Câinele meu

12747_881215638555258_2921208147000207345_nE gata. Să-și mai ia cheile, telefonul l-a băgat în geantă, ochelarii pe cap. Speră să reușească să se strecoare afară din curte fără să o vadă afurisitul de câine. Întotdeauna se ia după ea până la muncă. Îi place compania lui, dar acum cu toate regulile, adună rahatul, să aibă zgardă și cip e îngrijorată pentru el.

Trage ușor ușa de la intrare. Ocolește grațios jucăria lăsată parcă intenționat pe ultima treaptă, ajunge la poartă, rotește ușor cheia, pășește afară, încuie și răsuflă ușurată. Pornește spre lucru cu satisfacție. După doi metri îl aude în spatele ei. Aleargă cu urechile în bătaia vântului să o prindă din urmă. În spatele ei, o doamnă la vreo 30 de ani. Fac contact vizual.

Trece pe lângă farmacia de la colț. Un boschetar gesticulează și fumează nervos. O salută pe doamna de la covrigei, dar aceasta îi răspunde ușor inflamată. Câinele a rămas în urmă. Își face nevoile în iarbă. Un nou contact cu doamna de 30 de ani din spatele ei. Roșește puternic.

Calcă strâmb și aproape cade. Își recapătă echilibrul.

– Doamnă, câinele dumneavoastră tocmai și-a făcut nevoile. Aveți obligația să adunați.
– Nu e câinele meu, doamnă!

Iuțește pasul. La următoarea intersecție o să facă stânga. O să scape și azi. Nu o să adune rahatul după afurisitul de câine. Nu a făcut-o și nu o s-o facă.

Câinele o ajunge din urmă și trece în fața ei. Se oprește la semafor. Clădirea unde își conduce stăpâna în fiecare dimineață se află pe partea cealaltă de stradă.

Din urmă se apropie doi polițiști comunitari.

– Doamnă, câinele e al dumneavoastră?

Câinele, din poziția șezi o privește. Semaforul arată roșu.

– Nu e câinele meu.
– Doamna de acolo, și o arată cu degetul pe femeia care mersese pe urmele ei, susține că e al dumneavoastră. Că se ține de pe Miresei după tine.
– După mine?

Culoarea semaforului se schimbă. Câinele trece tacticos și face stânga. Se oprește. Stăpâna nu a trecut. Gesticulează și face stânga, dar fără să traverseze.

Polițiștii o urmează.

– Unde plecați? Trebuie să vă dau amendă că nu ați adunat resturile câinelui. Cum îl cheamă?
– Nu știu cum îl cheamă, v-am mai zis. Nu este al meu. Vă rog să mă scuzați, întârzii la muncă.
– Ionele, ia fugi pe partea ailaltă și încearcă să-l prinzi. Doamna susține că nu e al ei. Să sunăm la serviciul de ecarisaj dacă nu are zgardă. Tot nu e al tău?
– Nu este al meu. Asta e hărțuială.

Numitul Ionel traversează strada și se apropie de câine. Câinele șede cuminte și se uită peste stradă la stăpână. Femeia se uită lung la el și își mușca buza.

– Cuțu-cuțu, hai, vino aici, hai, cuțu, hai! Câinele dă din coadă, linge mâna întinsă, dar se retrage când numitul Ionel vrea să-l prinda brusc. Sare în stradă, stă în margine și latră. Mașinile pornesc de la verdele semaforului. Pe o parte se lucrează, traficul aglomerat agasează șoferii.

– Cuțu-cuțu! Ionel înaintează, câinele merge în spate. Frână.

Un sofer a pus frână pe câine.

Ionel privește la coleg, colegul la femeie, femeia la mașina care i-a călcat câinele.

– Nu e câinele meu. Se întoarce și pleacă.

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *