De ce mă bați, mamă? De ce mă bați, tată? De ce mă bați, fiule?

Împrejurările vremurilor m-au reținut pe un subiect: părinții care ridica mâna la copii. Încep cu o mărturisire: nimeni și nimic nu o să mă convingă vreodată că o palmă la fund ține de maltratare. Uneori mă amuz și amintesc în discuții despre biata mamă a lui Nică, o mâncau Asistența Socială și Protecția Copilului.

O să mă justific cu palma la fund. O să pară că mă contrazic în primă fază. Cunoașteți fragmentul din Kafka, Scrisoare către tata, cu paharul de apă? Nu-i nimic dacă nu-l știți. Citiți!

Știu că într-o noapte am început să scâncesc necontenit după apă, sigur nu pentru că mi-ar fi fost sete, ci probabil în parte ca să fiu nesuferit, în parte să mă distrez așa, singur. După ce ai constatat că mai multe amenințări grave nu ajută la nimic, m-ai luat din pat, m-ai scos afară pe balconul dinspre curtea interioară și m-ai lăsat să stau acolo un timp, numai în cămașa de noapte, în fața ușii închise. Nu vreau să spun că măsura n-ar fi fost justificată, poate în cazul respectiv nu se putea obține altfel odihna în noaptea aceea, însă vreau să caracterizez prin asta metodele tale de educație și efectul lor asupra mea. După această întâmplare bănuiesc că am fost un copil ascultător, însă am rămas de atunci cu o rană lăuntrică. N-am reușit niciodată, așa cum era firea mea, să leg laolată cum se cuvine ceea ce era pentru mine de la sine înțeles plânsul acela fără sens după o gură de apă și ceea ce era cu totul înspăimântător în faptul că am fost scos afară din casă. După ani de zile încă mai sufeream la gândul chinuitor că omul acela uriaș, tatăl meu, autoritatea supremă, putea veni să mă tragă afară din pat, aproape fără motiv, și să mă scoată în toiul nopții pe balcon, și că deci, în ochii lui, eu nu însemnam nimic.

Scot din fragment următoarele: efect și fire. De aceea o palmă la fund poate și nu poate fi brutalizare. Dacă ne ascultăm copiii, niciodată nu o să-i traumatizăm prin măsurile luate pentru educația lor. La cei mai mulți dintre noi palma la fund semnifică o zguduire mai puternică, un semnal de alarmă pentru părinți disperați și neputincioși ca să protejeze copilul inconștient de pericolele care-l pândesc.

Restul, asemenea lui Kafka, au nevoie de multă empatie.

Las acum palma la fund și trec la bătaie ca metodă de educație. Dacă m-aș lăsa pradă nervilor, v-aș minuna cu o vulgaritate ieșită din comun la vorba românească Unde dau mama și tata crește. Fals!

Ca mamă, nu mi-am bătut niciodată copilul. Mara are 7 ani. Adevărat, în imaginar s-a întâmplat să o izbesc de câteva ori cu capul de pereți. În fața ei, am încercat și mi-am verificat empatia. M-am transpus de multe ori în durerea ei și am descoperit că avea dreptate. Nu pot să-mi bat copilul de rușine și rușine ar fi necesar să simtă toți părinții care practică bătaia. Bătaia nu e ruptă din Rai. Bătaia reprezintă o neputință și un interes imediat al adultului: de potolire a copilului nesupus.

Cum să ridici mâna la un copil, iar apoi să stai în fața lui și să-i pretinzi ascultarea, iubirea, atenția? Copilul e o persoană, dar cu nevoi speciale din cauza fazelor de dezvoltare ale individului. Dacă îți permiți să lovești, o faci prima dată din cauza cantității: mare, mic. Tu ești mare, el e mic, iar cel mic e lipsit de apărare. În câțiva ani, cel mic e și el mare. Ce anume îl reține să nu lovească înapoi? Iubirea părintească? Iubirea asta l-a lovit cu sete pentru binele lui, i s-a spus. Să reacționeze mimetic? Identificare cu mediul în care trăim a produs o știință: psihanaliza.

Prea puțini copii ridică mâna la părinții lor. Dar excepții există și eu personal nu le pot condamna. De ce mă bați, mamă? De ce mă bați, tată? De ce mă bați, fiule?

Ușor se ridică mâna și lovește, dar e de plumb privirea care urmează. Îmi doresc pentru mine să nu experimentez rușinea asta. Să o respect pe Mara ca persoană prima dată. Mara este și nu este a mea. Este mă îndreptățește, iar negația mă ține rațională. Am născut, cresc un prunc, educ un copil, las cu durere să se desprindă de mine un om.

Copiii sunt oameni. În primul rând. Repetați asta și poate mâna o să refuze să se ridice și să lovească.

2 Comments
  • o femeie
    July 18, 2017

    Daca palma e educatie si nu e bataie, atunci punem in normalitate argumentarea lovirii: doctorul da si el o palma la fiecare obez? 2 pentru fumatori? Dentistul un shut in fund la aia de nu s-au spalat pe dinti corespunzator? Sefii au dreptul un tras de ciuf pt ca am intarziat la serviciu? (azi seful intarzie, ia ziceti, ce pot sa ii fac? 😀 ).

    Cam asa.

    Doar pt ca copilul are 1/4 din greutatea noastra nu inseamna ca putem sa ii dam una in numele educatiei.

    Eu am fost batuta copil. Si zau ca am fost copil cuminte… din pacate nu am trecut peste frici si cosmaruri…. O sa reusesc, intr-o zi.

  • Dunia
    July 18, 2017

    Palma sigur nu este educație, e o reacție necontrolată. Eu nu o văd ca pe o maltratare. De asemenea am fost copil bătut. Eu am luat bătaia aia soră cu moartea. Ce să zic, limba română stă bine să exprime ceea ce unii numesc spirit balcanic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Te rog sa rezolvi enigma de mai jos: *