Micul prinț a murit

Micul Prinț a murit. Toți cei care l-au citit pe Exupery își amintesc șarpele de pe zid. Doar că eu nu fac referire la poveste.

Blogul este o unealtă. Prieteni sau colaboratori mi-l cer cu împrumut pentru o faptă sau altă. De obicei în preajma sărbătorilor. Să strângem cadouri de Crăciun. Să adunăm daruri de Iepuraș. Le dau vocea mea. Dacă pot face și eu ceva, fac.
Blogurile, asemenea romanelor de dragoste sau filmelor romantice, sfârșesc povestea unde ea începe. El și ea se căsătoresc după ce au învins piedicile. Adevărata provocare, a lupta cu plictisul într-o relație, trece sub tăcere. În cazurile sociale, un articol pe blog se sfârșește cu evidența cadourilor. Am strâns 100 de cutii de pantofi. Am strâns 1000 de cutii de pantofi.

Nimeni nu a povestit mai mult. Oare ce trup învelește puloverul alb așezat de mine într-o cutie de pantofi? Oare ce s-a întâmplat cu Micul meu prinț abandonat la naștere și operat la inimă trei ani mai târziu?

Aici cunosc finalul. Micul meu prinț a murit. Mi-au rămas niște fotografii în telefon și un video cum citeam Apolodor. Mi-e dor, mi-e dor, de frații mei din Labrador!

Oare Micul meu Prinț a aflat ce este dorul? Poate fi dorul posibil într-o asemenea viață? Abandonat la naștere. Măcinat de boală. Privit cu milă, dar nu cu iubire. Vizitat, dar neluat acasă. Distrat, dar nevrednic de protecția unei familii. Așa au arătat trei ani din viața unei ființe umane.

Din nou mă dezgustă rasa mea. Vestea m-a trimis în ora neagră și disperată a vieții. Furia mă transformă și poftesc să înjur, să caut vinovați, să fug în peșteră.

Nu o fac. Diversitatea e prea puternic impregnată. Socializez, râd, trec pe lângă spital și rememorez clipele petrecute cu Micul Prinț.

Această poveste s-a încheiat. Micul prinț e mort. Nu știu dacă e într-un loc mai bun. Știu sigur că a plecat dintr-o lume potrivnică lui.

În suflet îi port amintirea. De la moartea lui am mai făcut loc în mine pentru o nălucă.

Micule Prinț, mă bucur că am citit cu tine cea mai grozavă poveste a lumii. Doar așa imaginația mă asigură de prezența ta pe asteroidul B 612.

Cu bine, străina care ți-a sărutat fruntea.

Foto: Zenobia Lazarovici

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *