Animalia

Când nu ai chef de scris, nu scrii. Când nu ai dispoziție pentru lume, poate e cazul să ieși în lume. Să privești oamenii.
Eu nu am chef de scris, nu am stare de om. Adulmec ca un animal, ca regnul pe care-l descriu: animalia.
Urmez un îndemn, ascult muzică. De o oră ascult muzică și imediat mă întorc la cărți.
Și poate un sfert de ceas de meditație. Ăsta e unul dintre momentele când un cârd de fete, bune prietene vin și te fac să râzi sau primești o îmbrățișare de la bărbat.
Ora nu-mi pune la dispoziție nici una, nici alta.
Rămân cărțile, întotdeauna rămân cărțile.

Oamenii citesc

La începutul acestei luni am început o dimineață altfel pe blog. Scriu aceste câteva rânduri pentru a-mi exprima mulțumirea și bucuria.
Toate cărțile și-au găsit acum locul în casa și în sufletul cuiva. Oamenii citesc, asta constituie o imensă bucurie.
Unele cărți deja au ajuns, altele urmează să fie livrate. Mi-ar plăcea foarte mult ca fiecare să revină pe blog cu câteva cuvinte despre carte, dar probabil cer mult.
Totuși, îndrăznesc, cine dorește și găsește puțin timp pentru a mâzgăli ceva despre carte, eu aici aștept. Din toate colțurile țării, am livrat și la Tulcea chiar, putem să organizăm aici un blog cafenea.
În meniu să fie impresii, păreri, poate chiar senzații.

Eu aștept.

O dimineață altfel pe blog

Să începem puțin diferit această zi pe blog. Am organizat diferite concursuri, unele cu succes, altele fără, dar azi doresc pur și simplu să ofer. Am lângă mine un top de cărți pe care vreau să le dăruiesc.
Tot ce trebuie să faceți este să lăsați un comentariu cu titlul cărții. Primul care scrie, acela o primește.

Jorge Amado, Gabriela
Miguel Angel Asturias, Oameni de porumb
Hande Altayli, Dragostea e capcana diavolului
Christa Wolf, Orașul îngerilor
Jhumpa Lahiri, Pământ neîmblânzit
Jhumpa Lahiri, Interpret de maladii
Urs Faes, Perechi în formare
Alexandr Soljenitîn, Casa Matrionei
Raimundo Carrero, Greutatea umbrei
Peter Hoeg, Fata tăcută

Astea sunt. Cu drag aștept să le expediez oriunde în țară sau afară din țară.

Rafinamentul, pactul cu diavolul

Am de adus o acuză dragelor mele cărți. Cărțile m-au făcut prea înțelegătoare. Nu e vorba de o devenire a mea, ci de o prefacere a conștiinței.
În lectură, mintea e ca limba de șarpe, se bifurcă și urmărește binele și răul în același timp.
Fiind prezent la apariția răului, urmărindu-i evoluția, începi să înțelegi. Nu accepți răul, dar înțelegi. Cartea face și acest lucru.
Iar azi sunt prea înțelegătoare, sunt prea înțelegătoare și în iubire. Ați auzit de Atanasije Svilar?
Atanasije Svilar este un personaj al lui Milorad Pavic. Amintesc de el aici cu un episod obscur al romanului Peisaj pictat în ceai.
Într-o seară, fermecat de prezența unei femei, pierzându-se câteva secunde în ochii ei și adulmecându-i mirosul trupului, Atanasije nu are curaj să se lase la voia întâmplării, iar întâmplarea pleacă cu ceasul. Mai târziu, reîntâlnindu-se cu soția, o iubește într-o grădină întunecată, la câțiva metri de acea prezență feminină. O iubește pe soția lui ca niciodată până atunci. În acea seară l-au conceput pe fiul lor. Ani și ani, de la nașterea băiatului, Atanasije i-a urmărit încordat liniile feței. Nicicând nu a știut să-și răspundă al cui era copilul, al soției sau al celeilalte femei, al trupului care l-a purtat sau al trupului care l-a ațâțat?
Acesta este episodul cu Atanasije Svilar. Eu vă mărturisesc că mi-a plăcut femeia și am ținut cu soția.
Am fost înțelegătoare.
La taifas, cu prieteni sau prietene, povestind despre amor, sunt la fel de înțelegătoare. Infidelitatea a căpătat puteri gneseologice. Deja infidelitatea alăturată gneseologiei mă face să strâmb din nas.
Recunosc aici însă capacitatea omului de a cunoaște realități, realitatea altor caractere, frumusețea cunoașterii.
În iubire înțelegerea asta se transformă în amărăciune. În iubire e bine uneori să fim primitivi. Să ținem de partener ca fiarele de pradă. Să mimăm doar civilizația în amor și atunci putem obține o împlinire prin transferul necontrolat de afecțiune.
Dar oamenii din margine de civilizație au făcut pași, iar pași au făcut în toate acțiunile lor. Au ajuns să-și dorească rafinament, iar rafinamentul este un fel de pact cu diavolul, diavolul epocii noastre.
Cunoaște, cunoaște, cunoaște.
Iar visurile nu se mai colorează.

Schimb de cărți, căci Mara poate

Când urc scările de la intrarea în casă, de cele mai multe ori privesc în urmă, urmăresc cu ochi neliniștiți fetița mea care mă urmează mândră. Urcă scările fără ajutor și nici nu și-l dorește.
Mami eu pot singură, vezi, mami, vezi?
O văd, o aud.
Într-o răsuflare simt prin conștiință un gând care vrea să iasă la suprafață. Intru în casă cu mâinile libere. Mâinile libere sunt un lux pe care l-am obținut de curând; până mai ieri intrarea în casă descria o năvală de corpuri, plase, genți, chei, pantofi, telefoane, biberoane.
Mi-a crescut copila, mi-a lăsat mâinile libere, mi-a dat timp să plec de lângă ea și să-mi reiau sau să încep alte activități pentru sufletul meu.
Astfel, duminică am ajuns la Schimb de cărți după o pauză de 3 ani. Într-o cafenea din Piața Unirii, prânzul duminicii trecute a cuprins într-o istorie nescrisă a umanității și câteva suflete croite pentru lectură.
M-am așezat la masă cu niște chipuri necunoscute, pauza mea lungă neînsemnând nici un succes promis de expresia pauzele lungi și dese cheia marilor succese.
După câteva minute a venit Richie, un chip cunoscut.
S-a vorbit de cărți și am vorbit de cărți.
Am observat, în ora mâinilor mele libere, că întâlnirea la care participam trasa în emoții o reacție de potolire. Amintirea mea aducea o pomenire plină de entuziasm a acestor întâlniri, dar duminică m-a culcat, un fel de șezi la câini, afectiv. Fără entuziasm, doar o moliciune aliniată de simțuri curmată uneori de râsete, așa am regăsit întâlnirea de la Schimb de cărți.
Totuși s-a vorbit de cărți și am vorbit de cărți, iar pentru mine a însemnat răsfăț și completare la nevoile mele sufletești.
Duminică, cu sau fără entuziasm, am avut parte de o șuetă despre cărți.
Acesta a fost Schimb de cărți în noiembrie.