Zice Dunia

Desfrâul generează fidelitate, fidelitatea, nevoia de plăceri ușoare.
Fiecare persoană trecută de 30 de ani și așezată la casa ei știe la ce mă refer. Unii s-ar putea să nu recunoască sau să nu-și recunoască.

Curioasă de fire, cu un fel de a fi în mare parte vesel, am efectuat o anchetă cu întrebări lansate în stânga și în dreapta.

Ce faci dacă te trezești într-o bună dimineață și-ți privești partenerul ca pe un străin?

1. Schimbi partenerul.
2. Înseli.
3. Accepți compromisul și angoasa.
4.

Mă aflu în căutarea unui al patrulea răspuns. O să mă dedic lui. Cine consideră că mă poate ajuta să se simtă liber să comenteze sau să-mi scrie pe adresa de mail, pauladunia21@gmail.com.

Mulțumesc.

Foto: Flavius Neamciuc

Zice Dunia

Mândria în cuplu ar duce la o scădere însemnată a delirului de grandoare. Cel cu un comportament de stăpân ar da un pas înapoi. Fix ca un câine nervos peste care arunci o găleată de apă rece.

Mândria nu semnifică păcat. Credincioșii așa o traduc și le înțeleg argumentul biblic. Practica însă, a ridica nasul, a pune piciorul în prag, a trece de la bombăneli la fapte ar fi ca un semnal de alarmă. Uneori oamenii mai și fac ceea ce zic. Uneori femeile chiar își părăsesc bărbații, alteori bărbații chiar pleacă de acasă oricâți copii ar face nevasta pentru șantajul emoțional.

Suntem o specie previzibilă sentimental. Și tot sentimental suntem o specie surprinzătoare.

Probați mândria și faceți compromisuri la haine.

Zic!

Foto: Diana Bodea

Doi oameni singuri într-o relaţie

531513_10151450250370854_537875420_n– Cât a trecut? A trecut un an?
– Mai lipseşte o lună.
La o terasă din centrul oraşului, la cea mai retrasă masă, izolată prin postamente care susţineau uriaşele umbrele de la Pepsi, doi tineri îşi şopteau la ureche. La fiecare replică, se aplecau spre urechea celuilalt. Ochelarii fumurii sprijineau, dacă cineva le-ar fi acordat atenţie, ideea de conspiraţie.
Nimeni nu le purta grija. La o masă, în colţul opus, mai era o femeie, o mămică cu fetiţa ei. Tocmai o aşezase pe canapeaua de nuiele şi îi pusese în mână un biberon mare cu un lichid colorat. La bar, chelnăriţa şi barmanul, amândoi cap la cap, se holbau pe ecranul unui telefon.
– Ce ziceai?
– Nu am zis nimic. Stai să-mi iau geaca pe mine, e răcoare. Femeia s-a mişcat uşor spre dreapta adunându-şi umerii. Mâinile îi îngheţaseră, iar cafeaua aia nu mai ajungea. Chelnăriţa şi barmanul priveau la acelaşi telefon, dar acum râdeau.
– Asemănările m-au amuzat, dar diferenţele mă zăpăcesc.
– Asemănări?
– Da. Fumează aceeaşi marcă de ţigări.
Bărbatul s-a lăsat pe spate şi a scos un sunet ridicol şi vesel. Râdea cu poftă.
– Îi place Seinfeld?
– M-am gândit la tine când am descoperit că nu-i place. Altă asemănare. Nici fostul soţ nu gusta umorul din Seinfeld. Fostul meu soţ, iubita ta, iubitul meu nu consideră absurdităţile din lucrurile fireşti haioase. Noi ne prăpădim de râs, ei ne privesc cu îngăduinţă. Nu o să discut acum despre inteligenţă pornind de la Seinfeld.
– Dar nu crezi?!
Discursul şi apropierea dintre cei doi s-au frânt de la tava chelnăriţei. Spaţiul dintre postamente îi permitea să servească doar printre clienţi. Îi separa şi îi obliga să se îndepărteze unul de altul. Fiecare a privit în partea opusă. Au revenit după ce consumaţia era în întregime pe masă. Ea a apucat cu amândouă mâinile ceaşca. Să le încălzească puţin. El şi-a preparat cafeaua şi a sorbit.
– Înveţi să accepţi alte obişnuinţe. Înţeleg, e greu.
– Am fost dezorientată, mai ales în primele luni. Am decis să mă străduiesc. Dacă nu o să funcţioneze, şi muncesc ca un bou în jug la relaţia asta, o să-mi dau voie să fiu egoistă. O să nesocotesc interesele altora şi o să fac numai ce vreau eu.
– Ce copilă eşti!
– Posibil, dar te rog, dă-mi ceva din experienţa ta în cuplu, să aplic în relaţia mea. Ai un altgoritm?
– Am o atitudine, compromisul. Şi uneori mă retrag la casa de la sat pentru câteva zile. Chiar nu am habar, iubita mea şi cu mine suntem doi oameni singuri într-o relaţie.
– Doi oameni singuri într-o relaţie, doi oameni singuri într-o relaţie, asta sună aşa…
– Cumplit, groaznic, înfiorător, adevărat!
– Mi s-a făcut şi mai frig.
Femeia şi-a strâns geaca peste piept şi nici unul nu a mai scos nici un cuvânt.

CARE bărbat? Bărbatul pinguin

12243408_1084654564878030_9071986807023355551_nAm participat la un atelier de mamiceală luna trecută. L-a susținut Monica Reu. Încă refuz termenul de parenting. Procrastinare sau nu, reacționez cu ochii dați peste cap.

Am intenționat și m-aș bucura să am un editorial pe blog despre. La fel m-ar încânta să am un text despre Gala de Blues Jazz Kamo de la Timișoara sau despre vizita la muzeul Tesla.

În loc să mă concentrez pe oricare din subiectele de mai sus, stau blocată în chestiunea de ieri. E o chestiune! Și să repet, și să mă refer astfel la relaționarea dintre feminin și masculin.

Zilele acestea, orice aș face, nu pot scăpa de egoismul oamenilor. Atitudinea exagerată de preocupare pentru interesele personale m-a copleșit.

Cum nu m-am retras din viața socială și nu am de gând, cum ies la șuete, cum mai am câteva prietene, cum mă încăpățânez să trăiesc o poveste de dragoste, cum mă străduiesc să fiu o mamă nobilă și veselă, suport stări de tensiune și nu întotdeauna creatoare.

Ascult. Îmi ascult copilul. El e pe primul loc. Pe rând, ascult pe toată lumea. Percepțiile mă dau de-a tăvălugul. Amețesc, dar e plăcut. Inteligența și intuiția nu au șanse în fața obișnuințelor, în fața programelor trăite inconștient.

De aceea mi-e dragă și caut amețeala provocată de identificarea percepțiilor. Apoi e cu putință și priceperea.

Mi-e teamă că v-am pierdut. Veniți, vă rog frumos, înapoi?!

Hai la mine!

Scriam ieri că majoritatea femeilor trec din grija părinților în grija bărbaților. Că prea puține ajungem să facem ce vrem noi, când vrem noi. Că prea puține își asumă propria gândire.

În sfârșit, aici începe textul meu. Până acum am construit introducerea. Din procentul mic al femeilor asumate și declarate stăpân pe capacitățile intelectuale, înaintez următorul scenariu.

Am fost educate pentru familie și compromis, dar când nu optăm pentru înțelegerea exclusivă a delirului bărbatului, rămânem singure. Femei singure la 30 de ani, o categorie a femeilor disperate. Femei singure la 40 de ani, o categorie a femeilor vrăjitoare. Ambele categorii sunt discreditate de bărbați.

În opinia mea, abia acum începe femeia să facă compromisuri. O femeie singură de 30 de ani se cunoaște suficient. După 25 de ani, individul matur și lucid folosește în exces autoeducația. În utilizarea excesivă a forței cunoașterii, profitorii rămân fără material. Greu sau mai greu bărbații folosesc o femeie trecută de 30 de ani.

Stop. Nu laud femeia, construiesc argumente favorabile cunoașterii de sine.

Bărbatul profită mai greu de femeie, femeia e mai supusă intuiției proprii ca libidoului și abandonează căutarea bărbatului potrivit. Își impune să descopere tatăl potrivit.

Se impune o gândire inductivă. Fac un copil. Care bărbat va participa la creșterea copilului? Care îl va legăna, îl va schimba, îl va hrăni?

Vedeți?! Nu CE bărbat, CARE bărbat. CE răspunde nevoilor romantice. CARE răspunde nevoilor familiale. Când femeia decide că vrea familie și copil, schimbă criteriile de apreciere. Fix în criteriile astea avem dovada nefericirii multor cupluri.

Bărbații își aleg căprioare când se însoară. Cele bune de dus la mama. Viața se reduce, mai ales pentru părinții de băieți, la hrană. Îmi hranește copilul? Îmi spală și îmi calcă copilul? Nu lenevește duminica în pat, iar la opt dimineața are deja clătite pentru copil și nepot? Femeia perfectă.

Femeile își aleg un pinguin. Pinguinul clocește singur. Cu un pinguin, dormi noaptea și ai ajutor la schimbarea scutecului. Plin sau nu de caca.

De frustrări, nevroze, isterii, se ocupă psihologii.

Considerați că am jignit pe cineva? Mi-aș cere scuze.

Nu o să-mi cer. Egoistă sunt și eu.

Un vis de o zi

aldescu_coperta-3În 26, luna trecută, pe seară, am experimentat pentru câteva minute celebritatea. M-am bucurat de atenția mai multor oameni. Acestor oameni li s-a vorbit despre mine și m-au ascultat pe mine. Într-un decor atât de plin de mine, în ora mea, lansarea cărții Un vis de o zi, eul meu a refuzat orice compromis.
Într-o dedublare anterioară evenimentului am insistat pe lângă eu să accepte un compromis, să se lepede de inhibiții, de rațiuni critice, să fie doar.
Am fost și a fost doar zâmbitor.
În timp ce vorbeam despre carte, răspunzând la o întrebare, deși continuam să articulez cuvintele, mă întrebam dacă răspund într-adevăr la ceea ce am fost întrebată sau funcționez cu automatisme.
Am dezvoltat automatisme legate de această carte.
Dacă înainte mă interesa îndeaproape relația dintre ea și el, acum a devenit un subiect care mă obsedează. Așa cum îmi trăiesc eu relația de cuplu, așa cum observ cuplurile din jurul meu, încerc să contruiesc un răspuns, să-mi ofer un răspuns la întrebarea cât este influență, cât este asimilare într-o relație?
Ce semnifică celălalt? Un stăpân? Un partener?
Cine are nevoie de stăpân într-o relație? Cine are nevoie de un partener? Cine e capabil să observe și să respecte nevoile celuilalt?
Cât își asumă femininul avatarurile speciei? Cât conștientizează femininul egalul și egalitatea cu masculinul? Cine suntem și ce semnificăm într-o relație?
Aproximativ acesta îmi este discursul când circumstanțele îmi cer să vorbesc despre Petra, personajul feminin al cărții, o carte lejer închipuită ca o pastilă. Fix așa se poate consuma, rapid și eficient ca în reclamele la paracetamol, efectul s-ar putea să nu fie totuși antipiretic.
Asta spun eu despre carte, Loredana Fota a formulat cu ajutorul adjectivelor, o lectură extrem de plăcută, foarte credibilă și plauzibilă, și, de ce nu, incitantă.

Aceasta a fost, în câteva cuvinte, lansarea de carte de la Severin.