Ciuda inchipuirii

De 9 Nov, 2007 0 No tags

Ce anume face un destin sa fie incredibil? Mai marii nostri( Cioran, Eliade, Ionesco, Noica, Vulcanescu, Nae Ionescu) inainte sa faca cu creionul poveste, insasi viata lor le-a picurat traseul nemuririi pe nume, fapte si intamplari.                                                                     
Tot ce se intampla intr-o viata de om, ajunge la desavarsire numai atunci cand clipa, de la statul ei de goala, se transforma in amalgam de simtaminte perfecte. Desavarsite in rau sau in bine, forma lor, de acum turnata, provoaca o insiruire de fapte.
Ciuda mea se trage de la inchipuirea ca si eu imi pot reifica numele in suflul contemporanilor.  Nu am pretentii de viitor, mi se pare o indrazneala prea mare pentru o faptura care continua sa mazgaleasca fara o claritate a mintii.
Sunt lipsita de imprejurari. Epoca mea imi ofera ironia, umorul sau penibilul. Doar natura ramane sublima si imuabila in viziune, oamenii sunt niste clovni care au renuntat la costumul pompos si colorat, pastrand doar miscarile si mina aceea uimita si intrebatoare a fiintelor care au abandonat de mult sa mearga pe propriile picioare, ci doar se scurg alene la vale, purtate de curent, fara a avea curiozitatea sa se intrebe asupra provenientei  actiunii in plin litigiu.
Privind de pe margine, caci apartin unei margini, nu ma pot invalui cu ironie, uneori sunt un clovn pe cinste eu insami. Sa-mi asum umorul ca atitudine vis-a-vis de ai mei semeni,  imi asigura o stare de greata constanta. A rade de partea cea mai mare dintr-o colectivitate inseamna ca mi-am adaugat in fata numelui adjectivul deosebit, sinonim cu altfel, iar aceasta nota aparte incumba probleme sociologice, dar mai ales antropologice dureroase, pentru ca zi de zi, si poate chiar in clipa asta sunt considerata paiata de multi semeni ai mei. Al treilea element al epocii, penibilul! Acustica reprobabila a cuvantului chiverniseste la moartea sperantei. Eu cred ca inca imi mai pot scoate masca, inca mai pot invata sa inot contra curentului, mai am suficient entuziasm si daruire sa cred in calitatea romanului genial.

Totusi, sunt orfana de destin fantastic!

Teoria lui E.CANETTI

De 9 Nov, 2007 0 No tags

rEaLiTaTeA – rationament deductiv, apres Canetti:

Drumul prin realitate trece prin tablouri. Tablourile sunt navoade. Ceea ce apare in ele reprezinta o captura perena.
Tablourile trebuie sa existe si in afara omului, in om ele fiind supuse schimbarii. Acelasi tablou mai are nevoie de experienta lui pentru a prinde viata.
Asa se explica unele tablouri care ard mocnit timp de generatii, deoarece nimeni nu le poate privi cu acea experinta care sa le trezeasca.
P.S.: o schita a teoriei si 3 exemple de tablouri.

tablouri – navoade
                 captura perena
tablourile: – in afara omului
                   – experienta
                   – trezirea

1. Sociologic
scoala(tablou) – lectura(navod)
                           informatia(captura)

tablourile: – prieteni(in afara omului)
                  -fapte si intamplari, serviciul(experienta)
                  -sistemul romanesc(trezirea)

2. Antropologic
iubirea – sentimente
               indragostitul/ indragostita(DOI)
tablourile: – viata sociala
                   – sexul
                   -casatoria(idealisti/traditionali), despartirea(ghinionisti/noncoformisti)

3. Metafizic
om de arta – frumosul, cunoastere pura
                      idealul
tablourile: – banii
                   – dezamagirea
                   – recunoasterea, moartea

Drum romanesc, caprioare si organul de politie!

De 31 Oct, 2007 1 No tags

Calatoria atrage dupa sine senzatia si redescoperirea zvacnetului de viata vie. Blocuri imense de trairi se desprind, lasand loc unor inundatii de imagini care produc scantei in umilul nostru trup. Devii atent la tot ceea ce te inconjoara, un val se ridica si clipesti des ca un orb care abia si-a recapatat vederea. Culorile izbesc, mintea tureaza ca un motor diesel, obrajii se rosesc, iar viata ta te surprinde placut.
In orice calatorie exista si un drum de intoarcere. Intotdeauna mai scurt, mereu obositor si cu un mos Ene pe la gene. Greutatea fina a genelor este compensata de o atentie crescanda asupra drumului din fata. Tocmai atunci, un zgomot te scoate de pe carosabil. O imensa groapa nesemnalizata, un intuneric gros si o ploaie rece sunt ingredientele obligatorii ale unei schimbari de roata.
Pana sa te dezmeticesti, o alta masina sta pe dreapta. Cand esti complet treaz, tabloul e compus din 12-13 masini cu pana si cu zvonul ca politia este pe drum sa sesiseze faptul.
Cineva a filmat totul pentru a fi dat PRO TV-ului. Dar pentru PRO am ramas nesemnificativi, eram toti in viata. Asta da dezamagire la nivel national, adica a fanilor de stiri de la ora 5!
Dar care fapt sa fie sesizat de politie? Romanul stie drumurile, o stie si buzunarul, se impamanteneste ca o obisnuinta. Se poate consemna comicul tragediei a 20-30 de persoane.
Intr-o noapte de octombrie, ploioasa si rece, romanii injura, dar de data aceasta nu guvernul, nu drumurile si podurile, ci ghinionul de a fi lovit direct acea groapa nesesizata. Dupa aproximativ o ora si patruzeci si cinci de minute, soferii si masinutele lor incep sa paraseasca locul cu pricina. Revenind la caldura din interiorul masinii toropeala se impune lejer.
E cald, mainile sunt pline de furnicute care misuna pana in buricele degetelor. Strangi tare de volan si apesi putin acceleratia. Marirea vitezei inseamna in paralel, in Natura, trei caprioare mari care tocmai in miez de noapte traverseaza strada. Frana. Lumina farurilor nu le sperie. Trec mai departe marete si frumoase cele mai mari caprioare pe care eu le-am vazut in viata mea.
Poate ca numele meu din acea seara a fost Alice si calatoream in Tara Minunilor.
O vreme am amutit. Tot revedeam caprioarele. Incepusem sa ma indoiesc de veridicitatea acelei nopti si in acelasi timp asteptam sa vad ce mai urmeaza.
Pana de cauciuc, caprioarele, lipsea un trei. Meditam la numarul trei in timp ce asteptam la un stop. Drumurile sunt in lucru. Toata lumea stie, toata lumea asteapta. In fata era o duba, vizibilitate minima, oboseala cruda si impertinenta.
Gandul de a trece in fata dubei a adus sirenele de politie pana in dreptul geamului.
Poftim numarul 3.
Politistul intreaba daca sintagma de semafor fortat este cunoscuta. Eu ma uit in spate, dar semaforul il vad tot acolo. Nu-mi permit observatia in fata organului de politie. Ce stiu eu, sunt femeie!
Stiu ca a fost o noapte de pomina, melanjul de infrastructura a drumului, de magie a Naturii si de obscuritate a termenului de politie descrie Romania mea esoterica!!!

O noua propozitie

De 26 Oct, 2007 0 No tags

Parintii trebuie respectati!
Cum poate fi aceasta propozitie o lege universala?
Unii oameni nu vor sa fie parinti, altii isi bat copiii in numele unei legi nescrise, dar infailibile, sa nu uitam si de aceea care ii abuzeaza sexual.
Atunci de ce nu roseste acest concept, de ce nu vrea deloc sa scada in teama si ipocrizie?
Cu siguranta adevarul primei propozitii este pus la indoiala.

Iata o noua propozitie: parintii sa-si respecte copiii!!!