Nici o femeie nu devine mai bună prin naștere

398978_438846736125486_355710465_nMi-a fost dat să aud de multe ori. Proasto! Dacă e posibil să urăști un cuvânt, să porți dușmănie și aversiune unei unități de bază a vocabularului, vă confirm că prost/proastă e detestabil.

Am învățat să fac abstracție de termen. L-am lăsat în schimb să mă împresoare într-o situație anume. Dacă tu ești proastă, de ce să sufăr eu? Nu avortului!

Am rămas cu privirea fixată pe imagine și text câteva secunde.

Reconfirm: aprob avortul.

O să iuțesc pasul prin semnificațiile întreruperii de sarcină. A decide dacă păstrezi sau nu o sarcină presupune mai mulți factori, implică gândire, prevedere și iubire. Unii s-au declarat împotriva avortului, iar riposta lor încalcă dreptul meu de a dispune de propriul corp.

Pe bigoți îi invit să consulte și studii de specialitate. Omul are dreptul să ucidă mamifere inteligente și iubitoare, marile primate au dovedit capacitatea de a trăi sentimente, dar acuză avortul. Aici e vorba despre specie și despre supraviețuire.

Pe apucatele entuziaste le poftesc la un exercițiu de imaginație. Înainte vă fac cunoscut că am experiența avortului. După unii, o proastă, după alții o păcătoasă. Dacă faceți parte din categoria celor devotate ideii că avortul înseamnă crimă și duceți sarcina până la capăt, felicitări, 9 luni de zile sunteți o eroină. Habotnicele or să vă susțină, or să vă aducă coronițe și tot ele, după naștere, o să arunce cu pietre în voi dacă nu ajungeți o mamă pusă în slujba copilului.

A naște nu te face mamă. Ești femela speciei, responsabilă de a căra fătul, o gazdă, ca o femelă cimpanzeu, macac sau gorilă. Pe ele avem dreptul să le ucidem. Mamă, instanță morală, devii.

Tot pe apucate le întreb: nașterea e tot ce ai realizat în viață? De acord. Să ziceam că ai născut între 20 și 25 de ani și faci afirmația, în socitatea ta, că pruncul semnifică tot ce ți-a ieșit bine în viață. Dar ce poți realiza până în 25 de ani?

Notez: facem copii pentru perpetuare, din ignoranță (cum să umplem anii unei vieți?), pentru un sens inexistent al aceleiași vieți, pentru economie și politică.

Un copil nenăscut implică gândire, prevedere și iubire. A duce o sarcină până la capăt nu reduce numărul copiilor abandonați. Copii fără afecțiune, fără viitor, fără ajutorul acelor religioși care condamnă un făt neviabil. Câți dintre ei adoptă sau au grija celor abandonați? Ce semnificație are o singură mângâiere într-o perioadă, copilărie sau adolescență?

Nici o femeie nu devine mai bună prin naștere, dar o femeie ajunge mamă prin iubire și educație.

Lăsați femeile să decidă asupra corpului lor, asupra fătului, asupra educației. Isteria din jurul avortului e pură grandomanie a oamenilor incapabili de sentimente autentice, doar contrafăcute.

Dacă tu ești proastă, de ce să sufăr eu? Nu avortului!

Când un copil abandonat privește tavanul alb și înnebunitor al spitalului unde a fost abandonat ce fel de mamă a avut? Bigoții ar fi considerat-o proastă dacă avorta. S-a dovedit inteligentă. A născut și și-a lăsat copilul.

Atrag atenția, dacă cineva se încumetă pe subiect, că aici nu e vorba despre a respecta părerea cuiva, ci de a o accepta.

Faci copilul? Bravo!
Nu faci copilul? Îmi pare rău pentru ceea ce urmează.

Nici o femeie nu e proastă că avortează, e nenorocită, e tristă, e indiferentă, dar nu lipsită de inteligență. Am o asemenea experiență și compătimesc femeile cu care împărtășeșc. Femeile care condamnă sunt și ele într-o categorie care trebuie compătimită, dar nu de către mine.

Reconfirm: aprob avortul.

Îmi pare rău pentru voi toate și voi toți care mă desconsiderați.

Sincer!

8 Comments
  • arakelian
    aprilie 21, 2016

    „o femeie ajunge mamă prin iubire și educație.”

    Adauga si auto-educatie.

  • Dojo
    aprilie 21, 2016

    Sunt un copil abandonat. Am stat 4 ani in ‘sistem’, apoi a reusit tatal meu sa castige custodia. M-au crescut el si parintii lui. Bunica mea este mama mea, din fericire inca este, desi e extrem de bolnava.

    Nu am facut avort niciodata. Am fost norocoasa sau precauta. Nu stiu. As fi renuntat la o sarcina, daca fatul nu era viabil. Ador copiii de orice fel si cred sincer ca, odata nascut, orice copil are dreptul la respect, dragoste si viata.

    De asta-mi educ fiica de 1 ani sa se poarte frumos cu ORICE copil, oricum ar fi imbracat sau oricat de ‘tipic’ sau nu este. Avem un copil cu Sindrom Down in zona, il ador pur si simplu. Ea la fel, desi sunt alti parinti care incearca sa-si tina copiii mai departe, de parca s-ar lua.

    Sunt satula si eu pana peste cap de mame din astea de moment, esti mama o viata intreaga, nu conteaza cum ai nascut sau daca ai alaptat (alta mare first world problem sa-i zic asa).

    Decat un copil abandonat, mai bine unul care nu se naste. Da, am tupeul sa zic asta, eu, nascuta doar ca eram decretel, deci nu a putut idioata sa intrerupa sarcina. Eu am avut noroc de o familie extraordinara. Am fost intotdeauna copilul lor drag si au facut tot ce-au putut sa stearga 4 ani de traume din trecutul meu.

    Dar astea raman. Oricat de educat esti, oricat de mult te echilibrezi, oricata psihologie studiezi, de-ti recunoasti tarele, primii ani de viata sunt atat de importanti pentru copil, incat il marcheaza pe viata (in bine sau in rau).

    Ai scris un articol senzational, ma bucur ca am apucat sa-l citesc si sa contribui un pic cu un comentariu 🙂

  • Meilo
    aprilie 21, 2016

    Întreruperea cursului sarcinii mi se pare o lașitate ,nu din perspectiva asigurării continuității vieții si îngrijirii copilului,ci din perspectiva privării dreptului la viață unei ființe lipsite de aparare.Nu văd o imposibilitate sau o greutate excesivă în ducerea la bun sfârșit a unei sarcini și plasarea ulterioară a copilului într-un centru de plasament,ori spre adopție.Așa poți oferi o șansă copilului,și te poți prevala de creșterea acestuia.

    • Cetin
      aprilie 22, 2016

      toti copiii aia din centrele de plasament te-ar bate in gura pana ai lesina, daca ar avea ocazia. habar nu ai ce inseamna viata fara parinti, in grija statului, dar emiti parere. ce v-as calca in picioare…

    • Aida
      aprilie 22, 2016

      O singura intrebare am pentru tine. Ai fost vreodata intr-un centru de plasament sa vezi ce e acolo? Eu am fost. E groaznic.
      Lasitate cred ca e atunci cand o femeie nu face un avort si decide sa condamne viitorul copil la o viata plina de suferinta si mizerie in care trebuie dusa o lupta crunta in fiecare zi pentru a avea o viata cat de cat normala. Cati dintre copii abandonati isi gasesc familii care sa ii iubeasca. Eu stau asa si ma gandesc daca am fi pusi sa alegem, am alege sa nu fim deloc sau am alege o viata chinuita, poate pe strazi, poate in familii de asistenti maternali care iau copii numai pentru banii lunari, fara un viitor cat de cat sigur.
      Nu stiu ce este mai usor: sa faci un avort sau sa nasti copilul ala si de acolo inainte e treaba altcuiva ce e cu el, tu ti-ai facut datoria de eroina si ai nascut copilul.
      Si ca sa raspund eu la intrebare cred ca e mult mai greu sa iti aduni toata puterea si sa treci peste un avort.

    • ioana
      aprilie 22, 2016

      Un centru de plasament = sansa? nu sunt de acord, mai degraba condamnare.

    • Phoebe
      aprilie 22, 2016

      Tu n-ai înțeles absolut nimic din articol.

  • Mara
    aprilie 25, 2016

    Sustin avortul! Foarte bun articolul! Pana acum nu ma consider femela potrivita pentru a forma un copil si din acest motiv nu il „procreez”! Am mai spus si eu: nu orice femeie trebuie sa fie mama! Si o sa o afirm toata viata!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *