Extravaganța de a nu renunța la tine

În ziua pe care am petrecut-o la Brugge, ne-am plimbat, am lălăit, îmi place cuvântul asta, dar mai ales ce exprimă, am avut parte și de o expoziție Saldavor Dali.
De acestă expoziție o să mâzgălesc azi. Am tot avut parte de Dali în călătoriile mele, la Praga m-am mai delectat cu o parte din pânzele sale și așa am aflat că a pictat inspirându-se din Infernul lui Dante.
La Brugge, am descoperit că s-a inspirat foarte mult din literatură, eu m-am zgâit foarte mult la niște pânze după Bătrânul și marea de Hemingway. Am zâmbit puțin, căci mintea mea, în timp ce ochiul încerca să prindă și să se conecteze cu ea, țopăia prin coincidențe.
De ce Cuba? E un semn? Să merg în Cuba, să mă gândesc la Cuba?
Este oarecum greu, căci mintea mea cuprinde lumea întreagă. M-au amuzat elefanții lui distopici, că tot mi-a vorbit un prieten despre distopie, chiar dacă aici atrag atenția doar asupra anomaliei picioarelor elefanților, și am poposit mult la câteva citate. Unul mai mult mi-a atras atenția.
At the age of three, I wanted to be a female cook. At seven, Napoleon. After that, my ambition just went on growing I wanted to be Salvador Dali and nobody else.
M-am tot întrebat, cum ajungi să ai o asemenea încredere în forțele proprii? În general, o personalitate puternică impune admirația sau provoacă la zeflemea.
De-a lungul anilor mei, toți cei perfect rotunzi și mirobolanți, minunata mea vârstă de 30, m-am izbit de oameni ca foarfeca. Mi-au strivit entuziasmul, mi-au pus la îndoială veselia, au râs de o anume atitudine, mi-au tăiat imaginar din nas care voia să treacă dincolo de granițele acceptabilului. Oho! Cât pot să-l mai invidiez pe Dali că a găsit calea de a fi el însuși, că a avut curajul să renunțe la oamenii care stau în jurul tău ca buruienile în jurul florilor.
Cu toții ar trebui să creștem, să ne permitem să creștem, dar mai ales să îndrăznim. Mi-e teamă că am îndrăznit prea târziu, port în măruntaie o frică că am luat startul după ce s-au dat deja vreo două ture de teren.
Totuși nu renunț, nu renunț dintr-un curaj de-a dreptul laș. A renunța la acest închipuit talent, scrisul, semnifică o acceptare a propriei inutilități, a irosirii unor ani cu care nu mai am nici o șansă să mă întâlnesc.
Pășesc înainte cu capul sus și intuiția jos, dar și jos, umilă și plină de îndoială, pot să adulmec o seamă de posibilități.
Aștept, sunt în așteptarea unei posibilități reale. Aceasta constituie o extravaganță, știu, dar niciodată în viață nu avem parte de prea multă extravaganță, tot Dali a spus și asta.

9 Comments
  • zElle
    September 17, 2013

    Dali 🙂 uneori ma intreb cum m-as fi simtit in compania lui, daca langa el as fi prins tot atata curaj si dezinvoltura sa fiu eu insami, asa, fara nici un stres, fara sa ma cenzurez, fara regrete

    dar cred ca si mediul in care cresti are o mare influenta, daca iti permite sa ajungi la performanta lui Dali sau nu

    • dunia
      September 17, 2013

      Este oarecum dificil să fii tu însăți pe lângă asemenea personalități, dar nu imposibil. Depinde ce primești de la ei și cât ești dispus să primești.

  • Carmen L
    September 18, 2013

    Minunat subiect. Si splendid ai scris, Dunia! Probabil pentru ca ma aflu si eu la o granita, intrebandu-ma la nesfarsit daca ar trebui sa inaintez sau sa fac drumul inapoi. Probabil pentru ca e ciudat si incantator sa vezi cum lucruri pe care le stii dintotdeauna te fac sa vibrezi altfel atunci cand o mana inzestrata le fixeaza in cuvinte alese. Multumesc, Dunia!

    • dunia
      September 18, 2013

      Mulțumesc, mulțumesc de aprecieri. Hai să mergem înainte, și tu, și eu. Îmi permiți acest tu?

  • Oana
    September 19, 2013

    Ah, cat mi-am dorit sa-l vad si eu la Praga. Si nenorocita de ploaie ne-a pus doar piedici si ne-a facut sa ne miscam greu, asa ca l-am ratat pe Dali.
    Sper sa am alte ocazii sa il vad.

  • Carmen L
    September 20, 2013

    Sigur ca iti permit! Cu tot dragul… Si pentru ca uneori nu stim, cata lumina semanam in viata altora, as vrea sa stii ca revin aici mereu, cu tot mai mare drag. Si chiar de nu vedem viata din acelasi unghi si nici n-o interpretam intotdeauna in aceeasi cheie… asta nu poate sa-mi fure bucuria cu care ma strecor in casa ta, ca sa respir cuvinte si sa-mi rasfat mintea printre ideile tale.

  • Carmen L
    September 20, 2013

    P.S. Fara virgula dupa “stim” 🙂

  • Irina Radu
    September 23, 2013

    Niciodata nu este prea tarziu. Important este sa speri si sa nu renunti 🙂

  • dunia
    September 26, 2013

    @Oana

    Nu ai pierdut, doar ai amânat. 🙂

    Carmen L

    Mă bucură nespus asemenea vizite, dar mai ales mă umplu de speranță aceste cuvinte ale tale ”chiar de nu vedem viata din acelasi unghi si nici n-o interpretam intotdeauna in aceeasi cheie”.
    Asta îmi doresc de la oameni, de la cititorii mei, de la prieteni. Mulțumesc frumos, pot zice că acesta constituie un bun motiv de fericire.

    @Irina Radu

    🙂 Nu pot să renunț, mulțumesc de încurajare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Te rog sa rezolvi enigma de mai jos: *