Gaudeamus 2017: Nu ne punem cu obișnuințele!

Am lăsat mica bestie la școală. Mi-a dat un sărut grăbit pe frunte. A intenționat pe frunte, buzele s-au lipit de ochi. Clipind des i-am urat distracție, dar nu sunt sigură că a mai auzit. Acasă, în apartament, se aude liniștea. Presupun că vecinii au plecat la muncă sau dorm până târziu.

Fără zgomote din măruntaiele blocului, am efectuat o căutare în arhiva blogului despre Gaudeamus. În 2008 am zburat prima dată la București special pentru târgul de literatură. Herăstrău, Gaudeamus, cafenele și unul din Mosorești mi-am intitulat atunci un articol. În altul concluzionam patetic: Cărți, teatru, rochii negre, parfum fin, raiul pe care singură mi-l edific in fiecare zi.

În anii următori nu am schimbat reprezentările despre Gaudeamus, dar am adăugat altele. Evenimentul a devenit obicei. O să tot repet: Nu ne punem cu obișnuințele! Fără să fie un scop în sine, sper ca deplasarea din luna noiembrie la București să nu înceteze o dată cu mine. În 2009, trupul meu putea fi descris de expresia cu burta la gură. Cu Mara apărată de lichidul amniotic, luam autograf de la Salman Rushdie. Tocmai terminasem lectura Copiii din miez de noapte. Să fi avut înclinații metafizice sau doar o mică doză de suprarealism, aș fi legat maternitatea de cartea lui Rushdie, iar Mara mi-ar fi fost trimisă pe lumea asta. Dar nu sunt eu atât de naivă!

Cu sistem imunitar propriu, Mara a ajuns și ea pentru prima dată la Gaudeamus anul trecut. Reprezentările despre târg s-au înmulțit. Pe lângă cărți, teatru, rochii negre, parfum fin, Raiul cuprinde familia, prietenii, educația, moștenirea.

Frază testamentară: Îi las moștenire micuței bestii o bibliotecă cu titluri impresionante, brățara mea de argint lucrată manual achiziționată din Creta și călătoria din noiembrie la București. Să-și ia familia și prietenii, să plângă și să râdă, să schimbe copilăria cu adolescența, adolescența cu tinerețea, tinerețea cu maturitatea, maturitatea cu bătrânețea pe drum la târgul de literatură. Să-și pună întrebări. Să găsească răspunsuri. Să confecționeze soluții.

M-a întrebat plângând marți seară: Mama, tu ai avut așa ca mine o prietenă bună, cea mai bună prietenă care să te facă să plângi?

Pe mama ei au salvat-o cărțile. Cărțile prilejuiesc întâlniri neprețuite cu sinele. Te învață mai bine ca orice profesor valoarea persoanei și forța acceptării.

Asta e moștenirea mea.

Foto: Adrian Oncu

 

Lumi, gândiri, reprezentări la defilarea de mâine a Tricoului Inteligent

img_1963Vineri am avut o şedinţă foto pentru modelul nou de rochie de la Tricoul Inteligent. Am rămas pe baricadă. Apăr în continuare însuşirile deosebite ale oamenilor.

Lupta umanităţii a fost şi va rămâne între a fi şi a avea. Am ales o tabără. Îmi doresc să fiu. Aceste două grupuri nu se exclud, dar au un dominator. În alegerile mele vreau să se impună a fi.

Cu a fi ca atitudine, fac o diferenţă în pătrăţica unde îmi trăiesc viaţa. Multă vreme am crezut că cititul ne transformă în oameni mai buni. În urma unor ciocniri cu cititori de calitate inferioară, am regândit puterea cărţii. Am ajuns să o anulez. Lectura nu ne transformă codul genetic şi nu corecteză o educaţie dezastruoasă sau inexistentă.

I-am recunoscut cărţii nişte limite. Am fost dezamăgită. Am avut zile întregi de zăpăceală. La atelierul de croitorie, unde am ajutor o femeie excepţională, m-a trezit un năsturel din amorţeală.
Cum să fie rochia?
Lungă în spate, să acopere şezutul. În faţă mai scurtă, îmi place să o bag în pantaloni.
Şi în partea de sus?
Pe lângă gât.
Atunci o să-ţi pun un năsturel în spate. Materialul nu-ţi permite să-l tragi peste cap.

Năsturelul a declanşat o reacţie. M-am scuturat fizic şi psihic.

Exclus să punem năsturel. Dă-mi altă soluţie. Fireşte că a venit cu o soluţie, am specificat deja că are valoare deosebită.

M-a iritat atât de tare năsturelul, că am început să mă chestionez. De ce? Cum? Întrebări naturale în urma unei reacţii neînţelese prin nici un raţionament. Am ajuns astfel din nou la cărţi. M-am dus la raftul cu cărţile de psihanaliză. Una dintre ele, unii dintre ei, Freud, Jung, Fromm, Rogers, Adler, au un răspuns pentru mine.

Cărţile au o limită, dar izbutesc să îmblânzească. În primul rând te reţin pe loc, relaxează muşchii. Accelerează contactele dintre neuroni. Cărţile ne dau răspunsuri. Aplicabilitatea în viaţă reală depinde de inteligenţa fiecăruia. Când vă uitaţi la o bibliotecă imensă este ca şi cum priviţi viaţa însăşi. Oamenii şi-au pus speranţele în reprezentări ca Dumnezeu pentru promisiunea unei fericiri după moarte. Îşi duc zilele pe pământ muncind pentru after life himeră.

Dar când stai în faţa unei biblioteci, te confrunţi cu toate lumile, cu toate gândirile, cu toate reprezentările din istoria umanităţii. Acolo se află TOTUL după putinţele inteligenţei noastre şi al stadiului de evoluţie. Mă întreb de ce nu ne ajunge ca să fim fericiţi?! Răspunsurile aduc înţelegere.

Din biblioteca personală şi modestă, pun sub ochii semenilor gândiri şi reprezentări. Mâine organizez o defilare la pagina de facebook a Tricoului Inteligent.

Mă străduiesc pentru Ne-uitare.

Cu Darwin la concursul Cititori pe bicicletă

14291669_10153726797641610_4720178970628205143_nÎntr-o vară, nu mai ştiu anul, treceam prin Piaţa Unirii cu o prietenă atrase de bezmeticele terase, când am zărit un teanc de cărţi.

În faţa muzeului, în linie deloc dreaptă, negustori de ocazie expuneau cu vânzare diferite mărfuri. M-am apropiat de cărţi, le-am pipăit şi m-am oprit la una legată cu aţă. O aţă dură, nesuferită care deja sfâşiase copertele cărţii.

Aşa am ajuns să deţin prima mea carte semnată Darwin căreia îi datorez excursia în Cabo Verde. Vă povestesc pentru a nu ştiu câta oară despre această carte deoarece duminică o iau cu mine la Cititori pe bicicletă.

Nu mai are coperta originală, a fost imposibil de păstrat, cartea e recondiţionată, dar are o poveste extraordinară. Legată cu aţă, m-a făcut să plâng când i-am desfăcut o hartă îngălbenită, m-a trimis în Cabo Verde pe urmele vasului Beagle.

O s-o înscriu la concurs. Mi-a adus atâtea încât îmi permit să cred în noroc. Vor primi premii cărţile, cea mai veche, cea mai groasă, cea mai mică etc. Detalii pe pagina celor de la Verde pentru biciclete.

Ne vedem duminică, ora 10, pe platforma Timco. Cu cărţi, cu cărţi.

Menţionez la final, pentru modestie aplicată pe ego, despre concursul #poartaocarte, campanie iniţiată anul trecut. O poză cu o carte, adăugată pe facebook sau instagram cu hashtagurile #suntcititorpebicicleta și #poartaocarte vă pot aduce un Tricou Inteligent Dunia. Pentru instigare la cultură, notez că Tricoul a scos un set nou de mesaje.

Vă aştept cu drag.

Fiecare cu morții lui

Într-o zi obișnuită găsesc diversitatea cel puțin interesantă. De multe ori conține frumusețe. În zile abracadabrante, varietatea îngenunchează conștiința.

Ieri am făcut parte dintr-un juriu. Iulius Mall Timișoara a găzduit concursul organizat de MCS Models, Miss și Mister Junior 2016. Am privit și am admirat copii, conștiințe nealterate ale societății actuale.

Cu ore înainte de concurs, am ținut pe genunchi o carte semnată Freud. Am citit un eseu despre moarte, despre cum ne raportăm la ea.

Seara am revenit acasă și am vizionat un film despre Libia. Să vă explic. Filmul a devenit imaginea literelor din carte. Am reținut despre atitudinea omului în fața morții, o ignoră sau îi acceptă semnificația, sfârșirea vieții, dar cu un compromis, îi adaugă viața de apoi.

Moartea unui străin cântărește puțin, dar moartea unui apropiat, părinte, frate, iubit, prieten ne obligă să ne apropiem de moarte, să ținem seamă de ea.

Am văzut aseară în film o trupă specială de soldați americani luptând pentru viața lor. Omoară libieni, omoară străini până sunt uciși doi dintre ei. În prim plan chipul unui soldat american: sfâșiere, cu prietenul lui piere și o parte din Eul personal. Dialogurile dintre soldați evidențiază relația cu moartea: nimeni nu crede în propria lui moarte, în inconștient suntem convinși de nemurire, iar ideea de Dumnezeu se opune suspendării vieții.

Nu am vizionat singură filmul. Cu celălalt, partea masculină din Doi, povestisem pe zi despre relația cu moartea din eseul lui Freud. Când ne-am ridicat de la film, cu imaginea femeilor libaneze alergând spre luptătorii uciși, el a concluzionat: fiecare cu morții lui.

A suporta viața rămâne totuși prima grijă a tuturor oamenilor vii. Freud

Diversitatea unei zile obișnuite.

dunia.ro posibil cel mai bun blog de carte din România

13115524_1197318856944933_969055190_nUrmează o înștiințare scrisă și expusă public. Nu știu cât este de interes general.

Mi-am înscris blogul la un concurs pe Hyperliteratura, Cel mai bun blog de carte din România #2016 (ediția I).

Cititorii nu au nimic de făcut, nu se votează, există un juriu. Vă anunțam. Rar am participat la orice fel de concurs, nu știam să pierd. Am învățat. Pentru personalitatea mea, esențială este participarea și nu pierderea sau câștigarea.

Text scurt. Mulțumesc.

Leon Dănăilă, 18 brevete de inventator și 10 de inovator

646x404Oricât de neplăcute și plictisitoare găsesc manifestările bruște de pe facebook, le recunosc utilitatea. Am aflat despre medicul specialist neurochirurg Leon Dănăilă. O să las link la nume. V-aș da și timp, dacă ar fi cu putință, să citiți tot ce scrie.

Prima dată l-am zărit într-o fotografie în metrou cu un titlu țintind senzaționalul. Mi-e lehamite de senzațional, iar apucătura oamenilor de a stârni compasiune pentru un interes propriu, de deificare, mă îngrețoșează.

Un om merge cu metroul. O persoană alege ca mijloc de transport trenul subteran pentru a se reîntoarce acasă. Au considerat unii specialiști în probleme de morală, lumea întreagă e plină de ei, că nu se cuvine ca o personalitate asemenea doctorului Dănăilă să călătorească cu metroul, iar nu știu care alde, să dețină mașini scumpe și grețos de scumpe.

E firesc să alegi metroul ca mijloc de transport. În epoca noastră e rapid. Când am ajuns în marile orașe europene, Paris, Londra, Roma, Viena, Barcelona, Moscova, și am coborât la subteran, m-a încercat admirația și recunoștința pentru realizările societății actuale. Rar experimentez gratitudinea pentru colectivitatea în care mi-au fost date zilele. Metroul din Moscova a devenit punct de atracție, se vizitează ca oricare altă atracție turistică.

Dacă aș crea poezie, m-aș avânta să fac o odă metroului.

Lipsită de sensibilitatea poetului, la mine se impune o potrivire între concept și imagine, notez că metroul reprezintă un apogeu și mă bucur să profit de fiecare dată când am ocazia de înfăptuirea unor proiecte elaborate.

Alegerea doctorului Dănăilă dovedește spirit practic, inteligență, bun simt și o opțiune personală, evident nerespectată de părerea masei dornică să compătimească pentru a avea motive de ură.

Cu facebook-ul, cu puseul de femeie la menopauză datorat utilizatorilor, a ajuns și la mine numele doctorului și mă declar mulțumită. Mi-ar plăcea să-i citesc o carte sau două, cât îmi permite mintea mea. Întru respectul personalității și realizărilor doctorului Leon Dănăilă, deține 18 brevete de inventator și 10 de inovator, și este autor a 39 cărți de specialitate, lăsați mila și aruncați-vă ochii pe cărțile lui. Mila poate și să ofenseze, mai ales când nu există motive, ci percepții și false percepții ale vieții.

Eu aș alege Psihoneurologie, Sculptură în creier sau Chirurgia Psihiatrică. Rămâne de văzut dacă o să ajung în posesia lor.

Leon Dănăilă, de citit și admirat.