Bloggerul, succese ușoare cu mijloace ieftine

M-au fermecat peste măsură niște porțiuni din filme sau cărți: un personaj dă replica cu un vers din Shakespeare, Wordsworth sau Milton, fără să numească autorul, iar celălalt răspunde la cele spuse cu o continuare a versurilor. În loc de punct, privește fix în ochii celuilalt și încheie: Shakespeare! Wordsworth! Milton! Oricare o fi fost folosit de scenarist.

Scenele astea m-au umplut instant de două sentimente contradictorii: ciudă și admirație.

Ciudă: Mie nu mi s-a întâmplat niciodată!
Admirație: Ce inteligentă femeie, ce memorie!

Apetit pentru lectură s-a întâmplat să am. Poate m-am născut așa, o probabilitate. Certitudinea este că m-am educat așa. Fascinația cărților își are sursa într-o bibliotecă din casă.

Vă mărturisesc, îmi aștept momentul, cele cinci minute de glorie. Între timp am citit duzini peste duzini de cărți. Lectura mi-a facilitat scrierea unor articole anume pe blog. Se întâmplă mai rar decât îmi doresc. Uneori am articole la cerere.

La un asemenea articol, îmi imaginez mintea ca vechea bibliotecă de acasă: rafturi, autori, naționalitate, categorii. Fiecare temă mă provoacă să alcătuiesc o bibliografie scurtă. Pentru IQOS m-am legat de Dorgeles, un scriitor francez descoperit prin facultate, în Gara de Nord, savurând o carte de-a lui Mircea Eliade.

Provocarea o găsesc neprețuită. Îmi stimulează capacitățile intelectuale, îmi propune un joc și mă ferește de plictiseală și cabotinism. Pardon, dar n-am ajuns bloggerul care urmărește succese ușoare cu mijloace ieftine. Mintea mea nu cunoaște judecata omului simplist.

De când practic bloggingul, m-am confruntat cu mai multe atitudini din partea celorlalți. La începuturi, curiozitate și lejeritate. Puțini au fost jurnaliștii care și-au ascultat intuiția. După o vreme, respingere și dispreț. Bloggerii prestează servicii fără studii de specialitate. Scriu anapoda, fără structură, fără reguli, dar mai ales, fără cercetare. Absența investigației irită. Bloggerii au mers pe opinie personală, emoție, nu mă citiți dacă nu vă place. În caricatura asta de război, s-au soldat pierderi colosale. Ziare mari și-au închis porțile. Epocile vin, se impun și se duc.

De puțin timp, aș indica ultimul an, am observat o îmbinare. Cele două corpuri, jurnaliști de-o parte, bloggeri de alta, s-au unit. Oriunde am mers în anul 2017 am alcătuit corpul presă.

Între noi, aceleași gândiri, dar atitudini diferite. Disprețul a ajuns să fie mascat, iar unii bloggeri, cei silitori și muncitori au primit și bătăi pe umăr binevoitoare din partea jurnaliștilor.

M-am pus într-o zi în papucii lor. Perspectiva e noul meu cuvânt preferat și cea mai activă disciplină. Jurnaliștii au studii de specialitate. Diploma face dovada unei școli terminate, nu demonstrează capabilități sau verifică talente. Menționez, chiar dacă risc practicarea surplusului de informație, că nu ridic în slăvi jurnalistul pentru școlile sale. Ce aș glorifica ar fi munca.

Fără generalizare, dar o mare parte dintre bloggeri speculează. Lipsiți de disciplină, leneși, practică lejer greșeli elementare de limbă și cultura superficială. Proștii descriu blândețea, dar semidocții sunt chiar periculoși. Îi găsiți de obicei în funcții onorabile și le place să li se spună șefu.

Ambele tabere au parte de muncitorii lor și de leneșii lor. Mere găunoase la tot drumul.

O să restrâng subiectul la un punct: bloggeri leneși și speculanți. La exercițiul de imaginație anunțat mai sus, mintea mi-a potrivit următoarea alăturare: atitudinea și munca unor bloggeri seamănă cu atitudinea și munca muncitorilor puși în funcții de conducere de comuniști. Se practică datul cu părerea, se vorbește mult, se plimbă foi, totul, dar totul executat de parcă ai fi cel mai ocupat om de pe pământ.

Munca rămâne până la urmă cea mai frumoasă dintre toate activitățile omului. Educația e salvarea. De aceea învățați ce trebuie în școli pentru a face ce vă place în viață.

Închei cu Paul Ricoeur. Învățăm ca să nu fie nevoie să reînvățăm totul de la capăt.

Știți cine a invetat roata? Dar cel mai important, cum a inventat roata?!

Foto: Simona Nutu 

2 Comments
  • Vlad
    ianuarie 6, 2018

    ”Bloggerii au mers pe opinie personală, emoție, nu mă citiți dacă nu vă place.” dictor perfid care denotă o lipsă a responsabilității informațiilor publicate în forma lor cea mai simplistă, care încearcă să mascheze lipsa unui fundament al argumentării în eventualitatea unui dialog productiv. Urâți asemenea blogger-i, dar nu aș rezuma doar la aceștia.

    Cât despre ”Oriunde am mers în anul 2017 am alcătuit corpul presă.”, cu părere de rău despre starea de fapt a presei (cel puțin locale, în TM, în cazul de față)… întrucât blogging-ul se distinge de presă prin mai multe elemente și sunt complementare, deloc în antiteză.

  • Dunia
    ianuarie 9, 2018

    Nu sunt în antiteză, de acord. Dar în presă există oameni școliți și cunoaștem cu toții odiosul sentiment de a nu fi apreciat pentru capacități intelectuale, ci după a da din coate.

    Din 2006, când am pornit eu pe drumul ăsta, s-au schimbat percepțiile despre blogging.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *