Dunia are oaspeți: Ne vedem în parc de Cornelia Iordache

Am anunțat comunitatea din jurul blogului de intenția mea de a transforma acest spațiu într-o redacție virtuală. Am zis, dar am și făcut.

Îmi place și practic acțiunea. A mă opri la a spune nu e stilul meu. Iar eu am un stil și sper să ajungă inconfundabil.

De la momentul anunțării am avut câteva întâlniri și mai multe discuții. Ce descoperire măgulitoare pentru mine! Mai multe persoane aspiră să se alăture blogului. Azi o să public un articol care nu-mi aparține. Invitata mea se numește Cornelia Iordache. Nu am intervenit deloc în text. Poftesc la cât mai multe asemenea articole și muncesc din greu pentru a crea o echipă în jurul meu. Pun punct aici. Vă las într-o companie bună. Primul cititor sunt eu. Al doilea este rugat să lase comentariu. Mulțumesc!

Cornelia Iordache, Ne vedem în parc

PROLOG

La fel ca o piața publica sau un local fără pretenții de bonton, parcul își etalează zilnic magnetismul. Forța naturii din urbe dă naștere, tam-nisam, unor întâlniri neobișnuite. Oaspeți, nu vizitatori sau trecători. Așa ne întâmpină acest amfitrion, la fel de generos cu oricine îi străbate aleile. Parcul e al tuturor.

Al jocului și forfotei celor cu vocea în formare. Vicleni naivi, ascunși de trunchiuri groase, pufnind înăbușit în pumn ca nu sunt descoperiți de camarazii lor.

Al sugarilor strânși la piepturi golașe de brațele obosite ale ocrotitoarelor lor. Multe dintre ele, privind prelung, stânjenite, pavajul.

Al celor cu apetit, ieșiți în pauza de masă. Din caserolele fierbinți, se înalță unduind, ca duhul din lampa fermecată, un abur cu iz ademenitor. Mai ales pentru gâze.

Al celor ghidați de karma, trosnindu-și tendoanele în poziții aparent dureroase. Al sportivilor asudați, cu antrenorul privat atârnat pe încheietura mâinii.

Al câinilor de pripas. Al celor sub stăpânire, scoși la întâlnirea cu zeița Libertas. Al stăpânului pe viața de câine, cu punga de gunoi dosită în buzunar.

Al celor care vor să scurteze drumul. Al celor care, fără țintă și ademeniți de mirosul materiei vegetale, se scufundă în visare.

Al artiștilor asteptând muza și, deopotriva, al actanților ambulanți.

Front pentru disputele liceenilor hotărâți să-și încheie socotelile.

Decor pentru îndrăgostitul care spune, cu glas tremurând, da. Sau, după caz, răspicat, s-a terminat.

Al celor proaspăt parfumați cu mers grăbit, pentru care energia zilei încape într-un pahar cu licoare-to-go.

Al odraslelor cărora li se luminează chipurile plăsmuind aventuri și li se împleticesc picioarele gonind spre locul de joacă. Al părintelui prăpăstios pentru care prenumele celui care tocmai s-a smuls din mâna lui, devine un leitmotiv.

Al vicioșilor lipsiți de pudoare, în căutare de plăceri lascive.

Al celor predispuși la romantism: culegătorii de trifoi, suflătorii în pufoase păpădii sau spărgătorii de semințe.

Al pensionarilor grupați pe teme de discuție, așteptând încruntați să se ivească de undeva un bob de scandal. Doar-doar le-o mai tăia din apăsare.

Al oamenilor străzii care, după ce au ciupit din coșurile de gunoi câte ceva, se lungesc pe bănci, cu brațele îndoite sub perne improvizate.

Al lui și al ei. Al lor. Al tuturor.

Pe curând, în parc!

Foto: Adrian Oncu

1 Comment
  • Romina
    October 31, 2017

    Felicitări, Cornelia!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Te rog sa rezolvi enigma de mai jos: *