Concurs, vorbiți cu mine!

Ultimele două zile le-am petrecut în meditație. Sunt puțin speriată. Iată ce am găsit pe o pagina din cartea lui Jung, Două scrieri despre psihologia analitică:

Există uneori persoane aparent normale care nu prezintă simptome nevrotice speciale […], pe deasupra au opinii și deprinderi de viață absolut normale, dar a căror normalitate este o compensare artificială a unei psihoze latente (ascunse). Respectivele persoane nu-și intuiesc cu nimic starea. Intuiția lor se exprimă poate indirect doar prin faptul că se interesează în mod special de psihologie și psihiatrie și sunt atrași de astfel de lucruri, precum fluturele de lumină.

Mă interesez. Sunt atrasă precum. De exemplu aseară la Festivalul de Literatură mi s-au schimbat sentimentele când am descoperit în prezentarea invitaților de anul acesta studiile lui Ion Vianu. Domnul Vianu este scriitor și medic psihiatru. Nu am citit nici o carte semnată de. O să corectez cât mai repede cu putință.

Nu-mi este frică de cele descoperite în cartea lui Jung. Mereu m-am suspectat. Oricum ar fi, diagnostic nu am. Merg înainte și fac ceea ce este corect.

Am două bilete de oferit la teatru pentru mâine seară. Spectacolul se cheamă Vorbește cu mine. Nu cer nimic, aștept doar comentariile. Diseară anunț și câtigătorul.

Vorbiți cu mine!

Foto: Simona Nuțu

Concurs Tricoul Inteligent

Sâmbătă și duminică am avut târg la Zai. Mi-am scos Tricoul Inteligent la cafenea. Chiar și fără estradă, noua colecție a defilat trecând din mână în mână, de la duduie la duduie.

O colecție a Tricoului Inteligent presupune un set de mesaje. Cele mai noi conțin numele lui Eminescu, Mircea Dinescu, Nichita Stănescu, Vauvenargues, Schopenhauer și Freud. O să urmeze o paradă pe facebook și un album de primăvară.

La târg am propus shoturi de cafea, lectură din Baudelaire și o ușoară conversație controversată despre mușuroaiele de furnici eminesciene. Sună sau nu sună proletar? Eu am susținut că nu. Ce să aibă Eminescu cu maginalul de la marginea satului Scornicești?

Nu am ajuns la nici o concluzie. Doamna care a achiziționat un Tricou cu mesaj eminescian s-a strecurat pe lângă discuția voită aprinsă și a declarat că ea îl adoră pe Eminescu și atât.

Pe urmele doamnei, mă eschivez și eu de la crearea de conținut pentru blog și anunț concursul restant.

Începând de azi, până lunea viitoare seara târziu, invit toate duduile care au deja un Tricou Inteligent să se pozeze cu bucata de bumbac cu literatură prețioasă și să o posteze pe facebook sau instagram cu hastag-urile #tricoulinteligentdunia și #concurs.

Cu ce folos? Dumneavoastră vă alegeți cu un nou Tricou, eu nu am nici un interes, nici o dorință ascunsă. Satisfacția mea stă în pacea mondială.

Nici în vise nu mă prezint atât de nobilă. Știm cu toții că viață e făcută din detalii. O afirmă și Lucian Boia, puteți să verificați în România, țara de frontieră a Europei.

O să mă opresc. Oboseala de la târg stă pe umerii mei, iar gândurile dacă nu se amestecă, țopăie. Dar vă aștept cu interes pe facebook și instagram.

Mulțumesc!

4 grupe de cititori. Concurs #poartaocarte

S-a scris și o să se mai scrie despre cititori. Persoane calificate sau doar pasionate au încercat să ordoneze tipurile de cititori. Eu însămi am făcut trimitere spre anumite caracteristici ale cititorului.

Anul trecut am avut o experiență dintre acelea cu impact cu un cititor. Am fost nevoită să concep din nou și în alt fel tot ce credeam eu că semnifică un cititor. Întotdeauna am avut cea mai bună părere despre oamenii care citesc. Neplăcut surprinsă la o întâlnire cu cititori, am început să mă întreb și să întreb.

Dar de ce am o părere bună despre aceia care citesc? Ce anume m-a determinat să-i situez în vârful piramidei? Am descoperit că părerea bună despre cititori era luată de-a gata din familie. Asta mi s-a spus, am crezut, am acceptat, nu am verificat. O secundă nu m-am îndoit. Nici măcar în facultate când am aflat că am colege care se prezintă la examene pretinzând că au citit cărțile din bibliografia obligatorie. Adevărul este că am favorizat tagma asta de oameni, oamenii care citesc, fără să-mi iau un semn de întrebare. Se pare că până la urmă am crescut într-o religie.

M-am chestionat și mi-am dat câteva răspunsuri. Am mers mai departe. Mi-am învins frica de întrebările proaste, și am descusut un profesor. Domnule profesor, știți că așa și pe dincolo etc. Răspunsul sincer m-a eliberat.

Cititorii nu sunt neapărat oameni deștepți, civilizați sau buni.

Poate dumneavoastră știați sau ați descoperit mai devreme, dar eu abia anul trecut am acceptat.

Pot acum să alcătuiesc niște grupe de cititori. Am experiență, am trăit pe pielea mea. Ceea ce este cu adevărat important este motivul. De ce citesc oamenii care citesc?

Începem cu o fază din dezvoltarea omului.

Citim pentru că avem o datorie în timpul școlii. Da, lectura semnifică o datorie și nu o obligație.

Prima grupă: cititul cu responsabilitate.

Mai departe. Citim pentru relaxare. După o zi grea la muncă, o carte, un pat în care să te cuibărești și un pahar de vin reprezintă un vis. Fotografiile cu o carte subiect de pe facebook și instagram fac trimitere către un asemenea cititor.

A doua grupă: cititul pentru liniștirea nervilor.

Citim din snobism. Un exemplu de pe patria mumă. Orice apariție a lui Mircea Cărtărescu adună zeci, uneori sute de persoane. Lumea îi cumpără cărțile, dar nu i le citește. Sau lumea citește pentru că notorietatea reprezintă un stimul. Admirația nefirească și fără discernământ cuprinde mințile ignorante.

A treia grupă: cititul din snobism.

Ultima grupă, citim pentru devenire. Mă includ. Nu citesc pentru destindere, nu citesc pentru că alții citesc, citesc pentru dezvoltare. Am nevoie să admir, am nevoie să fiu inspirată. Am nevoie să ajung la atitudinea lui Nelson Mandela. Poate nu o să fiu niciodată capabilă să iert persoanele care m-au făcut să sufăr, dar o să ajung să le zâmbesc cu bunăvoință și căldură într-o zi.
Cititorii ca mine își doresc să studieze, să cerceteze, să aprofundeze, să se edifice, să-și ia un doctorat, să publice o carte, să facă o diferență în lumea asta prin educație.

A patra grupă: cititul profesionist.

Am găsit 4 grupe. Oricine poate adăuga. De fapt finalul acestui text o să fie concursul pentru campania #poartaocarte.

Cer:
– o fotografie cu dumneavoastră și o carte pe facebook sau instagram cu hashtag-ul #poartaocarte.

– la comentarii puteți să completați grupele de cititori, dar nu e obligatoriu.

Ofer:

– două cărți de la editura Univers. Nu divulg titlurile. Vreau să fie o surpriză.

Durata concursului:

– șase zile. Vineri, 13 ianuarie anunț câștigătorul.

Start!

Zice Dunia

O să încep anul cu Zice Dunia.

Anunț că o să urmeze două concursuri. Unul va fi pentru campania #poartaocarte, iar celălalt pentru Tricoul Inteligent.

Cine dorește să câștige o carte sau un tricou, să se pregătească. O să am niște cereri.

Revin. Va urma…

Concurs: Mai spun atât şi plec

Agenda mea culturală creşte în fiecare zi. Mă strecor tot mai greu printre evenimente. Înainte de a stabili un program, e nevoie să îndeplinesc nişte sarcini. Sunt mamă. Prima dată am grija copilului.

De exemplu aseară am petrecut la Filarmonică cu Tudor Gheorghe. Înainte să părăsesc casa, cu ciorapi de mătase, rochie Tenue de Saf şi urcată pe tocuri, am tras o tură pe la bucătărie să-i fierb o porţie de paste Marei. Diversitatea fascineză.

În fiecare zi se întâmplă câte ceva în oraşul ăsta. Să fie legat de Capitală culturală europeană, să nu fie legat, eu mă bucur. Uneori mi-e ciudă din cauza evenimentelor care se suprapun. S-a tot întâmplat. Vineri, în 11, va fi o asemenea zi.

Cum nu-mi pot pierde caracteristicile specifice materiei, rămân formă la un unic eveniment, vineri seară o să mă găsiţi într-un singur loc. În schimb am ceva de oferit pentru cititorii blogului meu. O invitaţie dublă la piesa Mai spun atât şi plec a Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely. Spectacolul începe la ora 19 şi este tradus în limba română.

Cum o să procedăm? Am nevoie de un comentariu de la dumneavostră. O să aleg pe criteriu subiectiv, iar invitaţia va putea fi ridicată de la casierie înainte de spectacol.

Care a fost prima piesă de teatru la care aţi mers şi ce vârstă aveaţi? Aştept răspunsurile dumneavoastră în comentarii.

Încep eu. Prima mea piesă a fost Punguţa cu doi bani. Am mers cu şcoala şi aveam 8 sau 9 ani.

Mulţumesc.

Cu Darwin la concursul Cititori pe bicicletă

14291669_10153726797641610_4720178970628205143_nÎntr-o vară, nu mai ştiu anul, treceam prin Piaţa Unirii cu o prietenă atrase de bezmeticele terase, când am zărit un teanc de cărţi.

În faţa muzeului, în linie deloc dreaptă, negustori de ocazie expuneau cu vânzare diferite mărfuri. M-am apropiat de cărţi, le-am pipăit şi m-am oprit la una legată cu aţă. O aţă dură, nesuferită care deja sfâşiase copertele cărţii.

Aşa am ajuns să deţin prima mea carte semnată Darwin căreia îi datorez excursia în Cabo Verde. Vă povestesc pentru a nu ştiu câta oară despre această carte deoarece duminică o iau cu mine la Cititori pe bicicletă.

Nu mai are coperta originală, a fost imposibil de păstrat, cartea e recondiţionată, dar are o poveste extraordinară. Legată cu aţă, m-a făcut să plâng când i-am desfăcut o hartă îngălbenită, m-a trimis în Cabo Verde pe urmele vasului Beagle.

O s-o înscriu la concurs. Mi-a adus atâtea încât îmi permit să cred în noroc. Vor primi premii cărţile, cea mai veche, cea mai groasă, cea mai mică etc. Detalii pe pagina celor de la Verde pentru biciclete.

Ne vedem duminică, ora 10, pe platforma Timco. Cu cărţi, cu cărţi.

Menţionez la final, pentru modestie aplicată pe ego, despre concursul #poartaocarte, campanie iniţiată anul trecut. O poză cu o carte, adăugată pe facebook sau instagram cu hashtagurile #suntcititorpebicicleta și #poartaocarte vă pot aduce un Tricou Inteligent Dunia. Pentru instigare la cultură, notez că Tricoul a scos un set nou de mesaje.

Vă aştept cu drag.

Copil în Europa

Afis Copil in europa_IX_2 (1)Cu fiecare zi care trece sunt tot mai dezamăgită de oameni. În exact aceleași zile mă bucură un lucru oarecare de la oameni.

Pentru mine, salvarea rasei umane stă în felurite activități. Actele fizice și intelectuale obțin până la urmă un rezultat pozitiv.

Îndemânarea cu care reușim să ne organizăm plăcerile și neplăcerile vieții psihice ne ajută să devenim persoane. Instinctul sexual, păstrat într-o manieră brută, ne menține la un nivel de indivizi ai aceleiași specii.

Prin activități, ne decorăm funcția de reproducere. Puteți să o vedeți și ca pe o transformare a energiei. De aceea îndemn părinții să nu-și mai izoleze fiicele adolescente. În singurătate, energia sexuală nu se transformă, crește.

În loc de pază, probați îndrumarea.

Ascultați!

În perioada 21-30 iunie 2016 va avea loc cea de a IX-a ediție a festivalului Copil în Europa. Copii pasionați de teatru, în cadrul unui festival-concurs, prin ascultare și îndrumare, (părinți, ascultați-vă fiii și fiicele), gândesc și se manifestă separat de instanțele morale reprezentate de părinți.

Au pregătit, cu voință, sunt absolut sigură, piese de teatru tulburătoare pentru gândirea lor parțial dezvoltată. Cum altfel să fie scenele liceenilor din Cântăreața cheală? La gimnaziu vin cu În căutarea fericirii.

Ar trebui să fiți tulburați fix în acest moment. Copiii care vor juca în aceste piese, care au acceptat competiția, automat și eșecul, sunt adolescenții refractari, tineretul deplorabil și imoral. Nenorocirea abătută asupra părinților cu fete prea puțin sau deloc cuminți nu constă în actul sexual, ci în concentrarea pe plăcerile senzuale.

Nu le mai interziceți actul sexual, înlocuiți-le plăcerile. O să-și caute fericirea în teatru, unii, în genetică, alții, în academicieni etc. Să nu mă credeți pe mine, dar aplicați pe copii.

Un început ar fi să mergeți împreună la festivalul Copil în Europa. Pe lângă scene de teatru concurs, ateliere, programul conține și spectacolul invitat Zic Zac. Eu l-am văzut și o să merg din nou să-l văd.

Zic.

Nu zaceți.

Cu drag!

dunia.ro posibil cel mai bun blog de carte din România

13115524_1197318856944933_969055190_nUrmează o înștiințare scrisă și expusă public. Nu știu cât este de interes general.

Mi-am înscris blogul la un concurs pe Hyperliteratura, Cel mai bun blog de carte din România #2016 (ediția I).

Cititorii nu au nimic de făcut, nu se votează, există un juriu. Vă anunțam. Rar am participat la orice fel de concurs, nu știam să pierd. Am învățat. Pentru personalitatea mea, esențială este participarea și nu pierderea sau câștigarea.

Text scurt. Mulțumesc.

Concurs de manuscrise la Editura Univers

De 6 Jul, 2015 0 ,

univers-manuscrisLiteratura română contemporană poate sta oare alături de celelalte cărţi publicate până acum în traducere la Editura Univers în cei aproape cincizeci de ani de existenţă, alături de autori ca Márquez, Faulkner, Vian? Intenţionăm să aflăm!

Autorii români care şi-ar dori să-şi vadă cărţile publicate la Univers sunt rugaţi să ne trimită manuscrisele lor, exclusiv în formă electronică, în documente scrise cu diacritice, la adresa: concurs@edituraunivers.ro, până la data de 15 septembrie 2015. Cele mai bune dintre manuscrisele primite vor avea o şansă să intre în planul nostru editorial. Vom anunţa pe 15 octombrie 2015 cărţile selectate.

Pot participa cărţi care fac parte din următoarele categorii:

– Roman

– Proză scurtă

– Literatură pentru copii

De asemenea, atenţie, ilustratori!

– Carte de colorat pentru adulţi.

Pot participa autori din toată ţara, indiferent de vârstă şi CV.

Dunia oficial

afis paula netAm anunțat cu foarte puțin timp în urmă că urmează schimbări pe blog. Dunia se transformă la față. Pe lângă modificarea pe care o suportă blogul, Dunia deține o pagină oficială de facebook.

Am acceptat pagina oficiala pentru că în urma mai multor întâlniri unde am purtat tratative peste tratative cu minunea de femeie care îmi poartă de grijă în acest mediu online, am admis că așa îi șade bine unui artist, cu pagină oficială.

Sunt sau nu artist? Nu aceasta este întrebarea, deși e foarte potrivită, dar nu acestui moment.

Momentul acesta descrie un anunț.

Informez cititorii mei de la București că pe această pagină vor găsi un concurs.

Câștigul: cartea Un vis de o zi.

Pretind în schimb să mi se răspundă la o întrebare. Fascinată întotdeauna de comportamentul uman, curioasă de relația dintre feminin și masculin, despre ceea ce reprezintă fiecare sex în parte, despre ceea ce manifestă fiecare sex în parte, despre ceea ce afișează unul și celălalt, adresez o întrebare unde mă interesează să pricep părerea femeii, dar și să percep, dacă e cu putință, atitudinea bărbatului.

Vreau să pricep, vreau să percep. O sarcină destul de greu, dar am avut un ajutor: Ilie Gyurcsik.

Vă aștept pe pagina de facebook.

Lin, lin, să nu se alerge, să se meargă.