DODO promite, Dodo bistro

12032235_1046970785321815_5763757501004396813_nÎn isteria de dindărătul Nobelului, când toată lumea îşi pierde controlul asupra buzunarului şi cumpără un scriitor, atenţie, Un Scriitor Anume, anume Modiano, anume Munro, anume Svetlana Alexievici, am citit şi eu, după protocolul de mai sus, În cafeneaua tinereţii pierdute.

Interesul meu actual constă într-un cuvânt din titlu. Cafenea. Nu ştiu ce au oamenii, dar cafeneaua ocupă şi a ocupat un loc fundamental în istorie. Parcă atunci când începi să-ţi pui întrebări despre devenire, despre fiinţă şi existenţă, despre cunoaştere, nu o poţi face decât în ambianţa imprecisă a unui local public.

Pentru mine, o cafenea se împarte în climat şi mobilier. Mobilierul atrage, climatul seduce şi te ţine într-o stare bună. E vorba despre conectare şi nu despre convingere. De cele mai multe ori, proprietarii încearcă să te convingă să fii client. Reuşesc uneori, dar la fel de bine eşuează. Cei mai mulţi oameni care deschid uşa unei cafenele pătrund de fapt într-o altă lume, o lume aşteptată să vină în întâmpinarea nevoilor lor.

Pentru unii, e nevoie să se simtă departe de casă. Străduinţa de a reda un mediu familial nu-i va atrage. Casa şi acasă ţin de o identitate mixtă, de haită. Într-o cafenea individul îşi doreşte o libertate pentru a fi el însuşi.

Un proprietar de cafenea, fac abstracţie de patron şi de şef, ar trebui să construiască o identitate arhitecturală, iar cu ansamblul acela de date să se transpună simpatetic clientul. Individul vine să se mute cu mintea într-o cafenea, de la grijile zilnice către el însuşi.

Am deschis ieri uşa unui bistro nou deschis în Piaţa Unirii, DODO bistro. Am pătruns într-o altă lume şi mi-a plăcut. Cum am notat, mobilier şi ambianţă. Despre meniu mi-ar plăcea să scriu, dar se cuvine să mergeţi să gustaţi, nu am competenţe culinare pentru a recomanda. Eu am savurat un burger cu pâine roz, roz de la sfeclă. Nu o să enumăr beneficiile sfeclei. Am înţeles că au un chef, poate el este dispus să stea la poveşti despre legume, chef Georgeo Andrei.

E momentul potrivit, în text, să vă fac cunoscută o intenţie a mea de a face vizibil scriitorul prin obiectele de îmbrăcăminte. Numesc doar, nu povestesc, nu divulg. Menţionez că există o concepţie că scriitorii se îmbracă prost.

Redundant să amintesc de condiţiile de viaţă. Am mers ieri la DODO bistro pentru a face nişte fotografii într-o ţinută aleasă de Anca Bardaş. Cum se îmbracă în viziunea ei un scriitor. Separat despre rochii şi Anca Bardaş într-un text viitor.

Pe urmele lui Modiano, alegeţi cafeneaua tinereţii pierdute după o fericire a arhitecturii, dacă transmite.

DODO promite.

Doamna profesoară, vă consideraţi o persoană onestă? Adolescenţii au ceva de spus

12231536_1083442778332542_1469844432_nPentru fraza de început, cu intenţia clară de a seduce cititorul, îmi trecură prin cap clădirile şi familiile.

Corect ar fi la singular, clădire şi familie. V-aş fi rugat să reflectaţi la un aspect sau altul. Uneori îmi revin repede şi accept că figurile mele de stil, de cele mai multe ori eşuate, nu au impactul dorit. Nu impresionează, nu atrag atenţia, nu trimit la reflecţie.

Nu-mi acuz cititorul că e leneş şi comod la lectură, mă învinuiesc pe mine de o lipsă de incitabil pe subiect.

Subiectul: cartea.

Notă: de cele mai multe ori cartea.

În luna septembrie am iniţiat campania #poartaocarte. În urma campaniei, s-a ivit dorinţa, şi am păstrat-o, de a mai începe asemenea acţiuni. O să divulg semnificaţia familiei din fraza de început cu care voiam să vă seduc.

În familia mea, mama, tata, soră mai mare, mezină, tatăl era cel care lua decizii, îşi asuma riscuri, dar confirma lipsa de pricepere în gospodărie. Cum ar zice bunicii mei, nu era un bun gospodar. În casa noastră întotdeauna rămânea ceva neterminat. O bucată de lemn nevopsită, un bec lipsă, multe obiecte de menaj defecte cărora li se dădea altă utilizare. O veioză mi-a folosit ca suport de pălării până am plecat la facultate. Nici azi nu-şi îndeplineşte funcţia.

Asemenea organizării familiei mele, observ la mine similitudini. Mi-a venit ideea unei noi campanii. O campanie despre şi cu adolescenţi. Model: şcoala lui Noica. M-a fascinat şi încă mă fascinează şcoala unde nu se învaţă nimic, iar tinerii merg acolo ca fotbaliştii în cantonament. Să se relaxeze şi să pună întrebări.

Am ideea. Nu am un plan pe care să-l urmez în vederea realizării obiectivelor, ca să nu mai spun că nu am stabilit nici un obiectiv.

Haos!

Din repetiţia impusă de viaţă ca lecţie, fac ce am văzut în anii cu memorie absorbantă, lansez o nouă campanie provocare. Până la stabilirea unui nume, notez #şiadolescenţiiaucevadespus.

Am un adolescent care are ceva de spus. Numele lui este Tudor Morariu şi are 17 ani. Ne-am întâlnit vineri şi i-am propus să ne jucăm. I-am subliniat că are dreptul să refuze să răspundă la întrebări dacă nu e confortabil.

După ce i-am descoperit activităţile interdisciplinare, a studiat actoria şi fotografia, voluntar Verde pentru biciclete şi voluntar Plai, l-am rugat să se joace cu mine. Să se gândească la cel mai nesuferit coleg şi să-mi identifice o calitate a lui. Să se gândească la cel mai slab la învăţătură elev şi să-mi identifice o calitate.

A găsit fiecăruia o însuşire de apreciat.

Şi eu l-am apreciat pe el.

L-am rugat să se gândească la un profesor care l-a făcut să sufere şi să-i adreseze o întrebare. Doamna profesoară, vă consideraţi o persoană onestă?

Suferinţele elevilor şi studenţilor, indiferent de generaţie, rămân aceleaşi: subestimarea, inechitatea, preferinţele, insultele, provoacă traume de la înfiinţarea şcolii ca instituţie.

Eu aş adresa această întrebare învăţătoarei mele şi prea multor profesori. Din păcate.

La exerciţiul ăsta pornit de mine, Tudor a rămas serios. Şi la întrebările indiscrete, la fel de serios. I-am cerut să reflecteze puţin la viaţa lui de adolescent. S-ar juca mai mult, dar îi e teamă să nu piardă munca pe care a depus-o în folosul lui.

Tudor s-a descris ca fiind timid, iar activităţile de voluntar l-au ajutat să se responsabilizeze şi să se deschidă către ceilalţi. A legat prietenii şi a descoperit, nu ştiu dacă e corect să zic singur, certitudinea valorii şi calităţii umane.

Dacă ar interesa pe cineva dintre colegi părerea lui, Tudor i-ar ruga să renunţe la lene şi să se disciplineze prin responsabilizare.

Adolescenţii au ceva de spus. Tudor mi-a povestit şi mi-a confirmat.

Tudor nu este singur, dar el, şi cei ca el au nevoie de sprijin. Sprijinul meu vine cu un articol. Şi cu recomandări de cărţi pe care bucuros le-a primit. Am început cu Jurnal filozofic de Constantin Noica.

#adolescentiiaucevadespus

Simplu, dar extravagant

1467219_888147581195397_152326848941002925_n (1)Mi-e greu, dar nu m-aș văita.

Am cedat. Am schimbat. Am înlocuit. Despre blog este vorba, despre înfățișarea lui și indirect a mea. Urmează alte modificări.

