Tina și cănile cu noimă

Mama mea a lucrat la șantierul naval Drobeta Turnu Severin toată viața ei. Pe scurt, a intrat tânără și fără copii și a ieșit bătrână cu nepoți.

Programul fix a condiționat grija maternă. Timp de 12 ani am băut ceai la micul dejun. Lăsa canile pregătite pentru mine și sora mea. Niciodată nu am băut ceaiul împreună. Îmi pare ciudat și mă mir că nu-mi amintesc defel cum arătau cănile. Pot să redau cu exactitate un serviciu de ceai păstrat în vitrină. Nu aveam voie să-l folosim, de aceea eu și sora mea îl scoteam când părinții nu erau acasă. Câteva minute ne jucam de-a englezoaicele și turnam tacticos lichidul. Așezam la loc ceainicul și ceștile înainte să sosească acasă.

În prezent îmi încep ziua cu o cană de ceai. Am multe căni. De puțin timp a devenit clară preferința mea pentru asemenea obiecte. Atașamentul față de lucruri îmi displace, dar la spargerea unei căni am reacționat. În urma manifestării am ridicat capul și am văzut. Cană din Turcia, copacul vieții. Cană din Viena, Freud. Cană cu hartă imprimată. Semnificații pe ceramică; am avut senzația unei dedublări morbide. Uite-mă așezată pe raft în căni! Mi-am identificat plăcerile: istoria religiilor, psihanaliză, geografie, antropologie, literatură, artă.

La târgul de la Porto Arte, Artisans Bazaar, unde am participat cu Tricoul Inteligent, am avut vecină o tânără domnișoară care pictează căni. La început am zâmbit. Mi-am apreciat singură norocul. Am avut două zile la dispoziție să admir căni. De la căni am trecut la persoană, trăirea afectivă a existenței de către individ m-a fermecat și atunci.

Mi-a atras atenția revista pe care o citea. Scria în limba sârbă și mi-am amintit de Sorin. Când am dat mâna cu Tina, Tina este numele ei, și i-am indicat cu vârful nasului revista, a completat cu numele orașului, Tina Malajmare din Panciova.

Tina pictează căni.
Tina este sârboaică.

M-am descoperit în imposibilitatea de a rămâne indiferentă la persoana ei. Ne-am tras scaunele mai aproape. A terminat Artele, a lucrat într-o corporație, dar a demisionat și s-a apucat de pictat căni. Poftim, o femeie boemă! Sedusă de potriviri după potriviri, i-am cerut să-mi picteze o cană pentru Tricoul Inteligent.

Promptitudinea de care a dat dovadă spulberă viața dezordonată presupusă la artiști. A rămas o persoană nonconformistă, dar cu un cuvânt puternic. Am primit cana o săptămână mai târziu. Sorb ceaiul sau cafeaua dintr-o ceașcă mare, artizanală, personalizată.

Îmi place să mă flatez singură. Flatarea celorlalți o privesc cu neîncredere. La mine acasă, în bucătărie, cu o cană de ceai în mână îmi strâng trăirile mănunchi, – plăceri, supărări, ratări, nemulțumiri -, și mă bucur de mine. E un moment al meu în fiecare zi, la fiecare primă gură de ceai. Faptul că beau dintr-o cană cu semnificații mă ajută să alung alienarea, să probez satisfacția de sine.

Tina m-a ajutat și ea, cana ei ca dovadă a unei îndepliniri personale. Tricoul Inteligent face partenerit cu Tina. Vă sugerează să încercați cafeaua sau ceaiul dintr-o cană cu noimă.

Tina Malajmare pictează căni.

Curat murdar un spectacol apropiat de public

Ieri seară am ajuns la teatru cu doi adolescenți; ea elevă de liceu, el elev la gimnaziu. Special pentru ei am ales spectacolul O scrisoare pierdută.

La intrare am făcut puțină conversație. Cine a scris piesa? Care este subiectul? Observați vreo diferență la ținuta mea vestimentară? Pe amândoi i-am rugat să se îmbrace ca pentru teatru: ea rochie, el cămașă. I-am complimentat și ne-am așezat la locurile noastre.

Apariția actorilor în mijlocul spectatorilor pe o platformă de dimensiuni mici i-a lăsat cu gura căscată. Mirarea lor m-a liniștit. Mi-am zis mie că urmează distracție pentru ei. Un firicel de emoție am purtat pe sub rochia elegantă: neliniștea să nu-i plictisesc.

Subiectul piesei l-au recuperat repede din amintire: Zoe pierde o scrisoare de amor a prefectului Tipătescu. Întâmplarea provoacă o serie de situații tragic-comice. Sunt absolut convinsă că au perceput comicul, dar nu au priceput tragicul. Caricaturizarea societății a rămas o notiță dintr-un manual plictisitor la o piesă semnată Caragiale.

Într-un fel i-am înțeles. De când merg eu la teatru nu am simțit mai mult ca aseară intenția directoratului de a se apropia de public. Didascaliile (instrucțiunile primite de actori) mi-au muncit și mie mințile. De ce cară Ghiță polițistul o tavă cu pahare la fiecare apariție? De ce Zoe își schimbă mereu culoarea părului și freza? De ce Tipătescu imită vocea unui țigan sau a lui Robert de Niro în Nașul? De ce afecțiune între Nae Cațavencu și Zoe?

În timp ce mă frământam cu aceste întrebări a fost nevoie să dau indicații la rândul meu. Paul, adolescentul meu cu o minte pătrunzătoare, îți trăia zgomotos emoțiile. A strigat de vreo două ori ca reacție la ce se întâmpla pe scenă.

La final am aplaudat cu frenezie. Mie mi-a devenit clară simpatia pentru Călin Stanciu Junior. Teatrul Național, prin direcția abordata în ultimii 2 ani, livrează publicului o familie. Apreciez fiecare actor, dar îl prefer pe Călin Stanciu Junior. A jucat impecabil rolul lui Tipătescu? Probabil toți actorii și-au jucat rolurile impecabil. El manifestă în fiecare interpretare.

Călin Stanciu nu l-a jucat aseară pe Tipătescu, ci a fost Tipătescu.

După o piesă de 2 ore, durata spectacolului, am plecat acasă într-o stare de spirit excelentă, pentru că doamnelor și domnilor, asta face teatru din noi, ne bucură viața.

Foto: Piclisan Adrian

Cântărețul nomad. Interviu cu Dan Byron

Într-o seară, acum câțiva ani, mi-am adunat prietenii și am mers la un concert. Un pub catacombă din Unirii avea în repertoriu trupa Byron. Vărul meu, Bogdan Mosorescu, a insistat. Mergi pentru mine.

Am ajuns pentru nume. Cine poartă asemenea nume merită cu siguranță atenție. Există posibilitatea să ne lipsească multora lectura poeziei lui George Byron, dar pe la ureche ne-au ajuns aspecte indecente din viața sa. Viața lui George Byron seduce orice persoană cu un strop de spirit pentru aventură.

S-a întâmplat să descopăr în Dan Byron o individualitate conștientă și liberă care a făcut imposibilă alăturarea celor doi. Poetul s-a separat complet în memorie de cântăreț.

Anul trecut l-am întâlnit pe Dan Byron la București. E mult spus că l-am întâlnit. Am dat buzna peste om care mânca liniștit la un restaurat. I-am cerut ajutorul pentru campania mea de promovare a lecturii, #poartaocarte. A acceptat, a părut încântat și s-a ținut de cuvânt. Dan Byron a recomandat Solenoidul lui Cărtărescu pentru lectură.

Recunoscătoare și ușor exaltată i-am promis că voi fi prezentă la următorul concert la Timișoara. În 24 martie am cântat în barbă la Fratelli. Dan interpreta. De lângă bar, aproape ca o oaie placidă, îngânam: Oh, totul e minunat,/ Oh, minunat.

A doua zi dimineață ne-am reîntâlnit la Cafeneaua verde. I-am propus un interviu după chestionarul Proust. În soare, în zgomotele străzii, între înghițituri de mâncare sau cafea, Dan a povestit despre el. Mai jos o să notez întrebările și răspunsurile.

1. Principala trăsătură a caracterului tău: Încăpățânarea. Dacă n-aș fi fost, aș fi făcut altă meserie sau dacă aș fi avut aceeași meserie aș fi cântat altceva. Adaptabilitatea.

2. Calitatea pe care o preferi la un bărbat: Părul de pe piept?! (Glumește). Simțul umorului.

3. Calitatea pe care o preferi la o femeie: Feminitatea.

4. Ce apreciezi cel mai mult la prietenii tăi: Onestitatea. Faptul că poți să împărtășești cu ei anumite experiențe. Să fie lângă mine.

5.Principalul tău defect: Bădăran. Spun lucrurile pe față și oamenii sunt răniți. Nu e intenționat, dar nu reușesc să mă controlez. E parte din mine.

6. Ocupația ta preferată: Scrisul muzicii. Îmi place mai mult ca scena.

7. Visul tău de fericire: Să colind lumea cum vreau eu. (Discuție despre Kerouac între noi doi).

8. Care ar fi cea mai mare nefericire a ta: Că țara asta în care trăim se duce pe râpă și noi nu reușim să facem nimic. Da, asta e o mare nefericire. Îmi doresc să nu plec. Vreau să pot să stau aici. Sunt niște oameni care tot încearcă să ne gonească.

9. Ce-ai vrea să fii: Călător. Să călătoresc prin lume și să înregistrez muzică folosind un studio mobil pe care să-l am cu mine. Să postez pe net. Lumea să o cumpere și să ne vedem când ne-om vedea.

10. Țara în care ai vrea să trăiești: Aș vrea să pot să trăiesc în România.

11. Culoarea preferată: Nu am, dar majoritatea hainelor mele sunt negre. Ascult rock.

12. Floarea preferată: Nu am.

13. Pasărea preferată: M-au distrat niște flamingo roz dintr-un documentar. Parcă mergeau în pas de defilare, în grup și întorceau capul toate în același timp ca într-un dans. Dar nu aș zice că sunt păsările mele preferate.

14. Prozatorii preferați: Gunter Grass. Am citit Trilogia și nu am mai putut să citesc nimic câteva luni. Tot ce am citit după mi se părea bandă desenată. Cărtărescu. E cumva mișto, cumva nasol că nu iese din personajul pe care și l-a creat; același personaj de la Nostalgia până la Solenoid. Discuție între noi despre Houellebecq.

15. Poeții preferați: A fost o perioadă în care am citit multă poezie, nu prea o mai fac. A trecut peste mine. Mă plictisesc codrii și păsărelele. Nichita, Emil Brumaru. Brumaru scrie porcos, dar îmi place de mor. Folosește cuvinte vulgare într-un mod elegant. Știe ce face, nu e vorba că l-a apucat vreo nebunie. Topârceanu. Pare copilăros la prima vedere, dar e foarte adânc.

16. Eroina preferată: Trinity, clar. Râde.

17. Compozitorii preferați: Philip Glass.

18. Pictorii preferați: Turner.

19. Eroii din viața reală: Într-un fel sunt eroi părinții mei. S-au încăpățânat să nu facă parte din nimic. Nu au avut carnet de partid. Posturile bune erau luate de cei din partid. Philip Glass pot spune că e un erou. L-am cunoscut anul trecut. Am stat de vorbă. Îi citesc biografia și sunt fascinat.

20. Eroinele din istorie: În afară de Ioana D’Arc și Ecaterina Teodoroiu eu nu prea știu nimic.

21. Băutura și mâncarea preferată: N-am o băutură preferată. Mie îmi place tot alcoolul. Râde. Sunt foarte pretențios. Nu-mi place orice fel de vin. Să aibă o calitate. Prefer cramele din Basarabia și Dobrogea. În Italia, Sicilia se află o cramă Planeta. Ce muncesc oamenii acolo! Muncesc pe brânci și sunt absolut împăcați. Fabrici de bere artizanală. În București, Hop Hooligans. La Timișoara, Clinica de bere care face Terapia. Dacă m-ai întrebat de alcool vorbim până mâine!
În ultimii ani m-am apucat să gătesc. Am descoperit multe chestii. Orice mâncare poate să fie bună dacă cineva o face cum trebuie. Foarte important: ingredientele. Să fie de calitate.

22. Nume preferat: nu am.

23. Personajele istorice pe care le detești cel mai mult: Cred că avem puncte comune cu toții. Îl detest pe Ceaușescu. Ceaușescu este demonstrația directă că un singur om poate fi foarte important pentru o națiune. S-a aflat un prost zeci de ani la conducerea unei tări. Țara este și acum în budă din cauza acelui prost. Muream de foame în copilărie. Ai noștri luau oasele și le mai treceau o dată prin gură. Când eram mic am asistat la o bătaie pentru banane. Luptă între oameni maturi. Nu se urau. Voiau banane pentru copii. Așa ceva n-ar fi trebuit să existe.

24. Fapta militară pe care o admiri cel mai mult: Nu admir. Războiul e un căcat.

25. Darul natural pe care ai vrea să-l ai: Darul Iuliei de a fi GPS natural. Ne completăm bine unul pe celălalt. Eu mă rătăcesc imediat. Mă orientez cu o hartă în față. Ea e exact invers. Ține minte tot, dar cu o hartă în față o pierzi total.

26. Cum ai vrea să mori: Împăcat.

27. Starea de spirit actuală: Speriat. Nu știu ce se întâmplă în țara asta. Îmi doresc foarte tare să nu plec și să continui să fac ce fac acum. Consider că fac bine. Am ajuns să muncesc mai mult ca acum câțiva ani când așteptam să pice o inspirație din cer. În prezent o provoc și scriu aproape zilnic. Am lansat un album solo anul acesta, dar am mai scris unul de atunci încoace. Inspirația trebuie zgândărită. Nu pică din cer sau pică rareori. Am început să scriu și în română. Îmi dau seama că sunt mulți oameni care nu înțeleg engleza.

28: Greșeli care-ți inspiră cea mai multă indulgență: Mă întreb ce e aia greșeală? Oamenii greșesc în general. Nu sunt indulgent.

29: Deviza ta: Fă ce-ți place, dar asigură-te că faci bine.

Doamnelor și domnilor, Dan Byron.

Save the date: 10martie-14aprilie, #SabresBestChoice

Am copilărit într-un orășel la malul Dunării. Găsesc mirosul de pește atrăgător. Instant ridic năsucul. Ce emanație plăcută!

Venind la Timișoara să mă școlesc, ca mulți alți olteni, am pierdut festinurile pe bază de pește. De la peștele de apa dulce din Dunăre la peștele refrigerat am ales restricția: fără pește. Au trecut anii, au trecut mofturile. Într-o zi am ajuns la Sabres. Nu auzisem niciodată despre acest restaurant, dar mi-a fost recomandat ca leac împotriva dorului de pește.

Doar că în loc de pește, am comandat fructe de mare. V-am zis, trecuseră anii peste mine! Gustul a devenit mai subtil. Voiam vongole. Am savurat cam toate felurile de pește și fructe de mare la Sabres.

Iar săptămâna trecută, marți, am primit o invitație la cină. Pentru o secundă am crezut că a revenit Crăciunul, iar eu am parte de un minunat cadou. Gurmanda din mine își musca buzele de poftă.

Restaurantul lansează o provocare: #SabresBestChoice.

Între 14 martie și 10 aprilie se desfășoară un top al preferințelor. Mergi la Sabres, îți pozezi specialitatea favorită, postezi imaginea pe contul de instagram cu hashtag-ul #SabresBestChoice și poți câștiga unul dintre cele trei vouchere pentru Sabres Foodies și alte surprize.

La cina de marți am ales paste cu creveți și pesto. Abia am decis, îmi fugeau ochii pe meniu și aș fi ales cel puțin cinci feluri. Apreciez mâncărurile bine gătite, așa că îmi rețin lăcomia. La Sabres nu mergi să te hrănești, la Sabres mergi să savurezi produsele de bună calitate. De aceea e atât de greu să alegi. Lipsesc întrebările: O fi bun?! O să-mi placă?! O să rămân mort de foame?! Nu. La Sabres ai parte de ospăț sărbătoresc.

Sugestia mea este să vă alegeți o companie bună și să călcați pragul restaurantului. Telefoanele stau oricum ca prelungire a mâinilor. Apoi vinul și mâncarea vă pot face oameni mai buni. Nu o spun eu, a spus-o amicul Shakespeare. Nu e amic că mă trag cu el de șireturi, ci din invidie. Sunt și eu un scriitoraș.

Iar acum, fără nici o posibilitate să ajung la Sabres, dar cu toate mâncărurile în cap, o să mă retrag la bucătărie și o să-mi torn un pahar de vin. Iar zilele următoare o să dau buzna în restaurant. Dacă mă zărește cineva, nu ezitați să mă salutați.

Țineți minte, 14 martie-10 aprilie. Save the date.

O femeie obișnuită

V-am informat acum ceva vreme despre colaborarea mea cu cei de la Târgul Cărții, librărie și anticariat online. Prima recenzie publicată a fost la romanul Umbra de Ismail Kadare.

Mai departe o să mergem cu O femeie obișnuită de Margaret Atwood.

Margaret Atwood este un excelent povestitor. Dovadă stă și premiul Booker câștigat în anul 2000.
Cartea O femeie obișnuită concentrează o serie de întâmplări ale Marianei McAlpin, personajul principal. Un debut comun. Un final prozaic. Te face să te întrebi ce s-a întâmplat între.

Am citit cartea cu febrilitate, dar nu pot enunța o intrigă. Să fac o trimitere către întâmplări pline de semnificații. Marian locuiește cu o prietenă în chirie. Amândouă sunt necăsătorite și muncesc. Proprietara le face viața insuportabilă pândindu-le fiecare mișcare. Marian se logodește la un moment dat, iar Ainsley decide că dorește un bărbat care să o lase însărcinată pentru împlinirea feminității.

Pe parcursul lecturii se ivește o senzație. Cred că atunci începe cu adevărat cartea: cu impresia resimțită. Suporți niște consecințe, dar nu știi ce anume s-a întâmplat. Cert este că ceva s-a întâmplat. M-am trezit închizând cartea și recuperând intriga lui Huxley din Minunata lume nouă. Mi-am zis: bine, bine, dar acolo e descrisă o Conducere. Aici nimic nu face trimitere spre o stăpânire, dar ceva îi constrânge pe oameni și le pierde caracterele specific umane.

Prin spontaneitate și imprevizibil, așa celebrăm noi oamenii viața. În O femeie obișnuită, societatea urmează niște indicații după o rețetă. Neputința individului față de societate și de el însuși e totală. Un episod remarcabil are loc la petrecerea de logodnă. Marian fuge. Întrebarea este: fuge de viață sau spre viață?

Întrebările Marianei, căutările ei transmit o deviere. Nu pare viața să fie așa cum suntem noi obișnuiți. Lipsa unei puteri coercitive te sperie. Nu cumva chiar noi, oamenii, existăm ca piedică? Piedica și împiedicatul, un unic aluat. Cu o luptă mutată de la exterior la interior, reprezentările despre bine și rău, frumos și urât, se cuvine și nu se cuvine se amestecă până la pierderea semnificațiilor. Cum să trăim dacă răul, care nu mai are oricum același înțeles, suntem chiar noi?

Final prozaic.

Scene dintr-o căsnicie sau un spectacol pentru Oricine

Scene dintr-o căsnicie nu este un spectacol pentru amatori. Atenție! Scene dintr-o căsnicie este un spectacol pentru Oricine.

Johan și Marianne sunt căsătoriți de 10 ani, au două fetițe și o casă. Amândoi au cariere prospere. În jurul lor, ca pe o pânză desăvârșită de Monet, stau prietenii și familia.
Johan o iubește pe Marianne. Marianne îl iubește pe Johan. Ei se înțeleg, ei vorbesc aceeași limbă.

Când începe să se destrame cuplul perfect se ivește întrebarea: De ce? Johan și Marianne păreau să aibă totul. Convențiile au fost bifate. Fericirea înseamnă familie, copii, o casă, un serviciu, prieteni. Au respectat ingredinetele, iar rețeta s-a dovedit un fiasco.

Johan și Marianne se despart. Un mariaj eșuat.

Ca spectator, te apucă disperarea. Ai pe scenă o radiografie a pretențiilor de la o viață de familie. În loc să simți, începi să gândești. Actorii, prin prestație, se dovedesc un stimul prea puternic. Ce naiba mai poți face pentru a rămâne o familie?

Încet, încet, experimentând emoții puternice, unii dintre noi reușim să ne punem întrebările corecte. În fond ce anume s-a sfârșit? Căsnicia sau iubirea? Sunt cumva cele două sinonime?

Societatea, prin convenții, le pretinde împreună. Omul, prin trai zilnic, pricepe că iubirea nu poate fi prinsă în formule. Johan și Marianne divorțează, dar Johan și Marianne se iubesc până la adânci bătrâneți.

Începeți să vă puneți întrebările corecte și poate unii dintre noi o să sfârșim în același pat la bătrânețe.

Vă salut admirativ, Alina Ilea, Claudia Ieremia, Ion Rizea.

Cu drag, o mare consumatoare de teatru și de stări de spirit.

Foto: Piclisan Adrian

Familiile fericite sunt la fel

Am revăzut spectacolul de teatru Boala familiei M. După ce l-am văzut, nu am scris nici un rând. Terminasem recent de citit Comentarii și delimitări în teatru de Camil Petrescu. Cele două volume semnifică un fel de permisiune de a scrie despre dramaturgie. Așa mi-am zis când le-am achiziționat. Doar că s-a întâmplat opusul, nu am mai scris o lungă perioadă de timp despre teatru.

Am reluat prezentările despre spectacolele de teatru. Pentru amatori și profesioniști, rândurile care urmează or să conțină o percepție asupra celor văzute pe scenă.

Piesa Boala familiei M are ca subiect o familie formată din 3 copii și un tată bolnav. Marta, fata cea mare, are grijă de casă și de fiecare membru al familiei. Un rol asumat, o tipologie cu potențial pentru drama. Maria și Gianni completează viața Martei cu elemente tragice și comice. Luigi constituie punctul de legătură dintre cei trei.

Maria, cu dorința ei năvalnică de iubire, creează în sânul familiei situații din categoria aventurilor comice jenante. Se îndrăgoștește de cel mai bun prieten al iubitului ei și sfârșesc cu toții invitați la masă de Luigi.

Gianni încearcă să stabilească o relație cu fiecare dintre surorile lui. Pe Luigi se străduiește să-l distreze acționând în dezacord cu boala lui care nu-i mai permitea faptele din real. Joaca din imaginar sfârșește prin intervenția Martei.

Luigi refuză să accepte boala, la polul opus al Martei care și-a asumat o afecțiune anume: sacrificiul. Boala tatălui acționeză distributiv. Este îndreptată spre cei trei copii în același timp, dar fiecare defulează în felul său. Modul de comportare și de prezentare al copiilor face ca boala tatălui să devină o boală a familiei.

Tragediei familiei i se opune maniera comică. Luigi, Marta, Maria și Gianii râd. Terapia prin veselie îndepărtează finalul nu-l anulează. Familiile fericite sunt la fel, spune Tolstoi. Și continuă: fiecare familie nefericită este nefericită în felul său propriu.

Despre jocul actorilor o să mă abțin de la comentarii. Jocul actorilor presupune accent, respirație, gestică, inventare de gesturi suplimentare, mimică etc, dar nu mă interesează să discutăm despre asta. Mergeți la teatru, vă alegeți un favorit, iar apoi putem să inițiem o discuție.

Puteți începe cu Boala familiei M și după ce depășim faza, mi-a plăcut, nu mi-a plăcut, semnificațiile or să înceapă să se zbenguiască.

Vă aștept.

Mulțumesc.

Foto: Flavius Neamciuc

Colaborare nouă. Carte: Umbra de Ismail Kadare

Finalul lunii decembrie mi-a adus o nouă colaborare. Există în munca asta comună ceva special. Îmi pot alege ce carte doresc eu să citesc, nu mă condiționează nimeni.

S-a potrivit atât de bine. Mi-am trimis mintea să recupereze titlurile anului trecut și am realizat că am citit puține cărți de beletristică. M-am concentrat mult pe literatura de specialitate: psihanaliză, istorie, fizică, biologie, neurologie.

Cu Târgul Cărții, noul meu colaborator, am șansa să corectez lipsa lumilor ficționale din viața mea. Cum eu nu citesc orice, prețioasă lecție învățată de la profesorul Iosif Cheie Pantea, o să urmeze pe blog o serie de prezentări succinte ale unor opere literare.

Prima carte spre care o să încerc să vă atrag este Umbra de Ismail Kadare.

Romanul Umbra de Ismail Kadare este povestea unui cineast albanez care face mai multe călătorii la Paris într-o perioadă a totalitarismului. Fiecare vizită descrie experiența întâlnirii dintre două lumi, Europa de Est și Occidentul. Drama intelectualului se desfășoară pe urmele unei vechi legende albaneze despre Konstandin, un erou care se întoarce din lumea morților pentru a-și aduce sora de pe meleaguri străine.

Deplasările la Paris ale cineastului semnifică evadări din Albania comunistă. În Occident își face prieteni, frecventează cafenele, iese la restaurante, participă la serate și încearcă să se îndrăgostească de o fată, Silvaine. Spiritul de libertate încercat în capitala Franței se opune vieții ermetice din Albania unde se întoarce dintr-o datorie camaraderească. Prin el, toți prietenii lui aveau posibilitatea să experimenteze drepturi fundamentale și o poveste erotică cu o pariziancă.

Cartea poate fi citită într-o cheie a ieșirilor și a revenirilor. Personajul narator iese și revine într-o Albanie închipuită ca un mormânt. Tensiunea psihică devine vizibilă prin apelul la legenda lui Konstandin. Cineastul devine un mort care se plimbă pe străzile Parisului. Povestea de dragoste cu actrița Silvaine subliniază incompatibilitatea dintre cele două lumi. Pur și simplu îi este imposibil să se îndrăgostească de ea. Ceva nu-i permite, ceva îi interzice, iar criza erotică se încheie cu insatisfacție.

Eroul începe să fie tot mai obsedat de ideea că este urmărit și verificat. Proveniența lui din lumea gri a comunismului îi asigură un statut de om încremenit. Trupul e rece, sămânța înghețată, actul sexual ratat.

Avem două lumi, Estul și Occidentul, și un erou care se plimbă de la una la alta. La Paris are nevoie de zile să se dezghețe, în Tirana așteaptă să-l părăsească căldura și să înghețe la loc. Fără putința de a face vreo legătură între cele două lumi, percepem mai mult un mesager ratat cu o identitate tragică. El aparține terorii impuse de dictatură, iar realitatea celor din Albania a presupus un control complet al individului.

Romanul Umbra a lui Kadare reprezintă o reinterpretare a Infernului lui Dante sau o reprezentare a infernului pentru existențialiști.

*În colaborare cu Târgul Cărții.

Ce se poartă sau ce se potrivește. Georgiana Medrea știe

Știați că există un site, presupun că e site, de unde îți poți alege despre ce să scrii în funcție de interesul oamenilor? Google sortează și îți indică cele mai căutate cuvinte. Am fost curioasă și am intrat într-o zi, dar nu s-a potrivit.

Ce aveam eu prin cap nu a interferat cu interesul general. Mi-am zis: ce rost are să mă supun pentru trafic? Blogul răspunde în primul rând nevoilor mele, iar eu îl folosesc ca înlocuitor pentru un excelent psiholog. Până găsesc unul care să mă ajute, cu Sorin plecat prin alte lumi sau doar mâncat de viermi, blogul poate fi reprezentat ca o canapea. Am în minte canapeaua magnet de pe frigider, faimoasa canapea a lui Freud. Mă așez și defulez.

În ciuda celor spuse, azi s-ar putea să fiu pe placul unei majorități. O să urmeze un articol despre stilul personal. Duminică am participat la un atelier susținut de Georgiana Medrea. Îmi place să mă îmbrac frumos, consider că tuturor ne place. Țin cont și de o parte, o categorie de oameni care a ridicat neglijența vestimentară la un rang superior. Neglijența semnifică un interes deosebit pentru adevăratele valori umane. Eleganța nu e considerată o valoare, ci un capriciu inutil și inconfortabil.

Nu împărtășesc părerea. Îmi îngrijesc mintea și corpul cu deosebită atenție, cu accent pe minte. Dau prioritate creierului, dar corpul vine ca o expresie a gândirii.

I-am scris un mesaj Georgianei și i-am spus că mi-aș dori să particip la atelierul ei pentru a scrie pe blog despre. Acum câțiva ani am lecturat Manualul de stil al Danei Budeanu și am rămas cu un gust amar și un mail trimis către Mihaela Rădulescu care nu a primit răspuns. La ce vă gândiți când cineva folosește cuvântul manual? Că o să descoperiți între acele pagini un sistem de îndrumări practice despre cum să faci ceva, în cazul nostru să te îmbraci.

Nu e cazul manualului scos de Dana Budeanu. Dana Budeanu a publicat o carte pentru femeile faimoase ale României și a frustrat femeile obișnuite cu un sfat. Nu vă cumpărați genți ieftine, mai bine achiziționați un Hermes. De la înălțimea blogului meu îi transmit că ar trebui să-i fie rușine.

La atelierul Georgianei o să aveți parte de acel CUM. Cum să vă îmbrăcați. Vă ajută să vă descoperiți forma corpului, vă sprijină să atrageți atenția asupra părților frumoase, vă repetă că detaliile fac diferența. Da, există oameni urâți și oameni frumoși, iar haina nu-ți modifică lungimea nasului sau forma fundului. La fel ca în cazul bunătății și răutății, nu ne naștem buni sau răi, devenim ceea ce hrănim, frumusețea și urâțenia pot fi manipulate în favoarea noastră.

Manipularea a dus la apariția eleganței. Frumusețea trece. Rămâne amintirea ei după 50 de ani. Eleganța e veșnică. De exemplu: un ciorap cu adeziv și dantelă semnifică o acumulare de eleganță, erotism și mister pentru fiecare picior. Îmi răsfăț destul de des picioarele cu asemenea ciorapi. Mă fac fericită și obraznică.

Hainele au fost făcute pentru noi. Cu descoperirea unui stil, hainele încep să lucreze în favoarea noastră. Pentru asta e nevoie să țineți cont de trupul dumneavoastră. Eu recomand să începți cu ședințe scurte în fața oglinzii în costumul Evei. Fără nici o rușine. O ședință scurtă, creșteți timpul până ajungeți să vă îndrăgostiți. Relația cu corpul o să se observe în atitudine. Sentimentul de căprioară hăituită o să se amelioreze până la dispariție.

