Recent Posts by Dunia

Soliloc

De 22 ian., 2009 2 No tags

Vechi mail, prea vechi, cronologic, inainte de a-mi face blog. Proaspat licentiata, am incercat sa isc un dialog intre idealista ce o inchipui si luceferii literaturii romane. Nu am primit nici un raspuns.

Nu stiu alţii dacă au curiozităţi, dar eu…dacă mă gândesc bine, şi nu mult, aş avea una.
Cine îşi mai doreşte azi să fie deştept dacă proştilor le merge bine? Asta ar fi întrebarea şi totodata concluzia după mai multe gânduri concentrate.
Într-o bună dimineaţă, o tânară s-a trezit cu gândul inutilităţii sale. Şi-a simţit păcatul, dar nu o apăsa vina.
Oare atitudinea condescendentă a intelectualilor români ajută prea mult? Personal, i-am văzut mereu ca pe nişte luceferi, iar eu, tu sau el nişte cătăline. De jur împrejur e plin de Cătălini si Cătăline. Dar cine oare sta să-i asculte? Oare dacă şi-ar dori, ar putea merge să se prezinte unui luceafăr şi să-i zică: Bună ziua domnule Manolescu (sau Şora, Ciocârlie, Stoica, Ungureanu, Patapievici, Liiceanu)! Sunt Maria Ioana şi aş vrea şi eu să scriu, dar unde aş putea să învăţ această artă?
Cu siguranţă nu poţi să faci asemenea trăznaie. Luceferii nu au bodyguarzi, dar sunt abhoraţi de limbajul străzii şi învăluiţi de bunul simţ. Şi atunci se face că ne dăruim forţa şi tinereţea (avantajul nostru de a fi tineri de tot) Cocăi şi Inei, Paraziţilor şi Mafiei sau manelelor. Astfel spus, nu ne împărţim în clasici, dadaişti, moderni sau postmoderni, ci în hip-hop-eri, r&b-işti,manelişti ş.a.m.d.
Constantin Noica a venit cu ideea unei şcoli în care să nu se înveţe nimic, dumneavoastră veniţi cu o carte plină de pagini albe şi lăsaţi-ne să ne scriem fiecare crezul, oricare ar fi el, poate aţi fi uimiţi! Cuvintele nu or să fie ale unui academicean care indubitabil se va aştepta la mai mult, cu siguranţă propoziţiile şi mai ales frazele vor conţine dezacorduri şi vor emerge vulgaritatea impusă chiar de noi, dar aici intervine atât talentul, cât şi geniul dumneavoastră. Noi nu putem sa cerem un maestru, dar dumneavoastră puteţi alege discipolii, la rândul lor neştiuţi că ar putea avea un asemenea statut. Luptăm prea mult pentru a avea şi prea puţin pentru a fi. Aşa-ul şi aici-ul nostru (teoria elegantului Şora) v-il dăruim pentru ca să ne faceţi părinţii şi conducătorii de mâine.
Amestecaţi-vă cu noi, coborâţi sau transcendeţi distanţa dintre areopagurile dumneavoastră şi găştile noastre şi poate reuşim să anulăm caracterul polimorf al relaţiei noastre sociale.
Veniţi să spuneţi poveşti copiilor la şcoală, veniţi să dormim pe aceeaşi pernă cu speranţa de a avea acelaşi vis. In ce carte am citit asta?

Troian de opere

De 20 ian., 2009 2 No tags

O scrutare verde mi-a incitat activitatea neuronilor. Cum anume ne masuram valoarea? Cine sau ce da pret fiintei care suntem?
Insemnatatea mea o chibzuiesc in mandrie, orgoliu, cand am indraznit sa-mi ridic privirea trufasa! Articole sau recenzii publicate, un concert cu Tudor Gheorghe, o vacanta petrecuta la mare impreuna cu prietenii, un gratar ce aduna in jurul lui chipuri zambitoare, cartile unde numele meu ca redactor sta pitulat pe o pagina secunda, prietenele cele mai bune, competitia ce o starnesc si am iscat-o in unele persoane etc, troian de opere pecuniare, dar mai ales senzoriale.
Paralele castigate de mine sunt asemenea unei aripi de fluture intr-o raza de soare, o imagine estompata. Dar inima mi-a dat atatea batai strasnice, incat mi-am putut lamuri o tinerete prodigioasa.
Si blogul? Blogul asta inseamna datorie, sarcina mea morala de a face ce stiu cel mai bine: sa mazgalesc. E visul meu, e datoria mea, e serviciul meu, sunt eu, si bineinteles tu si el!

Eu, eu, Aldescu Tuel

De 13 ian., 2009 0 No tags

Obraji umezi, sarati, patati.
52 de toamne.
Umilinta.
Recesiune, disponibilizari, discutii launtrice in ceea ce priveste respectul de sine.
Monopoly. Chance inseamna pentru omul comun sa plateasca 400$ garii. Dolarul merge la bogat. Pfuuui! Mail. Poarta crucea oricat ar fi de grea, talcul? Te ajuta sa treci prapastia.
Un fost coleg de generala se pregateste pentru o cariera de steward cu diacritice. Eu scriu si scriu, si mazgalesc, si imi privesc mainile. Podoabe, pietre, cerc, impresie de perfectiune.
Jerry Maguire sau Kant ori Hegel? Hegel fara indoiala.
Maine o sa intampin lumina dupa ceas. Disciplina, vointa, voie buna.
Asta seara camasa neagra inunda narile cu un miros strident de tutun. Tutungeria. Fernando Pessoa, criza de identitate, criza culturala…

voi fi întotdeauna cel care nu pentru asta s-a născut,
voi fi întotdeauna cel care posedă bunuri,
voi fi întotdeauna cel care aşteaptă
să i se deschidă uşa în faţa unui perete fără uşă,
cel care cîntă romanţa infinitului
în curtea găinilor

Asta seara eu sunt spiritul protector, eu, Dunia Tuel sau tot eu, Paula Aldescu.

2008

De 8 ian., 2009 7 No tags

Tomata imprastie lepse. Succint, schitez preferintele anului 2008.

Mâncarea anului: salata greceasca
Băutura anului: Red Bull
Party-ul anului: hm? o seara de vara, un gratar, putina baita, mai mult alcool
Patul anului: un asternut din Paris mi-a cucerit trupul:)
Piesa anului: Michael Buble, The best is yet to come
Site-ul anului: *
Blog-ul anului: http://visarioane.blogspot.com/
Ruda anului: mamanu
Gafa anului: bla, bla, bla
Prietenul anului: my friend, colegul meu de la editura
Prietena anului: aici folosesc pluralul, sorela si fetele cochetele, Alexandra si Maria:)
Iubitul anului: un mielusel
Îmbrăcămintea anului: rochia neagra
Excursia anului: Europa Park
Vorba anului: o, doamne!
Platforma socială a anului: WordPress
Sportul anului: inotul
Filmul anului: American Ganster
Cartea anului: Zgomotul si furia
Parfumul anului: The one
Jocul anului: Mafia

Acum, cine mai doreste, cine mai pofteste, poate jez 🙂

Cum am ajuns in Argentina

De 6 ian., 2009 0 No tags

Chipul meu, ieri, simt exagerat de efigie, azi, minusculul patratel al avatarului. Model amator, aparat profesional, fotograf simandicos. Helmut Newton mi s-a facut cunoscut.
Arsita, camere obscure, perdele de paianjeni, cutii aruncate, graffiti, trilulilu din copaci, stanjeneala, tocuri in pamant, vorbe de imbarbatare, ingamfare, cuvinte insirate ca perlele ale unor 3 zile din vara trecuta. Iarna. 25 de grade in Ibiza, ploi in Timisoara, conferinte duioase pe messenger. Aristocratul meu pozar lucreaza la copyrite. Un mail buclucas a determinat inceputul unei munci minutioase. Poza mea, unghiul perfect al piciorusului laudabil, a fost folosita de o duduie din Argentina intru seducerea si inducerea in eroare a unui dandy latin.
Femeiusca pe care o intrupez a zambit pitulat. Hm! Hm! Si uite asa, voila cum am ajuns in Argentina.

duniaduniaddunia duniaduniaduniaduniadunia

Concluzia iluzia

De 2 ian., 2009 0 No tags

Cand ma gandesc la suferintele batranetii, imi dau seama ca in natura asta oarba cel mai mare geniu este geniul mortii. Faptul ca murim, de cele mai multe ori la timp, este un semn al dragostei lui Dumnezeu pentru noi. PETRE TUTEA

Ultimul drum

De 31 dec., 2008 2 No tags

Taste negre, degete neindemanatice, neputinta…
Ajun fara emotia bradului, un mesaj sinistru, anuntul unui ultim drum. 24 decembrie m-a surprins langa un gard, ograda identica a copilariei mele, unde strigam in gura mare numele vecinei si prietenei de joaca. Saptamana trecuta vantul sufla, buzele usturau, salul strangea obrazul, asteptam sa fac un ultim drum cu vecina mea.
Nu am plans, pe alocuri zambete fugare si ciuda datorita racelii sufletului. Indiferenta, incapatanarea de a accepta moartea unei fete de 29 de ani, nu, moartea ei, a ei si numai a ei. Nu i-am arucat o privire, oglinda din inima contine propriul chip.
Dumnezeu nu, viata nu, nedefinitul si vremelnicia nu, nici o cugetare, groapa ma obsedeaza insa! Si continui sa mananc, sa beau, sa ies in oras, sa rad, azi sar parleazul in 2009, iar mormantul ma umple de teroare.
Banalul „viata e scurta” e scarbos.