Să fie ploaie, să fie soare, a rămas să fie toamnă

Luni dimineață, într-o oră neclară a vremii, să fie ploaie, să fie soare, a rămas să fie toamnă, m-am plimbat pe străzile Brăilei de mână cu al meu văr.
Într-o ureche încerca să-mi deslușească stilul arhitectural neoromânesc, dar ochiul s-a lipit de o clădire abandonată de peste stradă. Hotelul Pescăruș, abandonat de proprietari cu acte, locuit de proprietari vagabonzi ai nopții, ne-a suportat pașii și vizita deloc mut. Scândura scârțâia, tencuiala pica, unele cărămizi picau în urma noastră. Am urcat până pe acoperiș strecurându-ne pe o ferestruică. Acolo m-am așezat și am așteptat vântul. La întâlnirea asta nu a vrut însă să apară. Rămânând cu urechea liberă, ochii s-au pornit să privească în jur.
S-au activat, de la distanțele dintre clădiri, de la acoperișurile vecine, toate imaginile mele de alergături pe acoperiș ale eroilor din filme.
Am sugerat, râzând ca nebuna, să sărim și noi. Șoldul meu drept pulsa deja de la ridicarea pe fereastra acoperișului.
Nu o să picăm între clădiri, nici un personaj pozitiv nu a pățit așa ceva, iar noi doi suntem tot personaje pozitive în povestea pe care ne-o scriem în faptul nostru de organisme vii.
Ca să mă adun puțin, căci am întins povestea în horă, m-am săturat de toate filmele cu bătăi, bătăi pe acoperiș, pe trenuri, pe clădiri, pe tiruri.
Șoldul meu pulsa. A început și mintea.
Oamenilor le plac aceste filme deoarece duc dorul frontului, al războiului. Reflexele noastre înnăscute, dezvoltarea organismului cu nevoia lui de alimentare, reproducere, apărare ne păstrează lupta în felul de a fi al speciei.
E simplu, comod și tragic în luptă. Ți se spune ce să faci, simplu, știi cu cine te lupți, comod, îți poți pierde viața, tragic.
În viața de toate zilele nu știi ce să faci, nimic nu e simplu, nu știi sigur cu cine te lupți, deloc comod, îți poți pierde viața, tragic.
Am coborât de pe acoperiș într-o febră psihică. M-am liniștit în malul Dunării și în vocea calmă și tărăgănată a vărului care a tot insistat.
Vară-mea, recunoști stilul brâncovenesc, nu?
Ce stil, domnule, ce stil, trebuia să sărim de pe acoperiș!

7 Comments
  • Meet The Sun
    octombrie 19, 2012

    Si asta doar pentru ca vantul n-a venit la intalnire ;))

    Mi-ai amintit ca la Roma, in vreme ce ne plimbam prin gradina botanica, undeva aproape, dupa gardul de piatra inalt de vreo patru metri, a rasunat o salva de tun si apoi… aplauze. Nu mi-am putut imagina niciodata ca atat de tare suna tunul… mi-a vibrat cutia toracica, nu mai zic de inima. Primul gand a fost: asa o fi pe front??! Si raspunsul a fost: habar n-ai cum ar fi pe front si toate filmele de pana cum au fost deturnate de un singur tunet real.

    • dunia
      octombrie 19, 2012

      Nu a venit de data asta, din păcate.

      Un sunet de tun, un sunet de tun. Ar trebui sa mergem la Alba Iulia de 1 Decembrie, parcă acolo fac ceva demonstrații, nu?

      • Meet The Sun
        octombrie 19, 2012

        Ar fi interesant 😀
        La Alba Iulia sau la o inmormantare de general ;))

  • noctambulul
    octombrie 20, 2012

    Sau in stilul Tom Petty: https://www.youtube.com/watch?v=s5BJXwNeKsQ

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *