Mi se pare firesc ca un om, pe parcursul vieții, să suporte schimbări în păreri, oricum primele păreri sunt moștenite. În ora aceasta cred cu fermitate în naturalețea schimbării.
A fost o vreme, acum chiar foarte multă vreme, când tratam orice schimbare de părere cu dispreț. Descriam intransigența dintr-o nevoie nemărturisită de a mă reprezenta lumii ca un om de cuvânt.
Aș putea să ajut pentru o mai bună înțelegere cu un exemplu. Întotdeauna am crezut în prietenie, atât în prietenia dintre fete sau băieți, cât și în prietenia dintre o fată și un băiat.
Bineînțeles se poate trece totul în vârsta adultă, femei, bărbați, femeie și bărbat.
Sunt gata să renunț la această părere, să dau dreptate majorității, nu există prietenie între un bărbat și o femeie.
Argumentele cu care mi-am susținut discursul de-a lungul anilor au stat întotdeauna în detașarea de așternut, în puterea minții, în umor și firesc. Niciodată nu am pledat pentru separarea pe sexe, nici fata nu o educ astfel, iar acum o să încerc impertinența directă: îmi pare rău pentru părinții care-și educă copiii în cultul feminității sau în cultul masculinității.
Adevărul este că niciodată nu am înțeles gâlceava din jurul așternutului, căci așternutul reprezintă imperativul cu care bărbații și femeile dezaprobă prieteniile mixte. Ah, prietenii mixte, cumva, oarecum, parcă citesc din Biblie.
Așadar, așternutul nu permite prietenia, în viziunea unora și foarte posibil și a mea. La finalul acestui text o să-mi deslușesc și mie în care tabără o să mă situez.
Un bărbat și o femeie nu pot fi prieteni, unul dintre ei sigur e atras sexual de celălalt. Nu o să pun pe umerii lui celălalt responsabilitatea și durabilitatea unei prietenii. Nu, o să scriu aici ce înseamnă să fii prieten.
Să fii prieten înseamnă în primul rând reacție. Reacția cuprinde atracția, între prieteniile de același sex, între prieteniile mixte. Fără atracție nu există apropiere.
Apropierea se formează din plăceri mari și mici comune. Plăcerile comune creează entuziasmul, entuziasmul oferă frumusețea.
În tot acest proces, nu m-a împiedicat niciodată așternutul. Un cearșaf transpirat semnifică o prelungire a ființei, nu instinct primitiv. Am uitat să menționez că aici vorbesc despre oameni și nu despre mârlani și cocote? Da, există mârlani care reduc femeia doar la obiect fără nici o altă întrebuințate. Da, există cocote care se reduc la obiect și se reprezintă în lume ca marfă. Ei au primit o foarte nepotrivită educație, restul nu au nici o scuză, doar un caracter cariat de la prea desele ipocrizii pe care le practică în cotidian.
Nu știu, mi-e greu să renunț la această părere a mea despre prietenii. Tot nu mă pot împiedica în așternut.
Așternutul nu a reprezentat niciodată un scop pentru prieteni, poate a descris o împrejurare, iar împrejurările le accepți și trăiești cu ele, iar apoi le transformi în povești delicioase spuse la un ceai în iarna vieții. Mârlanii și cocotele aparțin unei categorii aparte, dar deși strică orele vieții, aduc experiență, dau lecții, iar data viitoare când îți fac cu ochiul poate reușești să le oferi cel mai frumos zâmbet, apoi cea mai frumoasă ipostază a spatelui.
Am ajuns la final. Nu pot schimba tabăra. Rămân aici. Există prietenii în orice formă, mixtă sau nu.
Și o să cred asta atâta vreme cât o să fiu om, ceea ce intenționez să rămân până la despărțirea sufletului meu de trupul ăsta care mă reprezintă în lume.