Centrul orașului, mâncare corcită și ospătari de ocazie

Am făcut o alegere acum ceva timp: să fiu o prezență excepțională. Nu neapărat pentru ceilalți, deși mă străduiesc să nu fiu plictisitoare, ci pentru mine. Mă încântă și îmi caut des prezența. Ieri am luat prânzul la un pub din Piața Unirii Timișoara. Deloc plănuit, aș fi preferat compania Marei, dar planurile s-au schimbat.

Rămasă de una singură, tot ce am poftit a fost o salată, iar Drunken Rat îndeplinea dispozițiile mele culinare. În pub-ul ăsta țin foarte mult să mă așez la prima masă. De acolo, fix ca într-o pictură de-a lui Vermeer, am acces să observ lumea de la interior, dar și trecătorii.

Am un ritual. Scot cartea pe masă, o așez lateral, stânga sau dreapta. Observ spațiul. Pot sau nu pot să scot un cadru aparte pentru campania #poartaocarte?! Comand, insist să primesc prima dată cafeaua. Ieri am cerut însă un pahar de vin. Lipsa mașinii mi-a permis un răsfăț. Execut zeci de fotografii. Șterg și uneori reușesc să păstrez una. Postez, apoi mă concentrez pe lectură, mănânc apatic și ridic nasul din carte când intră cineva.

Recunoașteți ținuta? Pantalon trei sfert cu buzunare laterale, sandale cu șosete, cămașă în carouri, pălărie pe cap și un aparat de fotografiat spânzurat de gât. Descrierea turistului de pretutindeni. Al meu s-a nimerit să fie italian și să întrebe de bucătărie românească. Am abandonat cartea cu zâmbetul de buze. Cererea italianului mi-a reactivat niște constatări mai vechi.

Din centrul Timișoarei și din împrejurimi lipsesc restaurantele cu specific românesc. Cele care există defilează cu identitatea noastră de țărani. De acord, românii au fost majoritari țărani. Faptul acesta nu anulează un oarecare progres. Sarmalele pot fi servite și în cu totul altă arhitectură. Cunosc câteva nume de arhitecți români, dar nu despre asta aș continua să scriu.

Bucătăria românească, lipsa ei, mi se pare o problemă stringentă. Turiștii vor specific. Scoicile, burgerii colorați, salatele mediteraneene vor dezamăgi călătorul. Când a planificat concediul, a pus degetul pe România, dar când a călcat cu piciorul, când și-a odihnit fundul, a dat peste o mâncare corcită și ospătari de ocazie.

Mă încântă peste măsură mâncarea italienească. Aș merge oricând în Italia doar ca să mănânc. În România însă mi-ar plăcea să mănânc prima dată bine românește. Să recuperez semnăturile olfactive, ce exprimare pompoasă, ale bucătăriei din copilărie.

Cu siguranță nu greșesc. În mod cert afaceriștii, oportuniștii și instituțiile orașului au o abordare greșită. Ei sunt de arătat cu degetul. Vine 2021. O capitală culturală are niște responsabilități, iar studiile au arătat o nevoie a turistului de a se apropia de tot ce înseamnă specific național, includ bucătăria.

Dragă proprietar de restaurant, ce mâncare românească servești?

Recunosc, mă intrigă subiectul.

7 Comments
  • dam167
    August 23, 2017

    Cu siguranță greșesti – știu, exact stilul românesc, dar greșești. Noi nu avem o identitate culinară așa cum au italienii sau alte țări. Noi am prins de la alții și… ne-am descurcat. Povesteam la birou și noi într-o zi despre mâncărurile copilăriei și tot n-am dat de bucătăria românească. Fiecare a rămas cu nostalgia unor tradiții locale în prepararea mâncărurilor și cam atât – de exemplu unii fac ciorbele mai consistente. A, sau mai știm și noi de-astea cu sarmale, mămăligă, tochitură, dar de fapt e vorba de ingrediente aici – încearcă mămăliga cu brânză din zona Sibiului sau tochitura în zona Moldovei. Ce vreau să spun cu astea e că n-avem mare lucru și ar trebui să înțelegem și noi asta. Ne-au spus-o și străinii, dar ăia sunt răi și vor să ne fure țara. Avem și noi lucruri bune și da, pe ălea ar trebui să le afișăm.

    Puteai să alegi Miorița, lângă Zai. E un restaurant cu specific românesc. Din păcate are mai multe chestii nasoale specifice neamului decât bune, dar aia e. Prețuri mici, condiții așa și așa, servire pentru așteptări mai modeste, na. Atâta timp cât ne lăsăm influențați de tot felul de tendințe din occident mi s-ar părea aproape ipocrizie să fie numai fătuci în ie, rumene în obraji, cu pâine și sare, platouri cu slănină și Maria Cârneci în boxe. Că noi nu suntem așa.

    Așa, în loc de PS, nici în Italia nu găsești bucătăria specifică în zonele turistice.

    • Dunia
      August 23, 2017

      Dam, mută unghiul. Nu mă interesează identitatea culinară, nici aia națională. Îmi pasă însă de o mâncare românească indiferent de originile ei. Găsesc gâlceava din jurul originalității inutilă.

