De multe ori scriu pentru bani ceea ce este detestabil

Am plecat la Lisabona. Am revenit de la. Sunt obosită. Mi-am zis că mai bine las scrisul pentru mâine. Nu mă ascult nici măcar pe mine.

Stau cu laptopul în poală și încerc să-mi ordonez gândurile. Mintea mi-e plină de Virginia Woolf și Fernando Pessoa. O stare febrilă descriu. Îmi simt entuziasmul și din nou mă lovesc de lipsa cuvintelor. Nu mă pot exprima.

Alerg de când mă știu pe urmele unor scriitori care m-au marcat. Lisabona m-a atras datorită lui Pessoa. În cele câteva zile petrecute în Portugalia am citit mult Virginia Woolf. I-am terminat Jurnalul. Îmi aprindeam mințile și tălpile umblând prin oraș și le răcoream în Jurnal. Cel puțin așa am avut senzația.

M-am întrebat din nou: De ce scriu? Atât Virginia Woolf, cât și Pessoa m-au provocat să mă iau la rost. Îmi lipsește disciplina. Îmi lipsesc de cele mai multe ori vorbele în conversațiile cu persoane erudite. O impostoare, asta sunt, așa mă simt!

Singură mă sabotez și nu-mi permit să-mi trăiesc viața. Ce o însemna asta? Să trăiești viața. Te naști, iar pe parcurs primești instrucțiuni despre cum să-ți aranjezi anii din viață. Intervin factori și elemente. Te asemeni și te diferențiezi. Te asemeni ca să te faci plăcut. Te diferențiezi să devii de neuitat.

De ce scriu? De multe ori scriu pentru bani ceea ce este detestabil. Hărțuită de lipsa lor, uneori scriu texte în care dau soluții. Cum să vă purtați cu pruncii, de unde să cumpărați sau ce să cumpărați, cum să vă adresați partenerului, ce să citiți, unde să călătoriți?

Pare că știu ce vorbesc, mă bazez pe reacțiile primite. În continuare complimentele mă zăpăcesc. Insultele vin cu altă intensitate. Mai scriu însă și dintr-o pornire sufletească. Nu m-a chinuit niciodată o frază. Nu am suferit din cauza formei. N-am alcătuit vreodată vreun plan. Adevărul este că scriu cum vomit. Nu stăpânesc nimic, e visceral, e dezgustător, dar eliberator la final. Mă simt bine după ce scriu, dispoziția e îndestulătoare.

O să explic de ce dezgustător. Mă suspectez de lipsă de talent, de mediocritate, de înșelăciune. Îmi falsific singură credința în capacitățile mele imaginative. Am publicat două cărți proaste. Nu recitesc ce scriu. Uneori o răsfoiesc pe ultima. La început cu oroare, cu rușine, iar apoi ridic din sprânceană. De ce frica asta? E o carte acceptabilă, de bun simț, inteligentă. O azvârl și-mi văd de treaba. Treaba mea este să mă mint zilnic că sunt scriitor.

Uneori încetez. Mă recunosc falsă. Mă cert. Mă insult.

Până la finalul zilei revin la sentimente mai bune. Scrisul mă face fericită! Aici mă diferențiez de titanii literaturii. Pe ei scrisul i-a nenorocit, le-a furat fericirea.

Mie scrisul îmi împrumută stări de bine. Acum mă simt mai bine. Firește, doar am vomitat!

Foto: Bogdan Mosorescu

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *