Am rămas în urmă cu poveștile despre Paris, cu poveștile după Paris. Există acum povești înainte și după.
După însă, ca moment cuprins și măsurat de reprezentarea unui ceas, am fost ocupată să trăiesc fără să fac poliloghia verbului a trăi.
Lansarea de carte, excursie la Târgu Jiu cu Mara, întâlniri cu prietene și prieteni, expoziții, piese de teatru, aniversarea unui văr drag, alergat prin ploaie, am pândit soarele și am căscat gura la spectacolul pe care luna nu se străduiește să-l dea, lecturi intense.
Freud și Huxley constituie sau încă constituie lecturi intense pentru mine. Orice lectură a lor, am observat, mă îndeamnă să dau mai departe. Într-un fel, fel pe care nu-l pot explica oferindu-i sens, mă trezesc vorbind despre conținutul cărților.
Alegerea e departe de mine, mă simt neputincioasă și prefer extazul sufletului de a împărtăși. Într-o seară am adus în discuție rolul fiziologic al dioxidului de carbon în apariția viziunilor. Am explicat, atât cât mă ajută bruma de chimie, să explic apariția viziunilor după postul mare și flagelare așa cum am înțeles de la Huxley.
Știu sigur că am încercat să cuprind în formulare sensul, uimirea și extazul pe care mi le-am desprins din paginile cărții lui Huxley.
Am fost și întreruptă de una dintre prietene pentru o revenire la nevoile ei care pe mine m-au făcut să clipesc destul de des.
Nu putem să ne schimbăm patria, hai să schimbăm subiectul, zice Stephan Dedalus.
Nu o putem schimba pe Dunia, hai să schimbăm subiectul, zic, uneori, prietenii mei.
Așa am tras oarecum o concluzie, o s-o abandonez căci nu mă mai lasă să cunosc nimic. Concluzia?
Uneori par să-mi plictisesc prietenii prin ceea ce aduc în discuție. Dar mai știu că o asemenea concluzie, concluzia însăși oprește cunoașterea prin asigurarea că deja știu.
Alteori cineva mă întreabă despre o teorie sau un personaj de carte. Ai citit cartea aia, Dunia?
Iar atunci cartea îmi recomandă omul.
Da, putem să schimbăm de foarte multe ori subiectul, indiferent de motivele pe care le invocăm, dar același subiect rămâne în noi și printre noi, caută doar o scăpare de cenzură ca să se manifeste.
Dacă uneori și dacă alteori transmit diferite sentimente prietenilor și cunoscuților, câteodată, iar câteodată se întâmplă foarte des, sunt căutată, contactată și dorită ca partener de discuție.
Uneori, alteori, câteodată e natural și firesc să uităm de feminin și masculin și doar să ne bucurăm unii de alții.
About: Dunia
Recent Posts by Dunia
Zbor printre baloane colorate cu editura Univers
Ora e trecută, cana e goală, iar eu în fața aceluiași calculator nu pot decide între două subiecte.
Așa că o să scriu despre un al treilea subiect. Am o datorie pe care o achit cu o cantitate mare de plăcere.
Ca mijlocitor între editura Univers și cititorii mei, anunț apariția unor titluri noi, doi scriitori fiind chiar la prima traducere în limba română.
Următoarea autoare, Mary Shelley, se află de mult timp pe listele de must read ale literaturii europene.
Acestea sunt cele mai noi titluri ale editurii Univers, iar eu le confirm cititorilor mei că orice carte citită deschide, dar mai ales destupă ușile imaginației.
Să ne imaginăm, în noi reprezentări, un zbor printre baloane colorate.
Un vis de o zi
În 26, luna trecută, pe seară, am experimentat pentru câteva minute celebritatea. M-am bucurat de atenția mai multor oameni. Acestor oameni li s-a vorbit despre mine și m-au ascultat pe mine. Într-un decor atât de plin de mine, în ora mea, lansarea cărții Un vis de o zi, eul meu a refuzat orice compromis.
Într-o dedublare anterioară evenimentului am insistat pe lângă eu să accepte un compromis, să se lepede de inhibiții, de rațiuni critice, să fie doar.
Am fost și a fost doar zâmbitor.
În timp ce vorbeam despre carte, răspunzând la o întrebare, deși continuam să articulez cuvintele, mă întrebam dacă răspund într-adevăr la ceea ce am fost întrebată sau funcționez cu automatisme.
Am dezvoltat automatisme legate de această carte.
Dacă înainte mă interesa îndeaproape relația dintre ea și el, acum a devenit un subiect care mă obsedează. Așa cum îmi trăiesc eu relația de cuplu, așa cum observ cuplurile din jurul meu, încerc să contruiesc un răspuns, să-mi ofer un răspuns la întrebarea cât este influență, cât este asimilare într-o relație?
Ce semnifică celălalt? Un stăpân? Un partener?
Cine are nevoie de stăpân într-o relație? Cine are nevoie de un partener? Cine e capabil să observe și să respecte nevoile celuilalt?
Cât își asumă femininul avatarurile speciei? Cât conștientizează femininul egalul și egalitatea cu masculinul? Cine suntem și ce semnificăm într-o relație?
Aproximativ acesta îmi este discursul când circumstanțele îmi cer să vorbesc despre Petra, personajul feminin al cărții, o carte lejer închipuită ca o pastilă. Fix așa se poate consuma, rapid și eficient ca în reclamele la paracetamol, efectul s-ar putea să nu fie totuși antipiretic.
Asta spun eu despre carte, Loredana Fota a formulat cu ajutorul adjectivelor, o lectură extrem de plăcută, foarte credibilă și plauzibilă, și, de ce nu, incitantă.
Aceasta a fost, în câteva cuvinte, lansarea de carte de la Severin.
Pauză de citit
Pauză de citit, căci există cărți care trebuie citite, vise care trebuie visate și gânduri care trebuie formulate.
Un scriitor
Am ieșit aseară cu bicicletele, eu și Mara. Aceasta este doar o introducere. Mi-e necesară introducerea pentru atmosferă; pădure, gălăgie, agitație, transpirație, zăpușeală.
La un moment dat, aici trebuie să ajung și să construiesc.
Un domn vine la mine.
Să înțeleg că ați publicat o carte?
Atmosfera: pădure, gălăgie, agitație, transpirație, zăpușeală.
Mara pe fundal mă striga să o împing.
Da, am publicat.
Și eu de ce nu am știut?
Mara pe fundal continua să mă strige.
Pe chipul meu uimire, la interior deja disconfort.
Nu știu de ce nu ați știut.
Eu sunt…
Am pierdut sunetele numelui.
Nu mă știi?
Nu.
Mara continua să mă strige.
Chiar nu știi?
Nu.
Dă-mi numărul de telefon, te sun mâine să-mi dai o carte și să-ți dau și eu una.
Mai puțin mirată, am zâmbit oarecum ușurată.
Un scriitor.
Vespasiană-Vespasian
Cuvântul vespasiană mi-a revenit dintre paginile cărții lui Joyce, Ulise. Dacă automat vă poartă gândul la împăratul Vespasian sunteți îndreptățiți, chiar dacă vespasiană înseamnă pisoar public.
El, Vespasian, a ordonat să fie construite la Roma sute de latrine pentru care a perceput taxe de folosire.
Expresia banii nu au miros sau în latină pecunia non olet i-o datorăm tot lui Vespasian.
Păstrând paradigma vespasiană-Vespasian, facem un salt flexionar în semnificații. Mersul la toaletă, ce este, ce semnifică, ce a devenit?
Este nevoie.
Semnifică intimitate.
A devenit timp cu tine însuți.
O să aleg două exemple: muncitorii de pe un șantier și mamele.
Pe un șantier, unde muncitorii împart dormitorul, bucătăria, spațiul de muncă, closetul a devenit unicul loc unde dețin un moment numai al lor.
Mamele, care pentru o perioadă sunt percepute ca prelungire a bebelușului, ajung să aibă un moment numai al lor la toaletă.
Closetul, spațiul acestui obiect perceput și ca artă în viziunea lui Duchamp, obține importanță și valoare. Orice obiect sau spațiu investite cu valoare de către om mută sfera de interes. Interesul omului creează funcții esențiale pentru a trăi.
Minutele petrecute la toaletă descriu esențialul vieții.
Înțeleg perfect, oricine are nevoi fiziologice și nu pot fi refuzate. Naziștii au făcut asta, la Auschwitz-Birkenau deținuții stăteau și trei pe un closet. Acțiunea aceasta urmărește umilirirea, dezumanizarea. Naziștii au avut un real succes o perioadă de timp, ce ironie nătângă!
Așadar, closetul, mersul la toaletă este și semnifică, iar semnificațiile ne ajută uneori să nu ne pierdem mințile. Intimitatea conține o secundă de luciditate, o imagine sinceră a noastră, o pauză în care stimulii și reacțiile se suspendă.
La toaletă omul dă curs unei nevoi fiziologice, dar satisface și o nevoie de sublimare, luăm aminte de noi nu în datorii și responsabilități, ci de noi ca ființe.
În cer și pe pământ, la Paris și la Târgu Jiu
Repetați după mine.
Constantin Brâncuși. Azi o să ne jucăm, apelând la niște erori de gândire, cu artistul Constantin Brâncuși.
La Paris, acolo unde se află și atelierul artistului, broșurile fac cunoscut vizitatorilor locul unde s-a născut artistul.
Constantin Brâncuși, născut în România, iar mai departe povestesc despre artistul francez.
La Târgu Jiu, cum ai intrat în oraș, vizitatorii citesc pe un fel de mulură, că se află în orașul lui Constantin Brâncuși.
Înainte de a începe joaca, fac o mărturisire.
Nu-mi pasă absolut deloc de cetățenia omului. Pe mine m-a bucurat nespus la Paris și nespus m-a bucurat la Târgu Jiu.
La Paris, privind prin geam un atelier conservat și păstrat identic ca atunci când Brâncuși crea în el, m-a emoționat.
Ieri, lipindu-mă pe Coloana Infinitului, eu și fata mea, am ajuns în cer datorită unei idei. Ideea lui Brâncuși ne-a trimis direct în cer. Ne-am îndepărtat picând din cer.
Părăsind parcul de la Târgu Jiu, am rememorat ce purtam în memorie de la atelierul de la Paris. Prima data mi-a venit în minte vatra și țestul. Imediat geografia. De ce și-a recreat în atelierul parizian un spațiu al țăranului român?
De pe broșură am citit că Brâncuși era preocupat de relația dintre spațiu și sculpturi. Brâncuși nu și-a umplut spațiul din atelier, Brâncuși a decorat spațiul atelierului. Dacă vindea o lucrare, rar, căci refuza s-o facă, imediat o înlocuia cu altă lucrare.
La Târgu Jiu, Coloana, Poarta sărutului și Masa tăcerii sunt așezate în linie, din nou spațiul în care te impui prin puterea creatoare.
Ce anume exprimă acest spațiu ordonat? Ce anume manifestă?
Eu ridic din umeri.
Mai departe o să pun niște fotografii de la Paris și Târgu Jiu.
Notă:
mulură: ornament arhitectural cu profil pronunțat.
Un cititor despre Ținutul sălbatic
Hello!
Revin cu părerea mea despre cartea “Ţinutul sălbatic” de Monique Proulx.
Această lectură a fost o gură de aer proaspăt în îmbâcseala zilnică de sarcini exacte.
Trebuie să recunosc că această poveste a fost mai pe placul firii mele poetice şi visătoare decât cea a lui Lars Saabye Christensen.
Ai nevoie de o imaginaţie vizuală foarte dezvoltată pentru a recepta cum trebuie această poveste.
Acţiunea cărţii se petrece într-un decor luxuriant, plin de farmec şi de pericol, chiar cruzime, care pare că reflectă natura interioară a personajelor. Mi-a acaparat simţurile cu magia peisajelor (descrierile sunt foarte dense), iar dintre personaje m-am ataşat de băieţel, Jérémie (cred că m-a ajutat şi coperta să empatizez mai bine cu personajul), de o maturitate surprinzătoare. Recomand călătoria în “Ţinutul sălbatic” !
Mulţumesc încă o dată din inimă deoarece mi-ai acordat şansa de a citi 2 cărţi superbe de la Editura Univers
Sper să ne mai auzim şi citim !
Toate bune,
Lavinia
Evident, desigur, firește, ZIC ZAC
Urmează să scriu despre un subiect pe care l-am ținut cât am putut numai pentru mine. Din 17 iunie seara m-am străduit să-mi păstrez o dispoziție sufletească.
Mărturisesc, e greu.
Să deschizi o ușă sau o fereastră în realitate poate ține și de întâmplare, dar acțiunea de a menține ușa sau fereastra deschise ține exclusiv de capacitatea fiecăruia dintre noi.
Cum am procedat?
Prima dată am transformat subiectul în obiect. Ca obiect, am putut să-i dau târcoale de jur împrejur.
Să decelez totuși subiectul devenit obiect, este vorba despre piesa de teatru Zic Zac.
Zic Zac mi-a fost recomandată de Godot. Nu acel Godot lipsit de determinații lumești al lui Beckett, ci de Godot Cafe-Teatru. Atât am știu despre această piesă înainte să ajung în sala de spectacol și mi-a fost suficient.
Am fost pe deplin recompensată. Mai fusesem între timp la alte două piese din programul lor, Marea iubire a lui Sebastian și Fă-mi loc.
Cu două piese arhivate deja în conștiință, la a treia am observat un tipar. Toate aceste piese mi-au lărgit percepția.
Am părăsit sala de fiecare dată drogată, iar drogul meu poartă un nume: teatrul.
Da, îmi place să mă droghez și să fiu dependentă de teatru. E ușa mea proprie prin care ies din realitate, din cotidian, din actualitate.
Aș ruga cititorii să facă un scurt popas cu mine pe acest cuvânt: actualitate. Pentru mine cuvântul actualitate a căpătat puteri extraordinare. De exemplu răspunde nevoilor mele și ale societății.
Totul trebuie actualizat, iar părțile sunt compuse din simțiri și rațiuni pentru a deveni întreg.
De foarte multe ori oamenii de azi se raportează la oamenii de ieri, iar de aici neînțelegerile. O acțiune în plină desfășurare nu se poate raporta la o acțiune săvârșită și încheiată decât dacă scopul este eșecul.
Actualizarea descrie o nevoie a putinței de a exista. Să ținem pasul.
Părăsesc acum semnificațiile procesului de actualizare și revin la teatru, la Zic Zac și la acțiunile mele.
Mi-am cumpărat o carte, Comentarii și delimitări în teatru de Camil Petrescu. Am intenționat cu această carte să înțeleg mai bine spectacolul. Nu am găsit nimic, obsevați, actual. Îmi place Camil, dar aș fi vrut să-mi revină aceste delimitări în teatru de la cineva contemporan cu mine.
Mă mulțumesc însă cu dragul de Camil care m-a și ajutat deja enorm.
Transformând piesa Zic Zac în obiect, dându-i târcoale prin semnificații, comentariile lui Camil Petrescu mi-au revelat evidentul. Din păcate am nevoie să mi se numească evidentul.
Evident că arta actorului este o artă întregitoare și un concept eclectic. Desigur că actorul vorbește ca să ia parte la acțiune și manifestă. Firește că dansul redeșteaptă și ațâță dorințe, iar muzica are influență asupra simpaticului nerv.
Evident, desigur, firește!!!
Știam toate acestea, dar nu le cunoșteam, dialectica reprezintă și ea tot o artă.
Cu Zic Zac, prin dialectică, sub îndrumarea lui Camil, am posibilitatea să vă ofer cel mai nou cuvânt pe care l-am învățat: cenestetică.
Cenestetica ar fi drama muzicală care cuprinde o acțiune, și muzică, și dans, și poezie, și decor.
Când am citit această frază în carte, am subliniat, iar în josul paginii am notat ZIC ZAC.
Zic Zac, cu Andrea Gavriliu, Ștefan Lupu și Gabriel Costin manifestă prin trup și grai acțiunea, muzica, dansul.
O să încerc acum o încheiere prin care atrag atenția asupra categoriilor de artă în teatru, care sunt 2, cunosc eu: arta dramatică și arta vizionară.
Arta vizionară ține de spectacol, drama încetează și se impune o percepere directă în antipozii neexplorați ai propriei conștiințe personale. Aproximativ cuvintele lui Huxley, și el m-a ajutat să înțeleg mai bine această distincție în teatru.
Cu Zic Zac te găsești față în față cu un spectacol, iar prin puterea spectacolului, eu, și îndrăznesc să presupun că și alți zeci de spectatori, am experimentat arta dicolo de cuvinte, vizionar.
Afară, ieșind afară din sală, puternic drogată, am inspirat. Teii dădeau propriul lor spectacol.
Paula Aldescu & 3xMosorescu
Joia asta, în familie, pe plaiurile natale.
