Curs de filozofie povestită XIX

12007169_1051117084898445_333813603_nÎn sfârșit mă țin de cuvânt și reiau cursul de filozofie povestită. Ne aflăm la finalul lui. După cursul de azi, despre Marx, mai rămân de făcut două. Ar mai fi fost trei, dar am decis să sar peste Freud. Blogul mustește de învățăturile lui.

KARL MARX 1818-1883

Punctul de plecare a lui Marx a stat în filozofia lui Hegel, dar s-a distanțat de felul în care Hegel înțelege spiritul universal.

După Hegel, filozofia primește o orientare cu totul nouă. În locul marilor sisteme speculative apar filozofii ale existenței sau filozofii ale acțiunii.

Marx spunea că până atunci filozofii se mulțumiseră să interpreteze lumea în mod diferit, în loc s-o schimbe. Gândirea lui Marx are un scop practic și politic. El era filozof, istoric, sociolog și economist.

Despre Marx însuși se spune că a devenit marxist în jurul anului 1840, dar lui nu i-a plăcut termenul. Prietenul și colegul lui, Friedrich Engels (1820-1895) a contribui la ceea ce atunci s-a numit marxism. În secolul următor, Lenin, Stalin Mao și mulți alții au contribuit la dezvoltarea marxismului sau a marxism-leninismului.

Marx era de părere că în primul rând condițiile materiale ale unei societăți determină modul de gândire. Aceste relații materiale sunt determinante și pentru dezvoltarea istorică.

Hegel explicase că dezvoltarea istorică se naște din tensiunea contrariilor care dispare printr-o schimbare bruscă. Forța care face istoria să meargă înainte o numim spiritul universal sau rațiunea universală.

Marx voia să dovedească că schimbările condițiilor materiale de viață sunt decisive pentru istorie. Nu premisele spirituale într-o societate duc la schimbările materiale, ci relațiile materiale le determină și pe cele spirituale.
Forțele economice dintr-o societate sunt cele care produc schimbările în toate celelalte domenii și împing înainte istoria.

Pe vechii filozofi nu-i interesa în mod deosebit dacă cunoștințele duceau la îmbunătățiri practice de vreun fel sau altul.

Raporturile de ordin material, economic și social dintr-o societate erau baza societății după Marx. Felul în care se gândește într-o societate și instituțiile ei politice, legile și nu în ultimul rând religia, morala, arta, filozofie și știința, Marx le numea suprastructura societății.

Între bază și suprastructură există interrelații reciproce sau dialectice, materialism dialectic.

În baza societății deosebim trei planuri.

Jos: condițiile naturale de producție (relațiile date de la natură sau resursele naturale).

Mijloc: forțele de producție ale unei societăți (unelte, ustensile).

Sus: relațiile de producție ale societății (cine stăpânește mijloacele de producție. Organizarea muncii, adică împărțirea lucrului și raportul cu proprietarul).

Potrivit lui Marx, modul de producție într-o societate determină ce relații politice și ideologice vom găsi în ea. Nu credea într-un drept natural valabil pentru toate epocile.

Întreaga istorie, spunea el, e istoria luptei de clasă.

Istoria se ocupă în primul rând de acela care stăpânește mijloacele de producție.

În fazele istoriei a existat, după Marx, o contradicție între clasele sociale dominante: în societatea sclavagistă, cetățenii liberi și sclavii, în societatea feudală, seniorii și iobagii, iar mai târziu dintre nobili și burghezi.

Marx vedea contradicția dintre capitaliști și proletari, între cai care posedă mijloacele de producție și cei care nu posedă. Clasa stăpânitoare nu cedează de bună voie puterea, o schimbare se poate produce prin revoluție.

Marx era preocupat de trecerea de la societatea capitalistă la una comunistă.

Avea opinii cu privire la munca omenească. S-a interesat ce se întâmplă cu oamenii când muncesc; o relație reciprocă sau relație dialectică între om și natură. Când omul prelucrează natura, atunci și omul este la rândul lui prelucrat.

Felul în care muncim ne influențează conștiința. Munca este ceva pozitiv, ceva care ține de natura condiției de a fi a omului. De aici pornește critica distructivă a lui Marx la adresa modului de producție capitalist.

În sistemul capitalist, muncitorul lucrează pentru altul. Munca devine ceva în afara lui însuși, nu-i aparține muncitorului. Muncitorul devine un străin față de propria muncă și față de el însuși. Își pierde demnitatea. Marx folosește un termen hegelian: ALIENARE.

În societatea capitalistă, munca e organizată în așa fel încât un muncitor face în realitate o muncă de sclav pentru o altă clasă socială.

În 1848, Marx a publicat împreună cu Engels un manifest comunist. Prima propoziție din acest manifest: O stafie bântuie prin Europa – stafia comunismului.
Finalul: Proletarii nu au nimic de pierdut decât lanțurile. Ei au de câștigat o lume. Proletari din toate țările, uniți-vă!

Marx vorbește de exploatare.
Muncitorul produce marfă, iar marfa are o valoare de schimb, de vânzare.
Dacă scazi salariul muncitorului și alte costuri de producție din vânzare, rămâne o sumă. Marx o numește plus valoare sau profit.
Un capitalist își însușește o valoare pe care a creat-o muncitorul.

Astfel ajungem la dictatura proletariatului; proletariatul va reprima prin forță burghezia. După aceea, dictatura proletariatului va fi înlocuită de o societate fără clase, adică de comunism, o societate în care mijloacele de producție aparțin tuturor – deci poporului însuși.

Munca va aparține poporului și alienarea va înceta.

Marxismul a dus la mari schimbări. Socialismul a înlăturat o societate inumană.

După Marx, mișcarea socialistă s-a scindat: în social-democrația și leninismul.
Social-democrația voia să adopte o evoluție treptată și pașnică spre socialism. A devenit dominantă în Europa Occidentală.
Leninismul credea mai departe că numai revoluția poate combate societatea de clasă și a devenit important pentru Europa Răsăriteană, Asia și Africa.

Notă: cursul este făcut după Lumea Sofiei de Jostein Gaarder.

O să revin cu Darwin.

1 Comment
  • noctambulul
    September 10, 2015

    Pertinentă teoria lui Marx. Dacă e precum a gândit el, nu știu dacă teoria lui a dus la impunerea comunismului și a socialismului, sau ele sunt o confirmare a teoriei sale.

    Finalul din teorie se aplică oare și în cazul așa-zisului exod oriental spre Europa Occidentală din zilele noastre? Ca teorie s-ar confirma. Sau e un fel de efect de bumerang al cruciadelor de acum 1000 de ani?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *