A face bine nu înseamnă a ajuta

Știați că în jurul vârstei de trei ani în viața copilului apare frica? Nu bau-bau, nu țiganii sau leul, ci frica, sentimentul de neliniște provocat de un pericol. Nu, nu o să urmeze o poliloghie despre frică sau copii, mă folosesc doar de vârsta lor pentru a ajunge la filantropie.
Și nu va fi nici o poliloghie despre filantropie. Folosesc tehnica silogismului, trei judecăți, printre care și o concluzie.
Concluzia: a face bine nu înseamnă a ajuta pe cineva.
Am scris pe blog de cele trei acțiuni ale mele de binefacere, donații în produse la centre de îngrijire și jucării la copiii bolnavi de leucemie. Am făcut bine, dar nu am ajutat pe nimeni cu adevărat. La asta mă gândesc eu de la prima mea încercare de a ajuta. Gândurile par prinse în clei. Simțurile și rațiunea s-au lipit, simt în loc să raționez și gândesc unde ar trebui să simt.
Centrul la care am mers se ocupă de copiii până la patru ani. Mara mea are trei. A început să-i fie frică de întuneric și să realizeze cât de mare aste lumea. Orice copil am luat în brațe, mă refer la copiii abandonați, nu mi-a permis să simt, ci să raționez. Am ținut în brațe, am legănat și sărutat un prunc într-un gând. Realitatea lui prezentă. Copiii abandonați sunt, copiii abandonați niciodată nu or să fie. În acest sunt sumbru am legănat și eu câțiva și mi-am zis că mogâldeața din brațele mele se află în cel mai fericit sunt, copiii abandonați sunt fericiți până la patru ani. După patru ani ei nu realizează că lumea e mare, ei se confruntă cu mărimea lumii. Un metru de material uman, de ființă cu conștiință sare de etapa cunoașterii în etapa acceptării. Copiii abandonați acceptă lumea mare fără să o înțeleagă. Acceptarea lor vine într-o declanșare a fricii. Frica de lumea mare în raport cu un metru de ființă. Și din acest start, plin de emoții neînțelese, de acceptări necunoscute, ne edificăm societatea.
Îmi este rușine acum de pretențiile oamenilor. Pretențiile de bun simț, de respect. Cum devine posibil respectul dintr-o neînțelegere?
Fapta mea, donația mea în produse acestor copii nu a ajutat deloc. A făcut un bine, a adus o stare de bine printr-un pampers uscat, dar fapta mea nu a ajutat la înțelegerea lumii mari. Copiilor abandonați nu le spun zilnic, lumea e mare, și până o să te poți ajuta singur în ea, te ajut eu, cum îi zic Marei atunci când se izbește de necunoscut.
Deci nu am ajutat pe nimeni, nu am ajutat nici un copil, am făcut un bine cu care mă amăgesc.
A ajuta nu stă în filantropie, a ajuta stă într-un bine făcut celuilalt și nu ție. Propriul copil nu-ți mulțumește că i-ai pus scutec curat, îți mulțumește pentru că l-ai îndrumat.
Lumea are nevoie de îndrumători, copiii abandonați au nevoie de îndrumători. Dar eu nu am ajuns încă să descopăr cât poate omul să fie de om.

17 Comments
  • G
    February 11, 2013

    Hmm. Esti foarte exigenta cu tine insati. Eu as zice ca “ai cumparat” cateva momente bune pt acei copii. Sunt copii, si nu neaparat abandonati, care primesc din partea unor oameni, altii decat cei din familie, momente deosebite ce ii urmaresc pozitiv toata viata. Nu cred ca exista retete. Dar cred in statistica si probabilitati. Poate 1%. Sau 1‰. Pt. acel copil este enorm. Si numai si atat este extraordinar. Pt ca acel copil este un om (inca mic).

  • noctambulul
    February 11, 2013

    Un proverb chinezesc spunea ca daca vrei sa ajuti un om, nu ii da un peste, ci invata-l sa pescuiasca! Asta e numai a propos de faptul ca ti-ai facut tie un bine si nu copilului luat in brate. Binele mare nu il putem face noi cu gesturi individuale, ci cei ce hotarasc mersul lucrurilor in bransa asta a copiilor abandonati…

  • cora_
    February 12, 2013

    Se pare ca tot ce are nevoie un copil de pana la trei ani(in afara de hrana), este sa fie tinut in brate/sa se simta iubit. Se spune ca experianta primilor trei ani de viata/mediul de viata afecteaza f. mult ceea ce va fi dupa…
    Uite aici un articol gasit in graba, insa exista referiri la primii trei ani de viata in multe aticole de neurostiinta:
    http://www.urbanchildinstitute.org/why-0-3/baby-and-brain

    Inutil sa-ti spun ca, dupa mine, gestul tau e extrem de important. Data viitoare poate mergi la culcare si le canti un cantecel de leagan. Sau le citesti o poveste…

  • arakelian
    February 12, 2013

    eu sunt… mai drastica, mai realista, mai.. cuantica.
    Acest nr de copii abandonati e in scadere. Nr de copii nascuti in Ro este in scadere, cererea de adoptii este mai mare ca oferta, nr de copii abandonati vor fi din ce in ce mai putini. Suferinta totala ( ca total, ca suma a tuturor suferintelor) scade la copii.

    Ceea ce ai facut, insa conteaza enorml. Gandeste-te numai la efectul cascada: vei impulsiona alte si alte persoane sa mearga in spitale / sau unde sutn copii abandonati, sa le ofere o mangaiere.

    In plus, deja sunt fundatii in RO, si o promovare in stil occidental: voluntari care se duc prin spitale sa mangaie copiii, sa ii tina la piept. Voluntari cu evaluare si pregatire psihologica, care o fac fara sa judece situatia parintilor, ci se gandesc doar la binele copiilor.

  • dunia
    February 12, 2013

    @G

    Foarte bine zici, am cumpărat câteva momente.

    @Bobby

    Binele mare? Până la trei ani pruncii au nevoie de cel mai mare bine, mângâierea. Cred că afecțiunea e singura care ne ajută să fim oameni.

    @video

    Mulțumesc.

    @cora

    Exact asta cred și eu, că primii ani din viața pruncului afectează foarte mult materialul uman, afecțiunea poate să zăpăcească și genetica.
    Gestul este important, dar ajutor nu am dat propriu zis. Intenționez să fac asta, să merg la copii, să le citesc sau orice altceva.

    @arakelian

    Ceea ce spui tu despre numărul copiilor mă bucură, eu chiar nu știu, nu m-am interesat.
    Efectul cascadă? Aici nu mai ești cuantică. 🙂
    Dar se poate să ai și dreptate și asta m-ar mulțumi pe mine și i-ar ajuta pe copii.

  • noctambulul
    February 12, 2013

    Si eu ma bucur ca scade numarul copiilor abandonati (foarte logica explicatia)! Ceea ce vreau sa spun e ca, in Romania, procedura adoptiei a devenit extraordinar de dificila si, mai ales, de durata. Rezolvarea acestei probleme va fi un mare bine facut acestor copii.

    • arakelian
      February 12, 2013

      Eu cred ca asta se va imbunatati – legea adoptiilor s-a schimbat acu 1 an, in favoara copiilor ( adica sunt mai usor declarai copiii ca adoptabili), acum asteptam sa se miste si cei din asistentele sociale si sa aplice legea.

  • cora_
    February 12, 2013

    Dunia, nimic nu e mai important pentru un copil decat educatia, asta e clar(discutam despre asta cu P, referitor la copii din Africa si cum putem ajuta) si hrana, macar aia de baza.
    Cum insa corpul nostru nu e o masina(desi unii ar zice ca da), avem nevoie de dragoste, sa primim si sa daruim.
    Citeam undeva despre binefacerile atingerii la oameni si animale. In acest spirit cred ca gestul tau de a-i tine in brate e important, chiar daca pare un strop intr-o mare de indiferenta.
    Si da, sa le citesti o poveste e extraordinar, dar nu uita sa-i mangai. 🙂

    • dunia
      February 12, 2013

      Nu uit să mângâi, cam ăsta mi-e scopul, atingerea și beneficiile ei.
      Știi cât de greu este însă să faci bine?
      Când vrei să faci bine devii oarecum suspect. Se uită oamenii la tine de parcă ascunzi ceva. Plus că trebuie să ai ceva cursuri. Pentru copiii tăi nu, pentru cei abandonați da. Mi se pare și nu firesc, dar dacă un om cu suflet bun are intenția să ajute a-l trimite la cursuri înainte poate să-l îndepărteze.

