Recent Posts by Dunia

Să ne pregătim fetele pentru prima iubire

Curând, nu a trecut săptămâna, mi-am luat o carte. Cum să ne creștem fetele se numește. De vreo jumătate de an, în relația cu Mara, eu ca reprezentant al autorității, ea ca beneficiar al învățăturilor mele, mă încearcă următoarea senzație. Încerc să  redau cu o comparație. E ca atunci când alergi în gară după tren. Locomotiva a dat alarma. Roțile urmează să se pună în mișcare. În ultima clipă, pui piciorul pe scară, urci și respiri ușurat.

Aproape toate discuțiile cu Mara pot fi descrise astfel. Ce am făcut eu? Am mai citit o carte. Întrebări și răspunsuri am descoperit în acele pagini. N-am învățat ceva nou, dar multe mi-au atras atenția. Așa se face că am ajuns să mă gândesc la prima: prima zi din viața unui prunc, prima zi de școală, prima iubire. Prima conține intensitate, nimic nu se compară cu prima.

Faima tragediei shakespeariene, Romeo și Julieta, are legătură și cu prima iubire. Mara se apropie de o anumită fază în viața ei. Corpul a început deja să se transforme. Coșurile au apărut. Deodorantul e necesar. La școală a avut prima ei evaluare. Cunoștințele i-au fost verificate. Ca părinte, am preferat să observ, să las deoparte cicăleală. Mama, am emoții! Dacă nu mă descurc? Dacă simți asta, muncește mai mult. Întotdeauna e loc de mai bine. Dacă nu vrei să muncești mai mult, te împaci cu ceea ce știi și nu te mai plângi!

Acesta mi-a fost răspunsul. Țin la el și justific. Mara se trage din doi părinți cu poziții diferite față de școală și față de autoritate. Mama ei a învățat doar la ce i-a plăcut și a urcat pe piedestal profesorii cu vocație. Tatăl ei nu a învățat nici la ce i-a plăcut și a ignorat profesorii de orice fel.

Nu pot pretinde de la copilul meu ce nici eu nu am înfăptuit. Mi-e rușine. O ajut prin expunere. Există o bibliotecă în casă. Vizităm muzee. Frecventăm teatrul și filarmonica. Urmărim filme documentare. Călătorim pe urmele unor personalități. Ce-ți place ție, Mara, și cum să te ajut eu să faci ce-ți place?

Prima dată răspunde ce crede că vreau eu să aud. Repet întrebarea.

Îmi place TikTok.

Vedeți, trenul este în mișcare, iar eu alerg să-l prind. Cresc un copil pentru un viitor necunoscut mie. Cresc un copil într-o situație anume. Despărțită de tatăl ei, am rămas părintele dragon, părintele care ceartă, care pretinde, care impune. Sufăr, dar mereu o să aleg ceea ce este corect pentru copilul meu, iar răsfățul excesiv nu nu are nimic de-a face cu demnitatea și corectitudinea.

Mara, nu te pot obliga să fii corectă, să fii bună, să sublimezi. Pot însă să mor încercând și să repet fără plictiseală. Și acum pe limba copiilor, mama?!

În primii ani de viață ai copilului ai zice că nu este nimic mai greu. Apoi urmează viața prin experiență și raționalizare. Fata mea are nouă ani, a început să se transforme, să-și pună întrebări despre viață, iar în școlile românești încă nu se face educație sexuală.

Mara o să se îndrăgostească. O să vină curând prima iubire peste noi, iubirea aceea intensă, pură, în căutare de zei cărora să se jertfească. Băiatul o s-o îmbie. Dacă mă iubești. Ea o să tremure de frică. Dacă nu accept, lumea se sfârșește cu el. Mama ei neputincioasă atunci, insistă acum să înceapă educația sexuală.

Prima iubire nu o să ne surprindă. O să fim pregătite. În timpul evaluării, testele de la finalul clasei a II-a, i-am admirat atitudinea. Fără emoții acasă, fără mâini frământate, fără coșmaruri. A mers, a scris ce a știut, mi-a așteptat cuvintele la primirea rezultatelor cu lacrimi în ochi și o întrebare teribilă: Te-am dezamăgit?

Mara, aș veni după tine la capătul lumii dacă ți-ai rupe o unghie. Nu o să mă dezamăgești niciodată. Eu sunt aici să te sprijin, nu să te judec.

Trenul e deja în mișcare. Momentan mă simt în siguranță. Mă aflu în tren, stau la fereastră și privesc pe geam. Tot mai des mi se clatină imaginea. Ca întotdeauna, citesc cărți, urlu dacă cineva îmi judecă pruncul și scot fum pe nas oricui mi se împotrivește cu trebuie și se cuvine.

Copilul meu e ghidat după regula bunului simț, dar o să-i lipsească atitudinea biblică de a întoarce și celălalt obraz. Nimeni nu întoarce obrazul. Eu nu o fac și încerc să dau mai departe.

Trenul merge. Ne vedem în stații.

Foto: Mile Sepetan

Micul prinț a murit

Micul Prinț a murit. Toți cei care l-au citit pe Exupery își amintesc șarpele de pe zid. Doar că eu nu fac referire la poveste.

Blogul este o unealtă. Prieteni sau colaboratori mi-l cer cu împrumut pentru o faptă sau altă. De obicei în preajma sărbătorilor. Să strângem cadouri de Crăciun. Să adunăm daruri de Iepuraș. Le dau vocea mea. Dacă pot face și eu ceva, fac.
Blogurile, asemenea romanelor de dragoste sau filmelor romantice, sfârșesc povestea unde ea începe. El și ea se căsătoresc după ce au învins piedicile. Adevărata provocare, a lupta cu plictisul într-o relație, trece sub tăcere. În cazurile sociale, un articol pe blog se sfârșește cu evidența cadourilor. Am strâns 100 de cutii de pantofi. Am strâns 1000 de cutii de pantofi.

Nimeni nu a povestit mai mult. Oare ce trup învelește puloverul alb așezat de mine într-o cutie de pantofi? Oare ce s-a întâmplat cu Micul meu prinț abandonat la naștere și operat la inimă trei ani mai târziu?

Aici cunosc finalul. Micul meu prinț a murit. Mi-au rămas niște fotografii în telefon și un video cum citeam Apolodor. Mi-e dor, mi-e dor, de frații mei din Labrador!

Oare Micul meu Prinț a aflat ce este dorul? Poate fi dorul posibil într-o asemenea viață? Abandonat la naștere. Măcinat de boală. Privit cu milă, dar nu cu iubire. Vizitat, dar neluat acasă. Distrat, dar nevrednic de protecția unei familii. Așa au arătat trei ani din viața unei ființe umane.

Din nou mă dezgustă rasa mea. Vestea m-a trimis în ora neagră și disperată a vieții. Furia mă transformă și poftesc să înjur, să caut vinovați, să fug în peșteră.

Nu o fac. Diversitatea e prea puternic impregnată. Socializez, râd, trec pe lângă spital și rememorez clipele petrecute cu Micul Prinț.

Această poveste s-a încheiat. Micul prinț e mort. Nu știu dacă e într-un loc mai bun. Știu sigur că a plecat dintr-o lume potrivnică lui.

În suflet îi port amintirea. De la moartea lui am mai făcut loc în mine pentru o nălucă.

Micule Prinț, mă bucur că am citit cu tine cea mai grozavă poveste a lumii. Doar așa imaginația mă asigură de prezența ta pe asteroidul B 612.

Cu bine, străina care ți-a sărutat fruntea.

Foto: Zenobia Lazarovici

Femeile castrează bărbați înzestrați

De la primii oameni, oamenii peșterilor, până la ultimii, oamenii penthouse-urilor, cărăm cu rușine în conștiința noastră două subiecte: sexul și banii.
Istoria sexualității relevă perioade spectaculoase în viața omului, dar și perioade abominabile. Aceste contrarii nu se atrag. Nu e nimic amuzant, nimic nobil, nimic moral.
O istorie a banilor nu am citit. E un subiect care nu m-a atras, dar nici nu l-am neglijat. Mereu am afirmat că pentru bani fac multe, dar nu orice.

În ultimii ani, datorită dezvoltării industriale și nu numai, situația femeii s-a schimbat. Femeia este propriul ei stăpân. Poate fi, multe nu doresc. La obișnuință nu renunți, ci o smulgi.

La femeile care și-au smuls obișnuința de a exista ca un accesoriu pentru bărbat, am întâlnit dispoziția de a-și emascula bărbatul. Unele consideră că-și iau revanșa. Altele că-și trăiesc viața. Câteva nu știu exact ce fac, dar puterea oferită de bani le justifică castrarea simbolică a bărbatului. Un prieten de-al meu a depășit simbolicul, nici în pat nu mai funcționează.

Partenera lui câștigă mai mult. În plină epocă de manifestare a libertății și egalității, bărbatul și femeia eșuează în gestionarea bugetului familial. A ieși la cină presupune o împărțire a notei la doi. Cumpărăturile la supermarket se împart la doi. Totul se împarte la doi. În pat nu se mai împarte nimic, doza de plăcere necesară, deoarece psihicul stă fixat în rutina zilnică.

E bărbatul slab că nu se descurcă într-o asemenea situație? Da și nu. Nu este vinovat pentru că. Puterea ține de seducție. Este un fapt cunoscut și de profani în ale psihologiei umane. Este vinovat pentru lipsa unei atitudini ferme. Bărbat sau femeie, a ne lăsa călcați în picioare nu ne face fericiți!

O femeie disprețuită de bărbat nu va cunoaște niciodată împlinirea sexuală. Actul sexual se înfăptuiește pentru reproducere și destinderea bărbatului.

Un bărbat disprețuit nu va învăța niciodată să se joace în dormitor. Sexul presupune joacă, intrigă, blândețe.

Banul decide în orice situație. Într-un fel, suntem cu toții târfele istoriei. Educația schimbă regulile jocului. O persoană manierată recunoaște că banii nu reprezintă unica armă într-o relație. Blândețea este un jucător redutabil. Respectul provoacă uitarea mijloacelor de plată.

Într-o înlănțuire de trupuri goale ce importanță are venitul lunar? Eficiența lui constă în intensitatea dată de noi înșine. Un copil sărac va renunța greu la bravadă. Eu câștig mai mult, eu! Un copil educat caută bucuria în acțiunile lui.

Ce fel de copil aveți în voi? Cine plătește cina? Cine trage în jos pe cine? Cine profită? Cine iese castrat?

Îmi pare rău de toți bărbații emasculați. Unii și-o merită. Trist este că femeile castrează persoane înzestrate din motive de putere prost înțelese. V-aș cere părerea. Nu o s-o fac.

Să râdem înainte de toate și să fim bărbați cu toții!

Foto: Zenobia Lazarovici

Nașelor, să ne vedem mai bine îmbrăcate!

Amintirea zilei de ieri conține confirmarea percepției Marei, nouă ani, despre vârsta mea. Sunt o babă! Obișnuiesc să-i explic și să-i corectez presupunerile inexacte. Nu și de data asta! Nimeni nu se poate pune cu gloria și prospețimea tinereții. O asigurare i-am dat totuși. Oricât de greu îți vine a crede, părinții tăi nu sunt bătrâni. Ca să nu mai zic de faptul că ai o mamă de o eleganță dezinvoltă! Adică șic, Mara, șic!

Nu m-a crezut, sunt sigură! Hainele modeste care îmi învelesc trupul în cea mai mare parte a timpului nu atrag atenția unui copil. Lipsesc culorile intense, pietrele, paietele, trimiterile către vârsta copilăriei. Mie nu mi-e dor să fiu copil, eu exult ca adult!

Atracția către veșmintele frumoase a provocat un proiect drag mie. De doi ani m-am declarat adepta designerilor români și indirect m-am lansat într-un război cu nașele. Nașele reprezintă o categorie anume în gândirea mea. Acele femei cu părul sarmale și rochie cu tul și broderie. Mă detașez de personalități. Nu-mi pasă cine îmbracă o asemenea rochie. Întregul chinuie ochiul uman, un organ perfect și complex în alcătuire. E un organ regal care nu merită chinul tulului ieftin.

Susțin designerii români. Acesta este proiectul meu. Demararea a stat sub semnul intuiției și emoției. Am început cu Bardaș, am trecut prin Oianu și Bobar, iar acum o să vă povestesc despre Marmuse Atelier. Am lucrat cu o splendoare de femeie pe partea de fotografie. Numele ei este Zenobia Lazarovici.

Exasperată de felul plictisitor de a se îmbrăca al româncelor, am început să mă prezint pe mine în ținute semnate de un designer preferat. Fiecare ținută reprezintă o alternativă la rochia de nașă. Dacă mă considerați obraznică, cer permisiunea să vă corectez. Vă înșelați! Afirmația mea, percepută ca impertinentă, cu siguranță de publicul țintă, nașele, e susținută de cercetare. Nu am terminat design vestimentar, dar am citit Pictorul vieții moderne de Baudelaire. Ideea pe care și-o face omul despre frumos se imprimă în întreaga lui îmbrăcăminte.

Ce Frumos vedeți pe străzile Timișoarei? Dacă merg mai departe și numesc străzile Petroșanului?

E necesar să ne folosim de artificii pentru că slujesc frumuseții. Frumusețea ne dictează dispoziția, atenția, drumul în viață.

Dana Barbul desenează și colorează pentru Marmuse Atelier. Colorează, exact! Culorile m-au atras către: intensitatea rozului, claritatea albastrului, forța roșului. Nu am uitat de negru admirând hainele ei, mi-am dorit și altceva în garderoba personală.

Urmează să fiu nașă duminică. Tulul ieftin și broderia stau departe de mine în faptă și în gând. Îmbrăcămintea o să-mi completeze gesturile, o să mă prezinte ca o statuie antică. Statuia antică semnifică perfecțiunea. Sculptorul a cioplit până a corectat orice greșeală a naturii. David nu aparține naturii, ci putinței omenești de a corecta armonia. Nașele din categoria mea fantezistă sunt niște caricaturi. Atât vor, căci pot mai mult prin educație.

O să vă las câteva fotografii de la Marmuse Atelier. Nu știu dacă am fost vreodată mai frumoasă.

Nașelor, să ne vedem mai bine îmbrăcate!

Foto: Zenobia Lazarovici

Lupta istovitoare pentru a procura pamperși din Germania. dm are soluția

În funcție de circumstanțele vieții cotidiene, mă puteți judeca în două feluri diferite. În oricare dintre situații aveți dreptate.

Vă puteți întâlni cu mine la supermarket, iar Mara să aibă în mână crenvurst. De la vitrină îmi cere unul și-l savurează cu plăcere intensă pășind împreună printre rafturi. Lucrez puțin, chiar deloc cu interdicțiile. Eu și Mara avem reguli, iar NU vine însoțit de explicații.
Mamele de carieră m-ar mustra. Cum să-mi hrănesc copilul cu asemenea mizerie?! O fac, recunosc. Din timp în timp satisfac plăceri alimentare mai puțin sănătoase și mă bucur de.

Existe și șanse să o auziți pe Mara cerând orez delicios cu sfeclă sau quinoa. Te rog, mama, te rog, faci niște orez bun cu sfeclă? Mamele de carieră m-ar invidia. Didascalie: râd pe sub mustăți.

În ambele cazuri, judecățile sunt corecte. Consum uneori junk food și duc o viață sănătoasă. Extreme suportă doar personalitatea mea, nu duc jumătăți de măsură sau zone gri, dar felul cum trăiesc este unul echilibrat, fără excese.

Cercetez ce bag în gură, ce pun în gura copilului meu. Poate ați aflat sau nu, dar este oficial: mâncăm mai prost ca în Vest. Studiile de laborator au confirmat conținutul diferit al alimentelor dintre noi și occidentali. Calitatea proastă aparține țărilor intrate mai târziu în UE.

La capitolul cosmetice întâlnim aceeași situație. Diferențe colosale între detergenții din Est și Vest. Subiectul a fost dezbătut în Parlamentul European, există surse, nu dau mai departe zvonuri.

La adăpost de suspiciunea informației neverificate, o să vin cu o soluție pentru cetățenii români. Lamentarea nu ajută. Arătatul cu degetul nici atât. Ce facem în România, la Timișoara?

Cumpărăm produse de la dm. Atenție, cumpărăm produsele dm! Produsele dm nu au etichete speciale pentru Europa de Est. Produsele dm pun accent pe valoare, nu pe spațiul geografic. Mărcile dm sunt grupate pe categorii: frumusețe, copii, bio etc. Mă gândesc aici la mamele care au născut recent și la lupta istovitoare de a-și procura pamperși din Germania. Oh, mi le amintesc și nu mai schimb scutece de șapte ani! La dm, scutecele respectă rețeta și ingredientele producătorilor nemți. E o alinare, știu!

Trăim în niște condiții sociale. Luptele de a duce o viață după standardele altor țări confirmă o neputință de adaptabilitate, un ușor delir psihic. Nu poți face prăjitură de mere cu pere. Noi trăim într-o țară care vrea să facă prăjitură de mere cu pere.

Soluții există. Forță avem. Se numește educație. Ne educăm, învățăm să funcționăm după reguli de bun simț, iar apoi or să se înregistreze îmbunătățiri sociale.

Între timp, propun să lucrăm cu ce avem.

În România avem dm.

Foto: Mile Sepetan

PRbeta. Puterea mea este sinceritatea rafinată

Dacă stau să mă gândesc, cea mai mare puterea a mea este și cea mai dezavantajoasă. Am gura mare. În dicționar, a fi cu gura mare este egal cu a fi certăreț. Sunt certăreață.

Povestesc despre puterea mea la provocarea fetelor de la PRbeta. Iscodesc mai multe persoane. Nu m-au exclus.

În urma experienței de viață și în momentul prezent pot susține această afirmație. Acum câțiva ani, dacă aș fi fost capabilă de sinceritate fără frica de ridicol, aș fi spus că puterea mea ține de chipul frumos. Într-un răsfăț nemaipomenit am crescut: preferată de mama, alintată de rude și apropiați, flatată de oameni valoroși, copii botezați după mine. Părul bălai, ochii iscoditori, mânuțele dolofane, buzele sângerii și zâmbetul nelipsit m-au consacrat în mica geografie a unui cartier mărginaș de la malul Dunării. În timp mi-am corectat armonia înnăscută. N-am corespuns unui ideal de copil cuminte.

Cum cărțile au deschis zeci de ferestre în gândirea mea, am realizat că poziția de al doilea născut într-o familie te definește într-un fel. În alt fel, prin autoeducație, te definești singur. A doua fiică a familiei Aldescu a învățat repede să se certe, să lupte pentru individualitate, pentru desprinderea de sora mai mare în percepția celorlalți. S-au prins între timp că nu pot fi și eu mai mult ca sora mea. Eu am vrut să fiu mereu eu.

Lupt din copilărie să fiu. În familie am avut o soră mai mare. La școală am avut o prietenă capricioasă. Am refuzat să cresc la umbră, iar defularea, prin ceartă, mi-a ridicat o reputație. Oh, ce gură mare ai! Oh, ce gură mare am! O persoană cu gura mare aduce disconfort în orice relație.

Spre deosebire de persoanele needucate, eu am avut acces la educație și am profitat de, mi-am rafinat felul de a fi certăreț. Nevoile și circumstanțele de viață m-au împins într-o direcție. Dintr-un anumit punct, o cotitură inconștientă, dar vizibilă în timp, mi-am dat singură direcția.

Am renunțat să mă apăr, să mă justific, să mă scuz. Da, mă cert, spun ce gândesc și ce simt. Asta după ce am reușit să-mi gestionez rușinea prost înțeleasă din copilărie. Freud și Marshall Rosenberg m-au îndrumat în alegerea cuvintelor. Cuvintele nu sunt altceva decât vrăji diluate. Freud.

Dacă tot am citit atât, de ce să nu profit? Mi-am educat sinceritatea. Am scăpat de nesimțire. Acum sunt nesimțită doar intenționat. Sinceritatea, la o conferință unde am fost invitată să vorbesc, i-a atras atenția Cristinei Putan. Gura mea mare a atras în jurul meu o persoană valoroasă. Recunosc, într-o sală de 100 de persoane resping cam 80 de persoane. Aproximativ! O selecție naturală, exact ca-n teoria lui Darwin. Cu cele 20 de persoane însă puțin îmi pasă de lipsa idealului. Când mă întâlnesc cu Oltea sau Cristina mă bucur de lipsa idealului. Stăm față în față individualități. Toate practicăm râsul superior pentru că toate trei râdem înainte de orice de noi înșine.

În mai, 16 și 17, doamnele, Oltea și Putan, au anunțat că are loc cea de-a nouă ediție a Conferinței PRbeta – PUTEREA OAMENILOR. O să fiu prezentă. Las deoparte speakerii. Găsiți detalii pe eveniment. Personal omagiez prin prezență valoarea femeilor ăstora. Din programul conferinței mereu am avut ceva de învățat și de aplicat.

Ne vedem la conferință!

A trăi în numele soțului, copilului și gurii lumii

Pentru cine a avut urechi să mă asculte, în ultimii doi ani am tot adus în discuție decizia mea de a face un doctorat pe sexualitate. Interesul meu este să studiez despre. În funcție de educația și caracterul partenerului de dialog, conservația se turna în tonuri serioase, zeflemitoare, insinuante, umoristice. Le-am purtat cu demnitate și hotărâre. Eu vreau să studiez sexualitatea.

O doamnă deosebită, cu pasiuni și studii înalte, m-a îndrumat spre studii despre sexualitatea deviantă. Traversam Piața Unirii în bocanci, cu mișcări unduitoare de trupuri, iar mințile deschiseseră culturi și subculturi ale unei vieți intime întunecate și enigmatice. Freddie Mercury, gayul absolut, s-a ivit în discuție. Ne-am așezat la o terasă, la soare. Nu ne-am scos ochelarii. După ce am ascultat un timp, am concluzionat.