Apoi urmează un atelier cu Georgiana. Acțiunea reprezintă o investiție fără riscul de a pierde. Într-adevăr puteți pierde hainele nepotrivite. O să observați câștigul când o să vă analizați în oglindă. Mă refer aici la persoanele care nu au ridicat neglijența la nivel de valoare umană. Mă refer la toate persoanele care își doresc o stare de bine, o cunoaștere de sine, poate chiar o viață sexuală revigorată.

Eu mi le doresc pe toate, cu accent pe pasiune când vine vorba de budoar.

Am ajuns la finalul articoului. Înainte de punct vă mai las ceva la care să meditați. Stilul nu presupune trendul, iar un asemenea atelier nu vă trimite după ce se poartă, ci după ce vi se potrivește.

Vi se potrivește inteligența, prima dată, apoi ceea ce așezați pe corp. Georgiana știe foarte bine.

Eu te-am făcut, eu te omor

Joi am ajuns la teatru. Spectacolul, Copii răi, e o coproducție între Teatrul Național Timișoara cu Centre Dramatique National Nancy, Lorraine, La Manufacture.

Subiectul ne pune față în față cu violența din școli. Oricât ne facem că nu vedem sau că nu auzim, agresivitatea este la ea acasă printre copii. Comportamentul lor nu reprezintă neapărat o problemă. Copiii deprind. Le dă instinctul ghes să ridice pumnul, dar obișnuința îi face să se răzgândească.

Obișnuim la nervi să formulăm clar ceea ce ne-a deranjat. Maria, e urât să mă jignești și mă doare.

Obișnuim la nervi să înțelegem nevoia celuilalt. Te-am supărat cu ceva?

Obișnuim la nervi să ne anunțăm furia. Sunt atât de nervoasă.

Dacă nu obișnuim să procedăm ca în enunțurile de mai sus și reacționăm, ajungem la povestea din spectacolul Copii răi. Profesoara și-a pierdut stăpânirea de sine și i-a legat mâinile unei fetițe la spate cu elastice. La pauză, elevii au copiat comportamentul doamnei. Dacă doamna a făcut, suntem și noi îndreptățiți. Imitarea aparține vârstei tinere, fără cunoaștere de sine și experiență.

Profesorul semnifică un model. Când un copil merge în prima zi de școală din viața lui, începe transferul, de la părinți la profesor. Vârsta aduce dezamăgiri. Tata nu este cel mai puternic, mama nu știe chiar tot, Moș Crăciun nu există, pe sora mea nu a adus-o barza, la clasa de lângă o colegă are tricoul umflat în față. Ce se întâmplă cu trupul nostru, ce se întâmplă cu părinții noștri care râd de noi când suntem serioși și devin gravi când noi glumim?

Copilul este o altă persoană. Mic la trup, mic la vârstă, lipsit de experiență, dar o individualitate separată de părinte. Părinții nu au drepturi asupra copilului, ci datorie și responsabilitate.

Eu te-am făcut, eu te omor. Monstruoasă, detestabilă vorbă. Unii copii nu se supun părinților. Ce copil cuminte!, nu or să audă niciodată. Părinții rămân fără un motiv de laudă, iar asta îi înfurie.

O piesă tristă, dar plină de semnale de alarmă. Neascultarea te face un copil rău? Nesupunerea te transformă într-un neadaptat? Întrebări pertinente pentru părinți și viitori părinți.

Eu răspund cu nu. Nu, neascultarea nu te face un copil rău. I-ai explicat copilului tău de ce îi interzici un lucru sau altul? Te-ai întrebat pe tine dacă îți permiți interdicția sau ce consecințe are asupra psihicului uman de cele mai multe ori ușor impresionabil?

Încercați să vă gândiți la. Luați întrebările ca o temă de casă. Nu vă uitați pe facebook sau la un serial, nu vă așezați pe canapea cu o bere în mână, nu aprindeți televizorul, nu faceți ce vă place, ci răspundeți la întrebarile de mai sus.

Cum vă simțiți?

Fiecare nou născut reprezintă o nouă șansă pentru rasa umană. Atenție la educație, atenție la exemple, atenție la obișnuințe.

Nu există copii răi, dar pretutindeni în jur ne lovim de educație rea.

Atenție!