Fac ce vreau eu

Dintre toate episoadele ultrabanalei mele vieți căsătoria m-a speriat cel mai tare.

Așa începe capitolul 38 din monumentalul, și mă refer la dimensiune, Solenoid semnat de Mircea Cărtărescu. O să mă joc puțin de aici.

Îmi place nespus jocul și joaca. V-am mărturisit într-un text trecut că în sfârșit sunt un copil fericit. Îmi pare rău pentru toți care au uitat cum e să fii copil. Nu merg pe urmele autorului și declar că m-a speriat căsătoria. Consider căsătoria o lecție.

Mă îndepărtez puțin de autor, dar rămân lângă subiect. Sunt foarte curioasă de acel fac ce vreau eu rostit de unul dintre parteneri când simte că pierde controlul propriei vieți. Eu l-am rostit de câteva ori și mi s-a spus de câteva ori.

Fac ce vreau eu!

Mă doboară mila în secunda următoare. O compasiune stânjenitoare mă paralizează. Strigătul fac ce vreau eu mi se pare atât de firesc. De ce oare a simțit nevoia celălalt să mi-l arunce în față dacă eu îi dau dreptate? Pentru că are dreptate. Am încercat să aduc argumente în discuțiile purtate pe acest subiect.

În copilărie plecăm de acasă de mână. În tinerețe închidem ușa după ce dăm explicații părinților. Unde mergem, cu cine mergem, când revenim, am consumat alcool, am cedat plăcerilor sexuale, am înjurat? Parcă ne naștem datori de a da explicații. Veșnic cineva are ceva de comentat. Când devine viața ta de fapt viața ta?

Eu nici nu știu dacă am avut sincer vreodată viața mea. Am plecat din casa părintească la facultate. Un an de zile, primul an de facultate, am ieșit cu diverși băieți, iar din anul doi am fost mereu într-o relație sau alta. Exact! Mereu cineva m-a ținut de mână, întotdeauna cineva m-a întrebat unde merg și cu cine. Capul meu a făcut ce a vrut el, dar a suportat consecințe.

E corect ca fiecare individ în parte să facă ce dorește el. Să-și simtă și să-și exploreze libertatea. Să iasă pe ușă și să plece pentru că așa dorește indiferent de oră.

Când ești femeie singură sau bărbat singur faci asta. Avanjatul burlacilor și al femeilor singure. Intrați într-o relație, nostalgia lui fac ce vreau eu se manifestă prin acele furii din senin. Și i le arunci în față celuilalt. Nu-l apuci de mână și îi spui pe un ton prietenos că îți simți gâtul de bărbat sugrumat, ci bați din picior ca un copil nervos. Fac ce vreau eu și o să suport consecințele!

Îndelung am cugetat. Relațiile dintre oameni m-au fascinat și continuă să o facă. Nu sunt fizician să am un laborator unde să combin diferite elemente și să notez reacțiile, dar am un blog unde consemnez cu rigurozitate o observație sau alta. Mă concentrez pe concluzii. De acolo consider că pot extrage o soluție sau alta.

O soluție la acest fac ce vreau eu , ar putea fi, pe lângă dialog, reacția contrară. Nu face ce se așteaptă de la tine. Suntem prezivibili, dar nu atât de prezivibili dacă ne place și cochetăm cu libertatea. O iluzie, de altfel, dar o iluzie reprezentată de mine ca o plimbare alături de zei.

Fac ce vreau eu!

Te înțeleg, și mie îmi place să fac ce vreau eu.

Notă: Pentru a face ce vrei tu ai nevoie de o viață. Câți dintre dumneavostră aveți una complet independentă de celălalt care nu e rațiunea de a trăi, ci doar un sprijin.

Vă rog, lăsați-mi o notă.

Mulțumesc.

Foto: Flavius Neamciuc

2 Comments
  • Noctambulul
    January 28, 2017

    Cred ca pentru a face cu adevarat ce vrei, trebuie sa fii un adevarat liberal! Dar, oricum, atunci cand apar responsabilitatile, oricat de liberal esti, acelui “fac ce vreau eu” ii cam piere din hotarare! E ca si cu libertatea! Suntem liberi sa facem ce vrem atat timp cat libertatea noastra nu ingradeste libertatea celor din jurul nostru. Nu stiu… Poate ma insel. Nu sunt liberal. Sunt inginer! 😉

  • G
    January 30, 2017

    10 (ai zis sa-ti las o nota)
    🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Te rog sa rezolvi enigma de mai jos: *