      E românesc să mănânc ciorbă, salată verde, salătă boeuf, orez, saramură etc. Nu originile, influențele sau împrumuturile au relevanță aici. Turistul nu caută la locul unde îți așază fundul istoria mâncării. Cei mai mulți caută o apropiere de localnici.

      Ai dat numele Miorița. Am evitat să fac asta, dar face parte din categoria oale și ulcele, identitatea noastră de țărani. Ca popor, dincolo de orice dezamăgire justificată sau exagerată, am progresat. Putem să prânzim sau să cinăm și într-un decor după o estetică actuală. Românesc înseamnă mult mai mult, iar discuțiile astea că noi nu avem nimic românesc le găsesc inutile și plictisitoare.

      Ne-am născut pe bucata asta de pământ. În loc să-mi pierd energia prin a critica, mai bine fac ceva pe pătrățica mea. Nu te-ai săturat să cauți mereu nod în papură?!

      • dam167
        August 23, 2017

        Uite că exact asta fac: nu mai caut nod în papură. Dar asta nu înseamnă că încerc să caut o imagine românească artificială care, cel puțin prin centrul Timișoarei, nu mai există.
        Tot lângă Zai (mă rog, vis-a-vis) e Vinto. Deși mâncărurile nu sunt gustări românești și nu aduc a nimic tradițional, patronul ți-ar putea vorbi la nesfârșit despre vinurile de Recaș – și poți să le încerci. Nu sunt sarmale și bere, dar e pasiunea omului prin care pune în valoare și ceva românesc – vinul. Și da, localul ăla arată că putem avea o atitudine pozitivă și putem crea ceva frumos pentru oameni.

        Mai încolo, pe Savoya, e Mokum Caffe – care e o afacere de familie și e o cafenea mică și foarte cochetă, cu tot felul de sortimente de cafea. Nu-i cunosc personal pe cei 2 care se ocupă de asta, dar tot români or fi. Deci și prin urmare și asta e românească și reprezintă același lucru menționat mai sus.

        Mai sunt multe astfel de exemple, și ăsta e românescul ăla mult mai mult. Sunt localuri mici cu tot felul de sortimente de bere românească artizanală și tot felul de pub-uri, care pub-uri sunt mai românești decât ălea originale. Ăștia suntem, nu suntem nici cei mai buni, nici cei mai răi, iar faptul că oamenii sunt prietenoși și nu te vor servi cu mâncare bună e mai românesc decât ciorba în sine.

        • Dunia
          August 23, 2017

          Pentru mine e suficient. La exemplele tale mă refer. M-ai și convins, o să merg și eu. Dacă nu ai fi mușcat cu berea și sarmalele chiar te-aș fi îmbrățisat dacă ar fi fost cu putință.
          Afacerile astea mici menționate de tine reprezintă progresul românului de la țăran la locuitor la oraș. Aș prefera mai multe locuri din acestea. Cele cu oale și ulcele au farmecul lor. Dar semnifică o parte din tot ce înseamnă românesc dincolo de orice atitudine.

          Îți mulțumesc frumos pentru comentarii. De-a dreptul revigorante.

  • Alex
    August 23, 2017

    Da, intrebarea asta mi-am pus-o si eu. Gazduiesc oameni prin Couchsurfing, vin vizitatori din toate partile lumii, si ma intreaba “bun, eu unde maninc ceva specific local?”. Iar eu dau din umeri, ca-i cam gingasa problema. Hai ca o mamaliga fac eu acasa, ba chiar si cu brinza, doar ca nu ma apuc sa fac si ritualul taierii cu sfoara.

    Insa altminteri, e destul de delicat. La Brasov am mincat la un restaurant numit “La ceaun” niste chestii super bune, si mai ales romanesti. Sper ca ingadui un link: https://laceaun.com/

    La noi .. stai sa ma gindesc. Tochitura banateana la restaurantul de linga Muzeul Satului. Lera’s, doar ca ala e aproape fast food, si-i de fapt sirbesc (dar acceptam pentru ca avem destule puncte comune). Bere Timisoreana, ba chiar nefiltrata, la restaurantul fabricii. Mititei cam peste tot. Ciorba de burta si radauteana, depinde de restaurant, ai totusi sanse bunicele sa gasesti. Karadorde, iarasi specific sirbesc, dar altminteri foarte fain.

    Poate facem un efort comun sa completam lista. De la mine ar pleca apoi mai departe catre cei care chiar cauta astfel de lucruri 🙂

    • Dunia
      August 23, 2017

      Ideea ta cere timp. Nu e rea, dar cere timp. O să mă gândesc la. Karadorde zici că are mâncare bună?

      Și locul? E frumos amenajat?

      • Alex
        August 23, 2017

        Mergeam la Kara pe cind lucram in centru. Da, mincarea este buna, la stas. Servirea destul de rapida chiar si la ora de virf. Localul este la subsol, putin inghesuit deci nu prea au loc de decoratiuni, insa eu zic ca-i cu gust. Sunt citeva ilustratii sirbesti pe-acolo, daca retin bine.

        Si da, stiu ca o asa initiativa cere timp, dar nici nu-i genul de chestie pe care s-o faci de pe o zi pe alta, sau de unul singur. Eu unul am inceput ghidul pentru surferi, cind va fi conturat o sa las link si la tine, poate gasesti lucruri de adaugat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *