În căutări de cărări

Dacă aș pierde-o pe Mara într-o încăpere aglomerată, într-o zi de duminică, aș avea mai mult de jumătate șanse să o găsesc în următorul minut după ce aș pune următoarea întrebare strigând: Mergem azi la teatru?

Ce spectacol, mama, ce spectacol?

Expusă din primii ani la teatru și manifestări de artă, Mara s-a obișnuit. Mi-am infectat copilul cu artă, o alegere personală, așa cum alții își infectează copiii cu religia, vegetarianismul sau jocuri pe calculator. În nici un caz, nici al meu, nici al celorlalți, nu a fost alegerea copiilor. Copiii suntem noi, adulții, în primii ani de viață.

Cu obișnuința creată cu ajutorul meu, de a merge la teatru aproape săptămânal, am ajuns la Merlin să vedem spectacolul Crăiasa Zăpezii. De vreo doi ani Mara preferă un loc în primul rând singură. Eu merg undeva în spate și butonez de multe ori telefonul. Așa s-a întâmplat și la Crăiasa Zăpezii. Butonam telefonul când am auzit vocea Sabinei Bijan. Am clipit scurt. În cap începuse să se deruleze melodia lui Edith Piaf.

Non, rien de rien, non, je ne regrette rien
Ni le bien qu`on m`a fait, ni le mal
Tout ca m`est bien egal
Non, rien de rien, non, je ne regrette rien.

Pe scenă, Sabina Bijan dezvăluia copiilor ce urmează să se întâmple. Am ratat pactul cu ficțiunea. Pe tot parcursul spectacolului Sabina Bijan a rămas Sabina Bijan. Am acceptat rolul de povestitor, dar impactul Sabinei Bijan asupra mea a fost total în Je ne regrette rien.

La spectacolul Je ne regrette rien m-a luat o prietenă. Trebuie, dar trebuie să vezi piesa asta, mi-a zis. Din păcate nu se mai joacă la Teatrul Național.

După spectacolul de la Merlin a urmat și o întâlnire cu Sabina Bijan. Am aflat că este în căutări de cărări. Mi-a plăcut mult alăturarea de cuvinte: căutări-cărări. Două ore am petrecut împreună, eu mirându-mă de naturalețea desființării spațiului dintre actor și spectator. Toată lumea știe că actorii nu sunt percepuți ca persoane de oamenii obișnuiți. Ei sunt asemenea zeilor, iar teatrul, instituția, reprezintă chiar Olimpul.

I-am ascultat vocea ca vrăjită. Realitatea se întrerupea cu scurte fugi în amintiri: Non, rien de rien, non, je ne regrette rien! Consider că în asta constă talentul unui actor, în impactul asupra spectatorului.

Ne-am despărțit cu zâmbete și o strângere de mână. Am simțit în strângerea aceea promisiuni nerostite și neînchipuite.

Fără să știu ce o să ne rezerve viitorul, pot afirma că există posibilitatea să înceapă o frumoasă prietenie.

Vedem!

Foto: Mile Sepetan

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Te rog sa rezolvi enigma de mai jos: *