O fată este needucată de mă-sa, iar o femeie căsătorită este nerecunoscătoare

Când anume fac ce vreau eu? Am crescut punându-mi obsesiv întrebarea asta. Element într-o familie patriarhală, repejor am descoperit cum stau lucrurile: copilul nu este ascultat, părerea femeii nu contează, deciziile le ia bărbatul. M-am împotrivit de pe atunci și m-am lecuit poate chiar înainte să mă îmbolnăvesc.

Căsătoria a ajuns să reprezinte o privare de libertate și un împrumut. O trecere a fetei din grija tatălui, în grija soțului. Tata, pot să ies sâmbătă cu fetele? Iubire, am ieșit aseară cu Maria. A venit însoțită de doi colegi. Îmi pare rău, nu am știut.

Împotrivirea femeii, în linii generale, se interpretează greșit. O fată este needucată de mă-sa, iar o femeie căsătorită este nerecunoscătoare. Adevărul, oricât de relativ, ține de capabilitățile intelectuale. Unii vrem să gândim pentru noi. S-a întâmplat să iau bătaie de la tata. L-am urât în momentele alea? Da, și e firesc. Îl mai urăsc în prezent? Nu, și e firesc.

Consecințe există. Mereu m-am impus sau am căutat să mă impun în relațiile mele. Contextele ne supun uneori. După ce am născut-o pe Mara, bunica ei a insistat să mă facă să înțeleg că nu va mai exista un al doilea copil. Fata care a primit bătaie soră cu moartea de la tatăl ei a înnebunit. Din nou altcineva îi spunea ce să facă. Marile imperii au intrat în declin, nu m-am împotrivit eșecului relației mele la câteva luni după naștere. Gura a rostit gândind și negândit. Frica nu m-a oprit, vârsta celuilalt nu m-a redus la tăcere.

Amenințările cu bătaia și cerințele venite către mine să respect bătrânețea nu au nici un efect. Zilele trecute am primit o nouă amenințare cu bătaia. Mara a suportat un accident cu bicicleta în 2016. Era în grija tatălui ei. Tatăl ei a lăsat-o în grija rudelor, iar rudele au avut ghinion. Copilul meu s-a ales cu o leziune monstruoasă la picior. Până aici pot înțelege și pot scuza persoanele prezente. Ce a urmat nu mai înțeleg. Nu am fost anunțată, iar niște persoane, mătușă, unchi și verișor, au mers în locul meu la urgențe. Au decis în locul meu, au semnat în locul meu. I-am urât atunci. În prezent, cu sentimente mai potolite, îi detest.

Rudele consideră că am un comportament nerezonabil, că nu am motive să-i detest. Mara nu a dorit să fiu chemată la spital. Sunt o mamă dură.

Sunt. Sunt o mamă dură, pretențioasă, cu reguli, cu un comportament critic. Jucăriile care le-am ales eu, mama! Jucăriile…? Da, jucăriile care le-am ales eu. Să ne mai gândim, Mara. Jucăriile… Jucăriile pe care, așa-i, scuze, mama.

Nimeni în lumea asta nu decide la urgențe pentru copilul altuia. În familia asta s-a întâmplat. Mama tatălui știe câți copii naște iubita copilului ei, unchiul și mătușa decid la urgențe în locul mamei. Apoi amenință cu bătaia. Pronumele personal tu îi ofensează. Doar dumneavoastră merită faptele lor.

Consideram că cel mai dificil este să-ți crești stima de sine. Desăvârșirea educației întâmpină la fel de multe greutăți. În lumina celor prezente, duc o nenorocire copleșitoare pe umeri: să asist în viața Marei la niște persoane detestate de mine și plăcute de ea. Am învățat-o pe Mara că mama, tata și fata sunt un cerc. Cercul admite perfecțiunea. Pe chipul ei, mama cu nasul și tata cu ochii nu or să se despartă niciodată.

În cercul ăsta caută să-și facă loc persoane neinvitate.

În orice circumstanță, rămân fidelă îndemnului: să râdem înainte de toate.

Mai întâi a fost Unu

flvn8930Îmi pare că a devenit clar ce fel de blog construiesc. Scriu texte din nevoia de apartenență. Să fac parte din ceva mai mare. M-am concentrat mult pe necesitățile feminine.

Apăr după putințe drepturile femeilor. Am texte care vorbesc despre avort ca decizie a femeii, texte despre libertate sexuală, texte despre fericirea femeilor fără acceptarea unui bărbat agresiv.

Am încercat să mă transform într-o voce care rostește adevăruri inconfortabile. Dragul de femei nu m-a oprit din a le sublinia și defectele. Azi o să mă opresc asupra unei apucături feminine. Ați observat că există printre noi, cele de sex feminin, o categorie aparte de muieri. Le numesc muieri și pun în acest nume dezaprobare.

Muierile astea au descoperit o metodă de a ține un bărbat lângă ele comentând în chip răutăcios despre celelalte. Discuțiile se desfășoară seara în pat, în bucătărie la un pahar de vin, vara la o terasă; câteva exemple pe care le-am inventat. Nu povestesc despre cineva anume. Mi-ar fi mai ușor.

Cum procedează? Povestesc în primă fază o întâmplare cu o femeie anume. Paranteză. De obicei femeile criticate sunt frumoase. Revin. Întâmplarea conține fapte condamnabile. De exemplu: femeia care e subiect de bârfă are o aventură cu un bărbat însurat. Muierea care povestește cap la cap cu partenerul livrează un adevăr care o ajută pe ea să primească atenție și aprecieri prin comparație.

Primul contact cu un asemenea comportament am avut în facultate. Atunci am trecut cu vederea, eram prea ocupată cu examenele, cărțile de joc, ieșirile prin club. În plus, îmi lipsea puterea observației și a experienței. În anii de după universitate, am ajuns din nou în jurul muierilor. Un semnal de alarmă m-a cuprins. Am realizat că nu e vorba de un caz izolat, o fătucă nesuferită din facultate, ci de o atitudine adoptată de multe femei nesigure pe ele.

Nesiguranța le-a pus la dispoziție critica ca o armă de apărare. Uite ce fustă scurtă are, e o penibilă. Râde așa tare în public, se face de rușine. În fiecare săptămână iese cu fetele în club, asta e mamă?! Folosește rujuri stridente. S-a operat, are ditamai silicoanele.

Muierea pune idei în capul unui bărbat. E conștientă de dorința lui sexuală pentru femeia cu silicoane și o suprimă prin reactivarea convențiilor. Pentru a întemeia o familie e nevoie de o femeie cu principii asemănătoare bunicilor noastre: hrănește bărbatul, spală-l, treci în dormitor când are el chef.

O să mai explic aici. Tocmai m-am pus pe tavă pentru a fi judecată. În relația mea, e cel mai bine să vin cu exemple din zona mea de confort, gătesc, spăl și trec în dormitor. Adaug că nu-mi revine în totalitate sarcina de a găti sau spăla. Consider că asta își dorește orice femeie educată, să nu simtă că menajul este exclusiv responsabilitatea ei. Să nu ai chef nu poate fi rostit lângă un bărbat primitiv.

Bărbatul primitiv profită de femeile cu o gândire liberă până la însurătoare. La vremea când scoate un inel dintr-o cutie a regândit calitățile femeii. El dorește o nevastă. Nevasta nu e femeie. Nu. Am auzit rostind lângă mine că nevastă îți iei o proastă care să nu comenteze.

Nevasta, lipsită de dreptul de a comenta, vine cu apucătura de a povesti despre celelalte. Iar celelalte greșesc, au aventuri de o noapte, se distrează cu bărbați însurați, pleacă cu fetele în concedii, consumă alcool și folosesc cuptorul completare pentru dulapul neîncăpător de pantofi.

O apucătură urâtă, cum am scris. Toți ne dorim să iubim și să fim iubiți. Personalitatea, caracterul, educația și defectele ne diferențiază. Dar virginele, plictisitoarele sau habotnicele nu-ți asigură neapărat o familie. Imaginea nu e același lucru cu simțirea.

Oamenii sunt plini de emoții. O relație între un bărbat și o femeie ține de muncă. Fiecare dintre ei își construiesc un caracter comun. Se întâmplă de puține ori să întâlnești cea mai potrivită persoană. Cum cea mai potrivită personă ține și de moment. Atenție și la momente, dacă le permiteți să treacă, s-ar putea să nu mai revină niciodată.

Unu plus unu fac doi. Doi ține de respectarea lui unu.

Mai întâi a fost Unu.

El a devenit ei

Îmi place ideea de destin, o găsesc oarecum romantică. O găseam romantică în adolescență când visam la dragoste și la el.
Din adolescență până azi, el a devenit ei, iar dragostea a devenit. Ce? Momente, momente unice, momente de neuitat, momente kodak pe care le am atârnate pe unii pereți ai casei.
Bănuiesc că am un ton ușor pesimist. Asigur pe oricine însă că ființa mea nu aparține categoriei de femei dezamăgite în dragoste. Descriu o femeie răsfățată de tot ce presupune iubirea bărbatului.
Păstrez totuși în atitudine o nemulțumire. Mi s-a spus, în repetate rânduri și de diferite persoane aparținând ambelor sexe, că nici un bărbat nu mă va mulțumi vreodată.
Uneori mi-am permis reacția de moment și am contrazis, alteori am zâmbit condescendent, rareori am suspinat.
Viața mea de cuplu descrie un parteneriat, eu și tatăl fetiței mele suntem parteneri. Îmi pare sincer rău dacă unele femei nu înțeleg aceste rânduri. Sau unii bărbați. Parteneriatul în cuplu semnifică sau pur și simplu mustește de semnificații. Alături de un partener niciodată nu ceri voie sau nu ți se permite, alături de un partener te consulți.
Asemenea multor femei, și eu am fost crescută pentru căsătorie. Mamanu, chiar și tata aduceau de multe ori în discuție ziua nunții, cum va fi, cum se va organiza, în ce farfurii vor mânca nuntașii. Îmi amintesc acum că tata și-a exprimat chiar dorința ca măcar una dintre fete să aibă o nuntă țărănească, în cort, cu castroane de pământ și linguri de lemn.
Nu s-a întâmplat.
Ieri sau alaltăieri parcă, m-am surprins convingându-mă să nu fac niciodată acest pas. Nu port în mine dorința de a ajunge doamna bărbatului, dar toată ființa mea urlă că este egala bărbatului.
De pe această egalitate, miorlăi la filmele romantice. Îmi șterg ochii cu ciudă și cu rușine. Nu există el, există ei, nu există unicul, ci cel mai potrivit. Pentru prima dată, gradele de comparație au sens, în rest sunt fără sens și se folosesc în cele mai neinspirate situații. O mama nu are niciodată cel mai frumos copil.
Așadar, am fost crescută pentru căsătorie, pentru supunere, pentru bărbat. Am eșuat la toate cerințele. Credeam cumva că din egoism mi-am dezvoltat individualitatea, dar m-am înșelat.
Tot ce sunt azi, tot ce manifest azi stă în acțiunile mele. Am acționat în viața mea. Mi-am satisfăcut curiozități, am pus întrebări, am gândit, nu m-am supus, am pierdut uneori, am suferit alteori, am provocat dureri câtorva persoane.
Îmi pare rău pentru unele dureri, dar constituie acum lecțiile mele, lecții din care încă trag învățăminte.
Prezentul mă ascultă uneori cum îmi repet lecțiile cu voce tare, așa cum procedam la școală, după ce învățam o lecție, mă plimbam prin camera cu caietul, coperți verzi dacă era de geografie, sau maro dacă era de istorie.
Cu voce tare.
Azi îmi spun cu voce tare că asta sunt, asta, nu alta și pot merge mai departe cu ceea ce sunt sau pot să bat pasul pe loc încercând o experiență negativă a ceea ce nu sunt.
Fiecare să fie, doar să fie.