Mergem cu telefoanele după noi la WC

Am încercat un exercițiu. Mi-am imaginat articolele de pe blog în pilule de 15 secunde. Că așa suntem noi, tineri, grăbiți, creativi, pragmatici! Cine are timp să se așeze cu o carte în brațe?! Sarcasm. Mulți mergem cu telefoanele după noi la WC. Cine are timp să savureze o masă? Sarcasm. În gastronomie alegem restaurantele cu chef. Plătim sume fabuloase pe salate și fripturi. Cine are timp să iasă la un spectacol? Sarcasm. Explozia Netflix ne-a atins pe fiecare. Urmărim seriale după seriale.

Timp este. Cum îl folosim?

Îl folosim în funcție de etapa în care ne aflăm. Când aveam 20 de ani, studentă entuziastă la Litere cu o poveste vibrantă de dragoste în desfășurare, foloseam timpul în funcție de orar. Citeam ora pentru cursuri și seminarii. În rest puțin îmi păsa. Mâncam sau nu mâncam, dormeam oriunde și aproape cu oricine. Într-o noapte am dormit șase persoane într-un pat de două persoane. Schimbam cu toții poziția dacă unul dădea tonul.

La 35 de ani, într-o altă etapă de viață, plec în concedii cu ceaiul verde după mine. Prefer așternuturile albe, specific dacă există un chestionar. Haita nu mă mai atrage și cu siguranță nu suport să-mi facă cineva programul. Nu mai alerg la obiective, mă plimb mai mult la pas, caut galeriile și profit de restaurantele cu muzică live.

Pot să fantazez despre pretențiile mele de la 40 de ani. Tabieturile limitează, dar confortul desprinse din ele ne auresc colivia.

Cele 15 secunde nu mă condiționează. Cele 15 secunde aparțin unei anumite etape din viața noastră. După 30 de ani doar cu cocaină mai rămâi interesat de pe repede înainte. Pe repede înainte nu e o găselniță a tinerilor de pe youtube. Vă amintiți de Moromete când îi fug băieții la București?! Dar de ce să fugă, încet nu pot să meargă? Aproximativ cuvintele lui Moromete. Nu am cartea să verific.

Conflictul constă în conviețuire. Vrem să stăm împreună, 14 ani, cu 20, cu 30, cu 40 etc. Fenomenul internet a anulat diferența de vârstă, dar fenomenul internet nu a anulat și trăirile specifice vârstei.

Am avut 20 de ani și mi-a plăcut. Am avut 30 de ani și mi-a plăcut. Am 35 de ani și îmi place. Fiecare vârstă m-a încântat la vremea ei. Nu m-aș reîntoarce la nici una. Cei de la 16 sau 20 de ani s-ar putea să-și dea ochii peste cap. Suspiciunea lor e reală și naturală. La fel este și experiența mea.

Dorința mea este să dobândesc prin scris o formă de viață fără gen și fără vârstă. Scriu, notez gânduri, întâmplări. Mă citește cine o fi, iar uneori mă citesc elevi selecți în aprecierea lui Mircea Eliade corigent la limba română, și întotdeauna mă vor citi adulții. Toți ajungem la maturitate chiar dacă nu ne purtăm ca atare.

Cam în 15 secunde ni se va părea când ne uităm în urmă.

Să râdem înainte de toate.

Foto: Bogdan Mosorescu

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *