Le dau adolescenților chei

flvn8923Am ezitat să povestesc pe blog despre o activitate a mea. Am menționat într-un text sau altul despre. Azi transform totul în subiect.

De un an de zile am început să am întâlniri regulate cu niște adolescenți. Nu, nu fac pregătire cu ei. Părinții lor ne pot cuprinde în context, dar eu am o altă perspectivă.

Mă întâlnesc cu ei și citim. Uneori ieșim împreună la Cărturești sau la un vernisaj. Luni îmi doresc să meargă împreună la o piesă de teatru din cadrul unui festival găzduit de Merlin.

O să vă explic de ce mă feresc să numesc întâlnirile noastre pregătiri. Nu sunt profesoară. Am ținut ore doar în facultate, cerință pentru obținerea unei note la metodologie. Alt motiv: consider că ei au mai multe de spus ca mine. Nu neapărat de luat aminte. Admir școala lui Noica unde nu se face nimic. Mă văd cu ei, iar prima întrebare este despre cum le-a fost săptămâna.

Am citit împreună Micul prinț, Ferma animalelor, Eșafodul, Gulliver, Ion, Povestiri de Sir Arthur Conan Doyle. Corect, ei au citit. Eu ascult. Îi provoc apoi la o discuție lipsită de orice convenții sau consecințe. M-au surprins la Micul prinț. Cu lejeritate au descoperit perspectivele, unghiurile și reprezentările. Pentru ei erau așa clare perspectivele. Mie îmi era frică de ele pentru că încercam să-i învăț. E comic! Ce figură ilară trebuie să le fi părut! Să încerc să le livrez ceva atât de clar pentru ei.

Le place să citească? Habar nu am. Sunt martor că citim săptămânal. Am stabilit nevoile fiecăruia, nevoia mea ține de atenția lor, nevoia lor ține de exprimarea clară a propriilor gânduri și sentimente. Cel mai frumos cadou primit vreodată este sinceritatea. Copiii deprind prea repede să comunice ceea ce consideră că vor să audă adulții. În general a face educație presupune a-i determina pe copii să se obișnuiască cu ceva. Într-o măsura mai mică, dar deloc neglijabilă, copiii au nevoie de ajutor să se dezvețe de a rosti pe placul adulților. Sunt ființe întru totul separate de noi. Nu drepturi avem asupra lor, ci responsabilități. Părintele care se străduiește încearcă să faca cum este corect, nu plăcut.

Îi atrage literatura? Știu că îi oprește. Fizic, lectura te țintuiește. Organismul lor comandă mișcare. Sistemul limbic pretinde plăcere. Aici intervin eu. M-am gândit mult cum să lucrez cu acești doi factori, mișcarea și plăcerea. Ne-am plimbat pe străzi, prin parcuri, la vernisaje, la înghețată. Mi-am arătat nemulțumirea. Sunt o persoană veselă și interesantă și nu e drept să mă transforme într-o femeie bătrână și rea. Râd cât pot de des cu ei. Literatura le-o pun în activitățile lor. Pe Ion l-am trimis să se plimbe printr-un parc din Freidorf. Pe Ana și Florica le-am transformat în cele mai bune prietene cu care mergi la mall. Adaptez din mers și nu-mi pare că nenorocesc nici o capodoperă. Dacă stau bine să mă gândesc, am devenit o vânzătoare de chei. Le dau adolescenților chei care deschid uși în lumea lor.

Am început să citesc Baltagul, nu-mi place, mă plictisește! Da, te înțeleg, și pe mine m-a plictisit. Îi spui, te rog frumos, și lui tata? Aș putea, o s-o fac, dar până atunci încearcă să citești Baltagul nu pentru școală, ci din curiozitate pentru felul cum își duceau oamenii zilele atunci. Vezi dacă Minodora mergea la mall.

Într-un fel sau altul mă străduiesc să aduc aproape de ei întâmplări dintr-o realitate necunoscută lor prin orice mijloace. Nu am jenă de coloși. Îi port prin mall, prin dispute adolescentine, prin conflicte cu mama, prin frustrări de pirpirii.

M-a impresionat școala lui Noica. Am ajuns să am experiența ei. Citesc săptămânal cu adolescenți, discutăm liber și încerc să-i ascult. Să vorbesc puțin. Nu facem nimic, dar construim caractere.

Am și eu școala mea. Cu 3 copii minunați. Am mușchetarii mei. Toți pentru unul și unul pentru toți.

1 Comment
  • Noctambulul
    octombrie 20, 2016

    — Bravo!!! (strigat din publicul din fata scenei)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *