Experiența vedetismului

Omul a cucerit cerul, cerul nu mai este o limită. Zburăm azi dintr-un colț de lume în alt colț de lume.
Faptul acesta aduce mult cu o hoție, i-am furat timpului ordinea succesiunii evenimentelor. Zborul a demonstrat că putem să grăbim timpul.
La fel ca zborul, internetul a grăbit și el timpul.
You ve got mail nu este doar un film, you ve got mail a devenit o esență a comunicării, a conexiunii instant.
Platformele de comunicare, un alt mijloc al internetului, au transformat chiar o stare de fapt. Anonimatul nu mai reprezintă un dat al omului obișnuit, ci o alegere. În prezent alegem anonimatul.
Prin facebook sau oricare altă platformă, omul experimentează vedetismul. Viața intimă pășește în viața socială.
De câțiva ani experimentez vedetismul. Am acceptat de bună voie, luată de un val de amuzament la început, să devin persoană publică. Am creat-o pe Dunia, să-mi rămână numai mie Paula. Într-un final am aruncat-o și pe Paula în viața plină de uși și ferestre deschise ale Duniei.
Prezentându-mă în fața unui număr de oameni, în loc să-mi sporesc atenția și grija pentru sine, am acționat la fel de nestingherită, de liberă, de fără obligații în ceea ce-i privește pe cititorii acestui blog.
O regulă, atunci când treci de la anonimat la public, constă în străduința de a-ți cunoaște publicul. Eu mă adresez unor oameni. Datoria mea era să încerc să-i cunosc, să duc până la capăt acest drum pe care am apucat.
Nu am făcut asta. Am scris în continuare despre ceea ce mi-a plăcut, despre cărți, spectacole, întâmplări de viață, transformări sufletești.
Fără să sufăr de un delir de grandoare, nu mi-a păsat ce anume ar dori cititorii să citească pe blogul meu. Am observat unele preferințe pentru subiectele cu parfum de la subsuoară, acele texte în care par să mă confesez, dar mai ales mă lamentez. O altă preferință, textele debușeu, acele texte închipuite ca o piață unde schimb impresii, judec, critic, chiar atac diferite forme sau sisteme ale vieții civilizate.
Într-un mod absolut firesc, ar fi trebuit să urmez aceste preferințe. Să scriu despre texte debușeu, să comercializez serviciile mele de blogger.
Doar că eu mi-am refuzat evoluția și statutul de blogger. Am declarat că sunt om cu blog, nu blogger.
Am declarat că sunt autodidact. Am mărturisit că mi-am descoperit multe lacune în educație. Mi-am recunoscut complexul de inferioritate, iar uneori, am suprapus peste complexul de inferioritate măreția ființei mele. Contrar tehnicii contrapunctului, nu s-a format un tot organic.
M-am deșirat, m-am împrăștiat pe blog fără grijă pentru cititori, fără rezultate în corectarea propriei ființe. Am căutat să mă sprijin și m-am lovit de singurătate.
În toată deznădejdea, am momente de luciditate. Mă trezesc în mine și îmi fac cunoscut, privindu-mă în oglindă sau meditând, că doar eu pot să mă salvez.
Nu există Făt Frumos, nu există maestru sau prieten care să mă salveze de mine însămi.
În punctul ăsta sunt eu azi sufletește.

8 Comments
  • Claudia
    mai 6, 2014

    Asta e tipul de articol a carui existenta o inteleg prea bine. Continutul lui iti e particular desigur, dar existenta lui imi subliniaza niste stari pe care oamenii cu blog si nu bloggerii le au.
    Cand nu dai un scop extrinsec blogului, astepti sa primesti ceva in schimb. Si astepti putin si tocmai acest putin nu vine sau e prea greu formulabil de catre cititori.

    Faptul ca am devenit „publice” din anonime (Paula din Dunia, Claudia din MeetTheSun) nu e o intamplare ci e o evolutie fireasca pentru ca in definitiv mesajul nostru este acelasi, motivele anonimatului fiind estompate de neintamplarea a nimic rau. Desigur, ar fi functionat ca strategie de blogging daca ceea ce scriam era traficabil si tocmai doza de mister era propulsorul. Se practica inca anonimatul pe post de marketing cu toate ca facebook-ul a reusit sa produca multe renuntari la el – pana la urma e si relativ obositor sa te tot dedublezi in omul cu blog…

    Ce traiesti tu de fapt e insa altceva.
    Lipseste o critica a ceea ce scriem, lipseste un feedback real, lipseste o analiza pe text, iar balanta dintre textele pe care noi ca autori le consideram reusite si cele la care cititorii rezoneaza e mereu inclinata spre cele din urma…

    Omul cu blog simt impingerea spre „ceea ce se cere”, dar omul cu blog nu poate exista daca nu se exprima firesc si lupta de aici vine, nu dintre nume versus nickname.

    Se cere „barfa” (cand citesti doar ca sa vezi ce mai face cineva tot un fel de barfa e), se cere marturisirea, se cere coaja uamna si nu miezul si in conditiile astea de expunere unilaterala (cititorul e doar obisnuit sa primeasca) nu e de mirare ca omul cu blog are tot felul de trairi…

    Ca cititor: „scrie Dunia mai departe, suntem aici, citim, suntem aici tocmai pentru ca scrii in stilul tau”, ca om cu blog: „trage aer in piept, iesi la o plimbare, deschide word-ul, scrie pentru tine, suntem singuri”.

    p.s. stii ca toata lumea are impresia ca citeste printre randuri chiar si atunci cand nu citeste randurile??!

  • noctambulul
    mai 6, 2014

    Dupa ce am terminat de citit, am constatat ca daca ai include aceasta postare intr-o viitoare carte cu pasaje sau paragrafe preluate de pe acest blog, aceasta postare ar trebui plasata in urma cu vreo cateva postari (postarile aranjate cronologic, asa cum sunt ele publicate aici). Schimbarea s-a produs deja (vezi penultimul paragraf)!
    Omul cu blog se numeste blogger… Sunt anumiti bloggeri care posteaza cu o rata uimitoare (de cateva ori pe zi). Observ la tine un gand, o tentativa de a trece de la postarea calculata, programata, ideatica, la postarea „comerciala”. Un blog este un jurnal (personal) online. Cred ca te referi la termenul de „blogger” ca la un individ ce publica articole potrivite pentru un ziar (mai important sau mai putin important), iar asta duce cu gandul la articole pe bani. Intentia de a te indrepta cu blogul spre comercial va denatura esenta acestui blog asa cum este el acum, sau asa cum a urmat cursul pana acum (pentru ca este o schimbare, o evolutie evidenta a sa in timp). Daca te hotarasti sa faci asta, poate ar fi mai bine sa o faci in paralel, pe un alt blog (blogger.com permite treaba asta folosind aceleasi credentiale).
    S-ar putea ca aceste ganduri de schimbare sa vina in urma ultimelor lecturi filosofice…
    Cat despre salvarea de tine insati, cei de la Sirenia au o piesa intitulata Save Me From Myself. Enjoy!
    http://youtu.be/BwdtfuKkN3E

  • Dan Vaideanu
    mai 6, 2014

    Nu există Făt Frumos?

  • dunia
    mai 7, 2014

    @Claudia

    Evoluția e firească în viața fiecăruia dintre noi. Separat, oamenii cu blog sau bloggerii suportă pe lângă dezvoltare personală și diferite influnțe datorate situațiilor și împrejurărilor.

    M-am așezat să scriu acest text într-un unic gând, nu am făcut niciodată nimic pentru interesul cititorului, doar pentru mine.

    Să fiu acuzată de egoism ar fi nedrept. Poate ușor nepăsătoare la nevoile psihologice ale cititorilor.

    M-am consolat, cititorii trebuie să fie după chipul și asemănarea mea, nu invers.

    Sper să nu par mândră.

    @Bobby

    Stai, stai, stai!

    Deja ai observat o tendință spre comercial? Nu că aș vrea să te contrazic, oricum am avut pe blog articole plătite.

    Nu am avut și nici nu am intenția să mă duc în acea zonă, de aceea am și scris textul. Și eu am observat de-a lungul anilor care texte au mai mult trafic, ”cu parfum de la subsuoară” cum m-am exprimat, dar nu m-am lăsat influențată de asta.

    Eu am stabilit că nu am făcut asta deoarece nu am avut și încă nu am nici un plan pentru blog. Deși public de ceva timp zilnic, cu excepții, bineînțeles, conținutul e absolut boem.

    Dezordinea e la ea acasă.

    @Dan

    Nu există, Dan, nu există. Și nu e prima dată când exprim această părere.

    • noctambulul
      mai 7, 2014

      Nu am observat tendinta, dar in aceasta postare „oscilanta” pari a avea chiar tu aceasta tendinta, aceasta curiozitate de a testa si comercialul. Cand ai scris „bloger” parca acest inteles ai fi vrut sa i-l asociezi…
      Oricum schimbarea s-a produs. Linia „melodica” a evoluat de cand iti urmaresc blogul!
      Shine On You Crazy Diamond! (asta ca tot am avut cea mai plina de activitate postare pe Google Plus de pana acum!)

      http://youtu.be/9zACEJdFOpA

  • Alex
    mai 15, 2014

    Articolul tău îmi demonstrează o chestie: merită să ai blog fie doar pentru aceste momente de revelaţie cum ai avut tu, sau momente de tensiune interioară care se fructifică în descoperiri despre persoana proprie.

    Blogul este o unealtă, nimic mai mult, un sait într-un anume format semi-standardizat. Unii îl folosesc drept jurnal, alţii drept tribună, în fine alţii drept gazetă scrisă de-un singur autor.

    Chiar nu contează distincţii forţate între „blogher” şi „om-cu-blog”. Eşti blogheriţă atâta vreme cât scrii pe blog, tot cât eşti şoferiţă atâta vreme cât stai la volan (sau zugrav cât ai bidineaua în mână).

    E o banalitate nudă faptul că în spatele cuvintelor stă un om, totuşi. Cititorii sunt şi ei oameni. Ai putea fi un şofer prost dacă nu respecţi regulile codului rutier, însă blogingul nu are prea multe reguli pe care să tragi o persoană la răspundere. Nu prea există bloger prost, în sensul raportării omului la această preocupare. Critica sau laudele se adresează direct persoanei.

    Faptul că te împrăştii pe blog nu este în pofida cititorilor sau vreun deserviciu adus lor; este fix în folosul lor, le dai acces într-o zonă altfel ascunsă a unei persoane străine.

    Partea faină este când constaţi că aceste pătrunderi ale publicului în părţi pe care le credeai intime şi de nearătat nu te demolează nici pe tine, nu-ţi provoacă rău, sau în fine nu mai mult decât dacă aceleaşi interacţiuni dacă s-ar fi întâmplat în realitate. Publicul te ajută să te cunoşti prin ochi străin, instrument puternic dar şi eficient în mâinile cuiva priceput.

    Desigur, în lupta cu tine însăţi audienţa nu te poate ajuta. Se pot însă forma raporturi între autoare şi cititor, prietenii care durează dincolo de pixeli. Iar prietenii te pot ţine de mână când îţi înfrunţi demonii. Nu-i puţin lucru.

  • Alex
    mai 15, 2014

    Şi apropo, nu înţeleg cum se face, dar de fiecare dată când îmi vine să comentez la tine îmi vin în minte întregi eseuri. Din care jumătate n-au legătură cu textul original ..

  • dunia
    mai 16, 2014

    @Alex

    Dacă scrii mult, înseamnă că ai ceva de zis. Eu mă bucur că am reușit să te provoc.

    Iar ce ai zis despre prieteni, ai absolută dreptate, e un lucru mare, aproape nemăsurabil.

    Și în general sunt de acord cu ce ai scris, blogul este o unealtă, merită să-l ai, ești blogger atâta vreme cât scrii pe blog etc. Într-un fel, completezi ce am scris eu și exemplele ajută pentru o mai bună înțelegere.

Dă-i un răspuns lui Dan Vaideanu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
11 − 1 =