Ucisă simbolic pentru că nu dezaprob avortul

Sâmbătă și duminică am participat cu Tricoul Inteligent Dunia, mica mea afacere, la târgul Artisans Bazaar, prilej bun și pentru taifas cu prietenii. O prietenă mi-a comunicat la un moment dat: Ai văzut că au ieșit din nou prietenii tăi în stradă, la maternitate?!

De prietenii mei de la maternitate mă despart principiile. Ei susțin viața acolo unde nu este treaba lor – în trupul femeii. Eu susțin viața prin educația sexuală în școli. Anul trecut am fost ucisă simbolic pentru că nu dezaprob avortul. Am fost cât am putut de provocatoare prin titlul ales pentru articol, Vă rog frumos, lăsați-mă să avortez.

Mi-am zis că aș putea să mă strecor printre ei cu o bucată mare de carton cu următorul mesaj: Să-i învățăm pe adolescenți să facă sex protejat. Dar mi-e frică de creierul mulțimii. Acolo nu mai funcționează indivizi. Iar unde individualitatea este suprimată, generalul se manifestă monstruos.

Așa că o să scriu pe blog. Să nu creadă judecătorii mei de anul trecut că m-au pus la punct. În continuare susțin educația sexuală în școli și dreptul femeii de a face ce vrea cu corpul ei, inclusiv sex cu o pasiune devastatoare.

S-au simțit mulți datori și îndreptățiți anul trecut să mă jignească. Unii au crezut chiar că o să ascult. Mă uimește atitudinea asta. Am observat-o și în situații mai puțin grave. De exemplu, o duduie de pe facebook mi-a scris să nu-mi mai alint fetița mica bestie, iar când a revăzut dezmierdarea m-a dojenit ușor.

Înțeleg atitudinea asta la mama. Tot așteaptă de ani de zile să mă supun convențiilor. Așa merg lucrurile de când lumea, dar trebuie să fii tu mai cu moț! Mama m-a născut. E mai firesc să aștepte și să aibă pretenții de la mine. Dar străinii habar nu am de ce așteaptă.

Am 34 de ani. Am un copil de opt ani și încerc să trec într-o nouă etapă profesională. Dificultatea ține acum de particular. Știu oarecum cine sunt. Mai mult cunosc cine nu sunt. Direcția în viață aparține de zona culturală. Pătrățica mea conține literatura, arta, scrisul, blogul, moda, călătoriile. Aici duc lupte, aici mă angajez, aici îmi dau drumul furiilor.

Ceilalți îmi îngreunează acțiunile, reacțiile lor la părerile mele rostite cu voce tare. Faptul că nu folosesc împotriva lor arta persuasiunii îmi strică de multe ori dispoziția. O să vă dau un exemplu. Femeile când se întâlnesc încep imediat să se complimenteze. Trei din cinci fac asta. Ce frumoasă ești, pui! Și pui imediat zâmbește și își dă simpatia. Complimentele, chiar și false, sunt apreciate și acceptate. Există studii care au demonstrat. Puteți citi despre în Robert B. Cialdini, Psihologia manipulării.

Nu e greu să ne descoperim drumul în viață, ci să rămânem pe acel drum. O să fim frecvent uciși simbolic fără o judecată de către mulțime. Fiecare luptă câștigă niște drepturi. Pe la 50 de ani cred că devine mai ușor. Nu am de unde să știu, la vârsta mea mă aflu în bătaia puștii.

Cu un nou text despre avort, sunt în câmp deschis.

Nu uitați să trageți, aș fi dezamăgită altfel.

Foc!

Google legitimează prea multe persoane

Am publicat cu puțin timp în urmă un articol despre avort, perspectiva legală. E dreptul fiecărei femei să decidă dacă păstrează sau nu o sarcină indiferent de circumstanțele actului sexual: viol sau plăcere pură.

În urma reacțiilor provocate, am stat și m-am gândit ce anume ne legitimează să vorbim despre un subiect sau altul. Mi-am amintit un episod din Vamă de la cursul de Creative writing cu Marius Chivu. Unul dintre participanți se afla mereu în dezacord cu Marius pe marginea povestirilor. După câteva zile tensionate, Marius s-a detașat și i-a cerut credit oponentului. L-am aprobat. În asemenea situații, o minimă ascultare se impune. Astfel nimeni nu reușește să învețe nimic. Dintr-o situație conflictuală nu ieșim cu o lecție învățată. Dintr-o situație conflictuală abia dacă rămânem sau nu pe gânduri. A rămâne pe gânduri semnifică o luptă, nu un întreg război.

Despre avort fiecare femeie are dreptul să-și exprime părerea. Nu ai nevoie de doctorat.

Pe alte subiecte, vaccinul de exemplu, consider că orice aprofundare a unui necunoscător nu devine suficientă pentru a avea dreptul la decizie. Pentru a vaccina sau nu îți alegi un doctor căruia îi dai credit. Apoi te împaci cu decizia luată. Desigur, nimeni nu-și dorește să fie excepția, dar excepțiile sunt asemenea tragicelor accidente; mor de bătrânețe sau îmi pică un bolovan în cap.

Diletanți sunt mulți. Google legitimează atât de multe persoane. Am citit eu, domnul doctor! Am citit eu, doamnă arhitect! Etc!

Diletantismul cauzează zeci de situații conflictuale între apropiați. Cum face fiecare față ține de educație. Cum am făcut eu față după articolul cu avortul?

Am avut mult sprijin de la diferite persoane care nu-și susțin public părerea. Am purtat discuții cu mine. Mi-am repetat că doamnele și domnii care m-au insultat nu au nimic cu mine ca persoană. Mi-am adunat forțele și mi-am protejat persoana. Eu e deasupra tuturor. A nu lua lucrurile personal ne ajută enorm starea de spirit. Am ajuns în acest punct după ani de lectură de literatură de specialitate, după zeci de conflicte, după ce am acceptat ajutorul câtorva persoane și după descoperirea unor oameni care îți acceptă setea de cunoaștere și dorința de a te scutura de prejudecăți. Sorin Oncu a fost unul dintre ei. Cu el eram ca peștele în apă. Între a-ți fi condamnată gândirea și a-ți fi criticată gândirea e o diferență monstruoasă. Sorin a criticat punctual o părere sau alta a mea, dar nu m-a condamnat niciodată. Era cald și bine lângă el, aveam acceptare, găseam înțelegere și disponibilitate pentru orice subiect.

Consider, mai ales după ultimele conflicte publice, că a nu lua personal atitudinea interlocutotului pe un subiect sau altul ajută sănătatea fizică și psihică. A nu lua personal păstrează prieteniile. Prieteniile sunt ceva sfânt, dacă un ateu are ceva sfânt în viața lui.

În plină perioadă a diletantismului și vedetismului, propun atitudinea detașată. Nu mai luați personal. Persoana este un construct, părerea doar parte din concept.

Vreți să admirați ceva? Admirați persoana. Persoana reprezintă examenul vieții în direct.

Foto: Adrian Oncu

Nici o femeie nu devine mai bună prin naștere

398978_438846736125486_355710465_nMi-a fost dat să aud de multe ori. Proasto! Dacă e posibil să urăști un cuvânt, să porți dușmănie și aversiune unei unități de bază a vocabularului, vă confirm că prost/proastă e detestabil.

Am învățat să fac abstracție de termen. L-am lăsat în schimb să mă împresoare într-o situație anume. Dacă tu ești proastă, de ce să sufăr eu? Nu avortului!

Am rămas cu privirea fixată pe imagine și text câteva secunde.

Reconfirm: aprob avortul.

O să iuțesc pasul prin semnificațiile întreruperii de sarcină. A decide dacă păstrezi sau nu o sarcină presupune mai mulți factori, implică gândire, prevedere și iubire. Unii s-au declarat împotriva avortului, iar riposta lor încalcă dreptul meu de a dispune de propriul corp.

Pe bigoți îi invit să consulte și studii de specialitate. Omul are dreptul să ucidă mamifere inteligente și iubitoare, marile primate au dovedit capacitatea de a trăi sentimente, dar acuză avortul. Aici e vorba despre specie și despre supraviețuire.

Pe apucatele entuziaste le poftesc la un exercițiu de imaginație. Înainte vă fac cunoscut că am experiența avortului. După unii, o proastă, după alții o păcătoasă. Dacă faceți parte din categoria celor devotate ideii că avortul înseamnă crimă și duceți sarcina până la capăt, felicitări, 9 luni de zile sunteți o eroină. Habotnicele or să vă susțină, or să vă aducă coronițe și tot ele, după naștere, o să arunce cu pietre în voi dacă nu ajungeți o mamă pusă în slujba copilului.

A naște nu te face mamă. Ești femela speciei, responsabilă de a căra fătul, o gazdă, ca o femelă cimpanzeu, macac sau gorilă. Pe ele avem dreptul să le ucidem. Mamă, instanță morală, devii.

Tot pe apucate le întreb: nașterea e tot ce ai realizat în viață? De acord. Să ziceam că ai născut între 20 și 25 de ani și faci afirmația, în socitatea ta, că pruncul semnifică tot ce ți-a ieșit bine în viață. Dar ce poți realiza până în 25 de ani?

Notez: facem copii pentru perpetuare, din ignoranță (cum să umplem anii unei vieți?), pentru un sens inexistent al aceleiași vieți, pentru economie și politică.

Un copil nenăscut implică gândire, prevedere și iubire. A duce o sarcină până la capăt nu reduce numărul copiilor abandonați. Copii fără afecțiune, fără viitor, fără ajutorul acelor religioși care condamnă un făt neviabil. Câți dintre ei adoptă sau au grija celor abandonați? Ce semnificație are o singură mângâiere într-o perioadă, copilărie sau adolescență?

Nici o femeie nu devine mai bună prin naștere, dar o femeie ajunge mamă prin iubire și educație.

Lăsați femeile să decidă asupra corpului lor, asupra fătului, asupra educației. Isteria din jurul avortului e pură grandomanie a oamenilor incapabili de sentimente autentice, doar contrafăcute.

Dacă tu ești proastă, de ce să sufăr eu? Nu avortului!

Când un copil abandonat privește tavanul alb și înnebunitor al spitalului unde a fost abandonat ce fel de mamă a avut? Bigoții ar fi considerat-o proastă dacă avorta. S-a dovedit inteligentă. A născut și și-a lăsat copilul.

Atrag atenția, dacă cineva se încumetă pe subiect, că aici nu e vorba despre a respecta părerea cuiva, ci de a o accepta.

Faci copilul? Bravo!
Nu faci copilul? Îmi pare rău pentru ceea ce urmează.

Nici o femeie nu e proastă că avortează, e nenorocită, e tristă, e indiferentă, dar nu lipsită de inteligență. Am o asemenea experiență și compătimesc femeile cu care împărtășeșc. Femeile care condamnă sunt și ele într-o categorie care trebuie compătimită, dar nu de către mine.

Reconfirm: aprob avortul.

Îmi pare rău pentru voi toate și voi toți care mă desconsiderați.

Sincer!

Victorie, femeia își vinde singură trupul

Am mai spus asta, susțin adopția. Sunt pro avort. Nu știu dacă am mai spus asta. De fapt susțin adopția deoarece sunt pro avort.
Afirmația mea s-ar putea să dezamăgească unele persoane care mă citesc. I-aș ruga pe fiecare să aibă puțină răbdare. O să-mi argumentez părerea și sentimentele.
Am constatat de-a lungul timpului, că pe lângă fețele bisericești, bărbații sunt aceia care condamna avortul cu neînduplecare.
Biserica condamnă avortul, dar binecuvântează războiul, bărbații condamnă avortul, dar de-a lungul timpului educația și cultura lor nu presupunea sentimente pentru o sarcină extraconjugală. Nimic nu-l obliga pe bărbat sau îi strica dispoziția dacă lăsa o prostituată gravidă.
Nu aș vrea să reiau condiția femeii în istoria umanității, situația ei. Aș vrea doar să-mi susțin părerea.
Sunt pro avort.
Dintotdeauna, femeia a fost supusă speciei. Femeia a fost și rămâne responsabilă de perpetuare. Trupul ei a reprezentat dintotdeauna un obiect de care se dispune, dispune și va dispune specia, a dispus tatăl sau fratele, soțul, iar în cele din urmă, dispune însăși femeia.
Dreptul femeii emancipate stă în puterea ei de a-și vinde singură trupul. Înainte, iar înainte descrie chiar secolul XX, trupul femeii, căci psihic descria anihilarea, semnifica doar un schimb de putere între tată și soț. Femeie descoperea libertatea, o presupusă libertate, în instituția căsătoriei.
Mamele noastre sunt familiare cu această vorbă: mărită-te, așa o să poți să ieși seara, să te distrezi, să-ți permită societatea o bună reputație.
Eu sunt bucuroasă de vremea mea, de faptul că pot să-mi vând singură trupul, de faptul că pot întoarce spatele societății, de faptul că a fi numită curvă reprezintă o insultă și nu o situație.
Am crescut cu povești despre situația femeilor dinainte, femei alienate, femei servitoare, femei dependente de bărbat.
Cunosc o femeie, prezentul o cuprinde cu un păr alb, bunică devotată sau poate nu, mamă a trei copii și femeie cu 25 de avorturi la număr. Niciodată nu mi-a plăcut femeia aceea, întotdeauna am considerat-o rea, aproape inumană cu toți copiii din jurul ei.
Am judecat-o, și am judecat-o greșit. Eram copil, sunt femeie azi cu un acces nelimitat la informație, informație necenzurată de biserică și de bărbat.
Oare doamna de care vă povestesc, este unica responsabilă de acele avorturi? Atâta plăcere, atâta concupiscență să descrie făptura ei? Nu aș îndrăzni să întreb. Doar că acum presupun că toate acele avorturi au ucis toată maternitatea, toată bunătatea și blândețea unei mame.
Înainte vreme, chiar vremea mamei mele, femeile munceau la program, creșteau singure copiii, țineau menajul în casă. Femeia descria amanta, servitoarea, doica. Nimic nu descria echilibrul în munca ei. Nimic. Iar în familiile sărace femeile își băgau andrele în uter, beau săpun, bere fiartă, toate tehnici băbești să scapi de o sarcină nedorită.
Și societatea te condamna de crimă.
Crimă?
E o crimă faptul că trupul unei femei, prin specie, îi devine dușman? Ce a fost și este moral în educația unui bărbat care se bucură de autonomia trupului lui și se înfruptă din trupul moale și cald de femeie fără grija speciei?
Avortul descrie economia și politica la fel cum descrie o viață întreruptă. Niciodată nu o să pot să susțin că avortul este o crimă, ci o alegere. Dacă s-ar alege bine, nu ar exista copii abandonați, orfelinate și centre pline de copii abuzați și maltratați, copii de care prea puțin le pasă acelora care fac din avort o crimă.
Nimeni nu duce grija sufletelor fără mame, dar duc grija embrionului, duc grija războaielor unde oamenii de dezumanizează.
Da, sunt pro avort, sunt proprietara propriului corp și mă bucur că trăiesc vremuri în care reprezint și vânzătorul, și marfa.
Eu, doar eu pot alege cui mă vând.
Asta este o victorie, și nu a femeii, ci a omului.
Din păcate, femeia încă trebuie să amintească societății că este om.