Când cineva uită că vă datorează bani. Cel mai rău este să nu faceți nimic

În agenda mea închipuită, azi aș fi scris despre proiectul Georgianei Medrea. Amân. Martoră la o scenă penibilă în fața unui supermarket, am decis să fac o scurtă relatare, pe alocuri mărturisiri, și cu îndrăzneală interpretări.

O zi mohorâtă. În fața supermarketului îmbulzeală. O doamnă cu o plasă de hârtie în brațe se strecoară printre oameni. Înghesuiala îi direcționează pașii pe lângă perete. În colțul clădirii, trei persoane vociferează. O femeie rubensiană și rubicondă urlă la un el și o ea. Mie să-mi dai banii, auzi?! Bărbatul pipernicit privește în jos. Femeia, probabil soția sau iubita, încearcă să-l tragă de braț mai departe. Rubensiana și un mic gard ne blochează pe toți trei. Ați ghicit, doamna cu plasa de hârtie sunt eu. Privesc cele trei persoane, dar imediat mă rușinez. Ah! Ceartă pe bani! Urăsc conflictele astea, urăsc cuvântul bani. Mă strecor lipită de perete pe lângă scandalagii. Aud vocea bărbatului, dar nu înțeleg ce spune. În spatele meu, doamna se repede la gâtul lui și reușește să-i rupă geaca. 200 de euro sunt bani. Mie să-mi dai banii acum, tu auzi?! Sunt banii mei, nenorocitule!

Am grăbit pașii spre mașină. M-am urcat și am tras aer în piept. O dispoziție neplăcută mă acaparase. Vă mărturisesc ce am gândit: Bietul om!

Pe drum am cugetat doar la episodul la care am fost martoră. Mi-a displăcut reacția mea. L-am compătimit pe bărbatul dator și am dezaprobat-o pe doamna rubensiană. Fără nici o informație în plus, știu. Bărbatul a împrumutat o sumă de. Bărbatul nu a restituit. Femeia a cerut datoria într-o manieră dramatică, mârlănească și cu spectatori.

Femeia trezește dezgust prin atitudine. Eu am dezaprobat-o. Așa am simțit. Când am gândit, am înțeles că ea este victima. Convențiile sociale țin partea infamilor. Un domn sau o doamnă cu respect de sine nu vorbesc despre bani. E permis să dai. E apreciat. E interzis să ceri înapoi. E blamat.

Firește că nu sunt de acord. Dincolo de reacție, v-am prezentat-o pe a mea, înțelegerea mea se sfârșește. Nu doresc să atrag nimănui atenția asupra diferenței dintre împrumut și donație. Nici nu este necesar.

Necesar consider că este să subliniez: un număr copleșitor de oameni profită. Părerea celorlalți despre noi ne obligă la compromisuri păguboase. Preferăm o imagine bună despre noi în locul unei percepții de scandalagiu. Nu ne lipsim de aprobarea celorlalți. Suntem consecvenți în comportamente nesănătoase care ne afectează situația financiară.

Un prieten și-a anulat datoria către mine printr-o justificare de domeniul burlescului. L-am vătămat sufletește și nu-mi mai plătește nimic înapoi. Alții și-au anulat suma datorată printr-un atac la moralitatea mea. Oricum nu ai dat de la tine! Cu referire la tatăl Marei care generos mi-a suportat toți prietenii aflați la ananghie. O mamă prietenă cu doi copii nu îndrăznește să-și ceară bunurile datorate. Un om bun uită de datorii.

Greșit! Un om care își hrănește bunătatea nu uită de datorii.

Societatea îl condamnă pe cel care cere. Cel care gândește o să înțeleagă. Condițiile de viață nu ne permit o atitudine de lord. O mamă singură cu doi copii nu poate accepta să se hrănească cu percepțiile celorlalți. Nimeni nu-ți pune mâncare pe masă, nu-ți schimbă caloriferele care curg, nu te ajută cu revizia la mașină. Orele triste ale vieții le suportăm singuri sau în grup restrâns.

Într-un grup restrâns am instigat la a fi negustor. Dă-mi înapoi ce este al meu, nici un leu în plus!

Nu-mi pare rău, nu o să-mi cer scuze, nu mă apasă vinovăția, dar mai ales nu simt că m-am murdărit și am eșuat în a fi călăuzită de altruism. Nu pot acționa pentru bine altora dacă mie îmi este rău.

Am relatat. Am mărturisit. Am interpretat.

Închei cu o sugestie. În asemenea situații cel mai rău este în a nu face nimic. Acționați! Formulați cu atenție, iar reprezentarea de scandalagioacă a doamnei rubensiene nu vă paște. Cel puțin nu la oamenii care-și folosesc creierul.

