A vorbi, a stabili, a acționa, Tricoul Inteligent

Pregătisem azi un articol despre Athos. Sunt curioasă: Unde v-a purtat gândul când ați citit Athos? La contele de la Fere? Mie contele îmi apare primul în minte când aud numele acesta. La munte? La o companie de servicii în tehnologia informației? Poate aveți un prieten sau o rudă care lucrează la Athos Timișoara? Eu cunosc mai multe persoane angajate de.

Orice v-ați reprezentat, nu e adevărat. Athos este un câine pe care l-am găsit într-o zi pe stradă și intenționam să scriu despre. Poate dorește cineva să-l adopte după ce cuvintele mele umblă la emoții. Doar că nu mai pot să mă concentrez la animalul ăla puternic și pupăcios ca orice câine vagabond.

Sunt surescitată. Eram în așteptare până azi de dimineață. O să aibă loc diseară o ședință foto pentru cea mai nouă colecție a Tricoului Inteligent. Mi-am dorit, și nu găsesc un adjectiv care să exprime forța năzuinței, să realizez ședința foto la Teatrul Național Timișoara.

Săptămâna trecută am contactat-o pe blânda Georgeta Petrovici. Mă ajută cu? Are bunăvoința să? Mă îndatorează la? Amabilitatea ei ajunge să potolească și agitația mea. Vocalele și consoanele cedează ușor când le rostește ea, iar eu simt cum dau înapoi. Mă opresc și trag aer în piept.

La 11 de dimineață am primit telefonul. Am permisiunea să realizez fotografii cu Tricoul la Teatru. Știți ce e Georgeta într-o reprezentare gramaticală? E verb. Pentru că Georgeta face acțiunea. Am întâlnit multe persoane adjective, grămezi de articole și adverbe, și nelimitate persoane prepoziții.

Cu Georgeta vorbești, stabilești, acționezi. E ca o lege universală. Așa că diseară o să am ședință foto la Teatru. În foaier, rochii, zâmbete, lumini, intenții, speranțe. În sală, repetiții pentru piesa De ce iubim femeile după Mircea Cărtărescu.

Mă tot izbește Raiul în ultimele săptămâni. Avantajul unui necredincios, nu așteaptă un Rai promis, îl apucă cu ambele mâini din reprezentările lumești. Un Rai am trăit în Thassos, un alt Rai o să am diseară la Teatru.

Înțelegeți acum de ce nu am reușit sub nici o formă să mă adun și să scriu despre pupăciosul Athos, câinele găsit pe stradă? O să revin cu un text separat despre el. Și ca fotografie la articolul de azi, o să caut adaug ceva din Manila, Philippines. Am un cititor acolo.

Te salut, dragă cititorule, de oriunde mă citești.

Foto: google

Zis și făcut

IMG_8006Sunt o inteligență muncită. Am scris asta și am spus cu voce tare oriunde s-a ivit ocazia. M-aș avânta să afirm că niciodată nu m-am crezut mai bună ca ceilalți. Mai educată, da, mai politicoasă, da, mai prudentă, da. Nu mai bună.

Am avut în societatea mea prieteni cu o asemenea atitudine. Unul mai bun de la religie, altul că a terminat Facultatea de Medicină, oricare și fiecine că vorbesc calm, iar eu jignesc. Mereu i-am privit derutată în situații în care manifestau poziția celui mai bun. Superlativul mă rănea, simțeam o trădare de neiertat, iar la exterior, dacă nu afișam un zâmbet, treceam la atac de persoană. Cu alte cuvinte, îi strigam, îi aruncam în față cu fapte prea puțin onorabile unui om bun cum pretindea că e raportându-se la mine.

Când mă uit în urmă și îmi amintesc, râd sau mă strâmb. Am pierdut mult timp reacționând. Sunt o persoană plină de energie. Nu stau locului. Mi s-a spus de către părinți, bunici și profesori într-o notă critică.

Însușirile cu care m-am născut, situațiile trăite, întâmplările petrecute, prieteniile întreținute, m-au împins spre dezvoltarea unor deprinderi individuale. Am început prin a-mi respecta cuvântul. Am verbalizat ceva, mi-am asumat, am suportat consecințe, nu m-am lepădat de semnificații și date fixe. Aici este foarte mult vorba despre a face ceea ce ai promis. Zis și făcut e pentru unii prea mult o vorbă și deloc o desfășurare a unei acțiuni.

În cazul meu: a face texte pentru nunți și botezuri, a livra un Tricou Inteligent, a scrie un articol pe blog închipuie cuvântul.

Cuvântul meu asigură, afirmă, confirmă. Îmi place să mă țin de el. E o satisfacție. Lucrez cu prea puține persoane cu un cuvânt sobru. Să mă obișnuiesc cu e bine și așa. Nu o să fac asta. O să revin separat cu un articol despre apucătura asta românească sau umană de e bine și așa. Eu o detest.

Nu sunt mai bună ca ceilalți, oricine ar fi celălalt, rar mai practic atacul la persoană, mă străduiesc să gândesc când vibrez de la emoții și mi-am fixat un scop: să-mi respect cuvântul, să devin propriul cuvânt și să mă acopăr cu el.

Pentru că la început a fost cuvântul.