Nu găsesc homosexualitatea fascinantă. E firească, face parte din noi. În schimb mă obsedează absența feminității la femeile moderne. Din zece femei, una singură calcă și este. Majoritatea pășesc strivite de pretenții aberante. Vezi mame, corporatiste, gospodine, cocote. Vezi categorii, nu vezi femei. Când întâlnești o femeie nu ai dubii. Admiri și rămâi cu gura căscată la Frumusețe, frumusețea desprinsă din elementul etern. Pentru mine etern înseamnă să fii tu însuți.

Critic des femeile. Mă irită comportamentele, mă isterizează veșmintele. Recent m-a certat Baudelaire. Contează cine te ceartă. E ușor să vezi ceea ce este urât. Adevărat, chiar este! Timișoara băltește de femei îmbrăcate plictisitor. Îmi vine greu să-mi exersez cea mai nouă toleranță desprinsă din eseurile baudelairiene. Să descopăr frumosul ca un copil, să mă bucur de nou, de intensitatea culorilor, de brizbizuri. Mă declar incapabilă în practică. Orașul ăsta chiar duce o existență lunecoasă în modă.

Până la veșminte însă, țesături și culori, femeile se poticnesc la igienă, de la igiena bucală până la igiena somnului. Trăim într-o societate modernă cu apucături de primitivi. În percepția dureroasă pe care mi-am făcut-o despre o majoritate a femeilor, mi-e dificil să practic îngăduința.

Lipsa îngăduinței și temperamentul de femeie pasională, trăiesc intens chiar și nimicurile, m-au determinat să studiez sexualitatea. Să pătrund, cu permisiune, în gândurile ascunse ale femeilor și să aflu cauza purtării lor lipsite de originalitate. Cum ajung femeile cicălitoare? De ce femeile sunt înspăimântate de ridicol în loc să râdă cu superioritate? Ce provoacă determinările femeilor de a trăi în numele soțului, copilului și gurii lumii?

Întrebări peste întrebări am. O să mă opresc. Analiza m-a purtat, într-o asociere haotică, spre cocote. Categoria aceasta mi-e dragă și mă ofensează. Mă bucură eliberarea de morala creștină, dar mă dezamăgește comportamentul mitocănesc. Dau un exemplu și pun punct. Femeile aflate într-o eliberare totală, economică, amoroasă, familială, dar înjură ca un birjar sau stau cu sărurile în geantă de atâta sensibilitate de prințesă. Două categorii care demonstrează că femeile nu înțeleg procesul de devenire al ființei umane indiferent de sex.

Fii femeie, fii om, fii! Așa începe povestea.

Foto: Zenobia Lazarovici

Înțelegerea lumii într-o manieră autentică și pasională. Competiția culorilor Mapei

Puține sunt evenimentele care să promită un timp petrecut interesant printr-un singur cuvânt din titlu. Mă refer la culoare, din COMPETIȚIA CULORILOR Mapei.
Invitația a sunat așa: În perioada 1 martie-30 aprilie 2019, Mapei România, împreună cu UVT Facultatea de Arte și Design, organizează COMPETIȚIA CULORILOR MAPEI. Acest concurs de tablouri mozaic va pune la încercare creativitatea și minuțiozitatea studenților aflați sub îndrumarea domnului Lect. Dr. Matei Gașpar.

Baudelaire, într-unul dintre magistralele eseuri ieșite de sub pana sa, notează că în culoare se află armonia, melodia și contrapunctul. Mărturisesc că pândesc sinesteziile în orice tablou. Încep a privi de departe. Mă concentrez pe întreg să descopăr o formă, să ghicesc subiectul, să testez diversele senzații. Să aud zgomotul culorilor, să le miros!

Lejer m-au împresurat culorile în 17 aprilie. Mozaicurile tinerilor artiști au fost delicioase pentru ochi: o gamă de culori și sentimente, tonuri reci, calde, vesele, triste, comune, originale. M-am apropiat voioasă de chipul lui David, lucrare premiată în cadrul evenimentului. Proiecție a unui temperament feminin, David, bărbatul ideal, dar și personal de data aceasta, s-a remarcat prin căldură exprimată de o tehnică decorativă rece: asamblarea unor bucăți de ceramică. Roșul a umplut de osanale restul tonurilor.

Aprecierile lucrării sunt intuitive. M-am apropiat de lucrare fără raționament, doar instinctual.

