El a devenit ei

Îmi place ideea de destin, o găsesc oarecum romantică. O găseam romantică în adolescență când visam la dragoste și la el.
Din adolescență până azi, el a devenit ei, iar dragostea a devenit. Ce? Momente, momente unice, momente de neuitat, momente kodak pe care le am atârnate pe unii pereți ai casei.
Bănuiesc că am un ton ușor pesimist. Asigur pe oricine însă că ființa mea nu aparține categoriei de femei dezamăgite în dragoste. Descriu o femeie răsfățată de tot ce presupune iubirea bărbatului.
Păstrez totuși în atitudine o nemulțumire. Mi s-a spus, în repetate rânduri și de diferite persoane aparținând ambelor sexe, că nici un bărbat nu mă va mulțumi vreodată.
Uneori mi-am permis reacția de moment și am contrazis, alteori am zâmbit condescendent, rareori am suspinat.
Viața mea de cuplu descrie un parteneriat, eu și tatăl fetiței mele suntem parteneri. Îmi pare sincer rău dacă unele femei nu înțeleg aceste rânduri. Sau unii bărbați. Parteneriatul în cuplu semnifică sau pur și simplu mustește de semnificații. Alături de un partener niciodată nu ceri voie sau nu ți se permite, alături de un partener te consulți.
Asemenea multor femei, și eu am fost crescută pentru căsătorie. Mamanu, chiar și tata aduceau de multe ori în discuție ziua nunții, cum va fi, cum se va organiza, în ce farfurii vor mânca nuntașii. Îmi amintesc acum că tata și-a exprimat chiar dorința ca măcar una dintre fete să aibă o nuntă țărănească, în cort, cu castroane de pământ și linguri de lemn.
Nu s-a întâmplat.
Ieri sau alaltăieri parcă, m-am surprins convingându-mă să nu fac niciodată acest pas. Nu port în mine dorința de a ajunge doamna bărbatului, dar toată ființa mea urlă că este egala bărbatului.
De pe această egalitate, miorlăi la filmele romantice. Îmi șterg ochii cu ciudă și cu rușine. Nu există el, există ei, nu există unicul, ci cel mai potrivit. Pentru prima dată, gradele de comparație au sens, în rest sunt fără sens și se folosesc în cele mai neinspirate situații. O mama nu are niciodată cel mai frumos copil.
Așadar, am fost crescută pentru căsătorie, pentru supunere, pentru bărbat. Am eșuat la toate cerințele. Credeam cumva că din egoism mi-am dezvoltat individualitatea, dar m-am înșelat.
Tot ce sunt azi, tot ce manifest azi stă în acțiunile mele. Am acționat în viața mea. Mi-am satisfăcut curiozități, am pus întrebări, am gândit, nu m-am supus, am pierdut uneori, am suferit alteori, am provocat dureri câtorva persoane.
Îmi pare rău pentru unele dureri, dar constituie acum lecțiile mele, lecții din care încă trag învățăminte.
Prezentul mă ascultă uneori cum îmi repet lecțiile cu voce tare, așa cum procedam la școală, după ce învățam o lecție, mă plimbam prin camera cu caietul, coperți verzi dacă era de geografie, sau maro dacă era de istorie.
Cu voce tare.
Azi îmi spun cu voce tare că asta sunt, asta, nu alta și pot merge mai departe cu ceea ce sunt sau pot să bat pasul pe loc încercând o experiență negativă a ceea ce nu sunt.
Fiecare să fie, doar să fie.

2 Comments
  • Claudia
    decembrie 4, 2013

    Imi plac vremurile pe care le traim pentru ca existenta „lor” face parte din normalitate, iar existenta „lui” si cautarea unui El tine de alegere, de acceptare a ceea ce esti sau a ce-ai putea fi, nu de o intamplare la inceput de viata pecetluita pe viata si tratata ca atare pana si in cele mai nefericite momente.

    Lipsa unei casnicii in acte „obliga” la asumarea responsabilitatilor in lipsa unui contract. Si e mult mai puternica pentru ca nu exista un „da” spus candva, ci un „da” spus zilnic. Iubirea mult dorita, a-l gasi pe acel EL sau pe acea EA au legatura doar cu cat de veridic ne raportam la relatia de cuplu in care ne aflam.
    Poti fi fericit si fara a crede ca cel de langa tine e sufletul tau pereche, poti fi chiar mai fericit decat daca ai fi cu sufletul pereche. Ideea asta de pereche e buna de idealizat o vreme pana cand ajungi sa te cunoasti, sa stii cine esti cand iubesti. Daca chiar iubesti.

  • dunia
    decembrie 5, 2013

    Claudia, să știi că eu nu sunt împotriva căsniciei, chiar deloc. Căsnicia, actele constituie e experiență. Iar omul cu un caracter frumos își asumă responsabilități cu sau fără primărie.

    Despre sufletul pereche ar fi ceva de scris, atât pentru, cât și contra.
    Acum vreau să mai adaug că sunt prea puține persoane care se cunosc, care fac ceva în această privință.
    Unora nici nu li se permite. De exemplu unele femei care au trecut din grija părinților în grija bărbatului. Acele femei nu au habar cine sunt, ce pot, ce ar putea deveni.

Dă-i un răspuns lui dunia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
14 − 9 =