Acționați!

Foto: Simona Nutu

Cine te inspiră? Întâlnirea cu numărul 6 între bloggerii timișoreni

Cunoașteți expresia, Spune-mi cu cine umbli ca să-ți spun cine ești. O să încerc o adaptare. Spune-mi pe cine admiri ca să deduc cum o să devii.

Modelele alese în viață, pentru a le călca pe urme, pentru a ne inspira într-o situație anume, pentru a ne ajuta să ne cunoaștem sunt deosebit de importante.

Părinții reprezintă primele autorități. Dacă există mai mulți copii, fratele cel mare ajunge un model. Urmează apoi învățătorul/dirigintele/profesorul. La un moment dat alegem singuri, cu luciditate persoana care să ne provoace.

De puțin timp insist asupra modelelor din viață. Ca bloggeri este important să ne alegem modelul cu grijă. O să răspund punctual De ce, pornind de la exemplul personal.

1. Am început să scriu pe blog pentru a mă disciplina și a mă responsabiliza în scris. Blogosfera numără mulți scriitori ratați, la fel de mulți jurnaliști fără diplomă și un număr copleșitor de speculanți ai vremurilor actuale.
2. A scrie pe blog, cu posibilitatea utilizării unei identități false, duce la o anulare a asumării faptelor și acțiunilor. Ceva similar se întâmplă la ieșirile oamenilor în număr mare în stradă. Individul trece în general, iar răspunderea se împarte la un întreg. Multe atrocități se întâmplă atunci. Pe blog sau pe facebook lumea înjură ca la ușa cortului. Nimeni nu gândește, asta presupune efort de gândire de la individ, toată lumea judecă.
3. Nu există penalizări, consecințe, pedepse. Gramatica devine opțională, tehnoredactarea o excursie în Bora Bora. Bine că îți permiți tu să scrii corect, ai mers la Litere. Greșit! Limba română esențială e obligatorie indiferent de studiile superiore alese după 18 ani.
4. Dacă începi să câștigi un ban cu blogul apar moraliști în plin delir de grandoare. Te prostituezi! Ai schimbat autenticul cu marketingul! Etc!
5.
6.
7.

Aș putea continua, dar ați prins ideea. Aseară am participat la o nouă întâlnire a bloggerilor. Îmi plac aceste întâlniri, le consider utile. De aceea le sprijin cât pot pe Andra și Teo. Fetele astea două se străduiesc de câteva luni să creeze legături între bloggerii timișoreni.

S-au pregătit pentru întâlnirea de ieri. Teo a împărțit un fel de chestionar, a așezat pe masă o planșă. Întrebările mi-au permis să readuc în discuție importanța modelelor în viață. Am mărturisit că citesc puține bloguri. De ce? Pentru că blogurile au conținut slab, Sandra Brown fiind superioară articolelor din social media. Un motiv pentru ordinarul blogurilor ține și de modelul ales în viață. Alegi un model mediocru, nu ai de unde să te duci în jos. Am sugerat bloggerilor timișoreni să-și aleagă elitele locale ca model: Adriana Babeți, Cornel Ungureanu, Mircea Mihăieș, Robert Șerban, Viorel Marineasa, Daniel Vighi etc. Citiți Amazoanele. O poveste și mergeți de acolo în jos. De la Amazoanele există un jos. De la Dunia nu există jos, eu situându-mă undeva la mijloc și nu sunt cel mai prost exemplu. Poate neinspirat și diplomat. Să nu provoc dizarmonie cu o critică negativă.

O întrebare din chestionar: De ce ar citi cineva conținutul produs de tine?

Pertinentă întrebare, zic eu. Interesantă. Mi-ar plăcea să-și răspundă fiecare blogger la ea. De ce ar citi Zoso – (iau acum blogurile din topul Zelist) – Tudor Chirilă, Groparu, Manafu și nu ar citi Huxley, Vonnegut, Dawkins, Paul Auster etc?!

Răspunsul e simplu. Nimeni nu ar avea de ce să-i citească dacă nu ar exista un anume interes. Iar dacă interesul este financiar și nu creșterea intelectuală, atunci și mai mult să vă simțiți obligați să vă alegeți cu grijă modelele. Nimănui nu i-a stricat cunoașterea de sine, schimbarea perspectivei, disciplina, rigurozitatea, influența oamenilor cu viziune, o carte citită.

Chestionarul Teodorei a numărat 8 întrebări. Eu o să mai adaug una ca încheiere a articolului de azi.

9. Cine te inspiră?

Foto: Simona Nutu