O altă mare bucurie mi-a prilejuit-o parteneriatul dintre Mapei România, unul dintre cei mai mari producători la nivel mondial de adezivi și produse chimice pentru construcții, și UVT Facultatea de Arte și Design. Mapei România deține deja trei ediții de succes cu UNARTE București. Totul se întâmplă la București, știm! Se pare că nu și de data aceasta. Timișoara a primit cu interes concursul. Studenții de la Timișoara și-au exprimat personalitatea în lucrări originale. Și-au fost suficienți și nu au căutat aprobarea capitalei. Talentul nu are geografie, talentul ține de înțelegerea lumii într-o manieră autentică și pasională.

Salut inițiativa Mapei România și felicit studenții!

Frumosul este necesar vieții.

Notă:
Despre Mapei România
MAPEI este unul dintre cei mai mari producători la nivel mondial de adezivi și produse chimice pentru construcții, cu peste 25.000 de tone de produse livrate zilnic. Înființat în 1937 în Milano-Italia, grupul cuprinde astăzi 81 de fabrici în 35 țări din întreaga lume și 10.000 de angajați. Compania înregistrează o cifră de afaceri de 2.5 mld. Euro și investește anual 5% din venituri în cele 31 Centre de Cercetare-Dezvoltare, în care lucrează 900 specialiști. Bazele filialei românești au fost puse în 2006 prin înființarea MAPEI România, ca parte din strategia de internaționalizare a grupului.
Portofoliul MAPEI România cuprinde peste 500 produse, iar la nivel de business înregistrează o cifră de afaceri de peste 15 milioane Euro.

Foto: Zenobia Lazarovici

Doar un fel autentic de a fi celebrează viața. Tricoul Inteligent

Revenită de la Târgul Primăverii, ultimele patru zile am văzut soarele coborând cu melancolie pe A1, mi-am propus un exercițiu. Să fiu blogger și pentru Tricoul meu. Să mă promovez într-un editorial cum fac cu multe alte produse și servicii agreate de mine. Pentru claritate, nu o să pledez pentru mine, o să mă ridic la o demnitate a femeii de afaceri care-și plătește reclama. Știm cu toții, cititorii și eu însămi, că meritele Tricoului le-am exprimat în fel și chip în cei trei ani de existență!

Ca blogger puternic, dețin o comunitate în jurul meu, cu o educație săvârșită la Universitatea de Vest, o să vă protejez auzul de calamitatea vocabularului inexpresiv. Stilul sărăcăcios izvorăște din ignoranță, iar eu m-am trezit de vreo câțiva ani. De atunci am realizat că sunt bolnavă de Eu, dar mă tratez.

Cel mai drăguț tricou nu o să găsiți la mine. De altfel, nici cea mai frumoasă rochiță. Unii bloggeri se îndepărtează de ei, de produsul promovat prin alegeri gramaticale imbecile. Superlativele și diminutivele demonstrează dezinteresul, inautenticitatea, plictisul.

Un produs promovat, urât sau frumos, cine decide?, necesită să-l simți. Îngăduința ține de faptul că am citit mult. E ușor să spui despre o haină că e urâtă. Nici un efort sentimental, nici o minte muncită de elementele care alcătuiesc bunul material rezultat. Da, mi-e mintea plină de Baudelaire, dar domnul acesta m-a fascinat cu eseurile lui.

În spatele Tricoului Inteligent, o afacere pornită pentru pâinea cea de toate zilele, stă o tânără doamnă. Stau eu. A imprimat trei tricouri în 2015. Am imprimat. Pasionată de literatură, declară ca literatura este o problemă personală, da, declar, manifestă fără dubii acest stil de viață. Manifest!

Conversațiile mă sprijină în afacerea mea. Copilul vede totul ca noutate; e beat în permanență, scrie Baudelaire. Fiecare tricou imprimat e nou. Fixez cu ochii materialul și mesajul cu o stupoare mentală. Viața exterioară îmi înflăcărează viața interioară. Cărțile îmi cântă în strună și mă asigură că doar un fel de a fi autentic celebrează viața. Auziți peste tot acest cuvânt, autentic, autentic, autentic! Ce înseamnă să fii autentic?

A fi autentic înseamnă a gândi pentru tine, a te onora ca persoană, a-ți munci mintea, a învăța să renunți la manipularea socială. Un așa om de lume se remarcă oriunde. Privește fix sau afișează nepăsarea, vorbește mult sau ignoră publicul, dar scopul lui nu e decât unul: să urmărească fericirea.

Fericirea are multe fețe. Uneori se ivește sub forma unui Tricou Inteligent, alteori într-o cafea delicioasă. Depinde!

Tricoul Inteligent stă în slujba literaturii. Fără literatură, fără Frumos în orice manifestare a lui, suntem doar niște maimuțe serioase de care nu are cine să râdă pentru că omenirea nu există. Râsul ne dovedește existența. Tot din Baudelaire am desprins și această idee. E adevărată, doar gândiți-vă! Ce altă rasă mai râde? Râsul începe cu omenirea și tot cu ea se sfârșește.

Tricourile conțin mesaje din cărți sau crochiuri cu personalități marcante. Cât de curând un crochiu cu Baudelaire! Doamna preferă să imprime culoare pe culoare. Prefer! Armonia culorilor provoacă o simfonie în mine, Pastorala lui Beethoven, Rapsodia lui Enescu, Sărbătoarea primăverii de Stravinsky.

Fiecare Tricou cumpărat vine cu o carte, o carte cadou consider că reprezintă elementul etern din care e alcătuit Frumosul. Circumstanțial ajungeți să purtați un tricou, o rochie, un sfeter.

Îmi ard obrajii ca într-un delir oniric. Mă opresc.

Râdeți înainte de toate!

Foto: Zenobia Lazarovici

Într-o zi o să mă umplu de ridicol

M-a urmărit din copilărie senzația nesuferită că sunt cumva o impostoare. Nu trăiesc o viață autentică sau nu permit una. Totul se întâmplă în altă parte, altei persoane. Incapacitatea de a-mi exprima bucuria m-a pus pe urmele ideii de dublu.

Cunoașteți explicațiile amuzante despre câinii de talie mică. E rău, dar ține în el! Sintagma am aplicat-o pe mine. Mă bucur, dar țin în mine. Doar că uneori intensitatea senzației mă copleșește. Nu par să țin în mine un sentiment. Țin în mine o persoană, un dublu. Dublul nu-mi permite nici un sentiment autentic, nici o izbucnire de bucurie. În general bucuria mi-o strică. La nervi îmi permite o desfășurare grandioasă.

De ce sunt o persoană atât de nervoasă? M-am chestionat intens. Am formulat pentru terapie. Am învățat să trăiesc cu.

Alte persoane, la fel ca mine, nu-și pot exprima bucuria, nu știu să accepte un compliment. Indiciile ar fi: fâstâceala, evitarea contactului vizual, râsul și anecdota. Nu mă mai interesează ce este de făcut. Mă omoară însă curiozitatea. Cum am ajuns așa?

Senzația cumplită de inautenticitate am pus-o pe seama stimei sine și a admirației purtate unor mari personalități. Ce viață au dus unii! Le invidiez talentul, disciplina, ambiția, inteligența, manifestările, bolile, persecuțiile, eșecurile, recunoașterea! Uneori biografia lui Sade îmi smulge un oftat, iar Sade a petrecut prea puțini ani în libertate pentru a fi invidiat pentru originalitate. Doar că fix asta este, toți pe care îi admir și-au fost fideli. Marchizul de Sade a trăit 12 ani în libertate, dar a fost cel mai liber om al vremurilor sale.

Marile personalități s-au eliberat de jugul convențiilor, de ipocrizia bisericii, de plictiseala căsniciei. Marile personalități au trăit deplin fără grija zilei de mâine. Ziua de mâine ucide orice spirit aspirant la originalitate.

Zeul eliberator este firește banul. Bugetul permite fidelitatea sinelui. Oamenii devin iertători și înțelegători în prezența bogaților. La mine în cap am trasat două categorii: bogații și oamenii cu bani. Fac referire la cetățenii vremurilor actuale. Bogații nu țin să arate că au. Ei au pur și simplu, la fel cum regii erau unși de dumnezeu. S-au născut privilegiați. Oamenii cu bani țin să arate. Ei nu au avut pur și simplu, n-au fost unși, s-au uns în timp cu toate alifiile. Nu s-au născut privilegiați, și-au acordat avantaje deosebite prin atrofierea decenței și sporirea mârlăniei.

Caut să mă eliberez. Îmi doresc să-mi fiu loială. Mă tratez de acel dublu acaparator. Eșuez în episoade din rutina zilnică. O vizită pe care nu vreau s-o fac, o relație impusă de societate, o constrângere familială, o frică de ridicol.

Într-o zi o să mă umplu de ridicol. Atunci o să fiu cu adevărat liberă.

Da, sunt un libertin!, a declarat Sade.

Da, mi-am fost fidelă!, o să declar eu.

Foto: Zenobia Lazarovici