Gaudeamus

De 24 Nov, 2008 4 No tags

Am luat Bucurestiul la picior pentru a ajunge la Gaudeamus. Am traversat Herastraul. Ploaie de frunze, plapuma de frunze, bluza de la Mango cu imprimeu de leopard. Blitz, salcie, o mica tavaleala pe pamant.
La intrarea in targ, miros de mici, am cedat gastronomic, desi toate gandurile imi erau la carti. Fumul l-am luat pe par, narile asteptau sa se afunde in pagini de carte. Imi place sa miros cartile iesite de la tipar.
In Romexpo, pe scari, la intrare, hlapa cu ochii, am incercat sa cuprind tot. Am intrebat de Brumar, m-am strecurat pe langa standul editurii unde am lucrat, prezenta mea la targ a fost una duala, ca vizitator, si ca redactor, am admirat hegemonia marilor edituri prin amplasarea in inima targului.
Joi, picioarele m-au manat rapid inapoi spre hotel. Vineri am poposit. La Brumar, un salut, obraji atinsi, apoi in flacari, putina flecareala cu Robert Serban.
In inima rosie am ascultat. Lansari, prezentari, Ileana Parvulescu, Serban Foarta, un tanar scriitor francez. Pe raft, Noica. Cartea alba, proaspata, mirosita. Am cumparat carti cu plasa. Apoi Polirom, apoi Rao. Ochii si mainile cautau Thomas Mann. In dreapta mea, una din mandrele mele, lanseaza o intrebare langa ureche: Dunia, cartea asta e misto? Tonul putin flegmatic, fata toata un zambet, stare generala de veselie. Eu am raspuns cu nasul in carti: Eu stiu draga, eu nu as zice de o carte ca e misto, eu respect cartile! Hohote de ras, priviri nedumerite. Atata petrecere la niste fatuci, in atata multime cuvioasa si obosita.
La un moment dat am simtit nevoia de apa. Ne-am asezat pe scari, cu grija sau fara pentru rochicioarele de pe noi, blitz, sticle de apa, consultat programul Gaudeamus.
Cina am servit-o cu foame, fara placere. Seara aveam carti, picioare obosite si un pat dumnezeiesc. Noaptea a cernut vise, dimineata ne-a adus ploaia, ora 7 inregistra niste domnite la teatrul Bulandra. Piesa a fost in limba sarba. Muzica pieselor lui Shakespeare in sarba. Carti, teatru, rochii negre, parfum fin, raiul care singura mi-l edific in fiecare zi.

Icoanele trecutului

De 24 Nov, 2008 0 No tags

Capriciile care imi dadeau ghes, mi le-am satisfacut, am fost cu fetele, mandretele, dragele la Bucuresti. Si acolo am mers la Gaudeamus, la teatru, s-a intamplat sa fie Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa, noi am vazut Negutatorul din Venetia (sala Izvor, teatrul Bulandra), prin cafenele, Mall, Herastrau, am luat capitala la picior, cand nu faceam excursii cu taxiurile. Adica pentru trei oltence din malul Dunarii, a sta intre o ora jumate sau doua intr-o masina, pentru a ajunge la destinatie, constituie intr-adevar o drumetie.
Si am ras, si ne-am torturat picioarele, le-am dezvelit, am deschis larg ochii, am incercat sa cuprindem imagini, simtiri, emotii.
Si seara cu capul pe perna, derulam icoanele trecutului. Odinioara se afla intodeauna invaluit de imaculat si beatitudine. Si copile fiind, trebuia sa fim fiicele tatalui si mamei noastre, femei tinere, azi, am strabatut un drum, am apucat pe poteci, am taiat-o pe trasee nemarcate, ne-am extins geografic, ne-am dezvoltat intelectul, ne-am educat spiritul, am lasat sa iasa teribilismul.
Tinerele de azi, fetele de azi noapte, si-au multumit pentru atasament, au adormit cu un gand bun una pentru alta, cu mandrie pentru existenta celeilalte, si asta, dupa targul Gaudeamus de la Bucuresti.

Crampeie de la Radu

De 17 Nov, 2008 12 No tags

Radu intreaba: ddunia, tie de ce ti-e dor?

Mi-e dor de siropul de zmeura al lui bunica mea, de verile copilariei, de merele coapte, de mirosul de prelata cand patrundeam in circ, de Sailor Moon, de momentele cand jucam cu mama baba oarba, de derdelusul unde mergeam sa ma dau cu sania, de un sentiment rasunator, de fantanile ce au cumpana, de lenevitul in malul Dunarii, de lubenita, mi-e dor de atatea si atatea, iar eu nu numar atatia si atatia ani.
Devenim niste batrani din cauza nostalgiilor care ne apasa. Ieri mi s-au umezit ochii la circ pentru ca mi-am amintit de numerele la trapez ale anilor trecuti. Ieri am fost plina de DOR.

Filtru, bautura socotita cu puteri magice

De 17 Nov, 2008 0 No tags

Randurile de mai jos ii apartin lui Amy, o tanara domnisoara din State. Le astern si printre mazgalelile mele, deoarece am zarit sinceritatea, tineretea, gandurile nefiltrate, entuziasmul. Vreau si eu putina emotie politica!

 On July 24 we went to see Obama speak near the Brandenburg gate.
I thought I´d go be a good American and inform myself about Obama´s policies,
seeing that I knew so very little about him even though I figured he was
probably the best candidate.
After waiting 4 excruciating hours in the hot sun, his very general speech (of
which he read every word) about German/American relations and history (barely
touching on his ideals as candidate for president) fell on tired ears. I was
disappointed that he didn´t take a stronger stand on important issues like war
and environment. But we were right up close and it was nice to be a part of the
event.

Basmalute

De 15 Nov, 2008 0 No tags

As vrea sa pot dispune de propriul meu talmaci de vise. Existenta mea onirica numara simtiri redutabile. Dimineata, printre cearsafuri, in oglinda, sarutandu-ma cu Leto, ma gasesc plina de intrebari.
Meditatia asta, a subconstientului, imi infatiseaza fie situatii, fie persoane, la fel ca tie sau lui, cu diferenta ca impactul produs asupra mea imi ingheata mainile, imi amorteste gandirea.
Dupa o noapte intesata de vise, acum ceva vreme, intalnindu-ma cu persoana care imi tulburase somnul, m-am retras usor, ca o broasca testoasa, in interior. Mi-am lasat ochii sa urmareasca firul discutiei, corpul continua sa fie prezent, cu degetele mai urmam un ritm haotic, dar mintile erau duse, atat de duse, ca faptura mea sociala era cuminte.
Empatia mea incepe si se termina cu sora mea.
Ieri am descris indispozitia. Am mers la dentist si am prins o stire despre numarul crescut de someri de la noi. Eu planuiesc sa plec la Bucuresti saptamana viitoare. Ma perpelesc singura. Sunt plina de contraziceri. Ma mahnesc nenorocirile, dar capriciile imi dau ghes spre placeri.
Si tot ieri, ca faptura sociala, am fost cuminte. Prietena mea, actrita, mi-a subliniat asta. Am prieteni, pictor, fotograf, sculptor, muzician, iar pictor etc. Propriul areopag, cu intalniri saptamanale la Segafredo din centrul Timisoarei.
Si ochii erau ieri la fel de linistiti. Mi-a lipsit dracusorul, nejdia. Am incercat sa ma explic, caraghioasa incercarea, am renuntat, punand la randul meu intrebari.
In drum spre casa aseara, am intalnit un caine in trei picioare, la un semafor, masina vecina transporta o familie, patru copii in spate, fete toate, cu basmaluta fiecare, in fata, mama, cu batic, tatal cu barba. Am strambat din nas religios. Ajunsa acasa, imediat ce am pus capul pe perna, Hypnos mi-a cerut imediat socoteala.

Conversatii imaginare

De 11 Nov, 2008 0 No tags

Articolul meu din Jurnalul elevului, An I / Nr IV / Noiembrie 1999, sub indrumarea profesoarei Loredana Dragolici

Cel care nu-si poate gasi inlauntru cuvintele pentru a le gasi apoi cu voce tare, poarta conversatii imaginare. Este o fiinta pustie, singuratica. Dar singur este oricum, izolat in propriul turn de fildes. Curajos, vorbaret, indraznet? Iata ceea ce nu este el in realitate. Este, de fapt, un mic geniu neputincios. Gandeste mult, dar nu poate asterne pe hartie nimic. Nu poate lasa mostenire decat orele de sudoare pierduta. Aceasta persoana trece prin diferite stari: depresie, bucurie, nebunie. De nebunie ii e frica, nu vrea sa o ia razna.
Plange ca un copil si cutreiera dealurile la apus. Observa natura si o simte in toata splendoarea ei. Mii de cuvinte ii navalesc in minte. Iarasi incearca sa scrie ceva. La sfarsit rade de ceea ce a scris, nu gandise asa, dar mana nu l-a ascultat.
Se afla pe marginea unei rape. Da cu piciorul intr-o piatra si asculta zgomotul sec. Ridica mainile si o pala de vant ii umfla hainele. Simte cum pamantul ii fuge de sub picioare, dar nu. Se da un pas inapoi, se arunca la pamant. Rupe iarba. Insulta.
In biroul lui viseaza in fata masinii de scris. Este incordat. Scrie ce-i trece prin cap, apoi se culca. Va continua dimineata.
A doua zi reciteste ce a scris. Se mira: a scris el asa ceva? Citeste in continuare, din ce in ce mai mirat; nu a iesit ceea ce vrusese el, dar ii place. Multumit de sine, incepe sa fredoneze o melodie din copilarie. Dar privindu-se in oglinda, framantarile apar iar. O sparge. Sangele picura si el priveste pierdut. Se spala si iese. Are programare la psiholog. Azi, la sedinta, se descopara pe sine insusi. Nu va mai scrie un timp. Va lua pauza, va pleca in concediu pana se va stinge focul din interior. Apoi o va lua de la capat. Daca framantarile nu vor disparea, va lupta cu ele pana le va birui. Isi promite asta.

Dunia Tuel
cls a X-a, Liceul Pedagogic

Vous si!

De 6 Nov, 2008 5 No tags

Ma auzii cum rad. Sanatos, strasnic, atragator. Singura in camera, asteptand sa inceapa Jordan, film politist, pe canalul Hallmark, il luai pe Rushdie in brate. Salman Rushdie. Nu e prima data cand ma distreaza. Naratorul lui este plin de haz.
15 august 1947, sorocirea independentei Indiei. Nu cred ca o sa uit aceasta zi, nu am preluat informatia din manualul de istorie.
Ghiocei in noiembrie, de hrean am uitat de mult. Vestitorii se gasesc inselati si amagiti in gradina. Viorele inflorite, fetite de 3-4 anisori carora le zambesc.
O frantuzoaica blonda in jur de 5 anisori. Am cochetat cu ea, iar in final i-am recunoscut: Tu es tres jolie! S-a rusinat putin, nu mult, doar o clipita, apoi a venit raspunsul: Vous si! Ieri seara. Alta copilita. Ne-am privit, ea curioasa, eu distrata, am zambit. Mi-a intors rasul fara sunet.
Scaparari confectionate de inima mea.