La prăvălie, la Rămăria

13895342_702476043233676_2809269814207303850_nUrmează să povestesc o întâmplare. Ieșit din comun pentru mine este începutul. Nu pot decide de unde să pornesc.

Aș menționa o prezentare de modă Diana Bobar la mansarda Facultății de Arte, urmată de o ieșire într-o cafenea unde am conversat despre mormoni cu Andi Popescu. Am reținut conversația. Se întâmpla în 2009, dar a fost prima și ultima dată când am avut ca subiect secta creștină care practică poligamia.

Sau aș aminti de o vizită la muzeul Freud de la Londra. Am petrecut ceva timp în magazinul de suveniruri. În viața mea de plimbăreață pe suprafața pământului, magazinului de suveniruri de la Londra îi port o amintire încântătoare spre bezmetică. Mi-am luat, printre alte obiecte, două fotografii: o imagine cu Freud și o imagine cu scaunul conceput special pentru el. Brațele redau îmbrățișarea mamei.

Două episoade, dialogul din cafenea și vizita la muzeul Freud, reprezintă un moment inițial. În 2009 făceam cunoștință cu fotograful Andi Popescu, în 2014 achiziționam două fotografii. Andi Popescu și fotografiile sunt subiectul meu în acest text.

În 2016 l-am reîntâlnit pe Andi Popescu. Multe s-au întâmplat între timp. Amândoi am devenit părinți, iar nevoile fiecăruia s-au orientat într-o nouă direcție. Andi nu mai face fotografie. A deschis de curând o prăvălie. Mi-am ales special exprimarea cu prăvălia. Locul unde o să descoperiți expuse spre vânzare cu amănuntul diferite mărfuri poartă numele de RĂMĂRIE.

Are o poveste Rămăria?

Nu. Ce exprimă denumirea, la fel ca FLORĂRIE. L-am privit cu drag atunci pe Andi, a fost răspunsul lui. Recunosc că am o slăbiciune pentru persoanele care se așază bine în limba și cultura română. Când am aflat de cea mai nouă reprezentare a muncii lui, după ce am manifestat niște păreri de rău, îmi plăceau fotografiile lui, am zâmbit. Fotografiile mele cu Freud s-au ivit în memorie. Am vizualizat colțul de lângă bibliotecă unde stau nedespachetate de doi ani și repetitiv păianjenii își construiesc plase.

Nu i-am adresat nici o întrebare despre munca lui actuală. I-am acordat încredere pur și simplu, iar într-o zi m-am dus la Rămărie și i-am lăsat cele două fotografii. Andi a încercat să descopere ce anume îmi doresc. A reușit să obțină de la mine doar culoarea mobilierului din casă. Pentru că așa îmi place să lucrez, să-i acord celuilat încredere în talent și abilități ori în talent sau în abilități. Presupun că Andi le are pe ambele.

El a tot încercat. A adus în discuție paspartuurile. Hârtia provine din lemn, în timp devine galbenă, furnizorul lui e din Italia, nu o să mă deranjeze trecerea timpului datorită unei substanțe care tratează produsul industrial.

L-am ascultat, am reținut puțin, am rămas la încredere. Mă aflam la locul potrivit unde să-mi înrămez, departe de ieftenșuguri, splendidele și mărețele mele fotografii.

Rezultatul?

Să vedem. Fotografiile sunt deja pe perete și urmează să-i mai solicit serviciile pentru încă o fotografie și o pânză Oana Bolog Bleich.

Am avut două puncte de plecare. Am o unică încheiere, încântarea legată de Rămăria care pune la dispoziție calitate și grijă pentru obiectele din casă care ne reprezintă și vorbesc despre noi.

Rămăria, la fel ca Florăria.

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Te rog sa rezolvi enigma de mai jos: *