Vous si!

De 6 Nov, 2008 5 No tags

Ma auzii cum rad. Sanatos, strasnic, atragator. Singura in camera, asteptand sa inceapa Jordan, film politist, pe canalul Hallmark, il luai pe Rushdie in brate. Salman Rushdie. Nu e prima data cand ma distreaza. Naratorul lui este plin de haz.
15 august 1947, sorocirea independentei Indiei. Nu cred ca o sa uit aceasta zi, nu am preluat informatia din manualul de istorie.
Ghiocei in noiembrie, de hrean am uitat de mult. Vestitorii se gasesc inselati si amagiti in gradina. Viorele inflorite, fetite de 3-4 anisori carora le zambesc.
O frantuzoaica blonda in jur de 5 anisori. Am cochetat cu ea, iar in final i-am recunoscut: Tu es tres jolie! S-a rusinat putin, nu mult, doar o clipita, apoi a venit raspunsul: Vous si! Ieri seara. Alta copilita. Ne-am privit, ea curioasa, eu distrata, am zambit. Mi-a intors rasul fara sunet.
Scaparari confectionate de inima mea.

Galeti de fecale

De 4 Nov, 2008 14 No tags

Uniforma, tinuta ma preocupa pe mine in acest minut, si ce cusur provoaca ea in conduita oamenilor. Politistii, un exemplu. Nu este o poveste cu Garcea, deloc.
Nu toti, nu generalizez, vociferez pe marginea unor reflectii desprinse din contactul cu doi functionari. Imi pare rau sa o scriu, indur greu constatarea ca romanii au tot militie si nu politie. Oamenii astia sunt lipsiti de bun simt, deontologia nu o cunosc nici ca termen, nici ca etica profesionala. In prezenta lor nu trebuie sa ti se auda respiratia. Prea banal?
Revin la uniforma. Ea trebuie sa fie cauza mitocaniei lor. Sunt convinsa ca tinerii fiind, au adunat atatea frustrari, incat ajungand niste bieti functionarasi in tinuta reglementara, isi platesc toate umilintele, esecurile, jignirile adolescentei. Formula lor de adresare este ba! O sa reformulez, adaptez si o sa redau o gluma a lui Seinfeld. Ei cuvanteaza asa nu din cauza imbecilitatii, cum automat ajungem sa credem, ci din pricina ca nu au putut sa scoata mai mult din encefalul lor. Judecata lor este una a madularelor.
Reamintesc, perorez aici, plina de aroganta, apucaturile a doi politisti, oricum, pot sa dublez, triplez, inmultesc numarul, dar prefer operatia fara anestezie. Ce simt si ce am simtit.
O fosta colega de generala este politista, sotul ei asijderea. Imi sunt dragi. Deci nu mi se cuvine partinirea.
As vrea sa procedez in urmatorul fel: cand o sa se intample sa mai fiu deranjata de un pricajit de zeu-functionar public, sa ma ridic mandra, sa-i arat obrajii rosii, si sa-i arunc in fata faptul ca existenta lui numara multe galeti de fecale sau direct cacat, de ce sa fiu distinsa in exprimare?
Dar cum intotdeauna stiu ca o problema are mai multe aspecte, constientizez rapid ca numai eu am de pierdut. Nu asa se impotriveste unei mentalitati sau sistem.
Poate ar trebui sa le pun o lumanare la biserica, rugandu-ma pentru binele lor, dar Dumnezeu ar lua-o ca pe o sfidare la adresa Lui, si nu-mi doresc, ca si asa Il necajesc si fara glume cretine.
Si intentionam sa mazgalesc ceva desfatator, la sugestia sorelei mele. M-a mustrat ca exprim doar fapte melancolice si revoltatoare, iar eu sunt o fiinta joviala. Rad extrem de colorat. Scriind, mi se nazare sa ma afirm asa cum socializand nu se prea sesizeaza, jalnica, tanguitoare si deceptionata.

Aseara si asta seara

De 30 Oct, 2008 0 No tags

Sorin Lavric, Gabriela Adamesteanu si Joc secund. Aseara: Ce viitor mai are filozofia? Asta seara: Opere. Gabriela Adamesteanu. Aseara: in timp ce se discuta de intrebarile clasice ale filozofiei, de sensibilitatea religioasa a oricarui filozof, Ciprian Valcan isi studia o mana. Mana scriitorului, stravezie, dificila, plapanda. Asta seara Cornel Ungureanu a facut acelasi lucru, studiul palmei si al degetelor. Ceva comun.
Si eu am ascultat, aseara si asta seara. Si mintile au inceput sa zburde. Mi-am amintit ca am scris in ziarul scolii, am chibzuit la propriul blog. Mi-e frica de etichete. Vreau sau nu vreau sa fiu blogger? Stiu sigur ca nu am indraznit si nu indraznesc sa ma numesc scriitor, desi sunt nostalgica dupa lumea scribilor. Incerc acum sa-mi scriu simtirile din cele doua ore petrecute in librarie. Sunt pipernicita. Nu vrea sa-mi iasa nimic. O sa-i scriu un mail lui Cornel Ungureanu, o sa-i povestesc in cateva randuri ce nu am apucat in magazinul de carti.
Astept nerabdatoare momentul in care participand la un eveniment, sa nu ma mai simt, nu mica, ci foarte mica. Studiind in facultate istoria literaturii romane, citind jurnale si memorii, am ajuns o ciudata pentru generatia mea. Detest comunismul fara sa-l fi trait, iar aceia care au intrat cu mine in polemici, cred sincer ca nu stiu ce vorbesc sau ca vorbesc din carti. De cate ori nu mi s-a repetat aceasta propozitie: Dunia, vorbesti din carti!
Dar pentru a dezbate un subiect, nu trebuie sa citesti ceva, undeva, pentru a avea argumente? Carte, google, blog, site, oriunde.
O sa-mi ravasesc sertarele pentru a gasi articolul meu din clasa a X-a. Si o sa semnez un post si cu prima recenzie a carei autoare sunt. Scrierile astea doua ma dezmiarda.

Abureala politica

De 29 Oct, 2008 2 No tags

Abureala politica. Candid(a) Tuel, nu Candide a lui Voltaire. Omonimul meu in chestiunile politice. Aseara m-am zgait la televizor. Basescu, Tariceanu, Cristian Tudor Popescu, demagogie, Caragiale. Vorbea presedintele de onestitate, resurse umane, prioritati ale Romaniei, invatamant si sanatate. Persoanele astea politice vorbesc, oamenii simt, traiesc. Oamenii sunt saraci financiar, sunt saraci cu duhul, fericiti acestia din urma, iar aici nu se lasa loc de interpretare, nu este folosit peiorativ.
Si cum ma hlizeam eu la ecran, traspunandu-ma simpatetic in viata functionarilor, mi-am zis ca poate fostul matelot span, care rostea asa simtitor propria expunere, si-a castigat un vot.
Eh! M-am infiorat din cauza materialitatii. Sufragiu universal, O noapte furtunoasa, Caragiale.
Presedintele nostru joaca si el teatru, mersi, am fost in 21 octombrie, daca am retinut bine data. Si alocutiunea lui m-a transformat in spectator, cu diferenta ca la sfarsit nu am aplaudat.
Mazgalesc, mazgalesc impresii cu iz politic, pierd vremea, dar ieri a fost pentru prima data cand am ascultat, si am simtit ceva, nu doar dezinteres.
Nu ma indignez, indignarea e pentru cei puternici, nici nu ma resemnez, caci resemnarea e pentru sufletele nobile; nici nu tac, fiindca tacerea e pentru cei mari. Iar eu nu sunt nici puternic, nici nobil, nici mare. Sufar si visez.
Pessoa randuieste mai bine ca mine.

Povesti de-o zi

De 22 Oct, 2008 2 No tags

Dimineata insorita, cu un debut narativ. Istorisire de un deceniu. Acum 10 ani, un domnisor a imprumutat o bicicleta de la un vecin. Vehiculul cu doua roti i-a fost furat. Domnisorul s-a mutat in Germania.
Ieri. Mama domnisorului a venit in Romania. Dupa 10 ani. Vecinul i-a cerut banii pe bicicleta, 100 de marci.
Imi aranjez parul, pastrez rochia neagra, cizmele, piciorul dezvelit. Plec. Cosmeticiana imi marturiseste ca si-a surprins sotul sarutandu-se cu cea mai buna prietena. Rad, nu cred ca mi s-a inteles reactia. Dar asemenea istorisire am trait.
Dupa amiaza. Stau la terasa, singura, imi astept o prietena. Imediat o doamna isi asaza geanta si sacoul pe scaunul de langa mine. Ma intreaba daca este liber, apoi isi cere scuze, seman foarte bine cu o Matilda sau Hilda. O sa mearga inauntru sa-si comande ceva, aprob din cap si zambesc. Doua femei trecute bine de tinerete vorbesc in germana langa masa mea. Nu inteleg nimic, le observ gesturile. Se intoarce doamna mea. Nu i-am vazut ochii, si-a inserat si ea privirea din cauza zeului Ra. Doamna mea este prietena cu cele doua femei in varsta, se aseaza toate la masa. Vorbesc pe rand in romana si engleza. De mall, de genti, de Dublin, de autobuzul 14. O batranica era din Irlanda, vremea noastra a indus-o in eroare, credea ca aici este vara.
M-am intalnit si cu prietena mea intr-un final. Ea mi-a istorisit ispravele ei.
Seara am ajuns acasa. Mi-am deschis laptopul. Aveam un comentariu pe blog. Cineva cunoscut ma injura. Oarecare ma citeste. Vietuirea mea este seducatoare, ar trebui sa-mi pierd secunda vietii din cauza unei dudui neghioabe?
Povesti de-o zi…