Mai întâi a fost Unu

flvn8930Îmi pare că a devenit clar ce fel de blog construiesc. Scriu texte din nevoia de apartenență. Să fac parte din ceva mai mare. M-am concentrat mult pe necesitățile feminine.

Apăr după putințe drepturile femeilor. Am texte care vorbesc despre avort ca decizie a femeii, texte despre libertate sexuală, texte despre fericirea femeilor fără acceptarea unui bărbat agresiv.

Am încercat să mă transform într-o voce care rostește adevăruri inconfortabile. Dragul de femei nu m-a oprit din a le sublinia și defectele. Azi o să mă opresc asupra unei apucături feminine. Ați observat că există printre noi, cele de sex feminin, o categorie aparte de muieri. Le numesc muieri și pun în acest nume dezaprobare.

Muierile astea au descoperit o metodă de a ține un bărbat lângă ele comentând în chip răutăcios despre celelalte. Discuțiile se desfășoară seara în pat, în bucătărie la un pahar de vin, vara la o terasă; câteva exemple pe care le-am inventat. Nu povestesc despre cineva anume. Mi-ar fi mai ușor.

Cum procedează? Povestesc în primă fază o întâmplare cu o femeie anume. Paranteză. De obicei femeile criticate sunt frumoase. Revin. Întâmplarea conține fapte condamnabile. De exemplu: femeia care e subiect de bârfă are o aventură cu un bărbat însurat. Muierea care povestește cap la cap cu partenerul livrează un adevăr care o ajută pe ea să primească atenție și aprecieri prin comparație.

Primul contact cu un asemenea comportament am avut în facultate. Atunci am trecut cu vederea, eram prea ocupată cu examenele, cărțile de joc, ieșirile prin club. În plus, îmi lipsea puterea observației și a experienței. În anii de după universitate, am ajuns din nou în jurul muierilor. Un semnal de alarmă m-a cuprins. Am realizat că nu e vorba de un caz izolat, o fătucă nesuferită din facultate, ci de o atitudine adoptată de multe femei nesigure pe ele.

Nesiguranța le-a pus la dispoziție critica ca o armă de apărare. Uite ce fustă scurtă are, e o penibilă. Râde așa tare în public, se face de rușine. În fiecare săptămână iese cu fetele în club, asta e mamă?! Folosește rujuri stridente. S-a operat, are ditamai silicoanele.

Muierea pune idei în capul unui bărbat. E conștientă de dorința lui sexuală pentru femeia cu silicoane și o suprimă prin reactivarea convențiilor. Pentru a întemeia o familie e nevoie de o femeie cu principii asemănătoare bunicilor noastre: hrănește bărbatul, spală-l, treci în dormitor când are el chef.

O să mai explic aici. Tocmai m-am pus pe tavă pentru a fi judecată. În relația mea, e cel mai bine să vin cu exemple din zona mea de confort, gătesc, spăl și trec în dormitor. Adaug că nu-mi revine în totalitate sarcina de a găti sau spăla. Consider că asta își dorește orice femeie educată, să nu simtă că menajul este exclusiv responsabilitatea ei. Să nu ai chef nu poate fi rostit lângă un bărbat primitiv.

Bărbatul primitiv profită de femeile cu o gândire liberă până la însurătoare. La vremea când scoate un inel dintr-o cutie a regândit calitățile femeii. El dorește o nevastă. Nevasta nu e femeie. Nu. Am auzit rostind lângă mine că nevastă îți iei o proastă care să nu comenteze.

Nevasta, lipsită de dreptul de a comenta, vine cu apucătura de a povesti despre celelalte. Iar celelalte greșesc, au aventuri de o noapte, se distrează cu bărbați însurați, pleacă cu fetele în concedii, consumă alcool și folosesc cuptorul completare pentru dulapul neîncăpător de pantofi.

O apucătură urâtă, cum am scris. Toți ne dorim să iubim și să fim iubiți. Personalitatea, caracterul, educația și defectele ne diferențiază. Dar virginele, plictisitoarele sau habotnicele nu-ți asigură neapărat o familie. Imaginea nu e același lucru cu simțirea.

Oamenii sunt plini de emoții. O relație între un bărbat și o femeie ține de muncă. Fiecare dintre ei își construiesc un caracter comun. Se întâmplă de puține ori să întâlnești cea mai potrivită persoană. Cum cea mai potrivită personă ține și de moment. Atenție și la momente, dacă le permiteți să treacă, s-ar putea să nu mai revină niciodată.

Unu plus unu fac doi. Doi ține de respectarea lui unu.

Mai întâi a fost Unu.

Zice Dunia

FLVN8996Dragi bărbați, ați observat că există femei bune, plăcute, excepționale doar prin comparație cu fosta sau cealaltă?

Sugestie. Luați poziția gânditorului.

Ce spune asta despre caracterul ei? Eu pricep un calificativ, un suficient, ceva între insuficient și bine. Persoanele suficiente, indiferent de sex, reprezintă o amenințare pentru umanitate.

Zic.

Foto: Flavius Neamciuc

Poveşti nescrise din cauza prinţeselor

De două zile, ca expozant la un Târg de mirese de la Timişoara, pe lângă munca pe care o depun la standul meu, admir sau mă mir privind la domnişoarele care probează rochii de mireasă.
Mă mir întotdeauna de un model anume de rochie pe care îl preferă foarte multe dudui indiferent de aspectul fizic, rochia de prinţesă.
Cenuşăreasa, Albă ca Zăpada, Belle, toate aceste prinţese, pe lângă că ne-au bucurat copilăria prin apelul la magie, mai ales magia iubirii, ne-au lăsat moştenire un protocol al simptomelor de început al convieţuirii în doi.
Un simptom se manifestă prin trebuinţa inutilă de a achiziţiona o rochie de prinţesă când propriul corp impune un alt croi.
Am privit în ultimele două zile multe femei încercând să intre cu toate eforturile în corset. De aici, cu ajutorul minţii mele al cărei stăpân mă declar, am tras următoarea concluzie: femeile obligă bărbaţii să le mintă.
Ce poate un bărbat, viitor soţ şi tată al copiilor nenăscuţi, să spună când îşi vede partenera într-o rochie de mireasă model prinţesă?
Oare probează sinceritatea?
Araţi ca un gogoşar cu corset!
Nu.
Probează minciuna, de data aceasta cu grijă pentru sentimentele viitoarei soţii şi ale viitoarei mame.
Arăţi…

Puncte de suspensie. Refuz orice cuvânt fals, cum refuz şi discursul despre importanţa şi valoarea pe care o dau unele femei rochiei de mireasă, în special rochiei de mireasă prinţesă.

Femeile pierd timp să fie prinţese, dar nişte prinţese ale unor poveşti deja scrise. De aceea multe poveşti rămân nescrise, prea multe, din cauză de corset şi de compulsia la repetiţie.

10898013_911967235480098_6403611716791575058_n

Nevoia de virgulă

Fără studii aprofundate, doar o cercetare flușturatică pe google, m-am asigurat că oamenirea numără aproximativ 2 milioane de ani.
După 2 milioane de ani, revistele mondene încă mai scriu articole despre cum să se înțeleagă femeia cu bărbatul sau bărbatul cu femeia.
Mi se pare amuzant, la un ochi.
La al doilea, e umilitor ca specie.
Două milioane de ani și nu am descoperit sinceritatea ca modalitate de exprimare și apreciere în orice fel de relație?
Avem un învățător redutabil: nevoia.
Ne împărțim între două sentimente: plăcere și neplăcere.
Funcționăm ghidați de nevoie și pendulați de plăceri și neplăceri. În orice relație avem nevoie de virgulă.
Exemplu: Da, îmi place să petrec timp cu mine însămi.
Nu, nu-mi place să fiu tratat ca un obiect, ca proprietate privată.
A ne recunoaște plăcerile și neplăcerile nu presupune o lipsă de grijă pentru celălalt. Celălalt nu-mi poartă mie de grijă dacă mă obligă să inversez plăcerea cu neplăcerea și viceversa.
Când suntem uneori acuzați de egoism, chiar să fie egoism? Am dus discuția la un punct unde poate avea loc o explozie de semnificații.
Eu voiam doar să atrag atenția asupra textelor din revistele mondene atât de umilitoare și ofensatoare pentru statutul nostru de ființe inteligente.

Zice Dunia, nu a mai zis de demult

Într-o relație rar întâlnești parteneri. Cel mai des întâlnești un paznic, uneori doi paznici.
Adesea, femeile pleacă de sub grija părinților, în grija bărbatului. Unele, bineînțeles. Le compătimesc sincer pe acestea. Imediat spun și de ce. Le compătimesc deoarece aceste femei nu ajung niciodată să se cunoască pe sine, de fapt sunt atât de străine de ele că dacă le-ai cere să se descrie ar începe cu înălțimea sau culoarea părului.
Sunt brunetă.
Da, păcat că nu ai habar că ești femeie, adică om cu nevoi speciale, cu vise, cu emoții, cu intuiții. De fapt stai, ăla e un om, ea e doar păzită de unul care se crede om.

Femeile sărbătorilor

De cele mai multe ori, când scriu, renunț să fiu femeie, iar când observațiile mele sunt infectate de feminism mă simt datoare să specific că în secunda aceea exist doar ca femeie.
Cel mai mult îmi place să fiu om, deși conștientizez și accept diferențele feminin-masculin.
Acum o să urmeze un text scris de o femeie despre femei, despre unele femei și anume femeile sărbătorilor.
Mă întreb unde zboară gândul cititorului când rostește femeile sărbătorilor. Ca un exercițiu, vă rog s-o faceți, spuneți cu voce tare.
Mă urmăresc de mult aceste femei, le-am observat, le-am ascultat, le-am compătimit. Aseară am adormit cu gândul le ele, ultima sforțare a minții răzbită de somn a formulat următoarea propoziție: ne-am născut femei.
Pornindu-mă la scris, ne-am născut femei îmi reveni doar ca o formulare greșită. Corect este că am devenit femei.
Ne-am născut de sex feminin, iar existența noastră, partea aceea care ne păstrează în lume ca iubite și soții reprezintă pentru mine un punct de mare interes. În relațiile cu bărbații sunt femei care trăiesc cu ei și femei care supraviețuiesc cu ei. Despre femeile care supraviețuiesc o să trăncănesc acum, ce altceva poate să fie un discurs cu femei, despre femei?
Trăncăneala asta mustește însă de tristețe. E greu să stai să-ți asculți prietenele defulând după o ceartă domestică. În momentul acela, aceea care ascultă descrie atâtea niveluri de realitate. O realitate, cea a prietenei, îți pune ochi înțelegători. Ca femeie, te revolți. Ca persoană neutră te detașezi. Ca om, te ia o durere de cap. Ca suflet, pierzi albastrul cerului.
O luptă intrinsecă sfârtecă alcătuirea unui chip bonom, căci ce credulă poți să fii dacă ai impresia că relația dintre un bărbat și o femeie descrie un parteneriat!
Femeile sărbătorilor sunt toate acele femei care trăiesc prin bărbat, iar sărbătorile reprezintă evenimentele majore din viața lor. Crăciunul, Anul Nou, 1 și 8 Martie, zilele de naștere, vacanța la munte și la mare descriu evenimente ale zilelor dintr-un an, dar pentru femeile sărbătorilor constituie un simbol. Toate aceste zile, în virtutea unei vieți insipide și supuse, reprezintă imaginea lor de iubite sau soții în ochii societății. Ochii societății doar atunci le întâlnește, doar atunci cineva face un efort intelectual și le scoate din amintiri.
Pentru aceste femei, este de neiertat ca bărbații lor să se poarte necuviincios în aceste zile. Un an îi iartă, de sărbători trebuie să fie impecabili. Dacă greșesc, tocmai în aceste zile, iertarea nu e posibilă.
Timpul totuși curge, iar de iertarea lor nu se mai neliniștește nimeni. Și ele se supun, anul numără câteva sărbători.
Ah! Femeile sărbătorilor… Nu le respect, dar sufăr alături de ele. Nu vreau să le înțeleg, dar le ascult. Și uneori le împrumut felul meu de a fi și rostesc eu tot ce nu au ele curaj.
Ai avut și tu o mamă, măi nemernicule!