Cum înfăptuiește primarul agenda lui de conducător al cetății.

Circumstanțele au făcut să repet. Sunt blogger de 11 ani. Scriu de atâția ani despre mine. Să nu cumva să înțelegeți greșit. Nu mă plâng. Îmi place prea mult de mine în prezent. Mă simt prea bine cu mine. Asta nu m-a oprit din a mă chestiona. Nu s-au săturat oamenii de mine? Nu i-am zăpăcit în felul cum mă contrazic? Nu s-au plictisit de o reprezentare a mea de căutătoare a unui sine interesant?

După primele întrebări, nu puteam să mă mai opresc. Gândeam interogativ. Uneori mă încearcă senzația că nu mai am nimic de zis. Am acceptat destul de repede și din prima tinerețe, că literatură voi face sau nu voi face. Dar nu o să mă opresc din scris. Așa îmi reprezint viața, prin cuvinte, prin povești, prin interpretări și căutări.

Felul aceasta de a fi nu mă face necesară. Dacă nu devin necesară, nu mă vând, iar dacă nu mă vând, înseamnă că eșuez în munca mea. Bloggerul are condiții de îndeplinit, iar una dintre ele ține de persuasiune. Fantazez intens. Mă închipui un fel de Socrate. Nu e delir, nu înlocuiesc realitatea și nici nu m-am întors cu spatele la ea. Pur și simplu îmi doresc cu febrilitate să am ceva de spus, ceva interesant, haios, util. Reușesc în unele articole. Primesc mailuri care îmi confirmă. Da, țin la unele confirmări.

Atenție însă cine vă confirmă. Ar fi de preferat să vină de la o persoană care vă ajută să creșteți, care vă împinge înainte. Sunt conștientă de raritatea acestor persoane. L-am pierdut pe Sorin Oncu și nimeni nu i-a luat locul de veritabil contribuitor la dezvoltarea mea. Persoana lui va rămâne de neînlocuit. Mă frământ de multe ori în felul acesta. Strâmb din nas când îmi identific nerăbdări, victimizări, grandori. Mă corectez cât de repede.

În societate, într-un grup sau altul, când simt că mă sufocă nimicurile grandioase ale oamenilor, locvacitatea pune stăpânire pe mine. Vorbesc ca să nu fiu obligată să ascult. Mă irită mirările teatrale ale adulților, nedumeririle timișorenilor despre felul cum înfăptuiește primarul agenda lui de conducător al cetății. Adulții nu se mai miră, adulții acționează. Interogațiile stupide le vin bine studenților și elevilor. Ei nu au aflat diferența dintre teorie și practică. Avântul tinereții le justifică mirările. Cred că pot corecta lumea. Nu greșesc. Unii chiar reușesc, dar nu ăia care se miră și bat obrazul. Rezultatele își au sursa în acțiune. Dacă cetățenii s-ar mira mai puțin și ar acționa mai mult, orașul ar avea alte șanse să se așeze în istorie și în imaginar.

E clar că mă enervează oamenii. Îi iubesc în același timp. Când întâlnesc caractere care mă împing înainte le sorb cuvintele. Ascult. Tac. Admir. Aveți pe cineva în cercul de apropiați cu o asemenea însușire? Să vă țină muți? Îmi exprim intenția de a-l cunoaște dacă este de acord. Exclam de acum, Ce om!

Vă încurajez să țineți aproape oamenii sinceri, oamenii care vă ajută să înaintați.

În absența unui asemenea om, eu citesc Noica și Freud. Mă țin o vreme cu ochii în tavan. Uite așa mi s-au mutat reprezentările în viață, privind tavanul.

1 Comment
  • Bristena
    noiembrie 15, 2018

    Din pacate nici eu nu am in jurul meu un om sincer care sa ma ajute sa inaintez.
    In lipsa lui am intrat intr-un proces lung de analiza personala. Am inceput sa rafinez cartile si blogurile pe care le citesc si caut sa ma inteleg si totodata sa accept lumea cu ajutor din partea lor.
    Si, totusi, inca ma oboseste sa vorbesc pentru a nu-i mai asculta pe ceilalti…

    Iti multumesc pentru articole.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *