E vremea faptelor, vremea vorbelor a trecut. ASTRA FILM FESTIVAL

Vinerea trecută, la ora asta, mă aflam pe drum. Mă îndreptam spre Sibiu pentru Astra Film Festival. Este clar, așa-i? N-am ales orașul să-mi petrec sfârșitul de săptămână, am ales festivalul.

Astra Film Festival este un festival de film documentar. Anul acesta a împlinit 25 de ani. În anul 1993 când a început, cu o corespondență scrisă la mașina de scris, își amintește directorul Dumitru Budrala, eu mă poticneam în ecuații de gradul doi și geografie. Harta, adulată în prezent, mi-a provocat și câteva coșmaruri în școala elementară.

Din acest festival, s-a desprins un alt festival, Astra Film Junior. Festivalul din festival mi-a adus o invitație. Să merg acolo cu fiica mea, extraordinara ființă de 8 ani care folosește mijloace diferite de comunicare față de mama ei. Mama ei striga la poartă să se întâlnească cu prietena, Mara efectuează un apel video pe whatsapp.

Nu am nostalgii după epoca mea. Uneori simt dorul obișnuințelor din acele vremuri, dar asta pentru că reprezentările de atunci îmi sunt familiare, iar tehnologia de azi îmi e de multe ori străină. Orice ne este necunoscut ne provoacă un sentiment de teamă. Pentru mine și schimbarea telefonului, de la butoane la atingere a stârnit o mică angoasă.

Mara mă ajută să țin pasul. Mă obligă mai mult. Sunt prea mult visătoare pentru a mă lăsa sedusă de tehnologie. Pe mine gadgeturile mă plictisesc, iar pe Mara aproape o târăsc să iasă din magazine unde se holbează la fel și fel de obiecte.

La Astra Film Junior, am experimentat împreună cu Mara realitatea virtuală. Ochelarii VR m-au pus într-o baltă cu broaște. Am privit lumea din acel unghi și am revăzut cât este de frumoasă. O broască râioasă are o perspectivă a lumii măiastră. Activitățile individului de 8 ani nu se potrivesc nu activitățile individului de 35 de ani. Există joncțiune. Doar să ți-o dorești. Eu am și un interes. Vreau o relație funcțională cu copilul meu. Nu caut să mă împotrivesc lumii ei, ci să merg alături. Am o grijă. Să o conduc inteligent prin balast. Lucruri nefolositoare enorme stau în youtube. Uităm uneori că zgura ne pregătește pentru excelență.

Astra Film Junior și-a asumat rolul de a educa prin filmele documentare. Nu a fost ușor pentru organizatori să deschidă apetitul pentru cinema-ul de non-ficțiune. Au reușit să-l mențină în viață un sfert de secol.

Pentru că e vremea faptelor. Vremea vorbelor a trecut. Ca să citez din documentarul Transalpina – Drumul Regilor. Recomand filmul cu dubla perspectivă, drumul de care și-au legat numele regii și căile umblate de zeul Zamolxis? Recomand cu bucurie, cu încredere, cu nerăbdare până la viitoarea ediție.

E dificil să mă adun într-un singur articol despre Astra Film Festival. Mai bine pun punct aici și o să mai revin cu alte texte. Nu vreau să vă plictisesc, cum nici festivalul nu m-a plictisit pe mine.

Revin. Vă las cu aceste câteva gânduri.

Foto: Simona Nutu

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *