Troian de opere

De 20 Jan, 2009 2 No tags

O scrutare verde mi-a incitat activitatea neuronilor. Cum anume ne masuram valoarea? Cine sau ce da pret fiintei care suntem?
Insemnatatea mea o chibzuiesc in mandrie, orgoliu, cand am indraznit sa-mi ridic privirea trufasa! Articole sau recenzii publicate, un concert cu Tudor Gheorghe, o vacanta petrecuta la mare impreuna cu prietenii, un gratar ce aduna in jurul lui chipuri zambitoare, cartile unde numele meu ca redactor sta pitulat pe o pagina secunda, prietenele cele mai bune, competitia ce o starnesc si am iscat-o in unele persoane etc, troian de opere pecuniare, dar mai ales senzoriale.
Paralele castigate de mine sunt asemenea unei aripi de fluture intr-o raza de soare, o imagine estompata. Dar inima mi-a dat atatea batai strasnice, incat mi-am putut lamuri o tinerete prodigioasa.
Si blogul? Blogul asta inseamna datorie, sarcina mea morala de a face ce stiu cel mai bine: sa mazgalesc. E visul meu, e datoria mea, e serviciul meu, sunt eu, si bineinteles tu si el!

Eu, eu, Aldescu Tuel

De 13 Jan, 2009 0 No tags

Obraji umezi, sarati, patati.
52 de toamne.
Umilinta.
Recesiune, disponibilizari, discutii launtrice in ceea ce priveste respectul de sine.
Monopoly. Chance inseamna pentru omul comun sa plateasca 400$ garii. Dolarul merge la bogat. Pfuuui! Mail. Poarta crucea oricat ar fi de grea, talcul? Te ajuta sa treci prapastia.
Un fost coleg de generala se pregateste pentru o cariera de steward cu diacritice. Eu scriu si scriu, si mazgalesc, si imi privesc mainile. Podoabe, pietre, cerc, impresie de perfectiune.
Jerry Maguire sau Kant ori Hegel? Hegel fara indoiala.
Maine o sa intampin lumina dupa ceas. Disciplina, vointa, voie buna.
Asta seara camasa neagra inunda narile cu un miros strident de tutun. Tutungeria. Fernando Pessoa, criza de identitate, criza culturala…

voi fi întotdeauna cel care nu pentru asta s-a născut,
voi fi întotdeauna cel care posedă bunuri,
voi fi întotdeauna cel care aşteaptă
să i se deschidă uşa în faţa unui perete fără uşă,
cel care cîntă romanţa infinitului
în curtea găinilor

Asta seara eu sunt spiritul protector, eu, Dunia Tuel sau tot eu, Paula Aldescu.

2008

De 8 Jan, 2009 7 No tags

Tomata imprastie lepse. Succint, schitez preferintele anului 2008.

Mâncarea anului: salata greceasca
Băutura anului: Red Bull
Party-ul anului: hm? o seara de vara, un gratar, putina baita, mai mult alcool
Patul anului: un asternut din Paris mi-a cucerit trupul:)
Piesa anului: Michael Buble, The best is yet to come
Site-ul anului: *
Blog-ul anului: http://visarioane.blogspot.com/
Ruda anului: mamanu
Gafa anului: bla, bla, bla
Prietenul anului: my friend, colegul meu de la editura
Prietena anului: aici folosesc pluralul, sorela si fetele cochetele, Alexandra si Maria:)
Iubitul anului: un mielusel
Îmbrăcămintea anului: rochia neagra
Excursia anului: Europa Park
Vorba anului: o, doamne!
Platforma socială a anului: WordPress
Sportul anului: inotul
Filmul anului: American Ganster
Cartea anului: Zgomotul si furia
Parfumul anului: The one
Jocul anului: Mafia

Acum, cine mai doreste, cine mai pofteste, poate jez 🙂

Cum am ajuns in Argentina

De 6 Jan, 2009 0 No tags

Chipul meu, ieri, simt exagerat de efigie, azi, minusculul patratel al avatarului. Model amator, aparat profesional, fotograf simandicos. Helmut Newton mi s-a facut cunoscut.
Arsita, camere obscure, perdele de paianjeni, cutii aruncate, graffiti, trilulilu din copaci, stanjeneala, tocuri in pamant, vorbe de imbarbatare, ingamfare, cuvinte insirate ca perlele ale unor 3 zile din vara trecuta. Iarna. 25 de grade in Ibiza, ploi in Timisoara, conferinte duioase pe messenger. Aristocratul meu pozar lucreaza la copyrite. Un mail buclucas a determinat inceputul unei munci minutioase. Poza mea, unghiul perfect al piciorusului laudabil, a fost folosita de o duduie din Argentina intru seducerea si inducerea in eroare a unui dandy latin.
Femeiusca pe care o intrupez a zambit pitulat. Hm! Hm! Si uite asa, voila cum am ajuns in Argentina.

duniaduniaddunia duniaduniaduniaduniadunia

Concluzia iluzia

De 2 Jan, 2009 0 No tags

Cand ma gandesc la suferintele batranetii, imi dau seama ca in natura asta oarba cel mai mare geniu este geniul mortii. Faptul ca murim, de cele mai multe ori la timp, este un semn al dragostei lui Dumnezeu pentru noi. PETRE TUTEA

Ultimul drum

De 31 Dec, 2008 2 No tags

Taste negre, degete neindemanatice, neputinta…
Ajun fara emotia bradului, un mesaj sinistru, anuntul unui ultim drum. 24 decembrie m-a surprins langa un gard, ograda identica a copilariei mele, unde strigam in gura mare numele vecinei si prietenei de joaca. Saptamana trecuta vantul sufla, buzele usturau, salul strangea obrazul, asteptam sa fac un ultim drum cu vecina mea.
Nu am plans, pe alocuri zambete fugare si ciuda datorita racelii sufletului. Indiferenta, incapatanarea de a accepta moartea unei fete de 29 de ani, nu, moartea ei, a ei si numai a ei. Nu i-am arucat o privire, oglinda din inima contine propriul chip.
Dumnezeu nu, viata nu, nedefinitul si vremelnicia nu, nici o cugetare, groapa ma obsedeaza insa! Si continui sa mananc, sa beau, sa ies in oras, sa rad, azi sar parleazul in 2009, iar mormantul ma umple de teroare.
Banalul “viata e scurta” e scarbos.

Panglica de matase

De 20 Dec, 2008 2 No tags

Febra Craciunului, nu, febra cumparaturilor. Emotia sarbatorilor de iarna a apus, zapada s-a retras, designerii prezinta moda bradului de Craciun.
Multi ani in urma, probabil 15, posibil 20. In jurul orelor 16. 30 mamanu ajungea acasa de la serviciu. Iar probabilul si posibilul celor 15 sau 20 de ani imi evoca imaginea mamei tinand in brate o plasa de hartie plina cu betea.
Hartie colorata, fasii taiate drept, cu o mana iscusita, lipite extremitatile. Rotunduri expresive, vopsite, imbinate intr-un lant multicolor. Trecuse Mosul sa scape imbracamintea pomului de anul acela, iar noi, fetele, nu auzisem. Cu cate intrebari am asaltat-o pe mami, cata ciuda si furie am incercat datorita ratarii Mosului. Stiu ca m-am asezat cuminte pe un scaunel, cu obrajii lasati in palme suspinand si mormaind negatia, imposibil de crezut esecul intalnirii cu Mosul.
La liceu am invatat sa fac coronite. Crengi de brad, o sarma, nuci invelite in staniol, fundite, conuri de brad din curtea scolii, margelele lui mamaie si o lumanare mare si rosie.
Si cununa, bricolaj de adolescenta, ardea in fiecare seara in holul casei. Apoi au aparut pe piata.
Si bradul…
La gradinita mamaie imi aranja parul ornandu-l cu o fundita alba sau rosie de matase, mamaia mea a fost croitoreasa de meserie, iar eu si sorela eram papusile si modelele ei.
Fundite in par nu mai am, dar s-au pastrat in casa parinteasca metri de asemenea podoabe. Iar domnisoara le-a agatat in brad. Panglici-flori si ingerasi, ce brad frumos, ce brad simplu, ce suflet fericit!
Azi: Sarra Blue, Bamboo, Praktiker, fara panglici, fara nuci in staniol, fara ingerasi. Si ce brad sublim, si ce oftat curios si impertinent!