Din grija părinților în grija bărbaților

7NPxS0OHcRwvAPHHGTxf6aB0szkKGftan2NNkXLDVD8Oare cum reușeam? În fiecare dimineață mă trezeam la șapte fără zece, iar la șapte jumătate aveam autobuzul. Casa mea era și încă este pe deal. Autobuzul îl luam de la vale. Ce-i drept, alergam până la stație.

12 ani am mers cu autobuzul la școală. Acțiunea nu discredita. Am înțeles că în prezent te compromiți dacă alegi un asemenea mijloc de transport. Cel puțin în orașul meu natal de pe malul Dunării.

Mă ajuta și ceaiul făcut de mama înainte să plece la serviciu. Încă beau ceai în fiecare dimineață. În ora asta, de la trezire la începerea orelor, am probat diverse activități. M-am împrietenit cu un câine pe traseul meu. Cinci minute stăteam la gard cu el. Mă aștepta. Îl mângâiam, îi sărutam botul și plecam uitându-mă înapoi.

Prindeam din zbor, frânturi de conversație. La început le povesteam colegelor despre ce auzeam și îi maimuțăream pe oamenii aceia străini. Îi imitam și ne distram.

Traseul comun, întâlnirile datorate orei, au transformat străinii în niște chipuri familiare. Am renunțat să-i mai maimuțăresc, dar am păstrat obiceiul de a trage cu urechea la conversații.

Trag și astăzi. Trag cu urechea. Astfel am surprins o rostire pe un ton ridicat și prelungit al unei dudui.

Nu e treaba ta la cât am ajuns eu acasă.

M-am întristat. Am trecut fără să întorc capul spre direcția din care am auzit vocea. Am lăsat capul în jos.

Oare câte femei ajung să facă ce vor ele, când vor ele?

Multe dintre noi trecem din grija părinților, în grija bărbaților.

Și nu mă interesează părerea bărbaților sau a cuiva anume. Am observat în ultimii ani diverse femei transformându-se. M-am analizat pe mine.

Nu mi se pare corect. Ca fată, a trebuit să ascult de tata. Când ies, cu cine, la ce oră mă întorc. Ca femeie, după așteptările majorității, trebuie să asculți de bărbat.

Dar gândirea, creierul meu? Încrederea în mine ca individ, ca om educat unde este? Am devenit și plictisitoare. Repet peste tot și în fața oricui mă ascultă că suntem așa diferit educați. Femeia să facă multe compromisuri, bărbatul să-și manifeste egoismul prin atitudinea privilegiatului.

Tu ești femeie, eu bărbat, faptele se măsoară altfel în funcție de gen.

Există femei ca mine care răbufnesc. Există femei care se supun, dar există cel mai mult femei nefericite.

Și toate femeile, refractare, supuse, nefericite ar accepta mulțumite conducerea bărbatului subiect dacă li s-ar aprecia și recunoaște gândirea.

Într-un parteneriat e nevoie de încredere și disponibilitate pentru dialog. Nevoie. Subliniez. Satisfăcută această nevoie am avea de-a face cu indivizi lipsiți de agitație, cu stări de bine. Ce trebuie dat altora? Stări de spirit. Zicea el Noica.

Sugestia mea: mai slăbiți, iubiții noștri bărbați, controlul. Dragile mele femei, spuneți mai des, cu voce tare, ce disconfort experimentați în prezența esenței vieții. Suntem o specie, una sigură. Categoria de gen a adus diferențe în felul de a fi și nu de a exista.

Existăm deopotrivă. Ne respectăm diferit.

Dar.

Existăm deopotrivă.

Foto: Bogdan Mosorescu

2 Comments
  • arakelian
    decembrie 2, 2015

    prea mare obsesia controlului; prea mult frica indusa. Nu vad intre astea educatie, incredere in decizii, auto-protectie si auto-dezvoltare.
    Si ne mai miram de ce atatea abuzuri in familiile romanesti, de ce la 35-40 ani femeile decid sa plece sa munceasca departe de familie: nu mai vor supunere.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *