Desenati o casa

De 18 Oct, 2008 1 No tags

Cum desenezi o casa? Un patrat, unde schitezi rapid doua ferestre mici, apropiate, o usa micuta, apoi acoperisul, obligatoriu cu un cos din care iese fum. In foile desenate obligatoriu casele au cos, necesarmente iese fum. Azi ma gandii la asta, privind casele ingramadite de pe malul raului Arno. Luna octombrie, fara sa ma gandesc la hrean, fara sa ma infofolesc, doar cu mintea de a lenevi pe o terasa micuta si cocheta.
Si oameni, multime, fete, baieti, dupa doua zeci de ani aceste fete si acesti baieti, desfat pentru ochii mei. Cu ochelarii pe nasuc, frumoasa Italie te provoaca sa-ti inserezi privirea, poti studia semenii in voie. Tocmai de aceea, o demoazela mandra si exotica, imi atrase imediat atentia. Imi plac oamenii frumosi, recunosc! Pe langa tenul masliniu, privirea indiscreta, trupul de Afrodita, remarcai tinuta adoptata. Adidasi albastru inchis, cu puf pe langa sireturi, egari negri, o bluza gri cu maneca scurta. Pe mana insa purta cu stil o plasa Fendi, una Gucci, si inca una Miu miu. O zi obisnuita de cumparaturi in orasul Renasterii.
Apoi mirosul de paine prajita, de unt si de usturoi.
Desenati o casa, ca in primul an de scoala, sa vedeti cum intr-adevar toate desenele ne duc in Italia.

Frunze galbene in coada unui caine

De 12 Oct, 2008 0 No tags


Margareta Paslaru, Lasa-mi, toamna, pomii verzi

Lasă-mi, toamnă,pomii verzi ,
Uite, ochii mei ţi-i dau.
Ieri spre seară-n vântul galben
Arborii-n genunchi plângeau.

Lasă-mi, toamnă, cerul lin.
Fulgeră-mi pe frunte mie.
Astă-noapte zarea-n iarbă
Încerca să se sfâşie.

Lasă-mi, toamnă, ziua, nu mai
Plânge-n soare fum.
Înserează-mă pe mine,
Mă-nserez oricum.

Lasă-mi, toamnă-n aer păsări,
Paşii mei alungă-mi-i.
Dimineaţa bolta scurse
Urlete de ciocârlii.

Persoana si personaj

De 1 Oct, 2008 6 No tags

Anii de facultate. Ce anume conteaza, cine anume conteaza? Profesorii, nu au fost multi, aceia care au putut da iluzia de zbor sufletului meu, dar au existat cativa.
De dimineata, si alte saptamani in urma am tot avut ganduri pentru Ilie Gyurcsik, profesor de literatura comparata.
Barbat chipos, profesor falnic. Nu vreau sa-l laud, omul nu are nevoie, profesorul e greu de chenaruit prin atribute, barbatul nu-l cunosc.
Aveam curs cu dumnealui de la 8 dimineata, vinerea, in anul IV. Abia ma trezeam, cu ciuda, cu monologuri, cu incurajari. Si nu am regretat niciodata.
Ma asezam in banca mototoala, ochii mijeau inca la franturi onirice, mintea zabovea in indolenta. Nu stiu sigur cand anume treceam spre cabalistic. Stiu doar ca ma scuturam ca un cal, iar urechile stateau la panda.
La inceput erau criticile, lucrarile noastre erau o adevarata dezamagire. Desi cuvantul acesta nu a fost niciodata rostit. Simteai ca te acoperea rusinea. Stiu ca mie imi ardeau obrajii din cauza cuvintelor de dojana, si pe langa rusinea mea, ma durea si ignoranta celor din jur. Acum cand ma gandesc, nu mai simt asa. Colegii mei aveau dreptate in incultura lor, ei nu puteau sa primeasca, pentru ca nu cerusera nimic. Nici eu la randul meu nu cerusem, dar vroiam, si vroiam foarte mult. Iar mustrarea dascalului de la catedra, prin nu stiu ce prefacere, devenea o glorificare a omului.
Iar ultimele cinci minute de la curs, simteam ca zambea special pentru noi, pentru studentii tineri care eram, pentru fiintele unice care le intrupam, pentru minunile care am fost atunci, la primul nostru tipat de durere cand am venit pe asta lumea.
Tot de la Ilie Gyurcsik, am in minte, foarte clar, diferenta dintre persoana si personaj […]. Si astfel, eu ma dumiresc in organizarea mea sociala altminteri: sunt fata, dar pe langa asta, mai sunt si fiica, si sora, si iubita, si redactor, si mazgalitor, si prietena, si visatoare, si tanara, si mignona etc. Sunt toate astea, si nu sunt multe altele. Dar sunt o suma prolifica si diafana.
In anul IV l-am studiat pe Cehov. Detalii, detalii, detalii. Fiecare lucrare era insotita de notite, pentru fiecare student in parte. Abia in al doilea semestru am primit o insemnare care m-a facut extatica. Reusisem sa ma apropii de Cehov. Am zarit si eu omul in paginile lui. Si am luat biletelul ca pe coronita premiantului. Si l-am citit de doua, trei, zece ori. Si l-am aratat prietenilor, poate si mamei. Si acum zaboveste in portofel.
O sa-l reproduc aici, fara a fi spectaculos, biletul acesta este mintea mea cruda si chibzuita.
Cehov, Pescarusul
[1] ? [2] Intr-o piesa, acest limbaj e cel al didascaliilor sau al indicatiilor de regie; [3] Corect; [4] Observatia e buna, dar incorect formulata; [5] Foarte bine (dar acestea sunt semnificatii “atribuite”, personajele “semnifica” absenta gandirii, ei neavand nicicum aceasta “posibilitae”); [6] Da, dar la propriu, in timp ce Nina “citeste” doar metafore; [7] Foarte bine; [8] Fereste-te de descrieri neargumentate/neilustrate; [9] Nici aici; [10] Frumos! [11] Cred ca este vorba de un alt “comic”. Lucrarea este foarte buna.

Ilie Gyurcsik a fost profesorul meu “enciclopedie”, dascalul de care ar trebui sa aiba parte fiecare student.

Cine?

De 17 Sep, 2008 0 No tags

Cosmin Haias

Bad habit

Pictez cu plăcere şi totuşi chinuit, greu, încet şi insistent.
Paradoxal, pictura poate fi mai grea decat munca fizică.
Mă doare capul cand nu-mi iese.
Trebuie să deleg roluri unor personaje, să concep aranjamente,
să distribui figuranţi, să mut, să şterg, să aleg, să amestec,
să fiu scenarist, inginer de lumini, de sunet, maşinist.
Trebuie sa fiu regizor.

Prietenii spun că e bine, că am o plăcere, o “relaxare”.
Adică “o liniştire, o destindere, o scădere a tensiunilor” conform DEX-ului.
O săptămană sau două într-o clinică balneara….

“Pe dracu”, zic eu.

E un viciu.
Adică un defect, imperfecţiune, lipsă, un “bad habit” – obicei prost.

Folosesc rugină şi plastic ca să arat realitatea.
Materii ordinare de rang inferior.
Pentru că asta suntem.
Rugină şi plastic.
Deocamdata.
Pînă ne vine mintea la cap.

Apoi putem picta din nou flori,
Peisaje,
Mitologie şi alegorii.

Dar pana atunci,

Ne trebuie mai multi regizori…