Cenzura pentru simpatie sau perspectiva personală pentru autenticitate

Din discuții libere, cu subiecte la nimereală, am dedus că unii dintre dumneavoastră ați ajuns să-mi așteptați articolele zilnice publicate pe blog pentru a bea cafeaua împreună.

Sunt sinceră când vă scriu acum, și vă rog să mă credeți, am niște sentimente amestecate. Dilema constă în a permite să mă simt flatată sau în a ține cont de un fel de neliniște interioară. Fix ca atunci când ne aflăm în pericol: fugim sau atacăm?

Motivul sentimentelor contrarii ține de asumarea acestei sarcini cu răspunderi. Am un renume în comunitate bloggerilor timișoreni: sunt obraznică. Cam spun ce gândesc. Acțiunea de a deschide gura întru rostirea unor lucruri neplăcute ține și de un fel de a fi, de personalitate, dar și de o alegere personală. Țin foarte mult să spun ce gândesc.

Faptul că există în jurul blogului o reală creștere a comunității ar putea să aibă o consecință detestabilă pentru mine: cenzura. Am scris doi ani în anonimat. Eu nu am fost Dunia. Eu sunt Dunia prin transformare. Lipsa stimei de sine, incapacitatea de asumare, rușinea prost înțeleasă și o anumită mentalitate au creat-o pe Dunia. Când am demarat procesul de autoeducație și a devenit posibilă expunerea cu propriul nume, Paula, Dunia ajunsese să aibă o existență separată și independentă. Nu mi-a părut rău, am perceput-o ca o versiune mai bună a mea.

Un al doilea motiv pentru care am scris sub numele Dunia: cenzura. Familia și prietenii impun un control. Întrebările lor supărătoare au forță. Despre cine ai scris acolo? Pun pariu că despre. De ce ai exagerat acolo? Sunt sigur că nu s-a întmplat fix așa. Eu sunt personajul din articolul ăla?

Plasticizarea pare să fie complet necunoscută. Am trecut prin diverse faze și etape. Când am realizat că scrisul contează cel mai mult pentru mine, a scăzut influența lor. Am ales scrisul și rațional am hotărât să nu-mi mai pese. Stați în jurul meu, vă asumați posiblitatea de a mă inspira. Nu o să renunț la scris. Scrisul sunt eu.

Cu informația cea nouă, îmi așteptați articolele, risc din nou să iau în calcul sentimentele și convingerile dumneavoastră. Nu-mi fac nici o favoare dacă accept cel mai mic control. Textul de azi mă obligă să-mi rămân mie fidelă.

O să scriu în continuare ce gândesc. Sunt suficient de educată să mânuiesc cuvintele astfel încât să rămân politicoasă în timp ce transmit adevăruri neplăcute. La Timișoara lumea se îmbracă urât. Bloggerii sunt persoane agreabile, dar au conținut slab pe site-uri. Parentingul are o latură hidoasă care ne împinge să creștem o generație de antieroi. Avortul trebuie să rămână o decizie personală. Veganii nu au nici un drept să-i numească criminali pe aceia care consumă carne. Există viață și fără Dumnezeu. O mamă despărțită rămâne femeie cu nevoi sexuale de satisfăcut, iar un copil nu-i distruge viața. Limba maternă e una singură, iar noi ne creștem copiii pentru o viață în altă parte Etc!

Relatarea frumoasă este singura mea grijă. Cine ia personal percepțiile mele nu mă privește. Problema e la celălalt.

Concluzie: nu o să existe cenzură. Scrisul are prioritate.

Mulțumesc pentru înțelegere, dacă să am parte de.

Foto: Simona Nutu

0 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Te rog sa rezolvi enigma de mai jos: *