Sărbătoarea primăverii, scandal, aventură, Igor și Chanel

tumblr_nwubyhtz8k1urilnho7_1280Dragi cititori, o să încerc un experiment. Pot sau nu pot să vă determin să citiți un articol despre un spectacol muzical?

Propun următorul scenariu. Iau patru cuvinte: dulce, amar, acru, sărat. Nu fac nici o presupunere despre pregătirea dumneavoastră muzicală. Las deoparte numele compozitorului, regizorului-coregraf, actorilor.

Ne imaginăm o sală de spectacol. Scaune. Ne așezăm și așteptăm. La un moment dat un sunet ușor perceptibil ne atrage atenția. E nevoie să ciulim urechea. Pe scenă se află un cort. Forma lui ne trimite gândurile spre indieni. Cele patru cuvinte, dulce, amar, acru, sărat sunt percepțiile noastre. Primele minute sunt dulci. Patru bărbați și trei femei în haine de stradă dansează. Oare ce vor să exprime prin limbajul corpului?! Se mișcă lasciv. Un sunet mai tare ne surprinde și tresărim. Dansul se execută cu repeziciune. Dansatorii mută cortul dintr-o parte în alta. Imită cumva un act sexual? Femeie cu bărbat, bărbat cu bărbat, ce transmit? Ritmurile alternează. Se împing, se agață unii de alții, se îmbrățișează. Gesturile sugerează violență. Femeia pare să fie maltratată. Despre asta să fie vorba? Diferența de forță dintre feminin și masculin? Parcă muzica se acrește. Te strâmbi la posibila agresiune. O femeie se îndepărtează. Dansează. Apare un gogoloi pe scenă. Reprezentarea pământului? Dar arată ca o lună. Are gropi, ca șvaițerul. Un bărbat în vârful pământului bară lunii. Omul a cucerit pământul? A triumfat? Dansul femeii singure e întrerupt pe rând de ceilalți. O apucă de obraz, de sân, o lovesc peste fund. O caută în gură ca vechii proprietari de sclavi. O iau de sân ca elevii obraznici. O lovesc peste fund ca un tată agresiv sau un iubit gelos.
Femeia continuă să danseze. Cade și se stinge lumina. Aplauze.

Descrierea de mai sus este spectacolul de aseară. Am fost la Sărbătoarea primăverii de Igor Stravinsky în regia Andrei Gavriliu.

Am încercat o zugrăvire prin cuvinte departe de orice pregătire. Numele unui compozitor îi atrage pe snobi și îi îndepărtează pe profani. Profanii sunt la mare căutare de managerii instituțiilor culturale. Dintr-un motiv neînțeles pentru unii, există persoane care nu renunță la a educa masa. În punctul acesta se pune întrebarea: cum atragem profanii?

Eu reprezint o unealtă. Vă povestesc acum despre, iar o persoană sau mai multe vor trece pragul teatrului datorită textului. Pentru a vă convinge, am găsit ca mijloc de expresie să relatez din papucii unui primitiv. Sau lipsa lor, nu cred că se născuse încă strămoșul Mihaelei Glăvan, de exemplu.

Intoxicați cu informații despre Igor Stravinsky sau Andrea Gavriliu, percepțiile s-ar fi modificat. Dacă e Igor, snobul acceptă pentru nume, nu neapărat de plăcere. Profanul refuză pentru că un rus poate să ne transmită doar ceva tragic. Cine mai are nevoie de tragedii când omul actual are target pe lună?

E un punct de vedere și au dreptate. Teatrul, opera, baletul reprezintă un moft. Cred că și preferatul meu, Marius Manole, spune asta într-un interviu. Dar cum ar fi viața fără mofturi? O să îndrăznesc. Ar fi ca în spectacolul de aseară de la Teatrul Național Csiky Gergely. O lume păgână, plină de superstiții. Revenirea la superstiții este de nesuportat. Societățile au plătit deja pentru neștiința omului.

Sărbătoarea primăverii este numele spectacolului de aseară și aduce în față misterul și puterea creativă a primăverii. Iar femeia de care am menționat mai sus reprezintă autosacrificarea, dansează până la epuizare. Da, în trecut, nu chiar atât de îndepărtat, societățile funcționau cu sacrificii umane.

Două lucruri mai spun și pun punct. Igor Stravinsky a produs scandal acum 100 de ani cu această lucrare muzical coreografică. Și ultima informație cu iz de bârfă, Igor a avut o aventură cu minunata și adorata Coco Chanel. Fashionistele ce părere au? Oare Coco a avut ca subiect de discuție cu Igor doar trendul?

Ha! Ha!

Dumnezeu ne-a creat perfect, nu perfecți

Azi o să încerc un exercițiu, nu am habar ce o să iasă, imaginația mea cuprinde, apoi dă la o parte multe direcții. Spun direcție deoarece nu apuc să interpretez.
Textul de azi vrea să fie despre bârfă și seducție. Ca întotdeauna, începutul mă disperă prin caracterul volatil. Puf, puf, puf, dar păpădia nu are fruct încă.
Gândii etapă, gândii metaforă revelatoare, gândii magnet, toate adjuvant pentru bârfă și seducție.
De aceea propun un exercițiu. Să ne imaginăm pentru câteva minute că organismul nostru are proprietatea de a atrage asemenea unui magnet. Atrage și acționează. Curățăm acum în jur. Să dispară magnetul și să păstrăm numai atracția și acțiunea. Trecem de la obiect la subiect, de la material la uman.
Omul atrage și acționează. Ce oameni atrageți? Ce fel de oameni? Felul lor are o importanță categorică. De ce categorică? Oamenii din jur au proprietatea de a ne povesti despre noi.
Pe lângă bunii mei prieteni, actuali sau foști, societatea mea actuală mai numără și alte persoane permanente, medic stomatolog, cosmetician, manichiuristă. Mă opresc la aceștia trei, care sunt de fapt trei femei.
De ani de zile personalitatea mea a făcut casă cu ele. Femeia care îmi ține dinții sănătoși crede în metempsihoză, femeia care îmi luminează chipul din pensetă practică yoga, iar femeia care îmi face o manichiură impecabilă e baptistă.
Într-un fel, poate blasfemator, am în jur Sfânta Treime. Asaltată de Dumnezeu în trei accepțiuni, m-am întrebat de ce le-am atras tocmai pe ele? Ce trebuie să învăț, care îmi este lecția, care le este rolul?
Separat, câte ceva despre fiecare într-o notă intuitivă bazată pe afecțiune scriu: metempsihoza pare să explice uneori neînțelesul din viața fiecăruia, yoga mă desprinde de trivialul societății, iar religia baptistă mă stârnește spiritual. Dumnezeu ne-a creat perfect, dar nu perfecți. Religiile mai mici țintesc perfecțiunea, dar perfecțiunea este un Rai. Cine cunoaște Raiul?
Pe lângă ele devin un personaj extraordinar, iar acum povestesc faptele mele glorioase.
Cu ele practic seducția și bârfa, a se citi seducție ca o nevoie și satisfacție emoțională, iar bârfă ca o ușoară cleveteală amuzantă și terapeutică.
Orice relație, început de relație, are ca punct de plecare seducția. Bârfa e un catalizator care se instalează pe parcurs, iar primii pași aparțin exclusiv seducției, fie că e vorba de masculin-feminin, fie că e vorba de feminin-feminin sau masculin-masculin.
Seducția se mișcă după emoții ca marea după lună. Flux și reflux, val de deal și val la vale, fără seducție omul n-ar fi capabil să-și împlinească destinul, ar avea destin, dar ar locui în el, în loc să călătorească cu el.