Perspectiva unui participant la moarte

În sfârșit cântă cocoșul! De afară nici o rază de lumină. Draperiile acoperă ferestrele cu excepția unor 5 cm pe mijloc. Daniela doarme. La picioare, așternuturile sunt mototolite. Carla le netezește ușor cu mâna. Se ridică de pe scăunel. Cocoșul cântă a doua oară. Privește prin cameră. Încearcă să dibuiască în obscur cioburile ceștii. N-ar vrea să calce pe ele. O noapte lungă și dimineața e gri de la nori. Ziua tărăgănează. Totul vine târziu.

Daniela scapă un oftat. Zorile i-au proiectat prin crăpătura draperiilor o pată de lumină pe nas. Pare puțin mai scuțit nasul ei. Cel puțin asta gândea Carla în timp ce făcea niște rotituri de bazin. Își simțea spatele înțepenit.

– Ești tot aici? Trage draperiile și deschide fereastra. Nici nu vreau să-mi imaginez cum pute în camera asta.
Carla deschide și trage aer în piept. O să meargă să aprindă focul. E deja rece în dormitor.
– Anul trecut pe vremea asta mă strecuram din casă până la magazia de lemne și luam doi butuci de lemn. Îi puneam în șifonier. Tata nu caută niciodată acolo. Cine ar căuta?! Adică nici nu cred că i-a trecut prin minte că aș putea să-i fur lemne.
– Încearcă să mai dormi. E devreme și pari mai bine.
– Par. Nu sunt. În cele câteva minute în care am ațipit l-am visat pe Cornel. Ne sărutam. Te deranjează?
– Nu mai mult decât cana pe care ai aruncat-o aseară în mine. Chiar așa, ies să aduc mătura și fărașul. Carla trage ușa în urma ei. Daniela privește peretele din fața patului. Un șifonier și o vitrină. Vitrina păstrează toate sticlele ei de parfum. Cele goale stau în spate. I se pare că vede una goală în față, un Jean Paul Gaultier. Un cadou de la iubitul ei elvețian. Ce vacanță frumoasă a petrecut cu el la Zurich!
– Carla! Carla! Carla!
Daniela încearcă să strige. Carla revine cu mătura și fărașul. Le lasă lângă noptieră și se îndreaptă spre fereastră. Închide și aranjează draperiile.
– Nu știu dacă vreau lumină. Vezi sticla aia de parfum? Gaultier-ul? L-am primit de la Sebastian. Ce bine că nu m-am măritat! Ce bine că nu am copii? Pricepi? Profit și îți mărturisesc ceva. Mereu am avut convingerea că bărbații nu mă mai pot uita după ce m-au sărutat. Deduci de aici mirarea mea când ai anunțat că te măriți cu Cornel.

Carla stătea în genunchi și căuta cioburile. Unele mai mici ajunseseră sub pat. Cu coada măturii a încercat să aducă în față resturile. Pe lângă cioburi, o sticlă și câteva dopuri au fost recuperate.

– Nestea, Daniela? Știi bine că nu ai voie.
– Nu am voie Cola, Carla. Și am ascultat. Ai mai văzut să beau Cola? Nu. Doctorul a zis clar fără Cola.
– Pe tine prostia și ignoranța te omoară, nu cancerul.
– Ieși afară! Doctorul a zis fără cola. Nestea e ceai. Ceai!

Foto: Adrian Oncu

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Te rog sa rezolvi enigma de mai jos: *