Recent Posts by Dunia

Libertatea fără egalitate îmi repugnă

Am de lucru. Am articole de pregătit. Mă învârt prin casă. Ideile din cap se mișcă în cerc. Mă irită lipsa de eficiență, oboseala, canicula. Un gând îmi reamintește de Mircea Eliade și Camil Petrescu. Descrierea lor desăvârșită despre căldura mare. Mesaje private îmi dispută atenția pentru protestele din țară.

Nu-mi mai vine să scriu despre nimic. Cum aș putea?! Lumea iese în stradă, luptă. Sorin Oncu se descompune, iar eu simt absența lui mai mult ca niciodată. Imparțialitatea lui mă liniștea. Toți par să urle la mine. De ce nu-ți folosești blogul să scrii despre găinarii de la PSD? Tu vrei să vină alții la putere, să nu existe continuitate?

Neutralitatea îmi face mult rău. Ba chiar am ajuns să-mi fie rușine când îmi justific pasivitatea. Nu fac politică pare mai mult să mă acuze.

Singură mă potolesc, îmi nimicesc rușinea.

Nu-mi este rușine că nu suport sloganul Muie PSD. Înjur ca un birjar de prea multe ori ca să nu știu că invectivele semnifică lipsa unui argument. Înjurăm când nu înțelegem nimic. Freud m-a ajutat să pricep.

Nu-mi este frică să recunosc că familia mea a votat PSD. Tatăl meu a încercat să-mi transmită o ură politică în copilărie: În familia asta nu votează nimeni țărăniști. Din păcate pentru el, fata lui a ajuns să fie oripilată de conceptul de națiune. Ascult când cineva îmi vorbește despre politică. Mă pierde imediat dacă mă trage la răspundere pentru neimplicare.

Libertatea fără egalitate îmi repugnă. În zilele noastre, dacă nu te declari anti PSD ești prost, comunist, curvă sau bună de stat la oală.

S-ar putea să greșesc, dar nu o să mă declar anti PSD. Trăiesc responsabil ca o persoană lipsită de spirit politic. Merg la vot. Tata a ieșit în stradă la revoluție. A condamnat și condamnă comunismul. Nu-l regretă pe Ceaușescu. A votat PSD. A reușit să sădească în mintea fetelor lui datoria de a vota. Eu și sora mea mereu am votat. În tot acest scenariu, nu-l găsesc pe tata mai prost, mai naiv, mai manipulat ca oricare alt individ anti PSD.

Consider că lumea se împarte în două: privilegiați și oi. Fac parte din cea din urmă categorie. Privilegiații conduc lumea, iar ceilalți își apără demnitatea. Toată lumea își dorește demnitate.

Nu o să-mi folosesc blogul pentru a înjura PSD-ul. O să repet la nesfârșit că vreau și îmi doresc să rămân străină de viața politică. Votez. Duc lupte separate: feminism, educație, sănătate, avort, copii abandonați, animalele străzii.

Protestele nu mă atrag. S-a întâmplat să-l citesc pe Canetti. Fascinația mulțimii de oameni subjugă pe oricine. Rinocerizarea lui Ionesco se înfăptuiește instant. Un unic creier nu mă interesează. Am și eu creierul meu. Să fie el responsabil pentru fapte, nu masa.

Ne vedem la vot. Democrația presupune suveranitatea poporului. Să fim o autoritate prin vot!

Foto: Simona Nutu

S-a întâmplat o tragedie românească și nu mă pot plânge

Mi se întâmplă tot mai des să simt iubire, dacă vi se pare patetică exprimarea, citiți afecțiune în loc de iubire, pentru amintirea unor persoane.

M-am împotrivit observației, dar până la urmă am acceptat. Sunt o mizantropă. Nu vă lăsați păcăliți de locvacitate. Vorbesc mult, dar manifest aversiune față de specia umană.

De curând mi-a ajuns cuțitul la os. Pe lângă calorifere, s-a produs o tragedie românească. Trebuie să merg la dentist. Cum vă sună obturație de canal? La mine se aude teribil și nici nu mă pot plânge. Am o prietenă internată la neurologie. M-a avertizat: Să nu îndrăznești să te. Dar doresc să mă. Sunt ale mele. Ieși din spital să-mi plâng și eu de milă ca tot omul. E penibil să. Nu și dacă te faci bine! Așa că nu mă.

Expresia românească cuțitul la os traduce o anumită dinamică. Nevoia mă provoacă la speculă. Cum vine asta? Încercați să vă imaginați o doamnă de 35 de ani cu gusturi scumpe care încearcă să scoată din lenea sebastiană facturi cu câștiguri mari. Intenția nu a fost să vă fac să râdeți.

Mi-am suflecat mânecile și muncesc.

Bineînțeles, râd înainte de toate.

Foto: Simona Nutu

Mara. Copilul este o persoană separată

Port multe discuții despre copii în ultima vreme. Prietene urmează să nască. Prietene trecute de 30 de ani supuse de specie salivează după fiecare gravidă sau cărucior împins. Oftatul după un bărbat care ține un copil în brațe nu are nimic de-a face cu maternitatea. E doar sexi! Da, femeile se gândesc la sex fără rușine! Femeile cu dificultăți în procesul de reproducere mă solicită și ele.

În general sunt chestionată pentru atitudinea relaxată. Par să am una și chiar am. Dar. Nu este atât de ușor. O femeie care naște nu mai scapă de drobul de sare. Posibilitatea să pice în capul copilului există. Neliniștea nu dispare, se controlează.

Discutam ieri despre maternitate. Nu, maternitatea nu m-a făcut să strălucesc. Nașterea nu m-a împlinit ca femeie. La 30 de săptămâni gravidă arătam ca Fiona lui Shreck. Îmi iubesc fata ca pe ochii din cap. Asta nu înseamnă că nu mă scoate din sărite. Sentimentele contradictorii sunt firești. O confirmă psihanaliștii după mulți ani de cercetare pe ființa umană.

Spre deosebire de alte mame, descriu o anumită relaxare. Secretul constă în următoarea convingere: Copilul este o persoană separată. Nu doresc să mă realizez prin Mara. Unde am eșuat eu, să izbutească ea. Îmi pasă prea puțin de realizările ei de la școală. Are o mamă care îi pune la dispoziție toate instrumentele: cărți, jocuri, ieșiri la teatru și muzeu. Are un tată care reglează duritatea mea prin distracții nemăsurate. Dacă o să dorească să exceleze, o s-o facă. Tot în responsabilitatea mea pică să-i arăt ce înseamnă lipsa educației. Ignoranța, delirul de grandoare și banul au umilit și au ucis oameni. O să afle asta de la mine.

Încerc să mă feresc de ipocrizie. O să mai notez ceva. Stabilitatea financiară reprezintă un factor de prim ordin în menținerea unei dispoziții detașate. Mara frecventează o școală bună, cu profesori ținuți în frâu de educație și reguli să nu umilească pruncii. Coșmarul imaginat de fiecare părinte trecut prin vechea școală românească.

Cum am subliniat mai sus, mă situez într-o categorie aparte. Nu sunt cu nimic mai bună ca alte mame, dar cert este că nu mă definește capacitatea de născătoare.

Am simțit că-mi ies din piele în următoarele situații. Într-o excursie la Budapesta, câteva doamne din grup mi-au lăudat fata. Se vede ce educație primește! Eh! Afirmația aparține unor mame care au uitat cum se exprimă un grup de copii aflați în excursie departe de părinți. Oripilate de huliganismul manifestat în masă de o clasă de copii, Mara s-a ridicat ca o hârtie în vânt. M-am simțit excelent oricum. Amândouă ne-am simțit, Mara s-a lipit de mine și mi-a atins obrazul cu nasul.

Într-o zi a venit la mine la baie cu o bucată de hârtie igienică. Scria te iubesc. Bine, Mara, pe hârtie igienică? Nu, ca să te ștergi. Îmi dădeam cu ruj. Observându-mă, Mara a reținut că mereu îmi șterg din ruj cu hârtie. Scena reprezintă o obișnuință. Obișnuințele ne definesc.

La ultima vizită acasă la Severin, Mara a fost întrebată: Îți place la Severin? Da, acolo este Dunărea și Daria. M-a impresionat cu Dunărea. M-am topit ca o mamă, dar din motive diferite. Scena reprezintă un împrumut. Împrumuturile semnifică tinerețea fără bătrânețe.

Mara e basmul meu și încerc să o fac și pe ea să râdă înainte de toate.

Foto: Simona Nutu

ANUNȚ IMPORTANT

Întrerupt orice activitate din redacție pentru un anunț important.

Expoziția WOMAN, ALL TOO WOMAN se va desfășura la Muzeul de Artă Timișoara în perioada 15 august-15 octombrie.

Rolul meu este să anunț. Lămuriri, pentru curioși, o să vină de la organizatori. Natura intimă a expoziției, esențialul a rămas neschimbat: personalități fascinante vor explora imaginarul creativ feminin.

Ne vedem la Muzeul de Artă!

Foto: Simona Nutu

Hei, tramvai, cu femei și Marina Abramovic

De aseară mă frământ cum să scriu articolul ăsta. Mi-a tulburat visele și mi-a alungat somnul. Să aleg, cum de cele mai multe ori o fac, părerea personală, necorespunzătoare neapărat realității imediate? Să fiu părtinitoare? M-am chestionat.

Sunt ambasador pentru Baroque Urban. Înțeleg rolul de instrument. Prezint un fel de conductibilitate electrico-culturală. Dacă îmi tratați cu bunăvoință absurditatea afirmației, o să descoperiți o persoană cu un simț intensificat pentru corectitudine. Vreau și îmi doresc o ținută și o purtare corectă.

Nu tăgăduiesc o mică scăpare. Înainte să mă pun la scris, am căutat un filmuleț pe youtube. Dumneavoastră nu știți, urmează, dar printre cele 30 de artiste din România, Serbia, Ungaria, Austria și Franța, aduse în prim plan de expoziția WOMAN, ALL TOO WOMAN, se află și Marina Abramovic.

Cine este Marina Abramovic? Circulă pe youtube un filmuleț cu o doamnă într-o rochie roșie care stă la masă. Vine o persoană și se așază la celălalt capăt. Se privesc câteva minute. Nimeni nu vorbește. Apoi urmează o altă persoană și așa mai departe. La un moment dat se așază un domn. Un fost iubit, am înțeles. Presa a avut momentul ei de glorie prin accentuarea și exagerarea emoției după care oamenii sunt avizi. Ea este Marina Abramovic. Experimentul a avut loc în 2010 la MoMa.

Eu am revăzut filmulețul, am plâns, nu mă dezic de nestatornicia femeii, și m-am așezat la scris.

Echipa proiectului a strâns laolaltă personalități fascinante, unite de o forță deosebită, de o putere de înțelegere și exprimare remarcabile.
Numele lor sunt: Marina Abramović, Aura Bălănescu, Josѐpha Blanchet, Elena Bobi Dumitrescu, Alina Cioară, Andra Ciocoiu, Dana Constantin, Suzana Fântânariu, Andreea Hereșanu, Emilia Jagica, Aurora Kiraly, Adriana Lucaciu, Andreea Medar, Liliana Mercioiu Popa, Jelena Micic, Doina Mihăilescu, Silvia Moldovan, Ada Muntean, Ana Maria Negara, Simona Nuţiu Gradoux, Carmen Nicolau, Marilena Preda Sânc, Florica Prevenda, Kristina Rațiu Demuth, Axenia Roşca, Eva Maria Schartmüller, Diana Serghiuţă, Alina Ondine Slimovschi, Oana Stoian, Nada Stojici, Minodora Tulcan, Agnes Varnai, Simona Vilău, Victoria Zidaru.

Cu numele lor o să revin pe facebook și instagram. Pe rând, câte un nume va apărea zilnic începând de azi. Expoziția se va desfășura la Muzeul Corneliu Mikloși- RATT, Bulevardul Take Ionescu, nr. 83, Timișoara, în perioada 15 august – 20 octombrie 2018.

Expoziția reprezintă un prilej extraordinar pentru dialoguri despre feminism, imaginar creativ feminin, influențe și modele feminine.

Ne vedem la muzeul RATT. Hei, tramvai, cu femei și Marina Abramovic!

Curatorul expoziției: Andreea Foanene.

Notă personală: Să ne bucurăm de vremurile noastre. Pe la 1900, o asemenea expoziție, dacă ar fi avut loc, un bărbat și-ar fi exercitat drepturile pentru ocrotirea și administrarea intereselor imaginarului creativ feminin.  (Față zâmbitoare).

Fii bun și ucide! Fii educat și sterilizează!

Evit să scriu la nervi. Iritabilitatea îmi ciuntește rațiunea. Prefer să gândesc, să păcălesc reacția. Reacționez prea des după gustul meu. Mulți aveți tot dreptul să-mi judecați comportamentul. Făptura extraordinară care am devenit nu-mi scuză uneori purtarea. Am ajuns să înjur ca un birjar.

Înjur când mă izbesc de situații oribile. De azi dimineață, un pui de pisică a fost abandonat în fața blocului. În tunetul înfiorător de la crăpatul zilei, am presupus că miorlăiala aparține vagabonzilor, dar cu adresă fixă, de pe Cetății colț cu Gheorghe Lazăr. Două pisici, cu apucături teritoriale hidoase, păzesc blocul turn din intersecție.
Pe seară am aflat despre abandonul puiului, acesta cu apucături de maimuță, urcă și coboară neobosit în copacii din grădina blocului.

În lumina acestui eveniment, m-au doborât amintirile. Persoanele cu un comportament ca acesta mi-au schilodit sufletul. Am îngrijit zeci de pisici și câini abandonați. Nu am salvat nici un pui. Le-am scos viermii din gură. I-am hrănit cu seringa și biberonul. Până la urmă au murit, iar eu trăiesc cu schelălăiturile lor în mine. Pentru că unii oameni au prea mult suflet în ei. (Ironie!) Nu castrează animalele. Nu dau cu piatra în cap puilor. Îi abandonează înainte să deschidă ochii într-un loc prin care trec alți oameni.

Acum aș înjura. Vai, ce e la gura mea!!! Dracu, epitete pentru lipsa de caracter, evaluări fetide pentru cei care abandonează animale.

Luați piatra și aruncați! Direct în cap până nu mai răsuflă. Poate atunci aș putea să vă mai respect. Ați ucide nu pentru că vreți, ci pentru că trebuie. Șansa la viață oferită prin abandon indică o înclinare clară spre rău. Fii bun și ucide!

Fii educat și sterilizează! Asta ne indică democrația. Primitivii omorau și semidocții abandonează cu pretenții de samariteni.

Cei care salvează animale nu le pot lua pe toate acasă. Pe lângă asta, unii au căpătat și puternice idei preconcepute. Am luat un câine de pe stradă și l-am dus la o asociație. Am specificat că nu-l pot ține la mine. Așa aleg. În apartament nu suport câini. N-am avut în viața mea un câine. Doi cel puțin, 4 cel mult. O casă cu grădină permit. Așa că am luat o pisică care murdărește constant și îmi toarce în fiecare dimineață la 5. Apartamentul cu trei camere nu are suficient spațiu că păstreze un singur colț cu aer respirabil după ce Motan își eliberează intestinele. Doamna de la asociație, după ce i-am împărtășit părerea, mi-a aruncat disprețuitor că ea are doi câini în apartament.

S-o spunem pe-a dreaptă acum! Nu mă interesează că unii salvează zeci de animale și locuiesc cu șapte câini într-un apartament cu o cameră. Fiecare alege. Eu aleg să sterilizez, să ajut după putințe, să scriu articole la nervi, să cer ajutor prin postări pe facebook și să arăt cu degetul spre primitivi și semidocți. Pe incultul de azi dimineață l-aș abandona trei zile într-un vârf de munte fără apă și fără mâncare. Să se descurce, e rasă superioară!

Între timp, pisica maimuță e jos în fața blocului. Exact, nu vreau s-o adopt, am un motan, Motan the cat. Mi-aș dori să-l pălmuiesc pe acela socotit superior și m-aș bucura ca cineva să aibă nevoie de sufletul ăsta de-a dreptul nevinovat și să-l ia acasă.

Să ne suflecăm mânecile, să distribuim articolul și să găsim un stăpân. Miau!

Femeile, o categorie aparte

Pe la 1870, Marele dicționar universal editat de Pierre Larousse, descria în felul următor femeia:

Constituția ei corporală se apropie de a copilului; de aceea, prezintă, ca și acesta, o sensibilitate foarte vie, lăsându-se ușor impresionată de cele mai diverse sentimente de bucurie, de durere, de teamă etc.; și, dat fiind că aceste impresii acționează asupra imaginației fără a fi însoțite de obicei de rațiune, ele sunt în consecință mai puțin durabile, și astfel femeia e mai supusă nestatorniciei.

… femeia, prin constituția ei, poate susține mai multe partide decât bărbatul. […] de obicei, chiar cei mai viguroși bărbați nu depășesc șapte sau opt acte într-o noapte cu emisiune de spermă… Femeia, dimpotrivă, rezistă mai mult. O femeie valorează în medie, în acest gen de exercițiu, cât doi bărbați și jumătate. Pentru ea, sexul e mai important ca pentru bărbat, iar lipsa acestuia mai penibilă. Nu mai puțin caracteristică e și înclinarea ei spre lux.

Între 1900 și 2000 s-au schimbat perspectivele. S-a cerut mult democrației. Dar femeile, la fel ca negrii sau evreii, au alcătuit categorii aparte.

De aceea anunț cu mândrie parteneriatul cu Baroque||Urban. Ambasador pentru expoziția WOMAN, ALL TOO WOMAN o să-mi scriu impresiile însoțite de sentimente și rațiune. Azi mi se recunoaște și capacitatea de a raționa.

Urmăriți blogul și râdeți înainte de toate.

Foto: Simona Nuțu

Grecia este mereu o idee bună

Mărturisesc. Sunt compromisă. Am stat o zi întreagă la piscină și nu am reușit să mă detașez. Mintea sucea și potrivea cuvinte. Contemplarea mă ocolește.

Cum anume să scriu despre insula pe care mă aflu?! Nu trebuie să povestesc, dar îmi doresc. Grecia este întotdeauna o idee bună pentru concedii și vacanțe. Africa rămâne preferata mea, dar în Europa, Grecia reprezintă un colț de rai.

De-a lungul timpului, m-am bucurat de următoarele colțuri ale Greciei: Corfu, Creta, Santorini, Thasos, Atena și în prezent, Lefkada. Dintre toate, Lefkada s-a ridicat în preferințe ca lava aruncată la suprafața pământului de un vulcan în erupție. Mereu am crezut că un peisaj frumos deține o forță anume: să ne facă oameni mai buni.

Bunătatea m-a învăluit de la granița cu Grecia. În primul rând nu am mai încetat să zâmbesc. Menționez aici și agenția WhatsOnGreece. Atenția lor m-a încântat. M-am simțit ca o fiică preferată, ca un privilegiat.

Întâmpinarea nu a fost alta decât simplă, dar cu manifestări de bucurie. Într-o asemenea ambianță, mi-am așezat repejor rochiile pe umerașe și produsele de îngrijire la baie. Voiam să ies cât mai repede din apartament și să intru în contact cu pământul grecesc. Pe toată insula ești însoțit de sunetul greierilor. Presupun că sunt greieri. Mi-am amintit de Povestea greierilor de la Platon. Se zice că acum foarte mulți ani, greierii – așa cum îi știm noi – erau tot oameni. Și s-au stins deoarece au fost vrăjiți de muzica muzelor. S-au transformat în greieri, cu avantajul de a nu simți niciodată foamea și setea, compensare de la muze. Se simțeau vinovate pentru situație.

Duminică seară m-am răsfățat ca un grec. Asta înseamnă că am umplut masa cu de toate: salată, tzazichi, brânză feta la cuptor, fructe de mare. Am adormit ușor. M-am trezit când am vrut. Aparent, și în vacante vreau să deschid ochii tot în jur de ora șapte.

În fiecare zi, de duminică, deschid ușa de la apartament și îmi zic: Sunt în rai. Un singur lucru mă necăjește: mintea nu ia pauză. Orice aș face, tot la scris mă gândesc. În imaginar am scris și rescris acest articol. Sincer, aveți o copie palidă a ceea ce am fantazat.

E deja 9. Merg să-mi fac ceaiul.

