A petrece timp, a oferi timp

Au trecut luni de când am terminat cartea Al doilea sex. Între timp am mai așezat în bibliotecă alte cărți ale Simonei de Beauvoir. Nu m-am atins însă de ele. Mi-am impus să stau departe de rândurile scriitoarei pentru a mă reașeza cuminte în semnificațiile relației de cuplu.
În prezent știu foarte bine cine sunt, dar nu știu întotdeauna ce semnific.
Departe de influența Simonei de Beauvoir, am rămas cu o fixație lingvistică.
A petrece timp cu cineva.
A oferi timp cuiva.
Întrebați-vă, așadar, celălalt își petrece timpul sau vă oferă timp?
Lăsăm în subsidiar femininul și masculinul, obiectul și subiectul, celălalt și privilegiatul sau rozul și albastrul cum îmi place mie foarte mult să mă exprim.
Nu o să pornesc și nici nu o să construiesc un text despre diferențele dintre feminin și masculin, ceea ce o să încerc este să mut puțin unghiul.
Nu femeia, nu bărbatul, ci partenerii din cuplu. De aici pornim și îmi asum riscul de a pierde pe parcurs atenția, căci startul se dă cu niște condiții: folosirea inteligenței și exersarea bunului simț.
O imagine: îndrăgostiții la începutul relației.
În fiecare moment, în fiecare zi își petrec timpul unul cu altul. Eul fiecăruia este atât de retras și atât de plin de celălalt. În tot acest timp în care se desfășoară legea atracției pe care nu știu s-o explic, dar am trăit-o, fiecare îl caută pe celălalt, iar celălalt cu plăcere își petrece timpul în doi.
Altă imagine: un cuplu oarecare.
În fiecare moment, unul dintre ei își oferă timpul.
Observați, vă rog, nu am numit sexul, stăm departe de avatarurile feminității și de privilegiile masculine.
Revin, în cuplu, unul dintre ei ajunge să-și ofere timpul. În această desfășurare, multe cupluri se pierd, căci dacă într-un loc se oferă timp, în altul sigur se petrece. Există o categorie aparte care se formează aici: cupluri care încearcă să-și salveaze relația făcând un copil. Mărturisesc, categoria asta mă provoacă să experimentez disprețul, sentimentul de vinovăție ca am disprețuit, iar apoi mila și dezamăgirea.
O paletă de sentimente trăite intens și destul de galopant până ajung să sfârșesc simțind inutilitatea.
Totul, dar totul îmi pare inutil. După o lungă meditație și o smiorcăială atât de feminină de data asta, atenția se mută spre lucrurile mărunte care fac diferența.
Putem să avem tot într-o persoană?
Și ce înseamnă tot?
Aici mă aflu azi, aici muncesc azi. Ce înseamnă tot?
Până o să fiu capabilă să formulez un conținut pertinent și satisfăcător o să experimentez fericirea în lucrurile mărunte cum ar fi o cană de ceai cu iasomie, uneori cu felii de ghimbir.

7 Comments
  • sebastianmihail
    iulie 29, 2014

    Care cred că-și salvează relația făcând un copil…

    • dunia
      iulie 29, 2014

      Sebastian, ai dreptate, exprimarea mea nu e foarte clară, tu notezi foarte bine. 🙂 O să fac o modificare în text.

      • sebastianmihail
        iulie 29, 2014

        Nu, nuuu, a fost o subliniere personală (aveam în minte şi un caz concret, din nefericire).

  • dunia
    iulie 29, 2014

    Am înțeles asta, dar chiar e mai bine că am modificat în text.

  • alter ego-ul tau
    iulie 30, 2014

    subtil, si nu prea, sa impingi discutia/dezbaterea spre „un cuplu oarecare” in conditiile in care acest blog este infestat de eul tau. 🙂

  • dunia
    iulie 30, 2014

    Ah! Am fost demascată!

  • noctambulul
    august 7, 2014

    Stii cum zic englezii: „We’re only human!” Asa ca nu poti avea pretentia la „tot” (intr-o persoana)!
    Si ca sa nu generalizez, „I’m Only Human”, by Human League:

    http://youtu.be/U1tYZCieeyI

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *