Liniștea după un râs zdravăn

De 20 apr., 2018 1 No tags

Mă aflu în Rai. Mă trezesc în fiecare dimineață odihnită. Tot în fiecare dimineață, mama Bodea mă așteaptă cu ceai și pâine prăjită. Ăsta e răsfăț. Să aibă altcineva grijă de tine. După micul dejun mă pun la scris. M-a ocolit inspirația, recunosc.

Cu textul acesta s-ar putea să vă surprind. Cum mâine e programată ședința foto cu Diana, azi m-am acoperit cu lene. O oră am citit pe plajă. Două ore am citit și am savurat o cafea la terasa Fusion de pe malul mării. Am ciugulit ceva, am sorbit sangria.

După am luat împrejurimile la picior. Pe malul mării, pe străduțe, prin centrul vechi. Sus în cetate, mi-am reamintit vizitele anterioare. Prima dată când am ajuns în Ibiza nu eram mamă. Ne-a scos Diana la o terasă în cetate. A doua oară am ajuns pentru nunta ei.

Adevărul este că în Ibiza am avut trăiri autentice datorită nunții Dianei. Nu m-a atins nici un spectacol pus în scenă pentru turiști. Nu am alergat la nici un obiectiv. Am mers la părinți acasă, la biserică, la restaurant. Trăiri și activități firești. A doua zi Diana ne-a oferit ziua ei. Și ne-am plimbat din nou prin cetate.

Privind azi aceleași case dărăpănate, îmi zisei: Copiii se joacă. Aleargă pe străzi. Oriunde în lumea asta, în orice colț, în orice guvernare, copiii mereu vor alerga și vor țipa.

Data trecută ne-am plimbat mai mulți. Pe lângă proaspătul cuplu căsătorit, am pășit la umăr cu Andra, Sorin și Dinu. Sorin a murit. Acolo sus, cu pletele în vânt, pe un fundal tulburat de țipete de copii, apăru concluzia: toți am murit.

Nici unul nu mai este cel de atunci. Andra nu mai este. Dinu nu mai este. Sorin e hrană pentru viermi. Dunia încearcă să reziste. Dar pe cine păcălesc? Nici eu nu mai sunt aceeași.

Am crescut. M-a atins ușor maturitatea. Imaturitatea ține de exercițiu acum și de cultivare. Râd la fel de mult. Între timp Ionesco mi-a întărit convingerea că râsul vine înainte de toate.

Unii ar susține că iertarea aduce liniște. Eu cunosc liniștea după un râs zdravăn. Așa am trecut prin toate până acum, cu haz de necaz. Cine știe, poate o să reușesc până la urmă să introduc umorul și în scris. Patetismul mă agasează. Postura de victimă mă plictisește. Eu nu sunt kafkiană, am prea mult umor.

Cu gândurile astea închid seria articolelor din Ibiza. Probabil o să mai postez fotografii.

Între timp, să râdem înainte de toate.

1 Comment
  • linen
    aprilie 21, 2018

    Sau măcar să începem cu zâmbetul…

    Sunt frumoase zilele tale.
    Și tu și atunci, și acum cu amintirile tale sunteți frumoase.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *