Recent Posts by Dunia

Drum romanesc, caprioare si organul de politie!

De 31 Oct, 2007 1 No tags

Calatoria atrage dupa sine senzatia si redescoperirea zvacnetului de viata vie. Blocuri imense de trairi se desprind, lasand loc unor inundatii de imagini care produc scantei in umilul nostru trup. Devii atent la tot ceea ce te inconjoara, un val se ridica si clipesti des ca un orb care abia si-a recapatat vederea. Culorile izbesc, mintea tureaza ca un motor diesel, obrajii se rosesc, iar viata ta te surprinde placut.
In orice calatorie exista si un drum de intoarcere. Intotdeauna mai scurt, mereu obositor si cu un mos Ene pe la gene. Greutatea fina a genelor este compensata de o atentie crescanda asupra drumului din fata. Tocmai atunci, un zgomot te scoate de pe carosabil. O imensa groapa nesemnalizata, un intuneric gros si o ploaie rece sunt ingredientele obligatorii ale unei schimbari de roata.
Pana sa te dezmeticesti, o alta masina sta pe dreapta. Cand esti complet treaz, tabloul e compus din 12-13 masini cu pana si cu zvonul ca politia este pe drum sa sesiseze faptul.
Cineva a filmat totul pentru a fi dat PRO TV-ului. Dar pentru PRO am ramas nesemnificativi, eram toti in viata. Asta da dezamagire la nivel national, adica a fanilor de stiri de la ora 5!
Dar care fapt sa fie sesizat de politie? Romanul stie drumurile, o stie si buzunarul, se impamanteneste ca o obisnuinta. Se poate consemna comicul tragediei a 20-30 de persoane.
Intr-o noapte de octombrie, ploioasa si rece, romanii injura, dar de data aceasta nu guvernul, nu drumurile si podurile, ci ghinionul de a fi lovit direct acea groapa nesesizata. Dupa aproximativ o ora si patruzeci si cinci de minute, soferii si masinutele lor incep sa paraseasca locul cu pricina. Revenind la caldura din interiorul masinii toropeala se impune lejer.
E cald, mainile sunt pline de furnicute care misuna pana in buricele degetelor. Strangi tare de volan si apesi putin acceleratia. Marirea vitezei inseamna in paralel, in Natura, trei caprioare mari care tocmai in miez de noapte traverseaza strada. Frana. Lumina farurilor nu le sperie. Trec mai departe marete si frumoase cele mai mari caprioare pe care eu le-am vazut in viata mea.
Poate ca numele meu din acea seara a fost Alice si calatoream in Tara Minunilor.
O vreme am amutit. Tot revedeam caprioarele. Incepusem sa ma indoiesc de veridicitatea acelei nopti si in acelasi timp asteptam sa vad ce mai urmeaza.
Pana de cauciuc, caprioarele, lipsea un trei. Meditam la numarul trei in timp ce asteptam la un stop. Drumurile sunt in lucru. Toata lumea stie, toata lumea asteapta. In fata era o duba, vizibilitate minima, oboseala cruda si impertinenta.
Gandul de a trece in fata dubei a adus sirenele de politie pana in dreptul geamului.
Poftim numarul 3.
Politistul intreaba daca sintagma de semafor fortat este cunoscuta. Eu ma uit in spate, dar semaforul il vad tot acolo. Nu-mi permit observatia in fata organului de politie. Ce stiu eu, sunt femeie!
Stiu ca a fost o noapte de pomina, melanjul de infrastructura a drumului, de magie a Naturii si de obscuritate a termenului de politie descrie Romania mea esoterica!!!

O noua propozitie

De 26 Oct, 2007 0 No tags

Parintii trebuie respectati!
Cum poate fi aceasta propozitie o lege universala?
Unii oameni nu vor sa fie parinti, altii isi bat copiii in numele unei legi nescrise, dar infailibile, sa nu uitam si de aceea care ii abuzeaza sexual.
Atunci de ce nu roseste acest concept, de ce nu vrea deloc sa scada in teama si ipocrizie?
Cu siguranta adevarul primei propozitii este pus la indoiala.

Iata o noua propozitie: parintii sa-si respecte copiii!!!

Doi

De 23 Sep, 2007 1 No tags

Aş vrea să-l descriu pe Doi. El şi ea, cei doi… Nu cochetez cu o poveste de iubire, ci cu tendinţa aproape generală a fiinţei care încearcă să posede jumătatea lui Doi. Următoarele rânduri se datorează constatării că omul nu posedă pe drept nimic (ne aflăm într-o zonă a spiritului, deci bunurile materiale nu sunt acceptate).
Rareori controlăm sentimentele, exclusiv instinctele se impun, şi clar mintea ne trădează, iar corpul este un adevărat duşman. Deci ce ne mai ramâne? Minte, trup, instinct şi sentiment sărbătoresc în râs neputinţa numelui care dă contur persoanei sociale.
Schiţând instabilitatea celei mai perfecte creaturi ale Naturii, pun întrebarea care mă jenează. De ce vrea Unu să-l posede pe Doi, dacă el însuşi este trădat de ceea ce reprezintă? Este absurd, este o durere agresivă şi un păcat mortal. Nu mă am pe mine, dar mă regăsesc în cătuşele pe care le pun in fragilele păreri reprezentative confecţionate empatic despre celălalt.
Mintea, care pe mine mă înşală, vrea subjugarea lui Doi, replică a neputinţei, acţiune a orgoliului nesăbuit. Sentimentele, total necontrolate, valorifică ierarhic trăirile celuilalt, impunând categoric exclusivitate, iar jenantul trup uman vrea o recunoaştere a suveranităţii de către supus, deşi coroana anatomiei noastre se leagănă periculos la fiecare tentaţie. Cuvintele par să conţină, în subsidiar, frustrarea fiinţei umane care este organizată social. Dar îmi permit totuşi să construiesc afirmaţia că nu este deloc aşa. Nu de frustrare este vorba în toată această acţiune, ci de ignoranţă şi de crezul omului că este un mic Dumnezeu al celuilalt. Asumându-şi inconştient acest statut, de ce nu şi-ar exercita şi forţa? Dar puterile noastre sălăşluiesc în carne, nu în divin.
Deşi suntem plini de momente de nimic, valorificate şi gustate cu nesaţ, vorbele ne pierd, la fel şi acţiunea de a-l poseda pe celălalt. Numai atunci când vom renunţa la această nevoie de a poseda, deşi o să ne pară rău, o să reînviem, o să ne eliberăm de o ruşine.