Femeia

De 20 Aug, 2008 0 No tags

Nu exista eu, nu exista suflet. Eul inteligibil nu este decat vanitate. Otto Weininger

Schreber, Weininger, Freud… cateva nume.
Daniel Paul Schreber – barbatul “emasculat”
Weininger – autorul cartii Sex si caracter, misogin, sinucigas
Freud – psihanalist
Ce au cei trei in comun? Femeia: primul, Schreber, sa fi avut 40 de ani cand a avut ciudatul sentiment ca trebuie sa fie minunat sa fii femeie inaintea actului de acuplare. Asadar, rolul lui in lume, este procrearea. Venind sfarsitul lumii, va exista un singur supravietuitor, iar pentru perpetuare, un mascul trebuie emasculat. Iata-i menirea!!!
Weininger, veritabil cinic si cunoscut misogin, Otto Weininger a fost de-a dreptul inspaimantat de tot ceea ce presupune feminitatea. Plin de angoase datorate principiului feminin, Weininger loveste frenetic si poetic femeia in Sex si caracter.
De ce teama de femela?
Se presupune ca toate fiintele umane sunt mai intai(psihologic) femei si ca majoritatea lor nu se detaseaza de aceasta stare originara fericita, dar moral inferioara.Aparitia masculinitatii trece printr-un “protest viril” si nu constituie nici o clipa o achizitie definitiva. Virilitatea ramane mereu de cucerit, sub amenintarea regresiunii spre feminitate gata sa recastige teren.
Freud analizeaza, aprofundeaza, revolutioneaza.

Acum, ma tot gandesc, paralela se invatoseaza pe un fond straveziu de oboseala sa-mi iasa in fata. Acesti trei barbati si nu numai, si oricare domn sau domnisor al zilei mele. Am si eu, si tu, si el, o zi in lumea asta.
Revenind, memorez virilitatea pusa sub nas mie, mie tinerei domnisoare, de atatia domnisori. Si replicile mi le amintesc fara efort: Nu ma crezi ca sunt bun, daca m-ai lasa numai sa-ti arat! etc.
Ceea ce este evident, toti sunt buni amanti, ceea ce este eminamente demn de un scuril, este convingerea ca intr-adevar virilitatea lor este neindoielnica.
Majoritatea sunt zeii sexului, a placerii carnii si a pasiunii.
Inchipuirea mea cea de pelin o constituie destinul acestor trei barbati.
Domnisorii din ziua de azi, desi dispun de foarte multa informatie, de multe cercetari stiintifice, de studii de caz pe diferiti barbati, ei repeta doar un lucru: sunt barbat!!!
Desi, a fi barbat presupune in aceeasi masura in a fi femeie, presupune geniu, dar si inferioritate morala, poate de aceea si traim in acest razboi continu, femeie/barbat, fiindu-le teama, la fel ca tanarul sinucigas Otto, de partea lor feminina, atat ataca cu viriliatatea lor, incat aluneca indefinit, dar sigur spre grobianism.
Ce fel de reactie o sa am cand o sa deschid acest subiect? Rasete ironice, clar! Sfaturi sa las cartile si sa revin in lumea noastra, cu siguranta!
Si eu?
Eu o sa-mi mut privirea de pe chipurile lor, ma enerveaza asa tare aroganta lor lipsita de cunostinte, si cu teama de sinele meu, caci am hotarat sa-mi tin toti nervii in mine si astfel am devenit agresiva in interior, o sa le rad si eu persiflant la randul meu.
Fuduli de ambele parti, “morga”arogantei triumfa din nou. Din nou esec…

Doua vieti

De 19 Aug, 2008 5 No tags

Doua vieti ratate, a mea si a mea!
Ma uit la mama, nu ma enerveaza, ma uit la tata, nu-l urasc. Eu insami nu ma enervez si nu ma urasc. Se spune ca inconstientul nu asimileaza negatia, deci reiau, eu insumi ma enervez si ma urasc.
Eu inainte sa ma nasc, un cromozom X, un cromozom Y. Mama era femeia, tata era barbatul. Barbatul asta ar fi trebuit sa renunte la femeia aia. De ce? Ca sa triumfe individual, sa fie egoisti si egocentrici, sa accepte ca iubirea lor nu o fost o implinire, ci o imperfectiune a Naturii, un cusur al mundanului.
Infidelitatea cromozomilor a adus pe lume doua fete. Eu sunt una. Si din multe firimituri, din multe carpituri reusesc sa ma-ndragesc, si totul, pe premisa celor doua vieti ratate.

Un copac si un pahar de plastic

De 12 Aug, 2008 0 No tags

Imi plac copacii singuratici. Copacul si umbra, mandrie si umilinta.

Ma tot gandesc la un pahar. Un pahar de plastic ce pluteste in mare. Intr-o mare oarecare. Aruncat peste bordul unui vapor de un oricine.
Cand o sa se intample sa avem o educatie a Naturii? Pana cand o sa avem gresita parere ca Natura este in slujba noastra, cand o sa-i dam inapoi in masura in care i-am tot luat in existenta noastra?