Spune ce vrei, dar întoarce-te acasă

Pentru o vizită la dentist, am scos-o pe Mara de la ore mai devreme. În curtea școlii, un copil de la grădiniță plângea lipit de poartă. A întrerupt lamentația câteva secunde. M-a zărit printre zăbrele. A reluat lamentația după ce am trecut de el. A trecut o mamă pe lângă el, nu mama.

Mara s-a zgâit la el. Nimeni nu poate să ignore plânsul unui copil. Mara, îmi amintesc de tine. Așa ai plâns și tu luni de zile. Văicăreala unui copil după mamă declanșează instant tristețe. Programul genetic l-am ignorat. Nu m-am aplecat să-l îmbrățișez, să-l liniștesc. Convențiile sociale au fost respectate. N-am atins copilul nimănui lăsat în grija unei instituții. Copilul m-a atins pe mine sufletește, semnificația plânsului.

În primele luni de grădiniță ale Marei, din cinci zile, în patru plecam plângând. La prânz, în drum spre casă, cu un zâmbet pe tot chipul, Mara răspundea mereu că nu știe de ce plânge dimineața. Îmi place, mama, la grădi. Ne-am obișnuit în timp. S-au adunat luni, au trecut ani. La început nu m-a interesat de nici un fel socializarea cu părinții. Refuzam orice activitate în afara școlii. Într-o zi Mara mi-a comunicat cu tristețe că ea nu a fost invitată la petrecerea lui. Din acel moment a devenit clar că plăcerile noastre nu coincid, iar eu am obligația să țin cont de nevoile ei.

Am ajuns la zile de naștere, în parc, în vizită, la concerte. M-a scos Mara la evenimente în piață. Fără a cere cineva dovezi sau argumente, am demonstrat că în orice activitate neplăcută, chiar detestată, poți să descoperi un oarecare farmec prin abordare. La atitudine am avut de muncă. La primul concert în piață cu Mara m-am certat cu niște părinți și câțiva adolescenți. Într-adevăr abordarea schimbă dispoziția, dar nu caracterul. Acționez și reacționez la mârlănia oamenilor.

Altfel s-au petrecut lucrurile la ultimul concert la care am mers împreună. Pe drum, cu capul plin de Wittgenstein, de parchet, apartamentul comunist suportă o rașchetare, un aparat netezește un lemn lipsit de noblețe, am parcat mașina, am coborât, ne-am luat de mână și am întrebat: Cum ai descrie tu relația noastră?

În parcare la Shopping City, datorită unui turneu organizat de Carrefour, Live&Crunchy, timișorenii au avut șansa de a asculta live Holograf și Andra. Firește, Mara m-a tras de mână cât mai aproape de scenă. Statura, curiozitatea și fascinația o împing mereu în rândurile din față. Când l-a zărit pe Dan Bittman, mi-a făcut semn să mă aplec. De ce e bătrân? Am privit și eu pe scenă, l-am văzut pe Bittman. Pentru că și la bătrânețe continuăm să facem ceea ce ne place, iar 5 Gang, ce asculți tu, dacă asta le e vocația, vor cânta și la o vârstă înaintată.

Spune ce vrei, dar întoarce-te acasă. Publicul fredona, Dan Bittman îndemna. M-am lăsat purtată de val și am strigat. Mara s-a rușinat puțin. Mama!!! M-a tras de mână, atenționare. Seara la duș, a fredonat. Spune ce vrei, dar întoarce-te acasă. Mama, tu nu auzi ce cânt. Nu vrea să aud. O fană 5 Gang a îngânat Holograf. S-ar putea să nu fie cool, dar nu am întrebat și m-am abținut de la comentarii.

Înainte de concert, am dat o tură. Ador turele. Văd oameni, iau aminte de comportamente, privesc nestingherită chipuri, ținute, burți, pantofi, buze umflate. Zâmbesc la unele persoane. Zâmbesc cu. M-am oprit prinsă de nas de mirodenii. Chef Ciprian Ogarca și-a etalat abilitățile. La microfon anunțau ofertele Carrefour, iar eu deja făceam cumpărături în gând, îmi completam farfuriile și castroanele. Mă încântă Carrefour-ul la partea de vase de bucătărie. Găsesc ce vreau, ce nu vreau, dar e necesar. Recipient mic pentru ardei iute tocat mărunt cu pătrunjel, sare și piper de exemplu.

Mara a cerut un balon. Am discutat despre balon. În plină argumentație, a urcat Holograf pe scenă. Mara m-a tras de mână cât mai aproape de scenă. Statura, curiozitate și fascinația o împing mereu în rândurile din față. Când l-a zărit pe Bittman…

Spune ce vrei, dar întoarce-te acasă. 

Foto: Zenobia Lazarovici

Loc: Jecza Gallery

E tata, a ajuns acasă. O să râd. O să plâng. O să fiu lăsată în pace

Dacă nu considerați arta o pierdere de vreme. Dacă. Dacă nu vă dați ochii peste cap când nu înțelegeți manifestările artiștilor. Dacă. Prea mulți dacă, utili și inutili, în funcție de plăcerile indivizilor.

În 20 septembrie o să aibă loc deschiderea oficială a expoziției Bienalei Art Encounters 2019, curatoriată de Maria Lind și Anca Rujoiu. Ușa m-a speriat deja de două ori. A trântit-o vântul. Nucul din spatele blocului se îndoaie. Nici el nu are încredere să atingă părțile verticale ale clădirilor. În casă miroase a pui, am băgat unul la cuptor. Sunt neliniștită, pieptul îl simt greu. Nu mă pot aduna să scriu despre cea de-a treia ediție a Bienalei cu peste 60 de artiști din întreaga lume. M-a speriat ușa. Mereu tresar când o ușă se trântește. E tata, a ajuns acasă, iar felul de a deschide ușa indică dispoziția. O să plâng. O să râd. O să fiu lăsată în pace.

Orice ușă trântită în lumea asta mă retrimite în copilărie. Zgomotul declanșează supraviețuirea. Atac sau fug. Din fața tatălui nu am fugit. Nu am atacat. De mama fugeam. Nu o puteam lua în serios când amenința sau ridica mâna. Nucul se îndoaie mai tare. M-am ridicat și am închis ușa. Să rămânem în copilăria mea. M-au trimis acolo ușa trântită și niște scaune de lemn de la conferința Art Encounters.

În timpul prezentării, Anca ne-a purtat elegant, lucid și cu zâmbetul pe buze prin programul Bienalei din acest an, am fost poftiți să privim niște scaune. Greu m-am ridicat. Perna pe care mă tolănisem, dar și imensele tocuri m-au reținut așezată. M-am urnit ca să nu stric momentul. În colțul încăperii, cu multe scaune adunate, mi-au picat ochii pe un scăunel.

Mult timp în familia mea am mâncat la masa rotundă. O masă rotundă, joasă, cu patru scăunele. Îmi amintesc mândria tatălui când venea cineva în vizită și era poftit la masă. Scoteam masa, o roteam pe scândură până în mijlocul camerei, o întorceam, așezam fața de masă, ceva în carouri îmi amintesc acum, dădeam scăunelele din mână în mână. Era momentul nostru artistic, ne asemănam, zic acum, cu o familie de circari. Un număr de interpretat, spectatori și satisfacție, zic bine acum. Mă susține și fața de masă. Pot să jur că materialul provenea dintr-un rest din croitoria lui bunică mea. Ori noi, fetele, avem ceva bermude din acel material, ori tatăl o cămașă, ori mama un capot. Cineva avea ceva, asta e sigur.

Habar n-am cum știu niște lucruri, masa rotundă și scăunelele, dar până ceva nu-mi declanșează amintirea, par complet uitate. Întâlnirile cu arta reprezintă întâlniri cu tine. Arta te aruncă în trecut, te duce în viitor. Arta provoacă detașare de false probleme intense ale cotidianului.

O să pun punct. Îmi lipsește coerența. Ne vedem la tururile ghidate cu artiști și curatoare. În prezent râdem înainte de toate.

Foto: infi.ro

Nu o să fiu vreodată descrisă ca o femeie serioasă

De jumătate de an sunt ambasador dm. Aproape le-am testat toate produsele, în special cele de curățenie. Când am început, s-a potrivit cu o schimbare din viața Marei. Am introdus deodorantul în igiena ei zilnică. Am avut despre ce să scriu. A urmat un articol despre scutece, apoi s-a lăsat tăcerea. Nici un produs nu s-a mai legat de vreo întâmplare cotidiană. Eu n-am știut să introduc.

Citesc tot ce-mi pică în mână de Virginia Woolf. Viitoarea colecție a Tricoului îi este dedicată scriitoarei. Aseară parcurgeam paginile romanului Între acte și am încremenit pe canapea cu ochii pe muget de vacă. Memoria, într-un efort nesusținut de teorie, mi-a servit două elemente de înțelegere ale autoarei: trivialul și poezia. Se împletesc ingenios în orice carte a Virginiei Woolf.

Așa se face că am rememorat ultima săptămână. Într-o zi spălam capacul de toaletă cu șervețele de la dm când mi-am zis. Nu-mi place de mine. În timpul ăsta m-am ridicat în picioare și mi-am așezat o șuviță care îmi gâdila nasul. După naștere m-am concentrat intens pe persoana mea, alcătuire și convingeri. Probabil aducerea pe lume a unei ființe m-a șocat. O glorie indelebilă a intelectului care a provocat autodidacticismul. Atunci l-am apucat pe Freud și nu l-am mai lăsat. Azi recitesc Opere Esențiale.

Nu-mi place de mine deoarece uneori mă pun în situații despre care știu sigur că în timp nu aș face nici un efort să le întrețin. Mă refer la conversații cu anumite persoane, pe anumite subiecte. Totuși vorbesc și țin să mă fac auzită. De ce?

Cum nu am un răspuns, simt că nu-mi place de mine. Mă dezamăgesc pe mine, lupt împotriva mea, iar eu asta am decis să nu mai fac. În vârtejul de gânduri, am lăsat vreo două șervețele în chiuvetă. Am uitat de ele, le-am acoperit cu sticle de produse, am dat drumul la apă. La un moment dat le-am apucat, le-am stors și bucăți din șervețele și-au făcut loc printre degete.

Nu sunt o persoană matură. Am doze de maturitate. Cât pot aprecia, nu o să fiu vreodată descrisă ca o femeie serioasă. Dezvoltată intelectual, fizic, prin înfățișarea mignonă, nu impun. Încă mă confundă lumea cu o fată derutată care nu stăpânește reprezentările lumii.

Reprezentările lumii le stăpânesc. Atunci am strâns puternic șervețelele. E atât de greu să fii interesant în ziua de azi. Mi-e atât de greu să fiu luată în serios. N-am răbdare, iar răbdarea e uneori supraevaluată, consider eu. Am zâmbit la pumnul strâns, indicator de furie. Câteva gospodine mi-au replicat că au renunțat la șervețele. Nu sunt biodegradabile. M-am obișnuit cu reprezentarea de gospodină ratată. Ba chiar îmi face plăcere. În casa mea țin să mă simt bine, insist să-i fiu stăpână, nu să îngenunchez după reprezentări trecute și patriarhale ale rolului femeii.

Șervețelele de curățare de la dm pentru capacul de toaletă sunt biodegradabile. Puteți să ștergeți și să le aruncați în WC. Am verificat.

Dozele mele de maturitate sunt în proporție justă cu dozele de imaturitate. Așa am descoperit părți care nu-mi plac la mine într-un stil de viață onest cu mine însămi.

Nu vreau să supăr pe nimeni, dar mai ales nu vreau să mă supăr pe mine.

Acesta este un articol reclamă la șervețelele biodegradabile de la drogheria dm.

Foto: Bogdan Mosorescu

Obișnuințe transmise din gură în gură: Ne trage curentul de la ferestrele deschise!

În urma unui episod de slăbiciune fizică petrecut ieri, îmi vine firesc să vă povestesc despre Compendiul de Ipohondrie Română realizat de Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria alături de Radio Guerrilla.

Am un cumnat extraordinar. Pe lângă afecțiunea pe care mi-o poartă, are grijă de mine cu zel. Imediat după ce a aflat de gheara care îmi strânge inima, cred că așa m-am exprimat, m-a îndemnat să chem salvarea. De pe litoral îi era imposibil să ajungă la mine. Nu cumva să mergi la urgențe, nu te bagă nimeni în seamă. Cheamă salvarea, așa o să fii îngrijită!

Lăsând la o parte sentimentele, m-am trezit zâmbind, strâmb, adevărat! Există în Compendiu un capitol dedicat Abuzatorului de Salvare sau Ninonino Fără Rostus. Persoana aceea care încearcă să se salveze cu fiecare ocazie, deși nu se află niciodată într-un pericol medical real. Citat din Compendiu.

Lectura Compendiului am făcut-o într-o seară. Am citit pe sărite. Am căutat informații despre detoxifiere, gluten, bio, antibiotice. Despre detoxifiere am căutat prima dată. Diploma mea mă îndreptățește să mă numesc filolog. Nu și vocabularul meu. Ani de zile am făcut și eu cure de detoxifiere până când o prietenă, un fel de geniu modern, m-a întrebat dacă știu ce înseamnă detoxifiere.

În dicționar o să găsiți detoxificare și următoarea explicație: acțiune metabolică prin care este neutralizat un produs toxic sau este transformat într-un produs cu toxicitate redusă.

Când am călătorit în Ibiza, la nunta fotografului meu simandicos, Diana Bodea, efectuam o cură cu lămâi. La slujbă am participat cu sticla de apă cu lămâi. Mă detoxificam. Înțelegeți acum ciuda mea gramaticală!

Să trecem peste și să îmi permiteți o reverență pentru inițiativa celor de la și de la. I-am numit mai sus, să nu exagerăm! Pentru mine a fost ca sunetul clopoțelului. Mereu m-am simțit bine și liberă când suna de ieșire de la ore. O mulțime de boli închipuite s-au anulat. Obișnuințe transmise din gură în gură ca niște adevăruri absolute ne-au complicat viața. Gresia rece ne îmbolnăvește! Ne trage curentul de la ferestrele deschise! Crema de gălbenele are o putere nemărginită! Etc!

Mi-ar plăcea să ajungă la cât mai multe persoane acest Compendiu. Eu îl împrumut pe al meu. Lăsați un comentariu. S-ar putea să vă scape de multe neliniști.

Vă las acum, am o programare la doctor, gheara de pe inimă e tot acolo, doar că nu mai strânge.

Să râdem înainte de toate!

Foto: Bogdan Mosorescu

Cine știe să se adapteze, supraviețuiește. Profi 1000 de magazine

În 2002, când am venit la Timișoara să studiez, am locuit pentru un an de zile pe strada Negoiu la un bloc turn. Lângă bloc, era deschis un magazin Profi. Încă mai este.

Primeam de acasă bonuri de masă și mergeam în Profi la cumpărături. Spațiul din magazin și diversitatea produselor îmi provocau o plăcere vie. La vitrina cu mezeluri, oricare mi-ar fi fost cererea, în minte îmi răsuna una dintre învățăturile tatălui. Mâncați puțin și bun. Întotdeauna bun. Mai sunteți și fete, rămâneți slabe!

Toată facultatea m-am hrănit puțin și bun. În anul II m-am mutat la cămin, dar cumpărăturile le făceam tot la Profi. Au trecut anii. Strada Negoiu a rămas în urmă. La fel și căminul.

Într-o zi conduceam prin oraș și mi-au picat ochii pe un magazin Profi nou deschis. I-am aplaudat. Am gândit: Cine știe să se adapteze, supraviețuiește!

În prezent, Profi deține 1000 de magazine. Când politicos și seducător m-au invitat să mă alătur aniversării, nu am ezitat. Am acceptat cu încântare. Un magazin cu multiple și intense semnificații pentru mine m-a implicat în existența lui.

Întregul eveniment, așa cum tot răspund la întrebări de vineri, pe lângă organizarea impecabilă, s-a remarcat prin bun gust. Piața Libertății a redat o primăvară sofisticată. Experiențele digitale m-au distrat. Nu-i ușor să distrezi oamenii, dar celor de la Profi le-a ieșit glorios.

În magazinele Profi din țară există o campanie în desfășurare. Până în 23 iunie oricine poate câștiga premii. E atât de simplu! Vă explic. Cumpărați (minimum 30 de lei), scanați la infochioșc și puteți câștiga pe loc un voucher de cumpărături sau o mașină Renault Captur. Cum ziua mea este în 21 iunie, cu noroc și bonuri scanate, unul din cele 10 Renault Captur ar putea fi al meu. Ce mai poveste ar fi atunci!

Țineți minte să scanați bonul! Norocul nu are preferințe.

La mulți ani, Profi!

 

 

 

 

Nașelor, să ne vedem mai bine îmbrăcate!

Amintirea zilei de ieri conține confirmarea percepției Marei, nouă ani, despre vârsta mea. Sunt o babă! Obișnuiesc să-i explic și să-i corectez presupunerile inexacte. Nu și de data asta! Nimeni nu se poate pune cu gloria și prospețimea tinereții. O asigurare i-am dat totuși. Oricât de greu îți vine a crede, părinții tăi nu sunt bătrâni. Ca să nu mai zic de faptul că ai o mamă de o eleganță dezinvoltă! Adică șic, Mara, șic!

Nu m-a crezut, sunt sigură! Hainele modeste care îmi învelesc trupul în cea mai mare parte a timpului nu atrag atenția unui copil. Lipsesc culorile intense, pietrele, paietele, trimiterile către vârsta copilăriei. Mie nu mi-e dor să fiu copil, eu exult ca adult!

Atracția către veșmintele frumoase a provocat un proiect drag mie. De doi ani m-am declarat adepta designerilor români și indirect m-am lansat într-un război cu nașele. Nașele reprezintă o categorie anume în gândirea mea. Acele femei cu părul sarmale și rochie cu tul și broderie. Mă detașez de personalități. Nu-mi pasă cine îmbracă o asemenea rochie. Întregul chinuie ochiul uman, un organ perfect și complex în alcătuire. E un organ regal care nu merită chinul tulului ieftin.

Susțin designerii români. Acesta este proiectul meu. Demararea a stat sub semnul intuiției și emoției. Am început cu Bardaș, am trecut prin Oianu și Bobar, iar acum o să vă povestesc despre Marmuse Atelier. Am lucrat cu o splendoare de femeie pe partea de fotografie. Numele ei este Zenobia Lazarovici.

Exasperată de felul plictisitor de a se îmbrăca al româncelor, am început să mă prezint pe mine în ținute semnate de un designer preferat. Fiecare ținută reprezintă o alternativă la rochia de nașă. Dacă mă considerați obraznică, cer permisiunea să vă corectez. Vă înșelați! Afirmația mea, percepută ca impertinentă, cu siguranță de publicul țintă, nașele, e susținută de cercetare. Nu am terminat design vestimentar, dar am citit Pictorul vieții moderne de Baudelaire. Ideea pe care și-o face omul despre frumos se imprimă în întreaga lui îmbrăcăminte.

Ce Frumos vedeți pe străzile Timișoarei? Dacă merg mai departe și numesc străzile Petroșanului?

E necesar să ne folosim de artificii pentru că slujesc frumuseții. Frumusețea ne dictează dispoziția, atenția, drumul în viață.

Dana Barbul desenează și colorează pentru Marmuse Atelier. Colorează, exact! Culorile m-au atras către: intensitatea rozului, claritatea albastrului, forța roșului. Nu am uitat de negru admirând hainele ei, mi-am dorit și altceva în garderoba personală.

Urmează să fiu nașă duminică. Tulul ieftin și broderia stau departe de mine în faptă și în gând. Îmbrăcămintea o să-mi completeze gesturile, o să mă prezinte ca o statuie antică. Statuia antică semnifică perfecțiunea. Sculptorul a cioplit până a corectat orice greșeală a naturii. David nu aparține naturii, ci putinței omenești de a corecta armonia. Nașele din categoria mea fantezistă sunt niște caricaturi. Atât vor, căci pot mai mult prin educație.

O să vă las câteva fotografii de la Marmuse Atelier. Nu știu dacă am fost vreodată mai frumoasă.

Nașelor, să ne vedem mai bine îmbrăcate!

Foto: Zenobia Lazarovici

Lupta istovitoare pentru a procura pamperși din Germania. dm are soluția

În funcție de circumstanțele vieții cotidiene, mă puteți judeca în două feluri diferite. În oricare dintre situații aveți dreptate.

Vă puteți întâlni cu mine la supermarket, iar Mara să aibă în mână crenvurst. De la vitrină îmi cere unul și-l savurează cu plăcere intensă pășind împreună printre rafturi. Lucrez puțin, chiar deloc cu interdicțiile. Eu și Mara avem reguli, iar NU vine însoțit de explicații.
Mamele de carieră m-ar mustra. Cum să-mi hrănesc copilul cu asemenea mizerie?! O fac, recunosc. Din timp în timp satisfac plăceri alimentare mai puțin sănătoase și mă bucur de.

Existe și șanse să o auziți pe Mara cerând orez delicios cu sfeclă sau quinoa. Te rog, mama, te rog, faci niște orez bun cu sfeclă? Mamele de carieră m-ar invidia. Didascalie: râd pe sub mustăți.

În ambele cazuri, judecățile sunt corecte. Consum uneori junk food și duc o viață sănătoasă. Extreme suportă doar personalitatea mea, nu duc jumătăți de măsură sau zone gri, dar felul cum trăiesc este unul echilibrat, fără excese.

Cercetez ce bag în gură, ce pun în gura copilului meu. Poate ați aflat sau nu, dar este oficial: mâncăm mai prost ca în Vest. Studiile de laborator au confirmat conținutul diferit al alimentelor dintre noi și occidentali. Calitatea proastă aparține țărilor intrate mai târziu în UE.

La capitolul cosmetice întâlnim aceeași situație. Diferențe colosale între detergenții din Est și Vest. Subiectul a fost dezbătut în Parlamentul European, există surse, nu dau mai departe zvonuri.

La adăpost de suspiciunea informației neverificate, o să vin cu o soluție pentru cetățenii români. Lamentarea nu ajută. Arătatul cu degetul nici atât. Ce facem în România, la Timișoara?

Cumpărăm produse de la dm. Atenție, cumpărăm produsele dm! Produsele dm nu au etichete speciale pentru Europa de Est. Produsele dm pun accent pe valoare, nu pe spațiul geografic. Mărcile dm sunt grupate pe categorii: frumusețe, copii, bio etc. Mă gândesc aici la mamele care au născut recent și la lupta istovitoare de a-și procura pamperși din Germania. Oh, mi le amintesc și nu mai schimb scutece de șapte ani! La dm, scutecele respectă rețeta și ingredientele producătorilor nemți. E o alinare, știu!

Trăim în niște condiții sociale. Luptele de a duce o viață după standardele altor țări confirmă o neputință de adaptabilitate, un ușor delir psihic. Nu poți face prăjitură de mere cu pere. Noi trăim într-o țară care vrea să facă prăjitură de mere cu pere.

Soluții există. Forță avem. Se numește educație. Ne educăm, învățăm să funcționăm după reguli de bun simț, iar apoi or să se înregistreze îmbunătățiri sociale.

Între timp, propun să lucrăm cu ce avem.

În România avem dm.

Foto: Mile Sepetan

PRbeta. Puterea mea este sinceritatea rafinată

Dacă stau să mă gândesc, cea mai mare puterea a mea este și cea mai dezavantajoasă. Am gura mare. În dicționar, a fi cu gura mare este egal cu a fi certăreț. Sunt certăreață.

Povestesc despre puterea mea la provocarea fetelor de la PRbeta. Iscodesc mai multe persoane. Nu m-au exclus.

În urma experienței de viață și în momentul prezent pot susține această afirmație. Acum câțiva ani, dacă aș fi fost capabilă de sinceritate fără frica de ridicol, aș fi spus că puterea mea ține de chipul frumos. Într-un răsfăț nemaipomenit am crescut: preferată de mama, alintată de rude și apropiați, flatată de oameni valoroși, copii botezați după mine. Părul bălai, ochii iscoditori, mânuțele dolofane, buzele sângerii și zâmbetul nelipsit m-au consacrat în mica geografie a unui cartier mărginaș de la malul Dunării. În timp mi-am corectat armonia înnăscută. N-am corespuns unui ideal de copil cuminte.

Cum cărțile au deschis zeci de ferestre în gândirea mea, am realizat că poziția de al doilea născut într-o familie te definește într-un fel. În alt fel, prin autoeducație, te definești singur. A doua fiică a familiei Aldescu a învățat repede să se certe, să lupte pentru individualitate, pentru desprinderea de sora mai mare în percepția celorlalți. S-au prins între timp că nu pot fi și eu mai mult ca sora mea. Eu am vrut să fiu mereu eu.

Lupt din copilărie să fiu. În familie am avut o soră mai mare. La școală am avut o prietenă capricioasă. Am refuzat să cresc la umbră, iar defularea, prin ceartă, mi-a ridicat o reputație. Oh, ce gură mare ai! Oh, ce gură mare am! O persoană cu gura mare aduce disconfort în orice relație.

Spre deosebire de persoanele needucate, eu am avut acces la educație și am profitat de, mi-am rafinat felul de a fi certăreț. Nevoile și circumstanțele de viață m-au împins într-o direcție. Dintr-un anumit punct, o cotitură inconștientă, dar vizibilă în timp, mi-am dat singură direcția.

Am renunțat să mă apăr, să mă justific, să mă scuz. Da, mă cert, spun ce gândesc și ce simt. Asta după ce am reușit să-mi gestionez rușinea prost înțeleasă din copilărie. Freud și Marshall Rosenberg m-au îndrumat în alegerea cuvintelor. Cuvintele nu sunt altceva decât vrăji diluate. Freud.

Dacă tot am citit atât, de ce să nu profit? Mi-am educat sinceritatea. Am scăpat de nesimțire. Acum sunt nesimțită doar intenționat. Sinceritatea, la o conferință unde am fost invitată să vorbesc, i-a atras atenția Cristinei Putan. Gura mea mare a atras în jurul meu o persoană valoroasă. Recunosc, într-o sală de 100 de persoane resping cam 80 de persoane. Aproximativ! O selecție naturală, exact ca-n teoria lui Darwin. Cu cele 20 de persoane însă puțin îmi pasă de lipsa idealului. Când mă întâlnesc cu Oltea sau Cristina mă bucur de lipsa idealului. Stăm față în față individualități. Toate practicăm râsul superior pentru că toate trei râdem înainte de orice de noi înșine.

În mai, 16 și 17, doamnele, Oltea și Putan, au anunțat că are loc cea de-a nouă ediție a Conferinței PRbeta – PUTEREA OAMENILOR. O să fiu prezentă. Las deoparte speakerii. Găsiți detalii pe eveniment. Personal omagiez prin prezență valoarea femeilor ăstora. Din programul conferinței mereu am avut ceva de învățat și de aplicat.

Ne vedem la conferință!

Înțelegerea lumii într-o manieră autentică și pasională. Competiția culorilor Mapei

Puține sunt evenimentele care să promită un timp petrecut interesant printr-un singur cuvânt din titlu. Mă refer la culoare, din COMPETIȚIA CULORILOR Mapei.
Invitația a sunat așa: În perioada 1 martie-30 aprilie 2019, Mapei România, împreună cu UVT Facultatea de Arte și Design, organizează COMPETIȚIA CULORILOR MAPEI. Acest concurs de tablouri mozaic va pune la încercare creativitatea și minuțiozitatea studenților aflați sub îndrumarea domnului Lect. Dr. Matei Gașpar.

Baudelaire, într-unul dintre magistralele eseuri ieșite de sub pana sa, notează că în culoare se află armonia, melodia și contrapunctul. Mărturisesc că pândesc sinesteziile în orice tablou. Încep a privi de departe. Mă concentrez pe întreg să descopăr o formă, să ghicesc subiectul, să testez diversele senzații. Să aud zgomotul culorilor, să le miros!

Lejer m-au împresurat culorile în 17 aprilie. Mozaicurile tinerilor artiști au fost delicioase pentru ochi: o gamă de culori și sentimente, tonuri reci, calde, vesele, triste, comune, originale. M-am apropiat voioasă de chipul lui David, lucrare premiată în cadrul evenimentului. Proiecție a unui temperament feminin, David, bărbatul ideal, dar și personal de data aceasta, s-a remarcat prin căldură exprimată de o tehnică decorativă rece: asamblarea unor bucăți de ceramică. Roșul a umplut de osanale restul tonurilor.

Aprecierile lucrării sunt intuitive. M-am apropiat de lucrare fără raționament, doar instinctual.

O altă mare bucurie mi-a prilejuit-o parteneriatul dintre Mapei România, unul dintre cei mai mari producători la nivel mondial de adezivi și produse chimice pentru construcții, și UVT Facultatea de Arte și Design. Mapei România deține deja trei ediții de succes cu UNARTE București. Totul se întâmplă la București, știm! Se pare că nu și de data aceasta. Timișoara a primit cu interes concursul. Studenții de la Timișoara și-au exprimat personalitatea în lucrări originale. Și-au fost suficienți și nu au căutat aprobarea capitalei. Talentul nu are geografie, talentul ține de înțelegerea lumii într-o manieră autentică și pasională.

Salut inițiativa Mapei România și felicit studenții!

Frumosul este necesar vieții.

Notă:
Despre Mapei România
MAPEI este unul dintre cei mai mari producători la nivel mondial de adezivi și produse chimice pentru construcții, cu peste 25.000 de tone de produse livrate zilnic. Înființat în 1937 în Milano-Italia, grupul cuprinde astăzi 81 de fabrici în 35 țări din întreaga lume și 10.000 de angajați. Compania înregistrează o cifră de afaceri de 2.5 mld. Euro și investește anual 5% din venituri în cele 31 Centre de Cercetare-Dezvoltare, în care lucrează 900 specialiști. Bazele filialei românești au fost puse în 2006 prin înființarea MAPEI România, ca parte din strategia de internaționalizare a grupului.
Portofoliul MAPEI România cuprinde peste 500 produse, iar la nivel de business înregistrează o cifră de afaceri de peste 15 milioane Euro.

Foto: Zenobia Lazarovici