Zice Dunia

Am în jurul meu diferite tipologii de femei. Remarcabil este că atrag îndeosebi o trăsătură anume: militantele. Luptă femeile astea pentru niște principii desprinse parcă din teoriile lui Paul Ricoeur. Erudit spus, raționalizează conform unei valori, nu unui scop.

Le pasă prea puțin de ceea ce spune lumea. Urmăresc cu intensitate calitatea și pasiunea în relația lor. Copiii nu le definesc, certurile cu familia nu le întorc din drum, dialogurile cu mine le exasperează. Nu judec, nu le spun ce să facă. Uneori cedez și mă las provocată de semantică. Le ajut să vadă corect sensurile cuvintelor.

În urma unui episod intens cu mine și o militantă, la plecare m-a apucat de mână: Nu pleca, stai! Tu mergi la ale tale, dar eu rămân cu mine! Ce mă fac?!

Dedublarea femeilor militante le face adesea indezirabile pentru măritiș. Ele cu ele se simt extraordinar. Ele cu ele se simt execrabil. Ele se judecă. Ele se iartă.

Ele râd înainte de toate.

Foto: Diana Bodea 

Zice Dunia

De fiecare dată când citesc cărți grele, conținut, limbaj, opinii, teorie, sistem, îmi pun aceeași întrebare: Cum e posibil să existe asemenea autori, cu cititorii lor, iar lumea să continue fără nici o schimbare economică, politică, culturală?

Fac trimitere spre Paul Ricoeur, Memoria, istoria, uitarea.

În același ton, mă întreb cum părinții din zilele noastre afirmă și susțin că pruncii știu ce este cel mai bine pentru ei. Nu a citit nimeni Împăratul muștelor?

Dacă pui un gras și un slab să se împingă, cine o să cadă? Dacă pornești un conflict între o persoană timidă și una înfigăreață, cine o să câștige? Aici nu are nimic de-a face formarea mea în spirit darwinist. Aici vorbesc despre nevoia de instituții. Oamenii se slujesc de ele în aceeași măsură în care le slujesc. În cartea lui Ricoeur am găsit afirmația, deși nu-i aparține.

Disciplina e un construct, semnifică o nevoie a omului civilizat. Nu neapărat ceva ce ne dorim, dar vrem.

Îmi pun asemenea întrebări.

Mă străduiesc să trăiesc corect, dar râd înainte de toate.

Zic!

Foto: Diana Bodea

Zice Dunia: copiii se obișnuiesc cu cartea

De mai bine de un an de zile ascult Radio România Cultural când merg cu mașina. Muzică, emisiuni, știri, teatru radiofonic – se întâmplă rar să schimb. Cum plouă de două zile, muzica instrumentală și picăturile de ploaie se îmbină armonios.

În dimineața asta, după un drum și două opriri, o emisiune luă locul muzicii. Și cu câteva minute înainte să parchez, începui să trag cu urechea. Subiect: librării, case vechi, spațiul librăriei – muzeal sau acasă -, cum educăm publicul?

De nenumărate ori am auzit întrebarea. De nenumărate ori m-am întrebat. Azi nici măcar nu ascultai răspunsul. La mine în cap, educația fu înlocuită cu obișnuința.

La început, copiii se obișnuiesc cu cartea, cu librăria. Înainte de educație, obișnuință.

Trăsei pe dreapta. Parcai.

Scriu un text Zice Dunia.

Foto: Diana Bodea 

Zice Dunia. Cum arată o femeie de 34 de ani în România

Cum vârsta mea a început să fie temei pentru gratulări – Aveți 34 de ani. Nu arătați. Felicitări! – m-am întrebat serios ce o să se întâmple cu mine când o să arat de 34 de ani.

Cum arată o femeie de 34 de ani în România? Percepției despre îi lipsește claritatea. Am prietene care imediat după salut mă împung cu arătătorul între sprâncene. Când îți repari ridul ăsta? Oferte picate din cer despre colagen sau sâni măriți nu mai vorbesc. Întreținerea tinereții seamănă tot mai mult cu luptele de gherilă, iar partizanii devin tot mai agresivi.

Adoptăm ideea siliconului în sâni!
Luptăm pentru colagen!
Susținem injecțiile cu botox!

Cum bombăn neîncetat despre noile apucături despre frumusețea femeii, găsesc uneori parteneri de dialog după chip și asemănare. Într-un schimb de replici în micul chenar de pe telon, am tastat ceva ce am hotărât că deține forma memorabilă a unui aforism.

Pentru că avem creierul mai mare, la noi sânii or să rămână în sus. Din motive de gravitație, bineînțeles.

Adagiu.
Partenera de dialog m-a asigurat că silicoanele semnifică lipsa stimei de sine. Imediat am amintit despre fleșcăiala care ne va determina să apelăm și noi la doctori. Nu a fost de acord cu fleșcăiala. A corectat: Nu, din motive de gravitație. Gândul gândului și buf, s-a ivit cugetarea enunțată mai sus.

Repede am sărit la laptop să notez. Blogul reprezintă jurnalul meu de idei. Nu stă nici un editor la coadă să mă publice.

Zic!

Foto: Simona Nutu

Zice Dunia

Fericirea este supraevaluată. Nefericirea la fel. Cu depresia nu glumim, dar mai întâi e nevoie să o luăm în serios.

În lumina afirmațiilor plictisitoare de mai sus, notez o observație. Am întâlnit multe persoane care aleg nefericirea din cuplu. Singur și nefericit nu suportăm.

Nu trag nici o concluzie, nu analizez, las deoparte cinismul. Mi se pare memorabilă observația.

Foto: Simona Nutu

Zice Dunia

Sunt o îndrăgostită de limba română. Mărturisesc. Graiul meu mă umple de plăcere. Articularea cuvintelor, sonoritatea, până și sintaxa. Limba mi-a oprit gândurile de mutare. În orice loc ajungi să trăiești, vorbești limba locului.

Eu vreau să vorbesc limba mea. Sunt îndrăgostită de ea. Nu sunt singura.

Ieri l-am auzit pe Marcel Iureș spunând:

Învățați bine limba română. Respectați-o! Dați-o mai departe. Îmbrățișați-o! Contribuiți la ea.

Marcel Iureș a devenit membru de onoare al comunității UVT prin titlul de Doctor Honoris Causa.

Foto: Flavius Neamciuc

Zice Dunia

Ca orice cititor din lumea asta, se întâmplă des să așez cartea pe piept și să încep o vizualizare a unui subiect. Se schimbă perspectiva și mă agasează senzația că îmi amintesc de ceva.

Într-un asemenea moment am ajuns la concluzia că omenirea a creat pentru prima dată reprezentările despre Iad. Copiii deveniți adulți nu au suportat presiunea maturității și din disperare au hotărât că toate faptele rele, dubioase, ilegale nu le aparțin. Cineva i-a îndemnat să săvârșească infracțiuni cu grad ridicat de pericol social. Nașterea lui Lucifer stă într-un complex autonom cu care strămoșii au refuzat să se identifice.

Reprezentarea Iadului și-a cerut contrariul. S-a ivit Raiul.

Reprezentările despre Iad și Rai sunt dovezi ale refuzului maturității. Copiilor li se iartă orice, iar când iertarea nu este posibilă, răspund mama sau tata.

Mama sau tata, Dumnezeu sau Lucifer, alte nume, aceleași pretenții.

Foto: Adrian Oncu

Zice Dunia

În orice grup ajung, boemi sau conservatori, îmi ajunge la urechi: România e frumoasă, păcat că e locuită.
Într-adevăr scriu pentru a-mi confirma plictiseala. Un procent mare, copleșitor aș zice, dintre cei care deschid gura să evalueze astfel România fac următoarele:

1. Nu duc coșul de cumpărături la locul special amenajat. Săptămâna trecută parcarea de la Dedeman număra zeci de coșuri abandonate. România e frumoasă.

2. Aruncă mucurile de țigară pe geamul mașinii. România rămâne frumoasă.

3. Rămân pasivi la schimburile violente de cuvinte între două sau mai multe persoane pe stradă. România e la fel de frumoasă.

Etc!

Mă opresc, ideea am exprimat-o. România, Elveția, Suedia, Grecia, petice de pământ. Diferența au făcut-o întotdeauna oamenii și regulile. Noi ce reguli respectăm? Plângerile la adresa țării s-ar restrânge simțitor dacă oamenii ar începe să-și dea valoare prin ceea ce sunt, și nu prin ceea ce au.

În prezent suntem prea mulți mitocani.

UPDATE: Doar schimbarea atitudinii individului este începutul schimbării psihologiei națiunii. Marile probleme ale omenirii nu au fost niciodată rezolvate prin legi generale, ci întotdeauna doar prin reînnoirea atitudinii individului. Jung, Două scrieri despre psihologia analitică

Foto: Silviu Pârjolea

Zice Dunia

De când cu campania #poartaocarte am deslușit, pe lângă bunăvoința celor mai mulți, și o ușoară, dar evidentă împotrivire.

Refractarii, deși poate nici ei nu știu, nu se împotrivesc obiectului carte, ci obiectului Dunia. Unele dudui țin să demonstreze că frumusețea și succesul lor nu depind de plictisitoarea activitate a lecturii. Au dreptate. A existat de la începuturi fascinația pentru femeia frumoasă și prostuță. Gâsculițele rămân în vogă, boitele nu or să dispară, operatele cresc rândurile, bunicile sunt pe cale de dispariție.

Să-ți fii loial ție însuți, concept și formulare, ține de a deschide o carte. Vulgaritatea, mediocritatea, semidoctismul au nevoie doar de femei care să nască, iar apoi să nu mai facă absolut nimic.

Puteți să mă contraziceți. Sau să nu mă.

Foto: Flavius Neamciuc