Webstock. Internetul, să ținem pasul cu propria creație

La începutul lunii, am zburat de la Timișoara la București. De la o zi de toamnă rece, la o toamnă strâmbă. Vântul și ploaia împrăștiată m-au obligat să-mi înfășor eșarfa pe cap. Cu reprezentare de Vitoria Lipan, am coborât la Marriott înfofolită, udă și întârziată.

În 4 octombrie a avut loc Webstock. Paranteză rotundă. Vă rog să vă imaginați. Webstock este cea mai mare conferință despre social media de pe piața locală.
De ce merg la Webstock?
Din interes personal. Am un blog și este necesar să cunosc ce se întâmplă în social media. De căpetenie, dacă îmi permiteți, la o conferință mergi să fii văzut. Să întinzi mâna. Bună! Eu sunt. Să saluți. Să zâmbești. Să schimbi adrese și contacte. Să asculți. Ai opțiunea să ieși din sală dacă nu-ți place sau te plictisești.

Anul acesta mi-a ținut urechile ciulite Nansi Lungu. Creierul nostru percepe internetul ca pe o prelungire a lui. Nu știm ce o să se întâmple în viitor. N-am fost programați pentru internet.

Bluza roșie de lână purtată la conferință a concurat cu roșeața din obraji. Frigul de afară și căldura din interior m-au menținut într-o stare de buimăcire. Am avut și o misiune. Să merg acasă cu un mesaj de la Selly pentru Mara. Mi-am ținut promisiunea, dar nu vă povestesc prin tot ce am trecut. Notez doar că am înnebunit un număr de oameni pentru asta.

Cu plăcere, pe alocuri cu folos, am urmărit ce s-a vorbit pe scenă. Zoso vine cu lecția făcută. Chinezu are glumele la el. Monica Jitariuc folosește acuzativul. Recunosc, mă impresionează oricine se străduiește să se exprime corect.

O să mai merg la Webstock?
Consider că ar fi o greșeală să nu. În fiecare an te actualizezi cu ce se întâmplă pe internet. E datoria noastră să ținem pasul cu propria creație. Poate ar fi mai multe de spus. De fapt sigur sunt, dar am lăsat să treacă zilele. E final de lună, amintirile s-au subțiat în emoție. Am păstrat ceva de la Pavel Bartoș. Să nu te mulțumești cu o viață confortabilă dacă îți dorești mai mult. Să vă ajut. Dacă aveți un loc de muncă care vă asigură traiul zilnic, nu uitați de vise. Nu permiteți plata pentru uitare.

În secunda aceasta, într-o dispoziție dispusă la confiență, mă bucur că am ținut cu dinții la un stil de viață. Mă refer la literatură. Literatura reprezintă un stil de viață, iar uneori sunt atât de fericită. Mă îndepărtez de Webstock. Revin la Webstock.

O să merg la Webstock și în 2020. Felicitări echipei. Reverențe.

Webstock. Dacă i-aș duce Marei un mesaj de la Shelly

Zbor mâine spre București. Particip pentru a doua oară la conferința Webstock. Pe scenă o să urce și Shelly. Mara mea este fană Shelly.

Din acest motiv o să vă povestesc despre o ambulanță sosită în miezul zilei acum 20 de ani. Mai bine de 20 de ani. În cartierul meu mărginaș din Drobeta Turnu Severin, întâlneai atitudini specifice satului. Copiii își făceau de rușine părinții dacă nu se conformau datinilor. În special fetele aduceau năpasta în familie. Vremurile începuseră deja să se schimbe, dar nu și gândirea bunicilor și părinților.

Din această cauză întâlneai uneori fete la vârsta măritișului care începeau să se rotunjească. Fel și fel de reacții se iveau în urma lor. Șușoteli la tot pasul, dar și trageri de mână ale copiilor care încercau să se apropie și să vorbească cu.

Până se pricep exact ce se întâmpla, am privit în urma câtorva ambulanțe care duceau la spital fete sănătoase, dar accidentate. După accident multe se măritau. Ultima ambulanța în urma căreia am privit m-a înfuriat pe părinții mei.

Nu era prima dată când mințeau, când nu dădeau o explicație. Fata care a plecat la spital nu s-a mai întors. Cele mai multe reveneau și se măritau. Una nu s-a mai întors.

Prin 1994 încă îți făceai familia de rușine dacă rămâneai gravidă fără să fii măritată. Acele vremuri nu sunt neapărat ale mamei mele, ci reprezintă o epocă de mijloc. Eu începeam să gândesc singură. Să fac deducții. Să asociez. Mama încerca să mă țină departe de adevăr, să mă protejeze și să mă mărite virgină.

În 2019 eu sunt mama. Mara are nouă ani și trăim o epocă de mijloc, între gândirea actuală și gândirea ei viitoare. Nu mă interesează să cresc un copil pentru reprezentările vremurilor trecute. Am stabilit regulile familiei noastre, iar învățarea ocupă abia locul 3. Pe primul loc avem sănătatea, urmează joaca și abia pe urmă învățarea.

Prin joc și joacă înaintez cu Mara. Alung toate ambulanțele din viața noastră, acele adevăruri falsificate și trecute sub tăcere. La conferință o să-l rog pe Shelly să mă ajute să fiu o mamă cool. Aș fi. Dacă i-aș duce un mesaj de la Shelly, Mara mea m-ar ridica în slăvi. Doresc să fiu ridicată în slăvi de copilul meu. Să mă înțeleg cu. Să nu-l mint. Să nu-l protejez nejustificat.

Pentru mine Webstock-ul de anul acesta e un mijloc de a ține pasul cu Mara, cu viitorul, cu reprezentările actuale ale vremii.

Pe mâine!

Foto: Romina Popescu

Socializare. La evenimente vreau să fiu văzută

Vineri am participat la November Notes, conferință dedicată persoanelor cu loc de muncă în online. Sâmbătă și duminică, cu o reprezentare îndoielnică de vânzătoare, am făcut parte din târgul Artisans Bazaar. O săptămână fără weekend pentru mine.

La Conferință am ascultat. Nu am pus nici o întrebare. Mereu am sentimente amestecate, dar în acest an s-au acutizat. Urmăresc la aceste întâlniri partea practică. Ce pot desprinde din discursul persoanelor din față pentru a aplica în afacerea mea. Mă interesează. De la început, cu ani în urmă, mi-a fost clar că vorba lungă constituie caracteristica adunării. De aici afirmația despre sentimentele confuze. Vorbele au valoarea lor, dar nevoia de acțiune ar trebui să reprezinte o frână. Stop! Suficient cu flecăreala, să ne suflecăm mânecile și să ne punem pe treabă!

O conferință nu-ți asigură pârghii. Un impuls există, dar nu e suficient. Punctul tare, subliniez și confirm, stă în SOCIALIZARE. Nu urlu cuvântul, dar. Ieșiți să purtați un dialog. Să zâmbiți. Să vă atingeți pe umăr. Să dați un check-in împreună. Ies la evenimente uneori să fiu. O stare pasivă, recunosc. Dar oricât de absente îmi sunt gândurile, persoana zâmbește, face poze, schimbă vorbe, provoacă simpatii sau antipatii.

Când revin la laptop, dacă am decis să dedic un articol unui eveniment, las gândurile să nască alte gânduri. Pândesc ideea. Notez percepții și senzații. Mă pun în slujba cuvintelor. La scris se schimbă comportamentul. La evenimente vreau să fiu văzută. Exist. Muncesc. Am un blog. Reprezint o unealtă. Într-un articol caut să exprim cu originalitate, demnitate și corectitudine singularitatea adevărului. Adevărul ar fi unul singur. Da, poate fi plăcut sau neplăcut. Aleg să spun Adevărul indiferent de consecințe.

Adevărul este că meritul unei conferințe stă în socializare.

Adevărul este că meritul unui târg stă în socializare. De trei ani de zile strig prezent, fix ca la catalog. Sunt aici, Tricoul Inteligent, haine modeste, cu mesaje prețioase, cu sprijin pentru femeile născute imperfecte, dar educate pentru a fi excepționale. Nu știu să creez cerere, dar adresez corect întrebările. Cum să aveți nevoie de haina mea? Cum mă diferențiez? Etc!
Mărturisesc că nu o să plec nicăieri. O să rămân pe piață. A durat 3 ani să-mi descopăr reprezentarea: femeia cu defecte. Nevoile redutabile ale omenirii sunt satisfăcute de Coca Cola, familia, de Disney, copilăria, dar am descoperit și eu o necesitate insuficient exploatată: nevoia de excepționalitate a femeii imperfecte. O să mă concentrez să storc tot ce pot din această idee. Să cresc. Să devin o dorință. Să mă includeți în obiceiurile de consum.

Târgurile, Artisans Bazaar de exemplu, îmi permite existența. Socializez. Zâmbesc. Citesc. Beau cafea. Cresc.

Concluzia textului: ieșiți din casă și socializați.

Crochiu: Radu Muj

Insist să ies la pensie de pe dunia.ro și merg la Webstock să mă învețe cum

Eu scriitor am vrut să devin. Nu de la început sau de la prima amintire pe care pot să o caut în memorie. Mi-e clar că la un moment dat doream să mă fac taxatoare. Să stau în autobuz și să tai bilete. Mă uitam fascinată la doamna care ocupa acel loc special în autobuzul vechi și prăfuit. Stătea pe un scaun, în mâini ținea hârtie curată, uneori își umezea degetele într-o cutie mică cu un burete ud și își permitea să folosească un buton negru.

M-a pierdut această meserie destul de repede. De plictiseală, am deschis cărțile lui Dumas. Îndrăgostită iremediabil de muschetari, am devorat carte după carte. De la Dumas, cu o scurtă, dar intensă trecere prin Sandra Brown, am ajuns la ruși. Dostoievski m-a sedus. Mi-am pierdut capul și orice brumă de supunere în fața convențiilor.

O realizare personală fără un moment anume al nașterii este individualitatea. M-am descoperit specială că am învățat să iubesc să învăț. Cititul a devenit ceva al meu. Prima dată m-a delectat. Într-un timp scurt m-a diferențiat. La facultate deja manifestam lectură. Doar că am renunțat să scriu. M-au speriat titanii literaturii și titanii Universității de Vest. Mărturisesc, port în mine o mândrie delirantă. Fenotipul nu mi-a făcut viața ușoară, asta e sigur!

M-am suspectat mereu de lipsă de talent. Mândria menționată mai sus m-a ținut la o distanță respectabilă de orice confirmare a incapacității. Așa că am ajuns blogger. Vremurile mi-au fost favorabile. Nu o să ajung niciodată o Simone de Beauvoir, un Dostoievski, dar Dunia are o carieră în social media.

Ce nemurire ingrată! Nu o merit pentru că eu am vrut să devin scriitor. Încă mai sper la Nobel. Primul articol publicat, în urmă cu 11 ani, mi-a consumat resursele fizice și psihice moderat. Nu am riscat prea mult. Am scris, am ediat și am semnat: Dunia.

În urmă cu un deceniu, când mie îmi era frică să nu mă fac de rușine, niște oameni și-au suflecat mânecile și au creat un eveniment de social media în România. Este vorba despre Webstock la care o să ajung și eu vineri. Pentru unii dintre noi, social media a rămas o necunoscută. E natural să ne împotrivim schimbării. Tot ce nu cunoaștem ne sperie. Nu-mi amintesc să mă fi împotrivit online-ului, dar pasivitatea e tot o piedică. Mult timp am ținut-o una și bună: Nu sunt blogger, sunt un om cu blog. Cumva a fi blogger mă insulta. Vă rog să mă înțelegeți, am crescut citind și admirând titanii literaturii! Nu reușeam să mă înțeleg, nu reușeam să-mi folosesc gândirea. Pentru mine a scrie pe blog reprezenta o formă de eșec. Lipsa talentului m-a forțat să aleg o modalitate de exprimare nouă. Fără reguli de orice fel, în special gramaticale. Eram atât de speriată de agramați că mă lepădam constant de bloggeri. Eu nu sunt blogger, eu sunt om cu blog. Și am ținut-o așa vreo cinci-șase ani. După cinci-șase ani am participat la o conferință. Am descoperit o lume nouă în care a ține un blog nu semnifică doar scris. La mine în cap doar despre scris era vorba și nimic altceva. O obsedată de literatură și de scriitori, asta am fost și am rămas, recunosc. Dar s-a deschis o nouă perspectivă.

Online-ul este o minunată lume nouă, o lume cu oportunități, o lume darwinistă. Oamenii s-au adaptat. O lume freudiană. Oamenii au speculat. Instinctul agresiv s-a redirecționat în campanii și rezultatele nu au întârziat să apară. Dacă efectuați o scurtă cercetare înapoi, în 2008 de exemplu, și încercați să deschideți un articol scris atunci, o să descoperiți că multe nu mai pot fi accesate. Webstock are o arhivă foto, dar texte prea puține. Oamenii au experimentat, au evoluat, au trecut mai departe. De la blog la vlog, de la vlog la facebook, de la facebook la youtube. Ani și ani de experimentări, de căutări a unei forme statuare a condițiilor actuale de viață.

Cei mai curajoși dintre noi se identifică cu un erou și acționează. Suferă, suportă griji, aproape că anulează orice plăcere, iar la un moment dat realizează că în jur s-a produs o schimbare. Asta consider eu că s-a întâmplat în cadrul evenimentelor Webstock. Oamenii au încercat să țină pasul cu vremurile. Au ținut pasul cu demnitate, cu salturi calitative, cu eșecuri, cu valori cultivate, cu redescoperirea tradiției și cel mai important cu actualizarea vieții în funcție de nevoile omului prezent, viu, inteligent.

În 5 octombrie Webstock celebrează 10 ani de social media. La mulți ani înainte! O să fiu în sală, o să ascult și o să mă bucur de schimbarea perspectivei. N-am eșuat cu Dunia, m-am turnat într-o formă nouă. N-am devenit scriitor, dar am propriul loc de muncă. Insist să ies la pensie de aici și merg la Webstock să mă învețe cum.

Webstock, vin!

Un blogger cu voce andante despre Conferința PRBeta

Știați că este o diferență între origini și început? Mie nu mi-ar fi trecut prin cap dacă nu m-ar fi ajutat Paul Ricoeur. Memorie, istorie, uitare pune pe fugă cititorii prin teoria agasantă, dar în nici un caz nu pierzi timpul cu lectura.

Articolul prezent își are originea în ziua de joi, iar începutul azi. Motivul renunțării de a scrie sub influența entuziasmului despre Conferința PRBeta ține de perfectul simplu. Geografia m-a împiedicat. O face deseori. Pur și simplu nu-mi vine firesc să scriu despre un eveniment desfășurat azi la perfectul compus. Mă enervez, greșesc mereu, șterg cuvinte și pierd orice urmă de inspirație.

Cu o minte mai coaptă ca anul trecut, am decis să aștept o zi sau două după ce creația îmi dă ghes să scriu despre o acțiune a zilei în curs. Sau să nu mă mai împotrivesc gramatical și să scriu corect, cu perfectul simplu.

Despre PRBeta, dacă sunteți curioși și aveți acest cusur, în arhiva blogului o să mai găsiți articole. O să notez câteva impresii despre conferința de anul acesta, dar înainte doresc să vă povestesc ceva.

La examenul de bacalaureat, proba orală de la limba engleză, două colege, ambele dragi mie, le prețuiesc și le respect intelectual, au primit notele inversate. Una a luat nota maximă prin nepotism. Rostirea în limba engleză te ducea cu gândul la ruși, iar nenorocitele alea de rephrase-uri nu s-au prins deloc de ea. Cealaltă, a primit un nouă și un discurs moralizator de la profesorul examinator. Pronunția ei ne făcea pe toți invidioși. Unii au talent pentru limbi străine. Parcă s-au născut special să nu se mărginească fonetic la o anumită limbă. Rephrase-urile nu-i dădeau nici o bătaie de cap. A primit totuși nouă pentru ca profesorii să-și justifice notele nemeritate.

Acesta este un caz clasic de nedreptate, umilință, lipsă de caracter. Nu m-am împotrivit niciodată pilelor, cunoștințelor și relațiilor. Lumea a funcționat și funcționează după legi nescrise, după condițiile trasate de cel mai puternic. M-a înfuriat peste măsură atitudinea celui ipocrit. Profesoara din povestea mea a dat o notă maximă unei eleve care nu merita. Pretenția mea a fost și va rămâne să primească notă maximă și cel care merită. Mă angajez în lupte, ridic vocea, acționez, schimb dacă îmi stă în putință aceste fapte. Nu o să tac, nu o să mă prefac și nu o să accept acest gen de comportament.

La conferință s-a discutat despre persoanele care influențează în mediul online, influencer și microinfluencer. S-a menționat numele Alinei Ceușan. O nemulțumire ca în povestea cu profesoara s-a răspândit în sala de la Incuboxx.

Ciuda mea ca blogger cu o voce andante – mă folosesc de vitezele de execuție a unei lucrări muzicale – constă în faptul următor:

Vocea presto a influencerului seamănă de multe ori cu rostirea cu accent rusesc a colegei mele de liceu care a obținut o notă maximă la bacalaureat prin nepotism. Și atunci se declanșează un război al nevoilor cu răbufniri de cele mai multe ori nedemne de persoane educate.

Microinfluencerii se plâng la orice colț. Influencerii își cresc aroganța pe complexe de inferioritate. Ne zâmbim la evenimente. Ne criticăm în grup restrâns. Ne facem vinovați de o reîntoarcere la capacități intelectuale ale maimuței.

Toate astea reprezintă adevăruri și provocări. Așa s-a și numit conferința, cea mai remarcabilă la care am participat eu până în prezent. Oltea avea dreptate, o să fie greu de depășit.

În timpul conferinței mi-am notat pe un bilețel câteva întrebări:

Cum sugerezi o eroină? Cum sugerezi un abandon? Cum sugerezi o ratare? Cum sugerezi umilința? Cum sugerezi mântuirea? Intenționez să fac un mic filmuleț după aceste întrebări cu scopul de a mă împotrivi acelora care luptă împotriva avortului.

Asta este o consecință directă a conferinței. Propriile gânduri încep să curgă. Se desprinde creația stimulată de un gest, un cuvânt, o glumă, o privire, o strângere de mână. Te ridici, îți iei la revedere și pleci cu gândurile tale.

Cristina, Oltea, felicitări și la cât mai multe asemenea conferințe.

Notă:

Andante = la pas

Presto = foarte repede

Tocuri, avantaje și concret

14795704_1334118356598315_2070071090_o14556719_1244855772237214_7049557574096087909_oAvea tata, sper să nu mai aibă, un baton de cauciuc gri. Îl numeam pulan. L-am văzut bătând cu el animalele. L-am urât în toate momentele în care l-a utilizat. Am trecut peste. Vorbesc acum despre batonul de cauciuc în urma zilei de vineri.

Vineri dimineață m-am pus pe tocuri, niște stiletto de piele întoarsă indigo. Am participat la conferința organizată de Maria Grapini, Oportunități de dezvoltare regională prin transport și turism. Există articole în presă, nu o să-mi plictisesc cititorii cu o relatare. V-am obișnuit cu o perspectivă.

De unde am stat eu, rândul al treilea, am observat o Maria Grapini cu descărcări emoționale nepotrivite, un Sorin Grindeanu ploconit, pe Michal Cramer concentrat pe subiect, pe Romina Faur cu o expunere precisă, pe Sergiu Morariu rostind că lipsa infrastructurii poate fi transformată în avantaj.

La pupitru s-au perindat mai mulți vorbitori. Am notat despre cei rămași în amintire. În carnețel am mâzgălit mai mult.

De foarte multe ori mă întreb: de ce toate astea? Mă chestionez cu privire la angajarea oamenilor în diferite aspecte ale vieții. Vineri a revenit întrebarea. M-a apăsat pe umeri inutilitatea zbaterilor umane. M-a agasat interesul depistat în spatele fiecărei acțiuni. Subiectul conferinței, turismul, m-a provocat să-mi răspund. Nu mă obosesc să o fac de obicei. Mi-e moartea foarte clară ca soluție.

Am considerat că omul are de ce să se frământe atunci când îi este afectat mediul înconjurător. Angajarea se justifică. Schimbările mediului înconjurător modifică aspectul, firea, conduita persoanelor.

Îmi pare că aproape orice influență produce modificări la ființa socială. Până devenim lucizi în fața influențelor, caracterul este în parte format. Credeam că nu prea mai am ce să descopăr la mine la cei 33 de ani. Am greșit. Există părți necunoscute sau părți de care nu sunt încă conștientă.

Am plecat de la conferință cu dorința de a revedea Berlinul și de a reciti despre Cortina de fier. Am plecat pe tocuri spre o aniversare a celor de la Ceva dulce. Li s-a tăiat moțul. De acolo, cu o oprire la Miracolul plantelor, m-am îndreptat spre Amphora.

Pe la opt seara mi-am amintit de pulanul gri. Picioarele pulsau. Mi-am zis că așa s-or fi simțit și animalele lovite de tata cu pulanul. O manifestare a degetelor de la picioare a avut un rezultat: pierderea echilibrului. Domnul fotograf Flavius Neamciuc îmi împrumutase cu bunvoință umbrela lui. Dar tocurile și mânerul de lemn al umbrelei au provocat cedarea. Am abandonat. Am înapoiat umbrela și am plecat spre casă.

Ziua de vineri a stat sub egida următoarelor cuvinte: tocuri, avantaje și concret.

Perspectiva mea asupra zilei de vineri.