  • cora_
    February 12, 2013

    Presupun ca e greu acolo, pentru ca noi nu suntem obisnuiti cu binele dezinteresat. Aici pana si pruncii invata ca e important sa-i ajuti pe cei mai putin norocosi. Asa ca asta devine normalitate. Nu vreau sa intru in detalii despre “aici” si “acolo”, exista intotdeauna exceptii, oameni buni exista peste tot…

    Partea cu cursurile da, poate indeparta. E foarte greu sa vezi din afara daca aceste cursuri sunt “juste” sau nu. Despre ce cursuri e vorba exact?

    • dunia
      February 12, 2013

      Dacă vrei să iei copiii acasă, trebuie să ai cursuri de asistent maternal. Eu aș vrea să iau copii, să-i scot în parc, să petreacă timp cu Mara mea, să se joace. Dar nu mi se permite. Iar eu nu-mi permit să devin asistent maternal, nu sunt pregătită pentru asta. Dar cu mare drag aș petrece timp cu ei și i-aș scoate în parc, la grădina zoologică, la film etc.

      • cora_
        February 12, 2013

        Acum inteleg. Un fel de cerc vicios, din care copii ies pierzatori. Pe de alta parte legea e justa, in sensul ca-i protezeaza… ufff, nu e usor defel.

        Ps- sterge, te rog, mesajul meu adresat spamerului, pare ca vorbesc singura…

  • arakelian
    February 12, 2013

    ddunia, cursurile alea (nu stiam ca sunt de asistent maternal) fac mai mult decat sa iti dea dreptul sa ii iei acasa/la film. Sau cel putin din ce discutai cu un psiholog: pregatesc persoana in masura sa inteleaga si sa faca orice inspre binele copilului. Tu vezi ca un lucru bun de mers in parc si la film, sau de luat acasa. Dar copilul cum vede? O ruptura din mediul lui si aratat o alta viata e spre binele lui? CInematograful e o idee?
    Pe cine doreste sa faca voluntariat, si sa ajute cu adevarat copiii din institutii, atunci trebuie sa stie sa evalueze copilul, sa ii vada necesarul, bagajul lipsa, si sa ii completeze. Si asta depinde de la caz la caz – pt unii copii care au umblat din asistent maternal in asistent maternal, din casa in casa, mersul la INCA O CASA il va bulversa si mai rau, pt cei mici, de cateva luni-cativa ani, inca o imbratisare ii este un pas mare; pt cei de 5-6-7 ani jocuri simple de incurajat creativitatea cu mijloace la indemana, ieftine le poate deschide cai: joaca cu apa si sapun, desene cu faina/nisip, etc. pt fete de 12-14 ani un curs de croitorie/patiserie le poate da o sansa pt toata viata, pt baieti unul de zugrav/lucrat in lemn la fel; sport in echipa si jocuri de echipa la orice varsta etc. – toate astea facute cu discernamant si conturand cate un pas, un pas catre omul matur.

    • arakelian
      February 12, 2013

      whatever, sunt niste idei care le-am primit.
      Eu credeam (eram convinsa de alfel) ca asistentul maternal e persoana ce primeste in ingrijire un copil, de pana la o anumita varsta, si bani pt asta, fara sa aiba dreptul sa aleaga copil. Aveam vecina de la et.1 din Buc. pensionara, ce ingrijea o fata. Sora ei un baietel.

      • dunia
        February 12, 2013

        Da, asta este asistentul maternal. Dar si ca sa faci ceea ce vreau eu, tot am nevoie de aceste cursuri.

    • dunia
      February 12, 2013

      M-am gandit si la tot ce ai scris tu, la reversul acestor iesiri. Asistentul maternal are dreptul sa ia copilul acasa, dar e mult mai mult, e “mama” pentru acel copil. Eu nu sunt pregatita sa devin mama acelor copii, dar indrumator da. Le-as plati cursuri, as fi un fel de profesor. Nu as vrea sa-i iau acasa la mine 3 ore apoi sa-i duc din nou la centru, nu, as vrea sa-i las sa se joace si cu Mara, dar cel mai mult as vrea sa le arat ca pot sa aiba un viitor.
      Si gandeste ca si eu as fi destul de zdruncinata emotional, nu numai ei.

  • dunia
    February 12, 2013

    @cora

    Am sters comentariul si mersi, eu nu am accesat linkul, imi cer scuze. Si chiar nu se potrivea cu ce am scris si nici o asemenea reclama nu as permite pe blogul meu. Nu e vorba de meserie, ci de alegeri diferite.

    Cercul este destul de vicios.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Te rog sa rezolvi enigma de mai jos: *