Nu mai am chef să pedepsesc pe nimeni

Un polițist a fost împușcat în județul Timiș. În urma întâmplării, m-am întrebat pentru prima dată ce arme au cumnatul și partenerul meu. Nu m-am temut niciodată pentru viețile lor. Până ieri.

Crima asta a tulburat câteva persoane în jurul meu. O altă prietenă polițistă a împărtășit cu mine gânduri despre moarte. Cinismul propriu m-a ajutat să-i alung îngrijorarea. Dacă mori mâine că dă mașina peste tine, nu suferi. Dacă o să te îmbolnăvești grav, ai timp să te obișnuiești cu ideea. Atât cât este cu putință. Așa că putem lăsa moartea deoparte pentru moment.

Ultimele două zile au cuprins multă moarte. M-am culcat aseară tulburată. Armele celor dragi mie sunt cum am citit într-un articol ieri, depășite și produse în anii 70? Da și nu, depinde de departament.

Iubesc filmele polițiste. Sherlock și Poirot sunt personajele mele preferate. Ficțiunea și realitatea s-au contopit în urma evenimentelor. Cadavrului polițistului i-a lipsit poezia. Ferocitatea criminalului s-a anulat într-o baltă de urină la arestare. Fără rafinamentul artificial al cinematografiei, crima izbește prin cruditate și naturalețe. În lupta pentru supraviețuire, a scăpat cel mai puternic, cel mai bine dotat în cazul de față, o armă Carpați versus o armă de proveniență sârbească.

Gândurilor din noapte le-am făcut față cu vise răscolitoare. M-am omorât pe mine în vis. Se făcea că murisem. Se făcea că refuzam să mor. Ce s-ar întâmpla cu sora mea? Dintre toate persoanele din jur, pe ea ar afecta-o cel mai tare dispariția mea. Reprezint muntele ei. Ea este muntele meu.

Ca persoană imatură, mereu mi-am pedepsit persoanele dragi fantazând cu moartea mea. Ce o să mă mai plângeți atunci, voi, ingraților, care nu mă apreciați! M-am potolit cu o doză de maturitate. Nu mai am chef să pedepsesc pe nimeni. Iubesc intens vizita mea pe acest pământ. Nu mă interesează vieți anterioare sau vieți viitoare. Mă concentrez exclusiv pe momente și zile. M-am făcut mai plăcută, iar uneori mai fericită.

În ore teribile ca cele de ieri, îngrijorare violentă pentru cei dragi, îmi verific, justific și confirm părerea fermă despre existență. Cunosc o singură viață, cea de pe pământ. Aici vreau să fiu fericită! Aici mă străduiesc să fiu.

Și să râdem înainte de toate. Râsul începe și se sfârșește cu noi.

Foto: Bogdan Mosorescu

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *