Aseara si asta seara

De 30 oct., 2008 0 No tags

Sorin Lavric, Gabriela Adamesteanu si Joc secund. Aseara: Ce viitor mai are filozofia? Asta seara: Opere. Gabriela Adamesteanu. Aseara: in timp ce se discuta de intrebarile clasice ale filozofiei, de sensibilitatea religioasa a oricarui filozof, Ciprian Valcan isi studia o mana. Mana scriitorului, stravezie, dificila, plapanda. Asta seara Cornel Ungureanu a facut acelasi lucru, studiul palmei si al degetelor. Ceva comun.
Si eu am ascultat, aseara si asta seara. Si mintile au inceput sa zburde. Mi-am amintit ca am scris in ziarul scolii, am chibzuit la propriul blog. Mi-e frica de etichete. Vreau sau nu vreau sa fiu blogger? Stiu sigur ca nu am indraznit si nu indraznesc sa ma numesc scriitor, desi sunt nostalgica dupa lumea scribilor. Incerc acum sa-mi scriu simtirile din cele doua ore petrecute in librarie. Sunt pipernicita. Nu vrea sa-mi iasa nimic. O sa-i scriu un mail lui Cornel Ungureanu, o sa-i povestesc in cateva randuri ce nu am apucat in magazinul de carti.
Astept nerabdatoare momentul in care participand la un eveniment, sa nu ma mai simt, nu mica, ci foarte mica. Studiind in facultate istoria literaturii romane, citind jurnale si memorii, am ajuns o ciudata pentru generatia mea. Detest comunismul fara sa-l fi trait, iar aceia care au intrat cu mine in polemici, cred sincer ca nu stiu ce vorbesc sau ca vorbesc din carti. De cate ori nu mi s-a repetat aceasta propozitie: Dunia, vorbesti din carti!
Dar pentru a dezbate un subiect, nu trebuie sa citesti ceva, undeva, pentru a avea argumente? Carte, google, blog, site, oriunde.
O sa-mi ravasesc sertarele pentru a gasi articolul meu din clasa a X-a. Si o sa semnez un post si cu prima recenzie a carei autoare sunt. Scrierile astea doua ma dezmiarda.

Abureala politica

De 29 oct., 2008 2 No tags

Abureala politica. Candid(a) Tuel, nu Candide a lui Voltaire. Omonimul meu in chestiunile politice. Aseara m-am zgait la televizor. Basescu, Tariceanu, Cristian Tudor Popescu, demagogie, Caragiale. Vorbea presedintele de onestitate, resurse umane, prioritati ale Romaniei, invatamant si sanatate. Persoanele astea politice vorbesc, oamenii simt, traiesc. Oamenii sunt saraci financiar, sunt saraci cu duhul, fericiti acestia din urma, iar aici nu se lasa loc de interpretare, nu este folosit peiorativ.
Si cum ma hlizeam eu la ecran, traspunandu-ma simpatetic in viata functionarilor, mi-am zis ca poate fostul matelot span, care rostea asa simtitor propria expunere, si-a castigat un vot.
Eh! M-am infiorat din cauza materialitatii. Sufragiu universal, O noapte furtunoasa, Caragiale.
Presedintele nostru joaca si el teatru, mersi, am fost in 21 octombrie, daca am retinut bine data. Si alocutiunea lui m-a transformat in spectator, cu diferenta ca la sfarsit nu am aplaudat.
Mazgalesc, mazgalesc impresii cu iz politic, pierd vremea, dar ieri a fost pentru prima data cand am ascultat, si am simtit ceva, nu doar dezinteres.
Nu ma indignez, indignarea e pentru cei puternici, nici nu ma resemnez, caci resemnarea e pentru sufletele nobile; nici nu tac, fiindca tacerea e pentru cei mari. Iar eu nu sunt nici puternic, nici nobil, nici mare. Sufar si visez.
Pessoa randuieste mai bine ca mine.

Povesti de-o zi

De 22 oct., 2008 2 No tags

Dimineata insorita, cu un debut narativ. Istorisire de un deceniu. Acum 10 ani, un domnisor a imprumutat o bicicleta de la un vecin. Vehiculul cu doua roti i-a fost furat. Domnisorul s-a mutat in Germania.
Ieri. Mama domnisorului a venit in Romania. Dupa 10 ani. Vecinul i-a cerut banii pe bicicleta, 100 de marci.
Imi aranjez parul, pastrez rochia neagra, cizmele, piciorul dezvelit. Plec. Cosmeticiana imi marturiseste ca si-a surprins sotul sarutandu-se cu cea mai buna prietena. Rad, nu cred ca mi s-a inteles reactia. Dar asemenea istorisire am trait.
Dupa amiaza. Stau la terasa, singura, imi astept o prietena. Imediat o doamna isi asaza geanta si sacoul pe scaunul de langa mine. Ma intreaba daca este liber, apoi isi cere scuze, seman foarte bine cu o Matilda sau Hilda. O sa mearga inauntru sa-si comande ceva, aprob din cap si zambesc. Doua femei trecute bine de tinerete vorbesc in germana langa masa mea. Nu inteleg nimic, le observ gesturile. Se intoarce doamna mea. Nu i-am vazut ochii, si-a inserat si ea privirea din cauza zeului Ra. Doamna mea este prietena cu cele doua femei in varsta, se aseaza toate la masa. Vorbesc pe rand in romana si engleza. De mall, de genti, de Dublin, de autobuzul 14. O batranica era din Irlanda, vremea noastra a indus-o in eroare, credea ca aici este vara.
M-am intalnit si cu prietena mea intr-un final. Ea mi-a istorisit ispravele ei.
Seara am ajuns acasa. Mi-am deschis laptopul. Aveam un comentariu pe blog. Cineva cunoscut ma injura. Oarecare ma citeste. Vietuirea mea este seducatoare, ar trebui sa-mi pierd secunda vietii din cauza unei dudui neghioabe?
Povesti de-o zi…

Desenati o casa

De 18 oct., 2008 1 No tags

Cum desenezi o casa? Un patrat, unde schitezi rapid doua ferestre mici, apropiate, o usa micuta, apoi acoperisul, obligatoriu cu un cos din care iese fum. In foile desenate obligatoriu casele au cos, necesarmente iese fum. Azi ma gandii la asta, privind casele ingramadite de pe malul raului Arno. Luna octombrie, fara sa ma gandesc la hrean, fara sa ma infofolesc, doar cu mintea de a lenevi pe o terasa micuta si cocheta.
Si oameni, multime, fete, baieti, dupa doua zeci de ani aceste fete si acesti baieti, desfat pentru ochii mei. Cu ochelarii pe nasuc, frumoasa Italie te provoaca sa-ti inserezi privirea, poti studia semenii in voie. Tocmai de aceea, o demoazela mandra si exotica, imi atrase imediat atentia. Imi plac oamenii frumosi, recunosc! Pe langa tenul masliniu, privirea indiscreta, trupul de Afrodita, remarcai tinuta adoptata. Adidasi albastru inchis, cu puf pe langa sireturi, egari negri, o bluza gri cu maneca scurta. Pe mana insa purta cu stil o plasa Fendi, una Gucci, si inca una Miu miu. O zi obisnuita de cumparaturi in orasul Renasterii.
Apoi mirosul de paine prajita, de unt si de usturoi.
Desenati o casa, ca in primul an de scoala, sa vedeti cum intr-adevar toate desenele ne duc in Italia.