Țineți minte, Grecia este mereu o idee bună.

Doctori mai tari ca atotputernicul Google. Regina Maria

Stăteam într-o seară în mașină cu o colegă. Asta se întâmpla acum vreo câțiva ani. Nu împlinisem nici măcar 30 de ani. Minutele de așteptare, un alt coleg urma să se întâlnească cu noi, au fost suficiente să fac un exercițiu de sinceritate. Ce naiba ți-ai făcut la sprâncenele alea?! Le-ai smuls de tot ca să le desenezi cu creionul?

Notă personală. Sprâncenele modifică complet chipul unei persoane. Frumusețea devine urâțenie pornind de la o pensetă într-o mână nepricepută.

Răspunsul colegei face parte dintr-un top al celor mai penibile situații trăite de mine. Nu-mi mai cresc. După ce mi-au picat, nu au mai crescut. Repet, nu împlinisem 30 de ani nici una dintre noi. Ei îi picaseră sprâncenele în urmă cu câțiva ani. Învinsese cancerul la o vârstă când tinerii mai poartă mantii imaginare de super eroi pe umeri.

Am mai întâlnit în viața mea un bolnav de cancer la plămâni, un nefumător. Prietena din copilărie, cu ea am mers la sanie, am învățat să merg pe bicicleta ei, am fumat prima țigară din viața noastră, a murit de aceeași boală nesuferită înainte de 30 de ani.

Situațiile astea tragice m-au convins că boala nu ține seama de tinerețe, de o viață trăită sănătos sau de un protocol anume. Cancerul lovește pe oricine. Nu m-am ferit vreodată să rostesc cancer. E ușor de observat atitudinea oamenilor față de cuvânt. Nu-l rostesc. Dacă nu vorbim despre, nu se întâmplă. Dezaprob comportamentul. Face rău.

Așa că umblu pe la doctori. Mă caut ca să previn. Controale regulate, analize la sânge, simple consultații. Recent mi-am verificat niște pete suspecte de pe piele. M-am programat rapid la Regina Maria. Citisem despre simptomele cancerului la piele. Asta facem toți acum, citim pe google sau într-un Atlas în cazul meu, și ne punem un diagnostic flamboiant. Ardem de la opiniile personale.

M-a liniștit doamna doctor, dar m-a pus și în gardă. Nu am cancer, dar protecția solară este necesară întreaga mea viață. Poate nu e soarele vinovat de petele mele. V-aș nota chiar cuvântul folosit de doctor, dar am uitat, deși am întrebat politicos de două ori. Poate e o predispoziție. Celulele își mai fac de cap. La mine s-au răzvrătit și s-au manifestat sub forma unor pete urâte sau sexi de chip. Depinde mult de ochiul privitorului, de afecțiunea celui care mă privește.

Doamna doctor de la Regina Maria mi-a vorbit cu blândețe și fără grabă. Am apreciat enorm. Merg eu des la consultații, dar e teama aia nesuferită care mă cuprinde. Teama de necunoscut, stimulată puternic de mirosul de spital. La Regina Maria lipsesc emanațiile. Lipsesc multe într-o notă pozitivă. Aș nota două, demne de aplauze: lipsa mirosului și a așteptării. Aici nu ai programare doar ca să ajungi la doctor, ai programare ca să fii poftit în cabinet la ora 14.30. Atunci am intrat eu.

Pe lângă reputație, clinica o recomandă chiar doctorii. Se întâmplă ca Regina Maria de la Timișoara să aibă doctori excepționali, la un telefon distanță de o programare rapidă, mai tari ca atotputernicul google. Urmează serviciile și personalul, inclusiv dialogul politicos de la telefon sau recepție.

Urmează să merg, într-un viitor apropiat, la un control la sâni. Ultimul a fost la 30 de ani, iar la 35 se impune un altul. Nu doresc să bag frica în nimeni, ignoranții răspund că toți murim. De acord cu ei. Întrebarea mea este: Dar cum trăim?

Avem la îndemână toate opțiunile pentru a preveni, pentru a ține boala sub control. Când lovește, suntem de cele mai multe ori vinovați.

Mergeți la doctor. Doctorul chiar salvează vieți! Mergeți la Regina Maria, experiența devine plăcută.