Am ascultat păreri și sugestii. De aici am zis că mi-e greu, dar nu m-aș văita. Cum să dau satisfacție tuturor, dar mai ales să rămân eu bine cu mine?!

Lucrez cu niște oameni în care am încredere și a căror muncă o respect. Mi-au dat însărcinarea să le scriu despre tema grafică a blogului. Despre desenul de sine stătător. Apăsarea mea sufletească constă, din nou, în contracții.

Simplu, dar extravagant. Decent, dar încrezător. Puternic, dar gingaș. Fenchi șpenchi, inductiv, elegant, nobil, calitativ.

Pune toate astea într-un desen. Mie mi-e greu ca individ. V-ați dat seama că aș folosi exact aceleași cuvinte ca să mă descriu pe mine?!

Acum este cel mai potrivit să amintesc și despre modestie. Bunul simț mă avantajează mai mult și îl prefer. Să transmită desenul aceste cuvinte cheie.

Sper că mi-am făcut bine tema. Romina Faur, cine e responsabil de tema mea?

Un ultim cuvânt: expresiv.

Punct.

Flavius Neamciuc sau Galben Auriu

913657_517927528244575_213715825_oCel mai potrivit ar fi să scriu o poveste. Să-mi aleg vreo două personaje care să povestească despre un al treilea personaj.

Să sugerez inflexiunea vocilor, să indic starea de spirit din jurul personajului principal. La final să-i dezvălui numele.

Am stabilit.

Aleg: Un oarecare, Orișicine și Auriu. Auriu este personajul principal.

Un oarecare l-a întâlnit pe Auriu primăvara devreme. Nici primăvara nu prinsese de veste că era gata să se instaleze. Incandescentul luminos se sinchisește prea puțin de echinocțiu sau solstițiu. Nu e sigur Un oarecare dacă au dat mâna. De obicei e atent când dă mâna cu cineva. Felul cum ți se strânge mâna dezvăluie din caracter. Este convins de dispoziție. I s-a transmis o stare de bine. Și-au zâmbit, au efectuat munca pentru care se întâlniseră, iar apoi și-a văzut fiecare de ale lui.

Un oarecare s-a mai sărutat cu Orișicine și a părăsit locul mulțumit și bucuros.

A doua oară când energiile lui Un oarecare și Auriu s-au întâmpinat a ținut de coincidență. O împrejurare a cărei forță i-a pus față în față. Un oarecare a privit lung în barba lui Auriu și i-a mărturisit că privirea nu coboară. Ochii rămân la barbă.

O să abandonez personajele. Dacă persoanele nu apreciază personajele și îmi cer explicații? Eu sunt orișicine? De unde auriu? V-ați prins, eu eram un oarecare.

Renunț la personaje, dar povestea continuă. O mut dintr-un suprarealism mârlănesc în viața de toate zilele.

În mundan e confortabil. Devin eu. A treia oară când Eu l-am întâlnit pe Auriu (păstrez Auriu, cer îngăduință) a fost în urma unei ședințe foto mijlocită de Orișicine. Valabilă paranteza de mai sus. Auriu mi-a făcut câteva fotografii. L-am privit mult în ziua aceea. L-am ascultat. M-am fâstâcit de câteva ori în scaun. Îmi deranja confortul în prezența lui. M-am întrebat de câteva ori dacă intuiția mea a confundat sau are el o zi proastă?

În timpul pe care ni l-am oferit unul altuia, nimeni nu a petrecut în acea după amiază, nu am reușit să clarific ceea ce îmi revenea de la el. I-am cerut să se întâlnească într-o zi cu mine, să vorbim. Mă simțeam ca o mamă căreia nu-i vine să creadă că fetița sau băiețelul ei a pus mâna pe piatră și a lovit.

Ne-am revăzut tot la o sesiune foto, de data aceasta pentru Cititori pe bicicletă. Cu simțurile asmuțite să descoper un caracter frumos, așa cum l-am perceput bazându-mă pe afecțiune, am renunțat la orice întrebare. Mi-am ales marginea, mai puțin atunci când trebuia să fiu atentă la el și la obiectiv.

Am reușit să ne întâlnim săptămâna trecută. I-am mărturisit că vreau să scriu un articol despre el pe blog. Într-o cafenea nou renovată, am stat la masă cu Auriu și Orișicine. Cu mâinile încrucișate pe piept, mă aflam în apărare, am realizat repede și m-am lăsat pe spătarul canapelei, am anunțat că nu am nici un carnețel și nu o să notez nimic. Abia dacă o să-i pun întrebări, dar i-am și adresat una.

Cum poți tu, la 27 de ani, să ții ateliere pentru aceia care-și doresc să ajungă fotografi?

Cu un chip sobru, lipsit de superficialitate, mi-a făcut cunoscut faptul că în zilele noastre mulți oameni dețin aparate profesionale, dar nu știu să le întrebuințeze. În punctul ăsta intervine el. Cu bun simț, cu informații tehnice, Auriu face cunoscute aparatele de fotografiat ca obiecte.

Am reținut și am apreciat. Am început din nou să-l privesc cu drag și îngăduință. Nu a lovit cu piatra, ci cu un bulgăre de pământ.

De la această întrebare am ajuns la autosuficiență, la căutare, la nazism, comunism, lagăre și convingeri. M-am oprit asupra convingerilor. I-am atras atenția că iar trădează aroganță. Aici sunt eu cu buba. Îmi displace atitudinea de mândrie disprețuitoare.

Ne-am contrazis, ne-am ascultat, ne-am întrerupt și am discutat prea puțin despre fotografie, pasiune sau cursuri. Am descoperit că a terminat Politehnica, dar asta știe oricine de pe facebook.

De data aceasta am petrecut timp împreună. Nu i-am oferit timpul meu și aș presupune că nici el nu mi l-a oferit pe al lui. Am discutat ca doi adulți îngăduitori unul față de celălalt. Am fost dispuși să ascultăm. Și i-am compătimit puțin iubita. Da, de ce să uităm de frământările femeii? Am stat cu el aproximativ două ore. Ore în care am fost întrerupți de prieteni, cunoștințe, domnișoare frumoase. Mi-am și așezat ochelarii, gest care trăda insatisfacția. Dar fără să știe, tot el mi-a arătat că greșesc. A amintit de iubita lui în discuție, iar glasul îi era cald.

Și l-am apreciat. Și l-am admirat. Am părăsit cafeneaua, iar în colțul ei, afară, am stat de vorbă ca două babe. Despre pasiune, despre munca lui și ce intenții are. Despre fotografia de nuntă, fotografia de artă. Despre faptul că vrea să-și imprime personalitatea în ceea ce face, inclusiv în fotografiile de nuntă. Că el e omul acelor momente marcante din viața noastră.

Ne-am luat și la revedere.

Am plecat cu zâmbetul pe chip, bucuroasă că am găsit în Auriu un om frumos. Mi-am împăcat și teamă că intuisem greșit. Auriu, deși are experiență și lucrează de ani buni în domeniu, este la început de drum. Îi urez și sper să fiu contemporana unui artist cu un temperament uriaș de fotograf, dar cu o atitudine decentă. Asta îmi doresc eu pentru el.

Un fotograf care dovedește calități creatoare deosebite – Flavius Neamciuc.

Personajele: Auriu, Flavius Neamciuc, Flavius, într-o expresie latină înseamnă galben auriu
Orișicine, Romina Faur
Un oarecare, Paula Dunia Aldescu

Fără Freud aș fi fost o femeie mai bună

hyperliteratura-freud02Am anunțat săptămâna trecută că urmează să-mi apară un articol pe Hyperliteratura. S-a întâmplat.

Îl public și aici.

Am încercat să scot din memorie când am auzit pentru prima dată numele lui Freud. Nimic. Parcă ar exista dintotdeauna în conștiință. Ca amintire, există o carte în vechea și bătrâna bibliotecă a tatălui meu de la Severin. O carte despre Freud, nu semnată Freud. Mi-am luat-o din curiozitate și am abandonat-o repede spre repede-repejor.

În adolescență mi-a displăcut ideea că aș fi îndrăgostită de tatăl meu și devoram alt gen de literatură. Citeam și suspinam pe atunci, visam la Făt Frumos și unica iubire.

În facultate am experimentat pluralul lui Făt Frumos. M-am îndrăgostit, am fost părăsită și am părăsit, iar comportamentul oamenilor devenea tot mai enigmatic pentru mine. Confuză, m-am afundat în lectură, iar într-o zi cineva mi-a zis: ție ți se potrivește Jung.

Am ignorat remarca gratuită și mi-am continuat activitățile fără vreun semn că aș fi afectată sau infectată de pasiune pentru psihanaliză. Până într-o zi.

La o librărie, mi-au picat ochii pe Interpretarea viselor de Sigmund Freud.

Continuarea pe http://hyperliteratura.ro/sigmund-freud/

Lipsește textul de azi, nu lipsește textul de azi

De 6 oct., 2015 1

12092243_1065295983480555_1719128038_nLipsește textul de azi. Așa credeți. E adevărat și e fals în același timp. Nu e un cuvânt care exprimă ceea ce spusei? Fals și adevărat? Mi-e imposibil să-l numesc, tare recunoscătoare aș fi de ajutor.

Am scris un text, unul despre psihanaliză. O să public câteva rânduri pe blog, întregul urmând să apară pe Hyperliteratura. Vă anunț că sunt tare mândră sau mă simt mândră. Corect este că mă simt. Probabilitate ar fi să nu am motive de.

Fragmentul:

Cu psihanaliza ca obiect de studiu, mi s-a schimbat perspectiva. O situație are unghiuri. Oamenii au percepții ale realității, nu dețin adevărul. Mulți oameni s-au îndepărtat de mine, pe unii i-am iritat până au ajuns să aibă sentimente neplăcute, am ajuns și o țintă bună pentru persiflare. Oare de câte ori am auzit că Freud e expirat? De tot atâtea ori am auzit că m-am stricat ca femeie.

Mă bucură colaborarea cu echipa Hyperliteratura.

Oh, dar cât mă mai bucură!

Cătălina Bogdan, adolescenții au ceva de spus

12016731_1039123279505772_102365663_nÎn viața mea de elevă, am purtat în ghiozdan, pe lângă caiete, cărți și penar, un carnețel pe care scria vocabular. În el notam cuvintele necunoscute de la fiecare lecție nouă cu obligația de a le învăța. Inconștientul meu conține multe asemenea cuvinte.

Conștient nu am păstrat cât mi-aș fi dorit. Cu certitudine știu de unde mi-a revenit cuvântul locvace, La țigănci, Mircea Eliade.

Prietena mea mi-a atras și atenția. Cuvântul ăsta ți se potrivește, te descrie. A avut și are dreptate. Între timp m-am străduit să cultiv tăcerea. Să ascult.

Locvacitatea o port, o conțin, e un dat.

De-a lungul timpului, din cauza, dar și datorită limbuției, am atras atenția. O să povestesc un episod datorită limbuției, la pozitiv.

Într-o seară, la o oră târzie, am primit un mesaj. Am sunat înapoi, iar o mamă, o prietenă mamă, m-a întrebat dacă cunosc pe cineva care ar putea să vorbească a doua zi în deschiderea vernisajului fiicei ei de la Cărturești. Două secunde pentru două nume: Robert Șerban și Cosmin Haiaș. Am răspuns: da, știu, aș putea eu.

A doua zi am mers la Cărturești. La amiază când Cătălina, tânăra pictoriță, lucra la panotaj, și seara să discutăm despre persoană, operă, pasiune, debut, reprezentare, inspirație, spirit de femeie.

Expoziția a purtat numele de Spirit de femeie. Îmi atrăsese atenția înainte ca circumstanțele să mă ajute să prezint eu însămi artista și lucrările ei.

Eram clar curioasă. Cătălina Bogdan, pictorița, are 18 ani. Cu repeziciune primitivă mi-am zis: ce spirit de femeie la o adolescentă? La adolescent, sistemul limbic, care include centrii cerebrali ai plăcerii, este pe deplin dezvoltat, însă cortexul prefrontal rațional este doar în parte matur, oferind un control neural mai redus asupra comportamentului impulsiv de căutare a plăcerii.

Limbută, primitivă în reacție, dar am tăcut. Am răsturnat descrierea neurologică cu învățăturile lui Constantin Noica. Tinerii au și ei ceva de spus, iar când un adolescent are ceva de spus, o elevă cu preocupări multiple, pictează, frecventează un cenaclu de literatură SF, se pregătește pentru admitere la Arhitectură, asculți.

Asta am făcut seara la Cărturești. Mi-am spus numele, am povestit râzând despre cum am ajuns să prezint, am rostit o scurtă descriere a Cătălinei Bogdan, elevă, 18 ani, liceul Lenau, și am provocat-o să vorbească și dacă e posibil să se vorbească.

Într-un cadru simplu și prietenos, ceainăria de la Cărtureștiul de pe Mercy, Cătălina a debutat în lumea celor care aleg să se exprime prin culoare, iar eu am verificat prin experiență moștenirea lui Noica: școala în care nu se învață nimic și rolul de mijlocitor între adolescent și sine.

În acea oră, mi-am propus ca după campania #poartaocarte să lansez #adolescențiiaucevadespus.

Am răbdare.

Până atunci, Cătălina Bogdan, felicitări că ai ceva de spus.

Lumină slabă, efect considerabil

3d_O_sa_te_tin_in_brateZilele astea am făcut totul cu întârziere. Am pus cel puțin o zi între mine și termenul stabilit. Acum vă anunț că în data de 12 a avut loc o lansare de carte.

Prințesa urbană, sub egida Univers, a lansat prima ei carte, O să te ţin în braţe cât vrei tu şi încă o secundă.

Cine este Prințesa urbană?

Scurt: Ioana Chicet‑Macoveiciuc este autoarea unuia dintre cele mai cunoscute şi iubite bloguri românești despre creşterea copiilor: www.printesaurbana.ro, blog care a fost şi punctul de pornire al acestei cărţi. În afară de intensa experienţă de mamă a Sofiei şi a lui Ivan, Ioana Chicet‑Macoveiciuc are cincisprezece ani de experienţă în presă şi comunicare. A început să lucreze la nouăsprezece ani, în cadrul departamentului de Ştiri al Prima TV, apoi a lucrat în PR, a fost copywriter, jurnalist în presa scrisă (a publicat sute de articole în reviste cunoscute), realizatoarea unei emisiuni la TVR1, redactor‑şef al unei reviste săptămânale, a construit strategii de comunicare pentru mai multe proiecte web. Acum scrie pentru ea și pentru cititorii blogului ei și organizează evenimente pentru părinți.

Mailul de la Univers, despre lansarea de carte, cu sesiune de autografe a rămas în inbox. Lumină am adus azi. Nu e nimic pierdut. În fizica cuantică dacă luminăm chiar și foarte slab, efectul poate fi considerabil.

Excurs: sunt mândră tare. Chiar azi dimineață la o pauză de cafea, pauză impusă de nepotrivirea orarului dintre mine și librăria Cărturești, citii despre ce se întâmplă când luminăm în experimentele fizicienilor.

Revin: O să te ţin în braţe cât vrei tu şi încă o secundă, recomandare editura Univers.

Pentru Bluma

11921808_10153009681866610_4207931683919971173_oAm anunțat Cititori pe biciclete. A avut loc Cititori pe biciclete. Am citit din manuscris. Public și aici un fragment. Observațiile sunt bine venite.

 

La sesiunea de autografe, când aștepta la coadă, începuse să-și stăpânească emoțiile.

  • Pentru cine?
  • Pentru Bluma.

A fixat-o Matei Ghita. Era conștientă de impresia pe care o făcea sau lăsa numele ei.

  • Bluma, mi-ai citit vreo carte?
  • V-am citit pe internet și articolele din Realitatea justă. Și pe viitor… Bluma împinse bărbia spre cartea semnată. Am o rugăminte, după ce terminați sesiunea de autografe, aveți pentru mine 5 minute?

Scriitorul Matei Ghita, un bărbat tânăr la 35 de ani, zâmbi. Închise cartea, își trecu mâna prin păr și se lăsă pe spătarul scaunului. Apuca pixul cu ambele mâini. Se juca cu el rotindu-l de capete. Îl lăsă pe masă și lovi ușor coperta.

  • Îți las adresa de mail. Poți să-mi scrii acolo. Aștept să-mi scrii. Presupun că vrei să-mi vorbești despre pasiunea ta.

Bluma se uită peste umăr stânjenită. O duduie cu părul creț, prins cu multe agrafe într-un coc, asculta dialogul dintre ea și Matei Ghita. Îi zâmbi. Nu primi răspuns. Se întoarse. Cu mâna dreaptă se prinse de masă.

  • Insist cu cele 5 minute. Aștept oricât este nevoie.
  • După sesiunea de autografe sunt așteptat la TVR Timișoara. Îmi pare rău.

Duduia din spate începuse să se agite. Bluma se mai întoarse și îi ceru scuze. Simțind penibilitatea situației, se aplecă și mai mult spre fața scriitorului.

  • Sunt o femeie atrăgătoare? Vă place ce vedeți?
  • Ce întrebare îmi pui și cum te adresezi?! Vă place sau îți place? Diferența de vârstă nu poate fi așa mare.
  • 13 ani. 22 eu. Îți place?
  • Ne vedem la ieșire. Așteaptă-mă acolo, o să facem câțiva pași împreună. Ai umbrelă?
  • Am. 

Luă cartea. Urechile i se înfundară pentru a doua oară în ultima oră. Îi zâmbi iarăși duduii din spate și se îndepărtă. Își recuperă umbrela de la intrare. Tresări la zgomotul declanșat de reprezentarea unei tălăngi atârnate de broasca ușii. Revăzu cutia de nasturi a mamei ei. Ieși afară în ploaie și respiră lacomă prima gură de aer. Se lipi de zid și închise ochii. Inspira cu poftă. Reținea cât putea aerul în plămâni. Tot ce se întâmplase, schimbul de replici o nemulțumea. La ea în cap se derulase altfel. În primul rând el reacționa altfel. Scenariul nu se potrivise cu faptele. Matei Ghita se amuzase. Recunoștea imediat atitudinea binevoitoare a celui care dorește să se sustragă.

Ce penibil!

Cum își înghiți vorbele, Bluma își înăbuși și sentimentele. Încerca disperată să revină la o funcționare normală comportamental. Nu o interesa interiorul, ci exteriorul. Ce prezintă, cum se prezintă și cum o să se exprime mai departe.

  • Bluma și mai cum?

În stânga ei, Matei Ghita. Întinse mâna. O retrase, se șterse de blugi și o întise la loc.

  • Bluma Căliman, viitoarea dumneavoastră iubită dacă acceptați, dacă mă găsiți atragătoare. Despre asta voiam să vă vorbesc. De fapt așa intenționam să vă atrag atenția, eu am un plan. Iubită aveți? E mai frumoasă ca mine? Eu știu că sunt.
  • Respiră. În ritmul acesta nu mai ajungi iubita nimănui. Mă sperii. Ești vreo groupy din aia care aleargă după favoruri sexuale?
  • Aveți iubită? Ai iubită?
  • Sunt singur. Tu mai ai 5 minute în care să-mi prezinți planul tău. Matei Ghita își verifică telefonul. Afară burnița. În jur, piatră cubică scoasă, șanțuri, lemne, unelte. Frig. La interior, cald. Încă îi ținea mâna. O mână osoasă, cu degete lungi. Îi dădu drumul. Se sprijini pe perete, își aprinse o țigară.
  • Am o rugăminte, să nu mă întrerupi.

Bărbatul avea ochii închiși. Își legăna ușor capul și fredona o melodie.

  • Te ascult. Mai ai 4 minute. De ce nu vorbești încă?
  • Am un blog. Mă desfășor pe o platformă gratuită de wordpress de un an de zile. Ai în fața ta o bloggeriță ambițioasă și agresivă. În scris mă refer. Mi-am propus să reușesc în viață. Îmi place să scriu, nu știu dacă am talent. Aici intri tu în scenă. Uite la ce m-am gândit eu.

Visul meu este să ajung faimoasă, o scriitoare faimoasă. Ca Simone de Beauvoir. Cu tine ca iubit șansele meu cresc considerabil. Tu mă poți învăța într-un an de zile cum să scriu. Nu am experiență de viață. O relație cu tine mă ajută să cresc și ca femeie. Tu ai 35 de ani. Sunt activă sexual, la 17 ani am avut primul contact sexual. Nici o relație, nu am prezentat pe nimeni acasă. M-aș bucura să mă accepți ca iubită pentru un an de zile, să te îndrăgostești de mine, să mă îndrăgostesc de tine, și să scriu despre asta. Fiecare pas. Începând cu această conversație. Un experiment. Tu la rândul tău poți scrie despre nebuna din fața ta, dar să nu-mi furi ideea. Un fel de Mircea Eliade și Maitreyi. Gata.

Cititori pe bicicletă

11888053_10207765380759251_506643376731029722_nAici sunt eu. Sunteți liberi să vă alegeți orice reprezentare a mea. După ce ați fixat-o, să o dați la o parte. Azi nu va fi vorba despre mine.
Am realizat chiar în timp ce scriam că nu va fi vorba despre mine faptul că o să fie puțin vorba și despre mine.
Dar nu suntem acolo încă.

O să ajungem pedalând.

O să notez pe blog despre evenimentul Cititori pe bicicletă. Ce urmează o să scriu pentru mine, pentru a organiza haosul minții mele.

Cititori pe bicicletă este un eveniment organizat de Fundația Bega în cadrul Verde pentru biciclete.

Avem o fundație, o mișcare pentru pedalare, Verde pentru biciclete, un eveniment, Cititori pe biciclete.

Repet: fundație, proiect, eveniment. Ordine oarecum.

Ținta mea este evenimentul din 6 septembrie 2015. Sunt așteptați și provocați iubitorii de biciclete și de cărți. Numărăm două categorii: bicicliști și cititori. Nu se încadrează în aceeași clasă de obiecte, dar nici nu se exclud. Aș formula altfel, aș renunța la negație.

Bicicliștii și cititorii se manifestă separat, dar se pot conține. Manifestare și conținere, două acțiuni propuse de Cititori pe bicicletă prin oferirea unui cadru plăcut și stimulant și a unor exemple de bună practică, cel puțin așa scrie în comunicatul de presă. Glumesc, și eu sunt perfect de acord.

După pedalare, începând cu ora 10, pe platforma Timco, poposire în Parcul Botanic.

Activități în parc:

– Lecturi urbane cu sprijinul Bibliotecii Județene Timiș care va pune la dispoziție cărți pentru bicicliști.
– Ediția din luna septembrie a grupului Schimb de cărți Timișoara.
– Dezbateri și concursuri, recomandări de carte.
– Info-point al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021.
– Donații de cărți de către participanții la eveniment.
– O primă lecturare de manuscris.

Am ajuns. E vorba despre mine. Eu o să citesc din manuscris. În comunicat mai apare și campania #poartaocarte alături de numele meu. Trec peste. Nu-mi place fanfaronada, dar ascult cu plăcere și bucurie orice apreciere superlativă. Nu vreau să opresc pe nimeni. Nu glumesc. Spun adevărul.

– Tombole cu premii care constau în cărți/accesorii pentru citit oferite de către Librăria Cărturești, voucher pentru recondiționarea bicicletei în cadrul Atelierului Bicicle TeMe oferit de către Fundația Bega, vouchere care constau în abonamente full-fitness de o lună oferite de către SmartFitStudio, căni oferite de Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021.

Același eveniment se va desfășura și la Lugoj organizat de Lugojul Pedalează.

Sfârșit. Pun punct și un post-scriptum.

Foto: Flavius Neamciuc.
Model: Paula Dunia Aldescu.

E puțin vorba și despre mine.