru ca persoana să extragă învățături.

Duc o viață fără Dumnezeu și lipsită de sens. Reprezentările sunt complet diferite de ale credincioșilor, dar iubesc și sufăr ca oricare dintre voi.

Mă bucur de viață, o respect, o admir. E singura pe care o cunosc.

Sunt un om simplu și îmi doresc să fiu un om simplu și fericit.

Pe lumea asta.

Un an de Tricoul Inteligent

IMG_3955 Luna asta, fără o zi anume, nu am reținut și nu am încercat să descopăr prin deducții și asocieri data exactă, Tricoul Inteligent Dunia a făcut un an.

Din august până în august, Tricoul a prilejuit întâlniri pertinente creației. Frumusețea este găselnița culturii umane. Nu o să pomenesc aici că am muncit cu cei mai frumoși oameni. Inutilitatea superlativului am descoperit-o de câțiva ani. O să specific că am avut șansa să cunosc oameni potriviți felului meu de a fi.

Îmi doresc să atrag atenția asupra primului an de existență. O să ofer două Tricouri Inteligente cu următoarele mesaje:

Forța creatoare e mai puternică decât omul. Jung (mărimea L)

Și adultul e educabil. Jung (mărimea S)

Ar trebui să vă cer ceva pentru a putea alege câștigătorii. O să renunț. Tricourile vor ajunge la cine scrie prima dată.

Două câștigătoare, atenție, un S și un L.

Cu drag!

Merge și așa

Mi s-a povestit despre nașterea mea și copilăria timpurie. Am venit repede, din mașină direct în sala de nașteri. După ce am împlinit un an ne-am mutat de la bloc la casă.

Nu am nici o amintire despre apartamentul unde am locuit. Primele mele imagini își au sursa la casa părintească unde încă locuiește tatăl.

Casa au ridicat-o repede, dar interiorul s-a executat în timp. În intervalul ăsta am învățat repede și ușor o expresie: merge și așa.

Merge și așa dacă nu ne-am ținut de planul casei.
Merge și așa dacă muncitorii au turnat șapa diform.
Merge și așa dacă lăsăm scara fără balustradă, să aibă și fetele grijă.
Merge și așa fără parchet în primii ani. Lipsei parchetului îi datorez absența mea din excursia la Sarmizegetusa. Făceam pipi în pat.
Merge și așa dacă e instalația defectă pe partea aceea. Punem o lampă. Am citit Roșu și negru la o veioză care a mers și fără abajur.

Am crescut în cultura lui merge și așa. Pot zice că pe merge l-am perceput ca pe un firesc, dar era ceva din așa care mă făcea să mă îndoiesc de infailibila expresie. De exemplu de ce nu am înlocuit niciodată abajurul sau lampa?

Anii au trecut repede și am devenit parte din viața casei. Am preluat expresia în toate aspectele și mi-am dorit în liceu să meargă carourile cu dungile. Pentru că merge și așa.

La facultate m-am bucurat atât de tare de libertatea oferită de un oraș universitar că am reușit o detașare neintenționată. Când am revenit acasă pentru prima dată de la facultate m-am trezit cu de ce în gură.

Dar de ce merge și așa? Că poate chiar nu merge și rosturile de la baie mă irită până la o criză de nervi din cauza meșterilor neserioși.

Scurt istoric.

Străbunicii mei au trăit zile de război. Chiar și bunicul din partea tatălui a luat parte la război. În vremea aceea România era în proporție de 80% analfabetă cu o populația majoritară rurală. Meserie am învățat de la străini, nemți, unguri, turci.

Bunicii mei au experiența foamei, FOAME. De aceea mă năpădește rușinea propagandei vieții fără zahăr sau carne. Este sănătoasă, semnifică știință și progres, dar nu o pot duce din cunoașterea unor fapte și întâmplări.

Tata a mers la școală cu ghiozdan de carton. La maturitate a construit o casă și pricep acel afurisit de merge și așa.

E imposibil să-l aplici și să-l accepți în generația noastră. Nu pare, dar noi, copiii părinților noștri, ducem în spațiul acesta geografic o viață apropiată de supremația poporului. Nu am cunoscut foamea, dar am vizitat mulți Disneyland-ul.

Nu ne-am lepădat de merge și așa. Ajungi într-o comunitate, un grup. Lucrezi la un proiect. Pe parcursul desfășurării, te izbește în moalele capului un merge și așa. Detestabilă apucătură!

Lucrul bine făcut nu funcționează niciodată cu merge și așa. Dacă printr-o întâmplare iese bine, se numește coincidență. Câte coincidențe favorabile ați avut în viață? Eu număr una. Se numește Mara. Când muncesc singură sau într-o echipă țin foarte mult la respectarea regulilor și termenelor. Merge și așa nu e o opțiune.

Ne naștem. În timp ne disciplinăm. Cu voință. Nu pică din cer ordinea. Ține de alcătuirea noastră în societate și nu are legătură cu congenitalul.

Merge și așa dezvăluie și caracterul celui care practică.

Merge și așa e lipsit de mulțumiri intense și depline.

Un substitut fad.

Merge și așa.

Nu, chiar nu merge și așa.

Alte vremuri

10405246_879594542050701_4988267158329181369_nMiros de toamnă. Fum, vinete și ardei copți. Ce răcoare vine de afară! În cinci minute mă ridic din pat. Ce cald și bine e în pat. Noua saltea e divină. Nu se aude nimic din dormitorul lui Marius. O să-mi fac cafeaua mai întâi. Să-l trezesc sau să-l iau în brațe adormit? Sau să încui după mine?

Dus-întors, jumătate de oră. Aș putea. Da. Ce părere o să aibă mama?

O să parchez aici, o să văd când iese din gară. Ce-aș mai fi dormit?! Uite-o.

– Cum a fost drumul?
– Bine, dar m-au înnebunit cu aerul condiționat. Mă dor drevele. Nu te uita așa la mine, știu ce vorbesc și cum simt.
– Mă uit la tine. Îmi pare rău pentru suferința ta, dar ți-am explicat că folosești greșit drevele. Nu au legătură cu gâtul.
– Așa știu de la mama mea. Unde e Marius?
– Acasă. Doarme.
– Și l-ai lăsat singur?

Marius nu s-a trezit. Doarme în aceeași poziție în care l-am lăsat. E abia 10. M-aș băga la loc în pat. A intrat deja în oale. O să mâncăm supă. Mă culc la loc.

– Veniți la masă? Copilul ăsta s-a trezit și mi-a cerut laptele în biberon. Încă nu i-ai scos biberonul? Are șase ani.
– Încă nu l-am scos. Miroase bine de la bucătărie. Ouă în tigaie cu ceapă și roșii?
– Și mămăligă, și mămăligă!
– Mai stai locului, copile! Ce țipi așa? Ne aud vecinii.
– Marius, vorbește mai încet, e bunica în vizită.

Delicioasă mâncare. Noroc că mai vine mama din când în când în vizită. Urmează sarmale, șnițele, chiftele.
– Nu e nimic în frigider. Cu ce hrănești copilul ăsta?
– Am terminat de mâncat, săru mâna pentru masă.
– Cum a terminat de mâncat? Abia a luat două guri? Maria, nu-mi place deloc cum mănâncă copilul ăsta.
– Poți să mergi la joacă, Marius. Mama, a mâncat, stai liniștită.

Am lăsat-o să bodogănească la bucătărie. Stau cu Marius pe terasă. Eu fumez și el se joacă cu avioanele. Jumătate de zi a trecut. Să o sun pe Flavia. Poate găsesc bilete la ceva piesă de teatru pentru diseară. Să ieșim din casă. Mâine să-mi spăl ceva lucruri.

– Pentru diseară fac rezervări la restaurant sau preferi să mergem la teatru? Sau la film?
– Cu atâta mâncare în casă, tu arunci banii pe restaurante! Sarmalele sunt la cuptor.
– Mamă! Ți-am zis, trăiesc alte vremuri. Mă plătesc bine la muncă. Îmi permit să ies din când în când la o masă în oraș.
– Bine că îți permiți tu. Pune bani deoparte dacă îți permiți. Ai ceva de spălat?
– O să spălăm mâine, azi ne relaxăm.
– Mâine e duminică, ce ai?
– Mamă! Muncesc cinci zile pe săptămână de dimineață de la 9 până seara la 7. Uneori stau peste program. Sâmbăta e ziua mea liberă. Dorm, mă joc cu Marius, ieșim în oraș. Orice, dar nu muncă. Să nu aud, te rog din suflet.
– Bine, dar nu poți să speli duminica.
– Nu spăl eu, spală mașina. Fie ca tine. Nu spăl.

Am decis, mergem la film. Mama e jos în parcare cu Marius. Văd că s-au oprit de vorbă cu vecina de sub mine. Marius rămâne peste noapte la prietenul lui. Oare am șanse să o îmbăt pe mama? Să ne distrăm? Când eram mici se juca baba oarba cu mine și verișoara mea mai mare.

– Ți-a plăcut filmul? 3D, o experiență nouă.
– Mă dor drevele. Nu au oprit deloc aerul condiționat.
– Nu ai luat o eșarfă la tine cum te-am rugat?
– Am luat, am luat, dar sunt bătrână, ce să fac?!

O aștept pe mama să coboare. Are tren la 14.30. A gătit, mi-a făcut curat, a desenat cu Marius și s-au plimbat prin parc.
– Data viitoare, peste două săptămâni, să-mi faci programare la ORL. Și mâine să nu speli. E sărbătoare mare. Rămâi sănătoasă.

Se îndepărteză. Ce femeie mică!

Zice Dunia

13942209_1263139727029512_592314562_nContest o expresie: fapte, nu vorbe! Sau poate preferaţi în latină: Acta, non verba!

Cu disciplină şi mai multă voinţă aş fi efectuat o deconstrucţie pe urmele lui Derrida. Mi-e imposibil. Experienţa îmi permite însă o abordare critică. Imprecizia expresiei după care cei mai mulţi oameni îşi confirmă iubirea îmi dă ghes.

Faptele, asemenea vorbelor, pot fi lipsite de valoare. Important şi edificator rămâne MOTIVUL. Nu ezitaţi să vă întrebaţi de ce sunteţi beneficiarul unor avantaje într-o relaţie. Relaţiile dintre oameni reprezintă una din sursele nefericirii.

Descoperind intenţia din spatele faptelor, veţi rămâne lucid. Nu o să fiţi obligaţi să elucidaţi adevărul, să regândiţi timpul acordat celuilalt, să reanalizaţi un caracter sau propria viaţă.

Unele îndoieli, la fel ca unele întrebări adresate într-un moment sau altul ne scapă de tragedii.

Atenţie! Textul se adresează celor interesaţi de realitatea obiectivă. Suntem puţini, ştiu, dar simt că există mulţi.

Zic!

La prăvălie, la Rămăria

13895342_702476043233676_2809269814207303850_nUrmează să povestesc o întâmplare. Ieșit din comun pentru mine este începutul. Nu pot decide de unde să pornesc.

Aș menționa o prezentare de modă Diana Bobar la mansarda Facultății de Arte, urmată de o ieșire într-o cafenea unde am conversat despre mormoni cu Andi Popescu. Am reținut conversația. Se întâmpla în 2009, dar a fost prima și ultima dată când am avut ca subiect secta creștină care practică poligamia.

Sau aș aminti de o vizită la muzeul Freud de la Londra. Am petrecut ceva timp în magazinul de suveniruri. În viața mea de plimbăreață pe suprafața pământului, magazinului de suveniruri de la Londra îi port o amintire încântătoare spre bezmetică. Mi-am luat, printre alte obiecte, două fotografii: o imagine cu Freud și o imagine cu scaunul conceput special pentru el. Brațele redau îmbrățișarea mamei.

Două episoade, dialogul din cafenea și vizita la muzeul Freud, reprezintă un moment inițial. În 2009 făceam cunoștință cu fotograful Andi Popescu, în 2014 achiziționam două fotografii. Andi Popescu și fotografiile sunt subiectul meu în acest text.

În 2016 l-am reîntâlnit pe Andi Popescu. Multe s-au întâmplat între timp. Amândoi am devenit părinți, iar nevoile fiecăruia s-au orientat într-o nouă direcție. Andi nu mai face fotografie. A deschis de curând o prăvălie. Mi-am ales special exprimarea cu prăvălia. Locul unde o să descoperiți expuse spre vânzare cu amănuntul diferite mărfuri poartă numele de RĂMĂRIE.

Are o poveste Rămăria?

Nu. Ce exprimă denumirea, la fel ca FLORĂRIE. L-am privit cu drag atunci pe Andi, a fost răspunsul lui. Recunosc că am o slăbiciune pentru persoanele care se așază bine în limba și cultura română. Când am aflat de cea mai nouă reprezentare a muncii lui, după ce am manifestat niște păreri de rău, îmi plăceau fotografiile lui, am zâmbit. Fotografiile mele cu Freud s-au ivit în memorie. Am vizualizat colțul de lângă bibliotecă unde stau nedespachetate de doi ani și repetitiv păianjenii își construiesc plase.

Nu i-am adresat nici o întrebare despre munca lui actuală. I-am acordat încredere pur și simplu, iar într-o zi m-am dus la Rămărie și i-am lăsat cele două fotografii. Andi a încercat să descopere ce anume îmi doresc. A reușit să obțină de la mine doar culoarea mobilierului din casă. Pentru că așa îmi place să lucrez, să-i acord celuilat încredere în talent și abilități ori în talent sau în abilități. Presupun că Andi le are pe ambele.

El a tot încercat. A adus în discuție paspartuurile. Hârtia provine din lemn, în timp devine galbenă, furnizorul lui e din Italia, nu o să mă deranjeze trecerea timpului datorită unei substanțe care tratează produsul industrial.

L-am ascultat, am reținut puțin, am rămas la încredere. Mă aflam la locul potrivit unde să-mi înrămez, departe de ieftenșuguri, splendidele și mărețele mele fotografii.

Rezultatul?

Să vedem. Fotografiile sunt deja pe perete și urmează să-i mai solicit serviciile pentru încă o fotografie și o pânză Oana Bolog Bleich.

Am avut două puncte de plecare. Am o unică încheiere, încântarea legată de Rămăria care pune la dispoziție calitate și grijă pentru obiectele din casă care ne reprezintă și vorbesc despre noi.

Rămăria, la fel ca Florăria.

Cereţi ajutorul copilului când vă despărţiţi sau divorţaţi

13936633_1261736523836499_263232809_nCel mai nou plan făcut pentru mine: să devin antrenor pe comportamentul uman. Vag, îmi dau seama. Până ieri nu avem habar despre ce aş dori să-i învăţ pe alţii. Îmi era clară intenţia, dar nu descoperisem subiectul care să-mi facă prezentarea autentică.

Am învăţat multe în ultimii ani. Am primit lecţii peste lecţii. Pentru a sta în faţa oamenilor cunoaşterea e insuficientă. Nu are impact. Experienţa devine responsabilă de impresionabilitate. Pentru ca ochii şi urechile lor să fie pentru mine, am nevoie să vorbesc din experienţă.

În urma unui dialog cu Mara, piesa lipsă de la puzzel-ul Dunia antrenor, a fost găsită. Am toate calificările să provoc oamenii divorţaţi sau separaţi să vorbească despre relaţia cu mama sau tata, în cazul meu, relaţia cu tatăl.

Despărţită din ianuarie 2015, în viaţa noastră, mama, tata, copilul, a apărut programul de vizită. Mie mi-a fost greu şi încă îmi este să împart copilul. Pentru ea, accept şi îmi port durerea cu graţie. Ce se întâmplă când în tabloul mama, tata copilul, apare un partener nou?

Din nou, o să vorbesc despre mine. Lângă tată a apărut o parteneră. Ea consideră că are un comportament ireproşabil în fosta lui viaţă de familie. Îi permite orice întâlnire cu fiica lui, vacanţe, zile de naştere, dar nu acceptă să fim noi trei pe acelaşi loc. Îmi scria în iunie: Mara are nevoie de mamă şi de tată. Împreună pe acelaşi loc, nu.

Nu vă povestesc negrul din faţa ochilor sau sudalmele. Întreb, ce este greşit aici?

Unu: atitudinea. O atitudine profund greşită care afectează educaţia copilului. Copilul are nevoie de mama şi tata pe acelaşi loc la o îngheţată, la o zi pe plajă, la o plimbare, la o cină etc. Copilul nu-i separă pe părinţi niciodată, dar acceptă cu inteligenţă despărţirea lor. Toţi oamenii îşi doresc să fie fericiţi, copii şi adulţi deopotrivă.

Doi: intervenţia. Bunul simţ şi respectul pentru copilul iubitului cer o menţinere în margine. Mama şi Tata, cu majuscule, sunt instanţele morale ale copilului. Comportamentul intruziv în relaţia cu Mama afectează reprezentările despre familie.

Trei: percepţia. Mama e un concept, nu o femeie. Mama stă pe chipul copilului, în vorbele şi gesturile lui. Mara are nasul, părul, gura şi zâmbetul meu. Ochii, urechile, aluniţa de pe gât de la tata. Pe chipul ei părinţii nu or să se despartă niciodată. Femeia şi mama semnifică două reprezentări separate. Aici se cere o muncă colectivă. Nu vă ruşinaţi sau nu probaţi mândria în acest caz. Cereţi ajutorul copilului. Am rugat-o frumos pe Mara să mă ajute cu tata, cu partenera lui, cu bunica ei din partea tatălui care o învaţă că familia ei este în jumătatea paternă. Diminuează valoarea familiei prin izolarea mea. Familia înseamnă ajutorare, protecţie şi promisiuni respectate.
Mara, ajută-mă, vorbeşte cu ei şi arată-le ce simţi, dăruieşte-le sinceritatea ta, nu le mai spune doar ce vor să audă!

Patru: lipsa de empatie. În loc să mă compătimească ca mamă, iubita tatălui Marei mă dispreţuieşte ca femeie.

Pot să notez următoarele sugestii:

mama şi tata reprezintă protecţie. Nu vă privaţi pruncii de un asemenea sentiment.

iubita tatălui Marei reprezintă fericirea lui. Pentru Mara e o lecţie să-şi vadă părinţii fericiţi, chiar şi separat.

căutaţi prietenia partenerului sau partenerei. Eu o caut pe a iubitei. E datoria mea de mamă în primul rând, iar apoi orice tărâm necunoscut devenit cunoscut scapă de sentimentul de teamă. Prezenţa mea ca persoană o să liniştească femeia din ea. Momentan nu sunt acceptată.

viaţa personală nu stă în conveţii. Despărţirile pot să modifice calitatea umană.

Mă opresc aici. O să-mi pregătesc un curs şi o să studiez nevoile părinţilor despărţiţi pe un asemenea subiect.

Mulţumesc.